Multe specii bacteriene sunt capabile să secrete la exteriorul celulei diverse structuri glicoptoreice cu

scop de acoperire a suprafeței celulare. Depinzând de rigiditate și de relația lor cu celula, aceste structuri
pot fi reprezentate de capsulă sau de glicocalix. Capsula este o structură rigidă, atașată strâns de
suprafața celulară, iar glicocalixul este o structură mai flexibilă. Principalul rol al acestor structuri
extracelulare este de a proteja bacteriile de a fi fagocitate de către unele celule eucariote, precum sunt
macrofagele (ce fac parte din sistemul imunitar).[105] De asemenea, acestea pot acționa ca antigene și
pot fi implicate în recunoașterea celulară, având și un rol în adeziunea de suprafețe și în formarea de
biofilme.[106]

Formarea acestor structuri extracelulare depinde de așa-zisul sistem de secreție bacterian. Acest sistem
realizează transportul proteinelor din citoplasmă în periplasmă, iar apoi în spațiul exterior celulei. Se
cunosc mai multe tipuri de sisteme de secreție, acestea fiind adesea factori esențiali pentru virulența
unor specii patogene, astfel că studiul lor este de mare interes.[107]

Endosporii

Articol principal: Endospor.

Variații în morfologia endosporilor:

1, 4 - endospori centrali;

2, 3, 5 - endospori terminali;

6 - endospor lateral.

Reprezentanții anumitor genuri de bacterii Gram-pozitive, precum sunt Bacillus, Clostridium,

Sporohalobacter, Anaerobacter și Heliobacterium, au capacitatea de a forma structuri foarte rezistente,
în stare latentă, denumite endospori.[108] Aceste specii formatoare de spori sunt denumite bacterii
sporulate. Endosporii se dezvoltă în interiorul citoplasmei celulare și în general fiecare endospor se
dezvoltă într-o singură celulă.[109] Fiecare endospor conține un nucleu de ADN și ribozomi, care este
acoperit de un cortex și protejat de mai multe straturi rigide compuse din peptidoglican și diverse
proteine.[109]

Endosporii nu prezintă un metabolism detectabil și pot supraviețui în condiții fizice și chimice extreme,
precum sunt nivelele crescute de lumină UV, radiații gama, detergenți, dezinfectanți, căldură, îngheț,
presiune și desicare.[76] Odată intrate în această stare latentă, organismele pot continua să trăiască timp
de milioane de ani,[110][111] putând să reziste chiar și expunerii la vidul și radiația din spațiu.[112]
Există bacterii sporulate care sunt și patogene; de exemplu, antraxul poate fi contractat în urma inhalării
endosporilor de Bacillus anthracis, iar tetanosul poate apărea în urma contaminării unor răni deschise cu
endospori de Clostridium tetani.[113]

Metabolism

Bacillus anthracis observat în frotiu din lichidul cefalorahidian, pe care s-a realizat o colorație Gram

Metabolismul bacterian reprezintă totalitatea transformărilor biochimice enzimatice implicate în

activitatea lor biologică, prin care substanțele nutritive din mediu sunt transformate în constituenți
proprii, energie și produși de metabolism. Spre deosebire de organismele superioare, bacteriile prezintă
o mare varietate de tipuri metabolice.[114] Răspândirea acestor tipuri metabolice în cadrul grupurilor de
bacterii era tradițional utilizată ca factor decisiv pentru definirea relațiilor taxonomice, însă adesea
aceste caractere nu corespund cu clasificarea genetică utilizată în prezent.[115] Metabolismul bacterian
poate fi clasificat în grupe nutriționale pe baza a trei criterii majore: sursa energetică, natura donorilor de
electroni și sursa de carbon utilizată pentru creștere. Un alt criteriu utilizat pentru clasificare este natura
acceptorului de electroni utilizat în procesul de respirație.[116] Metabolismul bacterian are câteva
proprietăți caracteristice, fiind un metabolism flexibil (ceea ce permite adaptabilitatea crescută la
mediu), reglat genetic (caracterizat prin diversitatea mecanismelor enzimatice și a produșilor metabolici),
intens (permite o multiplicare extrem de rapidă a bacteriilor) și având o eficiență maximă.[117]

Majoritatea căilor metabolice cunoscute în biochimie au fost descoperite inițial la microorganisme și

apoi extrapolate la organismele superioare. Aceasta datorită avantajelor prezentate de bacterii: pot fi
studiate sub formă de populații de celule individuale identice; pot fi obținute în cantități foarte mari; pot
fi cultivate în medii sintetice și pot fi urmărite modificările pe care creșterea celulelor bacteriene le
determină în mediu.[117] Spre deosebire de concepția inițială a unui metabolism limitat, corespunzător
structurii relativ simple a celulei bacteriene, în prezent se cunosc căi metabolice chiar mai complexe sau
unice pentru bacterii, față de organismele superioare. Câteva exemple sunt: sinteza antibioticelor, fixarea
azotului molecular atmosferic, respirația anaerobă și fotosinteza anoxigenică.[117]

Ferobacterii într-un curs de apă. Aceste microorganisme chemolitotrofe își procură energia necesară
proceselor celulare în urma procesului de oxidare al oxidului feros la oxid feric.

După natura sursei de carbon utilizate, bacteriile pot fi:

heterotrofe, când utilizează compuși organici, fiind descompunători;[118]

autotrofe, când carbonul de la nivel celular se obține prin procesul de fixare al dioxidului de carbon.[119]

Bacteriile tipice autotrofe sunt cianobacteriiile fotosintetizatoare, bacteriile din genul Chlorobia și unele
bacterii purpurii. De asemenea, există și unele specii chimio-litotrofe, precum sunt bacteriile
nitrificatoare și cele oxidante ale sulfului.[120]

După natura sursei de energie utilizate, bacteriile pot fi:

fototrofe, când utilizează energia luminoasă prin procesul specific de fotosinteză;[121][122]

chemotrofe, când obțin energia pe baza oxidării unor substanțe chimice, având ca substrate acceptoare
de electroni oxigenul (în cazul respirației aerobe) sau substrate alternative (în cazul respirației anaerobe).
[123]

După natura donorilor de electroni, bacteriile pot fi:

litotrofe, când utilizează pe post donori de electroni compuși anorganici, de cele mai multe ori pe bază
de sulf;[124]

organotrofe, când utilizează pe post donori de electroni compuși organici.[125]

Bacteriile chemotrofe se folosesc de donori de electroni pentru conservarea energiei (în timpul
respirației aerobe, anaerobe și fermentative) și pentru desfășurarea reacțiilor biosintetice, în timp ce
bacteriile fototrofe utilizează donorii de electroni doar pentru procese anabolice.[122][123][125]