Teodosie cel Mare (împărat)

Împăratul roman Teodosie cel Mare

Sfântul și binecredinciosul împărat Teodosie I, numit și Teodosie cel Mare (grec. Θεοδόσιος ο
Μέγας), a fost ultimul împărat roman care a condus întregul Imperiu Roman (între anii 379 și
395), înainte de divizarea acestuia în cel două imperii - de răsărit și de apus. Teodosie cel Mare
este cunoscut și pentru că a decretat creștinismul ortodox ca religie oficială a Imperiului Roman.
A fost un puternic apărător al credinței ortodoxe și trecut în rândul sfinților, prăznuirea lui
făcându-se la data de 17 ianuarie.

Cuprins

[ascunde]

1Viața

2Teodosie și creștinismul ortodox

3Note

4Surse
5Legături externe

Viața

Teodosie cel Mare (numele roman fiind Flavius Theodosius) s-a născut pe 11 ianuarie 347 la
Cauca în nord-vestul provinciei romane Hispania (azi Coca, în Spania). Era fiul generalului
Flavius Theodosius cel Bătrân, mama sa numindu-se Thermantia; ambii săi părinți erau creștini
ortodocși.

S-a căsătorit cu Aelia Flacilla, de la care a avut doi fii, Arcadie și Honorius (urmașii săi la tron),
și o fiică, Pulcheria. Soția sa, Aelia Flacilla (cunoscută și ca Placilla sau Plachilla),
este prăznuită ca sfântă pe data de 14 septembrie. Atât Aelia, cât și fiica sa Pulcheria au murit în
anul in 385. Mai târziu, Teodosiu s-a căsătorit cu Galla, fiica împăratului Valentinian I, cu care a
avut o fiică, Galla Placidia, viitoarea mamă a împăratului Valentinian al III-lea.

Mergând pe urmele tatălui său, Teodosie îmbrățișează și el cariera militară, ajungând la

demnitatea de dux în provincia Moesia superioară în anul 374, după ce se distinsese în bătăliile
purtate împotriva sarmaților la Dunărea de Jos[1].

La scurt timp însă, datorită faptului că tatăl său (generalul roman Flavius Theodosius cel Bătrân)
căzuse în dizgrație și fusese executat la ordinul împăratului Valentinian I, Teodosie s-a retras la
moșiile sale în Spania (în 376), aparent temându-se de persecuțiile împăratului din cauza
legăturilor sale de familie. Dar reputația sa din domeniul militar nu a fost uitată, și după moartea
lui Valentinian I, urmașii acestuia, co-împărații Valentinian al II-lea și Grațian, l-au rechemat pe
Teodosie, încredințându-i comanda unei noi campanii împotriva sarmaților. După o serie de
victorii, Teodosie a câștigat rangul de magister militum per Illyricum, iar în anul 378 împăratul
Grațian l-a desemnat drept co-împărat (Augustus) pentru partea de răsărit a imperiului roman,
după ce fostul co-împărat Valens fusese ucis de către goți în bătălia de la Adrianopol.

Spirit energic și autoritar, Teodosiu a întreprins o serie de măsuri vizând întărirea capacității de
apărare a imperiului, efectuând o serie de reforme în domeniul dreptului, fiscalității și finanțelor,
și acceptând un număr sporit de contingente „barbare” în armată. După lupte grele cu vizigoții,
care ocupaseră o parte din peninsula balcanică, Teodosie a ajuns la o înțelegere cu aceștia,
semnându-se un tratat de pace în 382, prin care îi stabilește ca federați în provincia Tracia, între
Balcani și Dunăre. După aceasta, Teodosie a trebuit să-i vină în ajutor Valentinian al II-lea (co-
împărat în părțile apusene ale imperiului roman), împotriva uzurpatorului Clemens Maximus.
Oștile lui Teodosie l-au învins pe Maximus în 388, acesta fiind executat.

