Creșterea

În laborator, bacteriile sunt crescute utilizând medii de cultură de diferite consistențe. Mediile solide,
precum sunt cele realizate din agar-agar, sunt utilizate pentru izolarea culturilor pure ale unei anumite
tulpini bacteriene. Spre deosebire de acestea, mediile lichide sunt utilizate atunci când este necesară
măsurarea creșterii sau când este necesar un volum mare de celule. Prin utilizarea mediilor de cultură
selective, care conțin anumiți nutrienți sau antibiotice, se poate realiza identificarea anumitor
organisme.[140]

Majoritatea tehnicilor de creștere în laborator a bacteriilor se bazează pe utilizarea unor nivele crescute
de nutrienți, având ca efect obținerea unui număr mare de celule, rapid și cu un cost redus. Totuși, în
mediul natural, nutrienții sunt adesea limitați, ceea ce înseamnă că bacteriile nu se pot reproducere
indefinit. Această limitare a nutrienților a dus la dezvoltarea evolutivă a diferitelor strategii de creștere.
Unele organisme pot crește extrem de rapid dacă primesc nutrienții necesari, un exemplu fiind formarea
coloniilor mari de alge și de cianobacterii în lacuri, în timpul verii.[141] Alte organisme prezintă diverse
adaptări la medii neprielnice, cum este de exemplu cazul speciilor de Streptomyces care produc mai
multe tipuri de substanțe antibiotice, cu rol de inhibiție a evoluției microorganismelor concurente din
mediu.[142]

În natură, multe organisme trăiesc în cadrul unor comunități (de exemplu, bacteriile se pot asocia în
biofilme), ceea ce le oferă o mai bună absorbție a nutrienților și o protecție față de factorii de stres din
mediu.[69] Aceste relații de simbioză pot fi în unele cazuri esențiale pentru creșterea unui anumit
organism sau a unui grup de organisme.[143]

Curba de creștere a unei culturi bacteriene și fazele corespunzătoare creșterii. Aceasta reprezintă
evoluția unei populații bacteriene care se multiplică prin diviziune simplă în funcție de timp

Creșterea bacteriană, pentru o cultură bacteriană discontinuă și asincronă, prezintă patru faze. În
momentul intrării unei populații bacteriene într-un mediu bogat în nutrienții necesari creșterii acesteia,
celulele trebuie în primul rând să se adapteze la mediu. Prima fază de creștere este faza de adaptare sau
faza de lag, o perioadă în care celulele se multiplică foarte puțin și cresc în dimensiune, pregătindu-se
pentru următoarea etapă de multiplicare. Această fază prezintă o rată mare a proceselor biosintetice,
întrucât are loc producerea de proteine necesare pentru creșterea rapidă care urmează.[144]

A doua fază, faza logaritmică sau faza de log, este perioada caracterizată printr-un ritm exponențial de
creștere.[145] Viteza cu care celulele cresc în această fază este cunoscută sub numele de rată de creștere
(k), iar timpul necesar pentru dublarea numărului de celule este cunoscut sub numele de timp de
generație (tg). În timpul fazei de log, are loc metabolizarea la viteză maximă a nutrienților disponibili,
ceea ce are loc până în momentul în care unul dintre nutrienți se consumă. Cea de-a treia fază de
creștere este faza staționară sau faza de platou, în care numărul de celule rămâne constant. Are loc o
reducere a activității metabolice celulare și consumarea proteinelor celulare neesențiale. La speciile
sporogene încep să se diferențieze sporii de rezistență și începe să se inițieze exprimarea genelor care
induc procese de reparare ADN, metabolismul antioxidant și transportul nutrienților. Spre sfârșitul
acestei faze, numărul de celule începe să scadă progresiv.[146] Ultima fază este faza de declin și moarte
celulară, o perioadă de regresie exponențială care se finalizează cu moartea majorității sau a tuturor
celulelor, aceasta fiind datorată epuizării nutrienților din mediu.[147]