UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE,RELAȚII INTERNAȚIONALE,

ȘTIINȚE POLITICE

ȘI ȘTIINȚELE COMUNICĂRII

PROGRAM DE STUDII : ISTORIE

LUCRARE DE SEMINAR

ASPECTE PRIVIND RELAȚIILE GOȚILOR

CU IMPERIUL ROMAN TÂRZIU

Student :

Pavel Natanael

Oradea

2023

1
 I. Introducere

Primele mențiuni ale goților în istorie a goţilor încep cu Plinius cel tânăr (61-113), care în
a n u l 7 5 a l e r e i n o s t r e , î i c i t e a z ă p e Gutones, şi cu Tacitus(54-120) care îi
cunoaşte direct pe Gothones.
A t u n c i s e m a n i f e s t ă d i v i z i u n e a b i p a r t i t ă c a r e d o m i n ă toată istoria goţilor;
la început se face distincţia între Tervingi și Greutungi, denumiri foarte repede
î n l o c u i t e c u cele de vizigoţi şi ostrogoţi.
Nici unitatea limbii, nici sentimentul, rămas foarte viu, al unei strînse rudenii, nu aufost
afectate.
Au existat, fără îndoială, două regalităţi, cea a ostrogoţilor avînd un anume primat și cea a
vizigoților.
În ciuda tuturor încercărilor de a atribui o origine scandinavă goților conform cu cele
transmise de Iordanes în ultimele patru decenii interpretarea datelor arheologice nu lasă nici o
îndoială cu privire la originea continentală a goților într-o regiune situată la sudul Mării
Baltice, confirmând astfel opiniile autorilor antici care au scris într-o perioadă anterioară lui
Iordanes.

Imperiul Roman sub Hadrian (117-38), conform Germania lui Tacitus (scrisă ca. 100 d.Hr.)
și Geographia lui Ptolemeu (ca. 130 d.Hr.), figurând locația poporului Gothones, group est-germanic,
atunci trăind pe malul estic al râului Visula Vistula), Polonia de azi

2
Întreaga istorie a relațiilor goților cu Imperiul Roman poate fi separată în trei perioade.
Prima perioadă cuprinde istoria goților până la părăsirea ținuturilor din nordul continentului
și marea migrație spre sud în a doua jumătate a secolului al II-lea.
A doua perioadă este marcată de așezarea temporară în regiunile dintre Carpați și Nipru până
în anul 375 când are loc așezarea definitivă în Imperiul Roman ca foederati.
A treia perioadă cuprinde istoria goților pătrunși în Imperiul Roman și încercările de
constituire a unor state durabile, ca Regatul lui Teodoric cel Mare, încercări ce vor duce
treptat la asimilarea de către populația romanică a goților.

II. Aspecte privind relațiile Imperiului Roman Târziu cu vizigoții

Primul contact între goți și Imperiul Roman a avut loc în Dacia sub împăratul roman Gordian
al III-lea în anul 238.După un raid în provincia romană Tracia goții primesc subsidii de la
romani și abandonează expediția de jaf.
În anul 242 goții atacă din nou provinciile romane Moesia și Tracia fiind din nou înfrânți.
Următoarea invazie are loc în primăvara anului 250 când goții trec din nou Dunărea
concomitent cu atac al carpilor.

3
Împăratul roman Decius după ce a înfrânt pe carpi încearcă să-i respingă și pe goții conduși
de regele Cniva dar suferă o înfrângere grea la Beroe.
În anul următor cu armata refăcută împăratul Decius cade în luptele cu goții de al Abrittus
(Razgrad, Bulgaria), fiind primul împărat roman ce-și găsește sfârșitul în luptele cu barbarii ce
invadaseră Imperiul Roman.

Începând cu deceniul al șaselea al secolului III goții încep concomitent cu atacurile pe uscat și
expedițiile pe mare împotriva Imperiului Roman, după ce au luat în stăpânire țărmurile nord-
estice ale Mării Negre.