Ulterior, după moartea lui Valentinian al II-lea în 392, Teodosie rămâne conducător al Imperiului
Roman ca împărat unic - el a fost ultimul împărat roman în acest sens (al imperiului unic). I s-a
opus însă Arbogast, comandantul armatelor romane din apus (magister militum), care l-a ales pe
Flavius Eugenius, un fost profesor de retorică și un păgân, ca împărat al occidentului. Teodosie a
condus personal campania împotriva uzurpatorului Eugenius, campanie care a culminat cu
bătălia de la râul Frigidus (5 și 6 septembrie 394), la poalele Munților Alpi. Deși în prima zi a
bătăliei lucrurile nu au mers deloc bine pentru Teodosie, a doua zi, după ce "au fost văzuți pe cer
doi îngeri călărind pe cai albi" (așa cum relatează o cronică), oștile lui Teodosie au prins curaj,
și fiind ajutate și de o furtună puternică (un ciclon de tip Bora) ce suflă direct în fața forțelor lui
Eugenius, au obținut o victorie categorică, Eugenius fiind capturat și executat.

Teodosie cel Mare a murit pe 17 ianuarie 395 la Mediolanum (Milano de astăzi, în Italia).
Sf. Ambrozie al Milanului, cu care Teodosie a avusese o strânsă relație spirituală, a ținut cu
această ocazie discursul funerar "De obitu Theodosii". Moartea lui Teodosie a fost o piatră de
hotar în istorie: lumea romană nu a mai fost niciodată unită. Imperiul Roman a fost divizat (de
această dată definitiv) între cei doi fii ai săi: Arcadie în Imperiul Roman de Răsărit, sub regența
lui Rufinus, și Honorius în Imperiul Roman de Apus, sub regența lui Stilicho.

Teodosie și creștinismul ortodox

Deși se născuse într-o familie creștină (atât tatăl său, generalul Flavius Theodosius cel Bătrân,
cât și mama sa, Thermantia, fiind creștini ortodocși), Teodosie nu a fost botezat decât în toamna
anului 380, la vârsta de 33 de ani, de către episcopul Acholius al Tesalonicului, după ce se
asigurase în prealabil că acest episcop nu era adept al arianismului, erezie care începuse să facă
mulți adepți în imperiul roman.

Imediat ce a ajuns co-împărat (Augustus) pentru partea de răsărit a imperiului roman, Teodosie a
început o activitate susținută de combatere a ereziilor, în special a arianismului. Astfel, în
februarie 380, împreună cu Grațian (împăratul din apus), a dat un edict (decret) care legifera
obligativitatea credinței ortodoxe pentru toți supușii lor.
La două zile după intrarea sa ca împărat (Augustus) în Constantinopol, la 24 noiembrie 380,
Teodosie l-a exilat pe episcopul arian Demophilus, iar în locul său l-a numit pe Sf. Grigorie
Teologul (Grigorie de Nazianz), care era conducătorul spiritual al comunității ortodoxe din
Constantinopol și un apărător intransigent al Crezului de la Niceea. Acest lucru a stârnit
nemulțumiri în rândul arienilor, nemulțumiri care s-au tradus chiar și printr-o încercare de
asasinare a împăratului. Teodosie nu a dat înapoi, ci a convocat un important sinod la
Constantinopol, în luna mai 381, sinod care avea să rămână în istoria Bisericii ca Sinodul II
Ecumenic.

Deși în tot timpul domniei sale Teodosie a fost un apărător ferm al creștinismului ortodox, mai
cu seama în ce privește credința în Sfânta Treime, așa cum stabiliseră primele două Sinoade
Ecumenice, el a încercat să fie conciliant și cu ereticii dar fără succes. Din acest motiv, a fost
nevoit să ia și unele măsuri dure împotriva ereticilor și a păgânilor. Astfel, în anul 388 a numit
noi prefecți în provinciile orientale, cu misiunea expresă de a distruge templele zeilor păgâni. În
391, Teodosie a refuzat restaurarea altarului tradițional al Victoriei din Senatul roman; tot el este
acela care a pus capăt Jocurilor Olimpice, care aveau o tradiție de peste o mie de ani. Practic, în
perioada 391-92 toate templele păgâne din imperiul roman au fost închise. Împăratul Teodosie
cel Mare a pus capăt, printr-un decret, jertfelor păgâne (atâtea câte se mai practicau) în Roma și
Alexandria; a interzis și cultul zeilor domestici, odată cu întregul păgânism.

