UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE,RELAȚII
INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE
ȘI ȘTIINȚELE COMUNICĂRII
PROGRAM DE STUDII : ISTORIE

LUCRARE DE SEMINAR
ACTIVITATEA ARHEOLOGICĂ
A LUI HEINRICH SCHLIEMANN

Îndrumător:

Lect. Univ. Dr. Maria Goman

Student :

Pavel Natanael

Oradea

2022

1
Heinrich Schliemann (1822-1890) a fost un arheolog de origine germană care prin activitatea
sa arheologică a îmbogățit cultural societatea modernă prin descoperirea cetății Troia și a
civilizației miceniene în peninsula Pelopones de pe teritoriul Greciei.
Intelectual pasionat cu un simț de observație deosebit perseverent în activitate și rezistent la
efort Heinrich Schliemann avea toate calitățile unui arheolog. În ciuda acestor calități nu era
un profesionist fiind lipsit de o serie de cunoștințe metodice și dominat de o tendință
speculativă în dauna simțului critic.

Totuși apelează cu încredere la chimiști, fizicieni, topografi, geologi ca să-și explice

ansamblul fenomenelor legate de descoperirile lui.

Heinrich Schliemann nu a încetat niciodată să prezinte pasiunea pentru antichitate drept o

moștenire a adolescenței în care visul de a descoperi Troia a constituit factorul principal. Este
uimitor cum un simplu vis al copilului de 10 ani a putut să determine destinul omului matur
de mai târziu, om care își dovedise capacitatea profesională în domenii opuse.

Nu în ultimul rând Heinrich Schliemann se remarca printr-o deosebită putere de muncă

exemplu fiind întâmplarea în care după o grea zi de muncă ațipind pe câmp începe ploaia.

Este atât de obosit încât nu se mai trezește ca să se adăpostească și continuă să doarmă sub
ploaie, trezindu-se în zorii zilei ud leoarcă, începând munca ca și cum nimic nu s-ar fi
întâmplat.

1. Activitatea arheologică a lui Heinrich Schliemann de la Troia

Troia se află la ieșirea din Helespont, în regiunea Asiei Mici denumită în antichitate Eolida,
pentru că fusese populată cu neamuri grecești ioniene venite de pe contintul european gonite
de invazia doriană. Cetatea Troiei își datorează înflorirea poziției sale geografice, la răscrucea
drumurilor maritime și terestre ce leagă Asia Mică de Grecia continentală și regiunile Mării
Negre cu bazinul oriental al Mediteranei.

Înaintea lui Heinrich Schliemann, Frank Calvert, consulul american din Dardanele, posesorul
locului, făcuse câteva săpături de încercare la Troia. După o scurtă perioadă de sondaje în
1870 Heinrich Schliemann avea să intreprindă 7 campanii de săpături începând din 1871 și
până în 1890 reușind să descopere ruinele Troiei.

În decursul acestei activități Heinrich Schliemann a săvârșit importante erori de metodă

reproșate de profesioniști însă pe de altă parte trebuie remarcată probitatea lui Heinrich
Schliemann care pe parcurs a înțeles să-și corecteze erorile.

2
Începând cu a 6-a campanie de săpături din cadrul activității arheologice de la Troia și-a
asociat un specialist Wilhelm Dorpfeld care avea să introducă tehnica săpăturii stratigrafice.

În 1868 în momentul trezirii interesului lui Heinrich Schliemann pentru săpături arheologice
au existat 3 opinii pentru locația Troiei lui Homer. 1

Alegerea cea mai populară printre cercetători a fost Bunarbași 2 (Pinarbași) și apoi acropola
însoțitoare Ballidag.

Hisarlik ca loc al Troiei lui Homer a fost favorizat de o minoritate de cercetători printre care
C. Mac Laren, Frank Calvert și Heinrich Schliemann.3

Astăzi știm că Heinrich Schliemann nu a identificat precis Troia Homerică ci orașul ars, Troia
II g în termeni de stratigrafie actuali. Abia cercetări ulterioare au reușit să precizeze că de fapt
orașul homeric corespunde nivelului VII a1 după ce multă vreme cercetătorii fuseseră deacord
că acestuia îi corespunde orașul VI.

