O planetă este un corp astronomic care orbitează o stea sau o rămășiță stelară, care este suficient

de masivă pentru a fi rotunjită de propria sa gravitație, nu este suficient de masivă pentru a

provoca fuziunea termonucleară și și-a curățat regiunea vecină de planetezimale.[b][1][2]

Termenul de planetă este vechi, având legături cu istoria, astrologia, știința, mitologia și religia.
Cinci planete din Sistemul Solar sunt vizibile cu ochiul liber. În multe culturi timpurii, acestea
erau considerate zeițe. Pe măsură ce cunoștințele științifice avansau, percepția umană asupra
planetelor s-a schimbat, încorporând o serie de obiecte disparate. În 2006, Uniunea Astronomică
Internațională (IAU) a adoptat oficial o rezoluție care definește planetele din Sistemul Solar.
Această definiție este controversată, deoarece exclude multe obiecte ale masei planetare în
funcție de unde sau ce orbitează. Deși opt dintre corpurile planetare descoperite înainte de 1950
rămân „planete” sub definiția actuală, unele corpuri cerești, cum ar fi Ceres, Pallas, Juno și Vesta
(fiecare obiect din centura de asteroizi solari) și Pluto (primul obiect trans-Neptunian descoperit),
care au fost considerate cândva planetele de către comunitatea științifică, nu mai sunt privite ca
planete sub definiția actuală.

Planetele din astrologie au o definiție diferită.

Ptolemeu a gândit un sistem în care planetele orbitează Pământul în mișcări deferente și

epiciclice. Deși ideea că planetele orbitau Soarele fusese sugerată de mai multe ori, abia în
secolul al XVII-lea această opinie a fost susținută de dovezi din primele observații astronomice
cu telescopul, realizate de Galileo Galilei. Cam în același timp, prin analiza atentă a datelor
observaționale pre-telescopice colectate de Tycho Brahe, Johannes Kepler a descoperit că
orbitele planetelor erau eliptice și nu circulare. Pe măsură ce instrumentele de observare s-au
îmbunătățit, astronomia a observat că, la fel ca Terra, fiecare dintre planete se rotea în jurul unei
axe înclinate în raport cu polul său orbital, iar unele aveau aceleași caracteristici precum calote
glaciare și anotimpuri. Încă din zorii epocii spațiale, observarea atentă a sondelor spațiale a
constatat că Pământul și celelalte planete au caracteristici precum vulcanismul, uraganele, plăcile
tectonice și chiar hidrologia.

Planetele din Sistemul Solar sunt împărțite în două tipuri principale: planete mari gigantice cu
densitate mică și telurice stâncoase mai mici. Există opt planete în Sistemul Solar.[1] În ordinea
distanței față de Soare, sunt cele patru planete telurice: Mercur, Venus, Pământ și Marte, apoi
cele patru planete gigant: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Șase dintre planete sunt orbitate de
unul sau mai mulți sateliți naturali.