Note

Salt↑ Edward Gibbon, - Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, Editura Minerva,
București, 1976

Surse

Wikipedia:Theodosius I

De Imperatoribus Romanis - Theodosius I (379-395 A.D.)

Legături externe

Wikipedia română - Teodosiu I

Emperor Theodosius the Great

Theodosius the Great

Catholic Encyclopedia: Theodosius I

Theodosius I

Casetă de succesiune:
Teodosie cel Mare (împărat)

Urmat de:
Arcadie împărat la
Precedat de: Împărat roman
Răsărit
Valentinian al II-lea 379-395
Honorius împărat la
Apus

După nefericita dispariţie a împăratului Valens, Gratian îl numeşte pe Theodosius, magister

equitum, Augustus pentru Orient. Numele noului lider va fi asociat cu numeroase evenimente
importante din antichitatea târzie. Să vedem ce acţiuni politice curajoase a întreprins împăratul.

În primul rând înfrânge revolta goţilor din Balcani, încheind un tratat cu aceştia în 382,
stabilindu-i ca federaţi în Illyricum şi Thracia, unde pământurile erau mai roditoare. Apoi va
decide să impună creştinismul niceean ca religie de stat şi să interzică cultul păgân în toate
formele sale, inclusiv cel privat. Oferirea de sacrificii era pedepsită ca o crimă de lezmajestate.
Dar cea mai mare provocare pentru spiritul energic şi autoritar al împăratului a venit din
Occident, un Occident în destrămare, măcinat de tulburări de tot soiul.

eÎn 383 porneşte din Britannia o uzurpare care va ţine pe jar imperiul vreme de 5 ani. Magnus Maximus
decide să-şi ia soarta în mâini, air motivele le putem doar bănui. Poate că ar fi dorit să restaureze curtea
imperială de la Treveri din Gallia, pe care Gratian o părăsise, scăpând de influenţa aristocraţiei gallo-
romane, care iarăşi recade în poziţia de aristocraţie locală. Sau poate că era pur şi simplu nemulţumit de
postul modest deţinut în Britannia, în pofida serviciilor aduse imperiului[1]. De asemenea, să ne amintim
că Gratian este doar un adolescent, iar imperiul trebuie să facă faţă atacurilor masive ale barbarilor,
ceea ce ar fi mărit atracţia pentru un regim militar cum fusese cel al lui Valentinian.
Theodosius vs. Magnus Maximus

Dar mai există o posiblitate, şi încă destul de mare:ca Theodosius însuşi să-l fi instigat la
uzurpare, la rându-i nemulţumit că trebuie să asculte de cineva mai puţin experimentat. Nu pare
greu de crezut, căci amândoi proveneau din Hispania şi ar fi fost chiar rude[2]. În plus, Magnus
Maximus a fost recunoscut la început de către Orient. Deci se pare că au concurat mai mulţi
factori la această uzurpare:instigarea lui Theodosius, nemulţumirile personale ale lui Magnus,
transferul curţii din Gallia. Indiferent de motive, evoluţia evenimentelor a favorizat întărirea
puterii lui Theodosius, care practic arbitrează conflictul dintre cei doi Augusti din
vest:Valentinian al II-lea şi Magnus Maximus.

Fiecare încearcă să-i ofere protecţia sa lui Valentinian, iar o vreme situaţia este echilibrată. Asta
până când Magnus se hotărăşte să tranşeze situaţia, pornind cu trupele spre Italia în 387. În faţa
invaziei, Valentinian se refugiază în Orient, cerându-i ajutor lui Theodosius[3], care reacţionează
înfruntând duşmanul la Siscia şi Poetovio. Magnus Maximus sfârşeşte executat la Aquileia[4].