Pe 11 octombrie 18714 Heinrich Schliemann a început săpăturile la Troia și a descoperit

bijuterii din aur, argint și bronz, în special în orașul Troia II g, pe care le-a numit generic
„comoara lui Priam”. Au fost expuse la Berlin dar au fost luate de ruși în timpul celui de-al
doilea război mondial și astăzi constituie subiect de dispute între Germania, Turcia și Rusia,
fiecare revendicând tezaurul.

Săpăturile lui Heinrich Schliemann și ale succesorilor lui au dovedit că pe colina de la

Hisarlik locuirea durase neînterupt din jurul anilor 3000 î.e.n. până în perioada romano-
bizantină în secolul VI e.n.

În această îndelungată perioadă s-au succedat peste 45 de așezări grupate în 9 straturi

omogene din punct de vedere cultural și din cel al datelor fundamentale ale planului general.

Primul oraș de la Hisarlik descopeirt de Heinrich Schliemann are 10 nivele cu o grosime

totală de 4 metri de depuneri de cultură începând cu anul 3000 până la 2500 î.e.n.

1
Heinrich Schliemann, Pe urmele lui Homer, vol.2, Ed. Meridiane, București, 1979, pp. 212-225

2
Idem, Pe urmele lui Homer, vol.1, Ed. Meridiane, București, 1979, pp. 134-135

3
Ibidem, pp. 163-164

4
Idem, Pe urmele lui Homer, vol.2, Ed. Meridiane, București, 1979, p. 39

3
Heinrich Schliemann avea să demonstreze că așezarea din primul strat de la Troia era un
centru fortificat, reședință a unui stăpânitor militar, suprafața inițială de o jumătate de hectar
fiind înconjurată de un zid de incintă poligonal din piatră.

Accesul se făcea pe o poartă flancată de două turnuri, ulterior suprafața incintei mărindu-se au
apărut patru porți cu structuri similare. Cel dintâi oras de pe colina de la Hisarlik a fost distrus
într-un incendiu, consecință a unor evenimente războinice.

Noul oraș Troia II a durat de la 2500 până la 2200 î.e.n., având șapte nivele dintre care nivelul
II c este cel mai reprezentativ fiind caracterizat de un zid de incintă poligonal ce cuprinde o
arie mai întinsă decât primul strat. Accesul se făcea prin două porți și o poternă. Zidul cu un
soclu de piatră înalt de 8 metri cuprindea bastioane și esplanade.

Ultimul nivel al celui de al doilea oraș așa numita fază II g a fost identificat de Heinrich
Schliemann cu Troia homerică. În acest oraș au fost găsite cele mai multe tezaure atât de către
Heinrich Schliemann cât și de arheologii americani care au continuat cercetările în deceniul
patru al secolului 20.

Orașul Troia II g avea să-și înceteze existența urmare a unor evenimente războinice cumulate
cu un cutremur de pământ puternic care avea să distrugă aproape în întregime orașul.

Pe ruinele Troiei II continuă Troia III oraș cu ulițe înguste unde nu s-a putut reîntregi planul
de ansamblu. Troia IV continuă în linii mari aceeași dispoziție ulterioară și prezintă din nou
elemente de fortificații. În schimb Troia V este un oraș complet fortificat.

Deși din punct de vedere al culturii materiale și al dispozițiilor interioare orașul continuă pe
cele două anterioare, în decursul existenței lui se face trecerea de la epoca veche a bronzului
la epoca mijlocie a bronzului anatolian.

Troia VI cu o durată de circa 500 de ani, între 1800-1300 î.e.n. are opt nivele de locuire și
depășește considerabil ca întindere precedentele așezări. Ea nu a putut fi explorată complet de
către Heinrich Schliemann deoarece nivelarea practicată de construcțiile orașului grecesc a ras
propriu-zis partea centrală a orașului.

Orașul VI este înconjurat de un lung și puternic zid de incintă dublat de mai multe ori cu
turnuri patrulatere și porți. Au fost identificate fundațiile mai multor case care se pot împărți
în trei tipuri: case tip megaron, case cu mai multe încăperi de obicei având un plan
dreptunghiular și case de mari dimensiuni cu o singură încăpere.

4
Cultura stratului VI este tipic egeică puternic influențată de cea miceniană. Orașul VI a pierit
prin foc în urma unor asedii și asalturi succesive precedate de un mare cutremur. Interpretări
mai recente ale cercetătorilor de după Heinrich Schliemann încearcă să identifice dacă Troia
VI, oraș contemporan perioadei de înflorire a civilizației miceniene din secolele XIV-XIII
î.Hr., nu a ajuns în conflict cu puterea miceniană în continuă expansiune.

