Planetele din Sistemul Solar sunt împărțite în două tipuri principale: planete mari gigantice cu densitate

mică și telurice stâncoase mai mici. Există opt planete în Sistemul Solar.[2] În ordinea distanței față de
Soare, sunt cele patru planete telurice: Mercur, Venus, Pământ și Marte, apoi cele patru planete gigant:
Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Șase dintre planete sunt orbitate de unul sau mai mulți sateliți
naturali.

În Calea Lactee au fost descoperite câteva mii de planete în jurul altor stele („planete extrasolare” sau
„exoplanete”). La 2 aprilie 2020 erau cunoscute 4.241 de exoplanete în 3.139 de sisteme planetare,
variind ca mărime de la dimensiunea Lunii până la giganți gazoși cam de două ori mai mari decât Jupiter,
din care peste 100 de planete au aceeași dimenisune ca Terra; dintre acestea nouă se află la aceeași
distanță relativă la steaua lor ca Terra de Soare, adică în zona locuibilă circumstelară.[4][5] La 20
decembrie 2011, echipa telescopului spațial Kepler a raportat descoperirea primelor planete extrasolare
de dimensiuni terestre, Kepler-20e[6] și Kepler-20f,[7]orbitând o stea asemănătoare Soarelui, Kepler-20.
[8][9][10] Un studiu din 2012, care analizează datele de la microlentile gravitaționale, estimează în medie
cel puțin 1,6 planete legate de fiecare stea din Calea Lactee.[11] Se crede că aproximativ una din cinci
stele ca Soarele[c] are o planetă de dimensiunea Pământului[c] în zona sa locuibilă.[d][12][13]

Etimologie

Cuvântul românesc planetă este un împrumut din franceză: planète și din latină: planeta.[14] (Termenul
francez planète are drept origine același termen latin planeta).[15] Termenul latin planeta provine din
greaca veche planêtês, care, în expresia πλανήτης αστήρης, transliterat: planêtês astêrês, desemneză
„astru în mișcare” (sau „astru rătăcitor”),[15] în opoziție cu stelele care apar imobile pe bolta cerească.