Indiferent dacă uzurparea militară a fost sau nu un complot orchestrat de Theodosius, cu

siguranţă că a contribuit la creşterea autorităţii sale în Occident, cu atât mai mult cu cât se
căsătoreşte cu Galla, sora lui Valentinian, dobândind astfel şi mai multă legitimitate. Interesant
este că acest Magnus maximus a rămas în amintirea britonnilor drept ultimul împărat roman care
a condus efectiv imperiul.

Theodosius vs. Arbogast+Eugenius

Dar Occidentul nu scapă de turbulenţe, în mare parte legate acum de persoana lui Flavius
Arbogast, generalul franc care trebuia să-l protejeze pe Valentinian. Generalul, având susţinători
importanţi la curte (ruda sa Bauto) şi luptând împotriva goţilor la cererea lui Theodosius, îşi
câştigă treptat o poziţie de prim rang în imperiu. Ajuns magister militum, el este cel care îl
capturează pe Magnus Maximus şi îl ucide pe fiul acestuia, ceea ce îi câştigă încrederea lui
Theodosius, precum şi popularitatea în casa imperială. Arbogast însă ajunge să îl domine
categoric pe Valentinian, care încearcă în zadar să-l demită. Generalul aruncă scrisoarea de
concediere la pământ[5]. La scurt timp, Valentinian este găsit mort.

Nu se ştie dacă s-a sinucis sau a fost ucis de Arbogast, dar a doua variantă este mai puţin
probabilă, pentru că un împărat marionetă îi servea foarte bine generalului avid de putere, iar
pretenţii imperiale oricum nu putea să nutrească dată fiind originea barbară. În august 392
generalul îl va proclama împărat pe retorul Eugenius, ceea ce se traducea printr-o cooperare
bizară a barbarilor cu membri marcanţi ai aristocraţiei senatoriale păgâne din cercul Flavienilor.
Cercul Aniciilor, din care făceau parte susţinători ai lui Valentinian, a fost eliminat de la
guvernare.
Cum a reacţionat Theodosius în faţa acestor evenimente? Ambasada trimisă la Constantinopol în
vederea recunoaşterii noului August primeşte un răspuns negativ. Lui Eugenius i se mai supun
însă şi alte provincii:Hispania şi Africa. Theodosius se vede nevoit să ia măsuri hotărâtoare. Aşa
că lasă guvernarea Orientului în grija fiului său, Arcadius, iar el porneşte să elimine uzurpatorul.
Marea înfruntare are loc în septembrie 394 pe râul Frigidus, soldându-se cu victoria lui
Theodosius.

Lupta a avut şi conotaţii religioase:lui Theodosius i s-au arătat în vis apostolii Ioan şi Filip care i-
au promis victoria, iar Flavianus cercetase măruntaiele animalelor, care au prezis la rândul lor
victoria păgânilor. În viziunea lui Theodoret din Cyr, care tot pomeneşte semne ale intervenţiei
divine, avusese loc înfruntarea dintre vechii zei şi noua credinţă. Cercul păgân se subţiase într-
adevăr în mod considerabil:Eugenius este executat, Arbogast şi Nicomachus Flavianus se
sinucide. Dar fiul celui din urmă primeşte clemenţa şi va deţine ulterior funcţii în stat.

Theodosius câştigase Occidentul. Şi preţ de câteva lui, imperiul roman se va fi unit pentru ultima
oară sub conducerea unui singur Augustus. După moartea lui Theodosius din 17 ianuarie 395,
Occidentul îi revine lui Honorius, iar Orientul lui Arcadius. Începe o perioadă diferită de cele
precedente, pentru că cele două părţi ale imperiului se vor război una cu cealaltă pentru o
provincie. De fapt conflictele adevărate se purtau între anumite personaje de la curte, dar
prăpastia dintre Orient şi Occident se va adânci iremediabil. Aceasta însă este o altă poveste.

Referinţe:
Peter Brown:The World of Late Antiquity AD 150–750, New York 1971;Averil Cameron, The
Later Roman Empire, AD 284-430, Cambridge, MA:Harvard University Press, 1993;Roger
Rémondonon, La Crise de l'Empire romain:De Marc-Aurèle à Anastase, Paris, 1980.