De aici convingerea multă vreme a cercetătorilor că Troia VI este orașul conflictelor dintre
aheii conduși de Agamemnon și troienii lui Hector, descrise de Homer în epopeea Iliada.

Orașul VII a1 ridicat pe ruinele orașului VI a fost identificat de cercetarea contemporană cu

orașul homeric. A pierit tot urmare a unui război și deși ulterior a mai continuat după el câteva
faze VII a2 și VII b, peste ruine s-a așternut praful vreme de câteva secole, pentru ca în Troia
VIII să renască o așezare eoliană, grecească arhaică care a deschis o nouă serie de locuiri la
Troia.

Pe locul așezării Troia VIII la începutul epocii elenistice stratul al nouălea a marcat
reconstruirea orașului, după un plan rațional caracteristic. Orașul elenistic Troia IX a
continuat să existe cu transformări și adăugiri până în secolul VI e.n.

Heinrich Schliemann a fost cel dintâi care a scos la lumină edificiile acestui oraș: templul
Atenei, teatrul, bouleuterionul. În același timp au fost în parte distruse de săpăturile neglijente
ale lui Heinrich Schliemann și mai târziu de urmașii săi, Wilhelm Dorpfeld și misiunea
americană a Universității Cincinnati din SUA.

Importanța descoperirii Troiei decătre Heinrich Schliemann era mult mai mare decât aceea de
a confirma legenda homerică deoarece Troia devenea o piatră de hotar în dezvoltarea
istoriografiei contemporane și termen de referință în dezvoltarea culturii noastre de astăzi.

În 1878 Heinrich Schliemann face cercetări în Itaca insula lui Odiseu însă activitatea
arheologică nu a fost încununată de succes. Heinrich Schliemann în dorința lui de a identifica
pe teren locurile legendare cum ar fi palatul lui Odiseu, staulele lui Eumeu amintite de Homer
în epos Odiseea a surprins ruine arhaice, clasice și chiar elenistice.

Cercetări recente au arătat că vestigiile homerice mai sus amintite se aflau în altă parte decât
cea presupusă de Heinrich Schliemann și anume pe muntele Aitos loc pe care Heinrich
Schliemann îl desconsiderase pentru dimensiunile restrânse.

2. Activitatea arheologică a lui Heinrich Schliemann de la Micene

5
În decursul a două campanii, una de cercetări de suprafață și sondaje începută în februarie
18745 și cea de-a doua de săpături propriu-zise demarate în 1876 6, Heinrich Schliemann avea
să cerceteze ample vestigii monumentale și mai ales să exploreze morminte din primul cerc
regal.

Cunoscând procesul intentat de Imperiul Otoman lui Heinrich Schliemann pentru recuperarea
tezaurului lui Priam7, grecii l-au supravegheat atent prin Panagiotis Stamatakis și tot ce a găsit
Heinrich Schliemann a fost strict inventariat, astăzi expuse toate în marea sală miceniană a
Muzeului Național din Atena.

În 1878 Heinrich Schliemann publică o lucrare a rezultatelor cercetărilor din cele două
campaniide săpături arheologice la Micene.8

Săpăturile ulterioare conduse de arheologii englezi și greci au stabilit că orașul Micene a fost
locuit încă din heladicul vechi de o populație preelenică și odată cu Heladicul mijlociu aheii
s-au stabilit aici și-au fortificat acropola între 2000-1600 e.n. iar acea porțiune de zid care
cuprinde primul cerc regal de morminte și poarta leilor se datoresc unor refaceri mai târzii de
la sfârșitul heladicului între 1600-1100 e.n., în timp ce la începutul acestei perioade au fost
săpate mormintele din cercul regal interior.

Faima orașului Micene se datorează exclusiv „evului eroic”, după ce Argos a fost ocupat de
dorieni, orașul și-a pierdut însemnătatea dar și-a mărit independența, dovadă fiind participarea
la războaiele împotriva perșilor din sec. V î.e.n. . 80 de micenieni au căzut în luptă alături de

spartani la Termopile în 480 î.e.n.9, iar 400 de micenieni au luat parte la bătălia de la
Plateea,10din 479 î.e.n., împotriva lui Xerxes 1.