4
Următorul atac gotic dintre anii 257-258 provoacă mari distrugeri în Imperiul Roman mai ales
în Peninsula Balcanică și Asia Mică, împăratul roman Valerian (253-259) venit în Capadocia
nu i-a putut opri datorită izbucnirii epidemiei de ciumă în armata romană.
În vremea împăratului roman Claudius al II-lea Gothicus (268-270), goții împreună cu herulii
pornesc de la gurile Nistrului pe mare cu un număr mare de corăbii încercând cucerirea
orașelor Tomis și Marcianopolis dar fără succes.
Goții înaintează prin Bosfor în Marea Marmara unde provoacă mari pierderi flotei romane,
cucerind și orașele Byzantion și Chrysopolis.
În primăvara anului 269 la Naissus (Niș, Serbia) o nouă armată romană condusă de însuși
împăratul Claudius al II-lea înfrânge decisiv armata goților invadatori, primind din partea
Senatului Roman titlul de Gothicus.
O nouă expediție a goților din anul 276 este oprită temporar de împăratul Marcus Claudius
Tacitus (275-276) care a primit titlul de Gothicus Maximus și a emis monedă cu victoria
gothica.
Cele trei decenii de invazii continue a goților în provinciile romane răsăritene și balcanice, în
asociere uneori cu carpii, sarmații, herulii sau vandalii au creat Imperiului Roman probleme
mari, expedițiile goților de invazie pe mare și pe uscat fiind adesea sincronizate și au surprins
armata romană.

LUPTATORI GOTI

5
În aceste împrejurări are loc și replierea frontierei romane la Dunărea de Jos de-a lungul
fluviului, pentru întărirea sistemului defensiv de la sudul Dunării.
Astfel în anul 271 împăratul Aurelian retrage administrația romană la sudul Dunării iar vreme
de un secol dominația goților se întindea de-a lungul celei romane pe tot cursul Dunării din
Bazinul Panonic până în Delta Dunării.
Între timp după victoria romană în 332 a lui Constantin cel Mare a fost încheiat un tratat de
foedus cu vizigoții, tratat care respectat timp de 35 de ani a permis remarcabile schimburi de
civilizație între lumea romană și goți.
După instalarea în teritoriile de la Dunăre și Marea Neagră relațiile goților se vor împleti tot
mai strâns cu Imperiul Roman, iar goții vor recepta constant influențe majore din partea
Imperiului Roman, indiferent de natura conflictuală sau nu a relațiilor cu romanii.
Influența civilizației romane a pătruns și în domeniul vieții spirituale a goților în special prin
convertirea la creștinism a goților de către episcopul misionar Ulfila.

Ulfila 311-383

6
Conform relatărilor lui Amnnianus Marcellinus societatea gotică, relativ stabilă a fost
bulversată total de apariția în anul 375 în stepele nord-pontice a hunilor.
Goții cuprinși de panică și datorită sinuciderii conducătorului lor Hermanaric s-au retras
înspre vest iar în toamna anului 376 cea mai mare parte a lor condusă de vizigotul Fritigerm
au cerut azil în Imperiul Roman.

Au primit ca foedus provincia romană Tracia unde condițiile mizere și abuzurile

administrației romane a determinat revolta vizigoților din anul 377, contra condițiilor în care
erau tratați în Tracia.
Împăratul roman Valens (364-378) dorind să oprească revolta viziogoților și-a găsit moartea
în bătălia de la Adrianopol pe 9 august 378, stabilitatea Imperiului roman fiind puternic
zdruncinată.

7
Un nou foedus nu a fost acceptat de vizigoți decât la sfârșitul anului 382 în schimbul primirii
unor pământuri în provincia romană Moesia care era total dezorganizată de invaziile dese ale
barbarilor.
Estul Balcanilor fiind atât de ruinat economic și demografic a determinat mișcarea vizigoților
spre vest, care conduși de Alaric devastează Grecia în drum spre provincia romană Iliria.
Începând de la moartea împăratul roman Valens are loc o schimbare radicală în raportul
relațiilor dintre Imperiul Roman Târziu și goți, deoarece imperiul nu mai avea capacitatea de a
negocia tratate de pace favorabile (foedus) fiind dispus să cedeze teritorii din imperiu în
schimbul păcii.
Această situație este favorizată și de divizarea în anul 395 de către Teodosie cel Mare (370-
395) a Imperiului Roman între fii săi Honorius în Occident și Arcadius în Orient.
Astfel în anul 397 Imperiul Roman l-a numit pe conducătorul vizigot Alaric Magister Militum
pentru provincia romană Iliria, ceea ce-i conferea toate puterile militare în jumătatea
ocidentală a peninsulei și să-i cedeze Epirul.
În cadrul relațiilor dintre vizigoți și romani unei faze balcanice de 25 de ani în timpul lui
Alaric îi succede o fază italiană de 11 ani începând cu iarna anului 401-402.
În acest timp are loc în anul 410 jefuirea Romei de către Alaric, datorată încercărilor nereușite
de a ajunge la un acord cu împăratul roman Honorius, iar sora împăratului Galla Placidia este
luată ostatică de către vizigoți.