[1]Zosimos, IV, 35, 4.

[2]Zosimos, IV, 35, 3.

[3]Zosimos, IV, 43.

[4]Zosimos, V, 46.

[5]Zosimos, IV, 53, 2-3.

Cunoscut ca "Marele"
Nume: Flavius Theodosius

Date: AD c. 346-395; (r. AD 379-395)

Locul nașterii: Cauca, în Hispania [ vezi sec. Bd pe hartă ]

Părinţi:

Teodosie cel Bătrân și Thermantia

Sotii:

(1) Aelia Flavia Flaccilla;

(2) Galla

Copii:

(1) Arcadius (făcut din Augustus la 19 ianuarie 383), Honorius (făcut din Augustus la 23 ianuarie
393) și Pulcheria;
(2) Gratian și Galla Placidia
(prin adopție) Serena, nepoata sa

Revendicați la faima:

Ultimul conducător al întregului Imperiu Roman; a pus capăt practicii păgâne .

Împăratul Teodosie

În timpul împăratului Valentinian I (r. 364-375), ofițerul armatei Flavius Teodosie a fost destituit
de la comandă și a fost exilat în Cauca, Spania, unde sa născut în jurul anului 346. În ciuda unor
astfel de începuturi inutile, Theodosius, cu vârsta de 8 ani fiul instalat în nume ca conducător al
Imperiului de Vest, a devenit ultimul împărat care a condus de fapt întregul Imperiu Roman .

Probabil doi sau trei ani după ce Valentinianul la exilat pe Teodosie (și la executat pe tatăl său),
Roma avea nevoie din nou de Teodosie. Imperiul era o putere formidabilă în acest moment.
Așadar, împotriva tuturor împrejurărilor, pe 9 august 378 visigoții au răpit Imperiul de Est și l-au
ucis pe împăratul său (Valens 364-378) în bătălia impunătoare a Adrianopolului . Deși a durat
ceva timp pentru ca efectele ulterioare să se desfășoare, această înfrângere este un eveniment
major care trebuie privit când se urmărește căderea Imperiului Roman .

Cu imparatul estic mort, nepotul său, împăratul vestic Gratian, trebuia să recupereze
comanda Constantinopolului și restul părții estice a imperiului.

Pentru a face acest lucru a trimis cel mai bun general al său - fostul exilat Flavius Theodosius.

Creșterea periculoasă a puterii lui Theodosius

 Tatăl lui Teodosie era un ofițer militar superior în Imperiul de
Vest. Împăratul Valentinian la onorat numindu-i în 368
magistrul calului magistrial Equestum praesentalis "Căpitan în
fața împăratului" (Ammianus Marcellinus 28.3.9) și apoi la
executat la începutul anului 375 din motive neclare. Poate că
tatăl lui Teodosie a fost executat pentru că a încercat să intervină
în numele fiului său. La vremea când împăratul Valentinian și-a
executat tatăl, Teodosie a plecat la pensie în Spania.

Doar după moartea lui Valentinian (17 noiembrie 375), Teodosie

și-a recâștigat comisionul. Teodosie a obținut rangul de magist
militum pe "Maestru al soldaților pentru prefectura Illyricum" în
376, pe care la păstrat până în ianuarie 379, când împăratul
Gratian l-a numit co-Augustus să îl înlocuiască pe împăratul
Valens. Gratian poate fi forțat să facă această întâlnire.

Citiți despre aderarea lui Teodosie și de ce a fost numit Teodosie

cel Mare?

Barbatii recruti

Goții și aliații lor au devastat nu numai Tracia, ci și Macedonia

și Dacia. Era împăratul estic, slujba lui Teodosie de a le suprima,
în timp ce împăratul occidental, Gratian, a participat la chestiuni
din Galia. Deși împăratul Gratian a oferit Imperiul de Est cu
niște trupe, împăratul Teodosie avea nevoie de mai mult - din
cauza devastării provocate de bătălia de la Adrianopol. De aceea
a recrutat trupe din rândul barbarilor. Într-o încercare numai
parțial reușită de a opri defecțiunea barbară, împăratul
Theodosius a făcut un comerț: a trimis unii dintre recruții lui noi
și discutabili în Egipt pentru a fi schimbați pentru soldații romani
prezumați loiali. În 382 împăratul Teodosie și goții au ajuns la
un acord: Împăratul Teodosie a permis vizigoților să-și păstreze
autonomia în timp ce trăiau în Tracia, iar mulți dintre goți se
înscriau în armata imperială și în special la cavaleria care sa
dovedit a fi una dintre slăbiciuni la Adrianopol.