5
Idem, Pe urmele lui Homer, vol.2, Ed. Meridiane, București, 1979, p.69

6
Idem, Pe urmele lui Homer, vol.1, Ed. Meridiane, București, 1979, p. 201

7
Idem, Pe urmele lui Homer, vol.2, Ed. Meridiane, București, 1979, p.69

8
Idem, Pe urmele lui Homer, vol.2, Ed. Meridiane, București, 1979, p.71

9
Herodot, VII, 202

10
Idem, IX, 28

6
Locuitorii Argosului care fuseseră neutri s-au temut că micenienii ar putea să preia din nou
hegemonia asupra Argolidei, au asediat micene, au cucerit orașul și l-au distrus în anul 466
î.e.n.11.

Conform legendelor cetatea Micene a fost întemeiată de Perseu dar în realitate a fost fondată
de triburile indo-europene ale aheilor.

„Astăzi se mai văd încă toate zidurile împrejmuitoare ale citadelei. Acestea au în multe locuri
o grosime de 5-7 metri și ... o înălțime de 5-12 metri”.12

Remarcabila grosime a zidurilor dau impresia că au fost ridicate de giganți, legenda spune că
Perseu, primul rege al Micenei a angajat ciclopi pentru a construi orașul. Citadela are o
lungime de aproximativ 330 de metri și se află pe vârful unei coline abrupte între două râuri
formând un triunghi neregulat. În interiorul fortăreței terenul urcă spre acropolă și formează
terase, sprijinite prin ziduri masive între 3-8 metri grosime. Doar elita conducătoare
miceniană s-a putut stabili în fortăreață, cea mai mare parte a orașului se află în jos, în afara
zidurilor de apărare. Poarta cea mare se află pe latura nord-vestică este formată din două
pietre așezate vertical și are o înălțime de 3,30 metri și o lățime de 3 metri. Pe ultima piatră se
găsesc ciopliți în basorelief doi lei ce stau pe labele dinapoi și țin labele din față pe un altar
rotund situat între ei. Capetele leilor se presupune că au fost din bronz aurit. 13 Ulterior s-a
dovedit că în celebrul basorelief sculptat ce încadrează poarta de intrare erau reprezentante
leoaice. Așa numita Poartă a leilor datată cel mai probabil din sec. XIII î.e.n. se pare că a fost
o emblemă a casei regale miceniene și un simbol al puterii acestora asupra supușilor.

La aproximativ 2 kilometri de acropolă se întindea orașul de jos unde Heinrich Schliemann a

descoperit 5 tezaure și fragmente de ceramică excelent pictată. Cele 5 tezaure identificate de
Heinrich Schliemann sunt de fapt 8, fiind morminte cu tolos. În afara zidurilor orașului chiar
lângă zid pe panta colinei aproape de Poarta leilor Heinrich Schliemann descoperă așa
numitul mormânt al lui Egist, pe care l-a identificat greșit drept tezaur. Coborând spre sud-
vest descoperă un tezaur mai mic, astăzi identificat drept mormântul Clitemnestrei, 14 datat în

11
Diod. Sic.55, XI, 65; Strabo,VIII, 6; Pausanias, II, 16

12
Heinrich Schliemann, Pe urmele lui Homer, vol.1, Ed. Meridiane, București, 1979, p. 107

13
Ibidem, p. 208

14
Ibidem, p.219

7
jurul anului 1220 î.e.n. Cele mai mari tezaure în număr de două sunt descoperite de Heinrich
Schliemann pe terenul orașului împrejmuit cu ziduri, unul este vestitul tezaur a lui Atreu.15

Celălalt tezaur găsit în imediata apropiere a Porții leilor, cercetări mai recente au stabilit că
este mai degrabă cel de al doilea cerc de morminte regale și că e vorba de fundațiile unei
camere cu tolos. Astăzi tezaurul lui Atreus este cunoscut sub denumirea de mormântul lui
Agamemnon, datat în jurul anului 1250 î.e.n.

Construcția mormântului este un thalos deoarece are o cupolă înaltă de 4 metri și o pantă
circulară apoi un coridor-dromos-lung de 36 de metri și un perete acoperit cu pământ astfel să
fie integrat în peisaj și pe măsură ce este ascuns de timp să împiedice descoperirea lui de către
căutătorii de comori. Mormântul constă din 2 încăperi, una de formă conică ce stă în legătură
cu cealaltă cameră aflată mai înăuntru și cioplită în stâncă printr-o poartă.