Jefuirea Roma -410

8
O nouă etapă în relațiile dintre romani și vizigoți a fost inaugurată de cumnatul lui Alaric,
Athaulf care în încercarea de a pregăti o conciliere definitivă între goți și romani s-a căsătorit
la Narbonne în ianuarie 414 cu ostatica sa, fiica lui Teodosie cel Mare, Galla Placidia, în
cadrul unor ceremonii în întregime romane.
Urmare a acestei politici de reconciliere a lui Athaulf a fost acordul din anul 418 din timpul
urmașului său Wallia, acord care dădea viață primului stat barbar în interiorul Imperiului
Roman așa zisul Regat „de Toullouse” care cuprindea unele din cele mai bogate zone din
provincia romană Galia, zone puțin atinse de invaziile barbare.

Regatul de Toulouse

O nouă etapă în relațiile dintre Imperiul Roman și vizigoți a fost inaugurată de Theodoric I
(419-451) care nu numai că a putut să respecte foedus-ul încheiat cu Imperiul Roman, ci și să
furnizeze de trei sau patru ori ajutor militar, murind în lupta de la Câmpiile Catalaunice din
anul 451 împotriva hunilor conduși de Attila.

9
Are loc o romanizare a aritocrației gotice, astfel Theodoric al II-lea, fiul lui Theodoric I fiind
capabil să-l citească pe Vergilius și cunoștea dreptul roman.
Urmașul lui Theodoric al II-lea, fratele său Euric (466-484) a dus Regatul de Toulouse la
apogeu fiind reținut în istorie drept un rege legislator, sensibil la literatura latină, curtea sa de
la Bordeaux o prefigurează pe cea a lui Theodoric cel Mare de la Ravenna.

EURIC

III. Aspecte privind relațiile Imperiului Roman Târziu cu ostrogoții

Despre ostrogoți nu se știa aproape nimic înainte de invazia hunilor din anul 375, când au fost
subordonați hunilor în Pannonia.
O altă parte a ostrogoților rămâne însă în Peninsula Balcanică și trece în serviciul Imperiului
Roman constituind o minoritate.
Ostrogoții din Pannonia conduși de Valamer (420-469) începând cu anul 447 după moartea lui
Attila s-a apropiat de Imperiul Roman care i-a recunoscut un foedus în zona lacului Balaton.

10
Urmare a acestui tratat de pace a fost trimiterea nepotului lui Valamir, Theodoric cel Mare
(454-526) în anul 461ca ostatic la Constantinopol, episod cu consecințe decisive în cadrul
relațiilor ulterioare dintre Imperiul Roman și ostrogoți.
Astfel în anul 473 împăratul Leon I (457- 474) semnează un tratat cu Theodoric cel Mare,
prin care ostrogoții obțineau după un secol de așteptare la frontierele Imperiului Roman
statutul de federați, asemănător celui acordat vizigoților în anul 418.
Regele lor, Theodoric cel Mare, primește titlul de Magister Militum iar ostrogoții ar fi fost
cantonați în Macedonia și ar fi primit subsidii în schimbul serviciilor lor.

Theodoric the Great

11
Ostrogoții nu au rămas stabili în Macedonia ci au trecut fie în Moesia (475), Epir (480) sau
Dacia (483).
Noul împărat roman Zenon (474- 491) a înțeles că singurul mijloc de a scăpa de ostrogoți era
să-i trimită cât mai departe iar Theodoric cel Mare a fost instrumentul potrivit pentru a-l
alunga pe Odoacru din Italia, ceea ce a determinat stabilirea ostrogoților în Peninsula Italică
unde au întemeiat un regat.

IV. Concluzii

Prin dominația politică și militară incontestabilă asupra unui imens areal european în care au
tutelat autoritar majoritatea evenimentelor istorice, goții s-au impus drept singurul neam
barbaric care a traversat Imperiul Roman de la un capăt la altul și s-a bucurat de o cultură
intelectuală autonomă, fiind primii care au întemeiat state durabile și au reușit o sinteză a
elementelor germanice și romane.

12
Bibliografie

1. Istoria românilor, vol. II, Academia Română, București, 2001,pp. 678- 693;

2. Lucien Musset, Epoca invaziilor, Ed. Corint, 2002, pp. 30- 45;

13