Împăratul Maximus
În ianuarie 383, împăratul Teodosie la numit pe tânărul său fiu Arcadius succesor. Maximus, un
general care a servit cu tatăl lui Teodosie și ar fi putut fi o rudă de sânge, poate că speră să fie
numit. În acel an soldații lui Maximus l-au proclamat împărat. Cu aceste trupe de aprobare,
Maximus a intrat în Galia pentru a se confrunta cu împăratul Gratian. Acesta din urmă a fost
trădat de propriile sale trupe și ucis în Lyon de Maximus 'gothic magister equitum . Maximus se
pregătea să avanseze la Roma, când fratele împăratului Gratian, Valentinian al II-lea, a trimis o
forță să-l întâlnească. Maximus a fost de acord să îl accepte pe Valentin II ca conducător al unei
părți a Imperiului de Vest, în 384, dar în 387 el avansează împotriva lui. De această dată,
Valentinian al II-lea a fugit în est, împăratului Teodosie. Theodosius la salvat pe Valentinian al
II-lea. Apoi a condus armata sa pentru a lupta împotriva lui Maximus în Illyricum, la Emona,
Siscia și Poetovio [ vezi harta ]. În ciuda numeroaselor trupe gotice care au defectat pe partea lui
Maximus, Maximus a fost capturat și executat la Aquileia la 28 august 388. (Valentinian al II-
lea, cumnatul său prin a doua căsătorie, a fost ucis sau sa sinucis în luna mai a anului 392) Unul
dintre conducătorii gotici care au defectat a fost Alaric , care a luptat pentru Împăratul Teodosie
în anul 394 împotriva lui Eugenius, un alt pretendent al tronului - pe care la pierdut în bătălia de
război civil pe râul Frigidus în septembrie - și apoi împotriva fiului împăratului Teodosie, dar
este cel mai bine cunoscut pentru destituirea Romei.

Stilicho

Din vremea împăratului Jovian (377), a existat un tratat roman cu persii, dar au existat dispariții
de-a lungul granițelor. În 387, magister pedestum praesentalis al împăratului Teodosie,
Richomer, a pus capăt acestor lucruri. Conflictul asupra Armeniei a reapărut din nou, până când
un alt oficial al împăratului Teodosie, magistratul militum pe Orientem , Stilicho, a aranjat o
înțelegere. Stilicho a trebuit să devină o figură majoră în istoria romană a perioadei. Într-un efort
de a lega Stilicho de familia sa și, probabil, de a consolida afirmația fiului împăratului
Theodosius, Arcadius, împăratul Teodosie sa căsătorit cu nepoata și fiica adoptatoare cu Stilicho.
Împăratul Teodosie a numit regentul Stilicho pentru fiul său mai mic, Honorius și posibil (după
cum susținea Stilicho), și pentru Arcadius.

Teodosie despre religie

Împăratul Teodosie a fost tolerant la practicile cele mai păgâne, dar în anul 391 a sancționat
distrugerea Serapeului la Alexandria, a adoptat legi împotriva practicilor păgâne și a pus
capăt jocurilor olimpice .

[Vezi Portretul unei Preotese .] El este, de asemenea, creditat să pună capăt puterii
ereziilor ariene și maniheene din Constantinopol în timp ce stabilește catolicismul ca religie de
stat.

Pentru informații despre titlurile civile și militare, vezi Notitia Dignitatum și "The Magistri
romani în serviciul civil și militar al imperiului", de AER Boak. Studiile Harvard în filosofia
clasică , voi. 26, (1915), pp. 73-164.