Ușa de la intrare în tumul era bogat decorată cu elemente decorative de influență egipteană.
Dintre mormintele din Grecia antică care se cunosc până astăzi și se păstrează este cel mai
mare și impunător.

Cu o înălțime interioară de 13,5 metri și un diametru de 14,5 metri mormântul lui

Agamemnon a fost cea mai mare structură cu cupolă a lumii antice, până la construirea în
secolul I î.e.n. a Pantenonului roman de către Agripa. Mormântul lui Agamemnon așa cum
precizează Heinrich Schliemann a fost jefuit în 1808 de către Veli-Pașa guvernator al
Peloponesului.16

Heinrich Schliemann, deși era convins că rămășițele lui Agamemnon 17 erau în mormânt s-a
înșelat, datarea s-a dovedit a fi incorectă, mormântul făcând parte din cercul mormintelor
regale din interiorul cetății, rămășițele aparținând unor oameni care au trăit cu aproximativ 4
secole mai devreme. În așa numitul mormânt circular A la sud de Poarta leilor, în 1876
Heinrich Schliemann a descoperit într-un ansamblu de 5 morminte, 6 măști funerare din foi de
aur bătute iar Heinrich Schliemann e convins că aceste morminte aparțin membrilor dinastiei
regale. Una dintre măști având un aspect deosebit Heinrich Schliemann o atribuie lui
Agamemnon. În aceste 5 morminte în formă de puț, ulterior 6 morminte Heinrich Schliemann

15
Ibidem, p. 213

16
Ibidem, pp. 220-222

17
Ibidem, p. 240

8
a găsit rămășițele a 19 corpuri și comori în greutare de 14 kilograme de aur incluzând măști,
bijuterii, coroane.

În săpăturile desfășurate în Acropola de la Micene, Heinrich Schliemann a descoperit 5

morminte. Cele mai importante descoperiri Heinrich Schliemann le-a făcut în al doilea
mormânt, 15 diademe de aur, 5 pentru fiecare din cei trei decedați și coroane de lauri de aur 18
și-n al treilea mormânt unde a găsit peste 700 de farfurii („aplice”) de aur cu ornamente
magnifice19.

În al patrulea mormânt Heinrich Schliemann a găsit 5 corpuri care literalmente erau

supraîncărcate cu bijuterii și purtau indicii ale rugului funerar ca și-n celelalte morminte.
Toate aceste descoperiri dovedesc încă odată fastul și bogăția civilizației miceniene precum și
dovada că se practica ritul incinerației.

Seria marilor descoperiri ale lui Heinrich Schliemann de la Micene ce a relevat lumii
civilizația miceniană, a sporit interesul specialiștilor arheologi sau istorici față de civilizația
egeeană.

Civilizația miceniană a avut o forță de iradiere deosebită mamifestându-se pe o vastă arie

geografică din Siria și Egipt până în Asia Mică și Italia de sud. Dovadă este descoperirea într-
un templu de la Micene a unui scarabeu al reginei Tiye soția faraonului Amenhotep al III-lea,
bunica lui Tutankhamon.

Micene era și o putere maritimă făcând comerț cu Egipt, Fenicia, Mesopotamia până în Asia
Mică, putând defini cetatea Micene drept cea mai impresionantă creație a arhitecturii
miceniene.

Până la descoperirile lui Heinrich Schliemann de pe colina Hissarlik din Turcia și Micene
Grecia,Troia și cucerirea ei de către aheii conduși de Agamemnon și Ahile erau considerate
invenții poetice ale lui Homer.

Descoperirile lui Heinrich Schliemann sunt exemplare, viața sa frământată cu calitățile,

defecteleși scăderile sale rămâne unică nu atât prin mirajul uluitoarelor descoperiri cât mai
ales prin luminatul său umanism și pentru că a fost în stare să-și construiască un ideal propriu
căruia i-a rămas credincios și a devenit suportul moral care l-a ajutat să înfrunte boala și
ruinarea economică.20

BIBLIOGRAFIE

18
Ibidem, p. 246

19
Ibidem, p. 252

20
Heinrich Schliemann, Pe urmele lui Homer, vol.2, Ed. Meridiane, București, 1979, p. 11

9
1. Heinrich Schliemann, Pe urmele lui Homer, vol. 1, Ed. Meridiane, București, 1979, p.
5-31, 104-113, 134-135, 162-168, 201-222, 231-253

2. Heinrich Schliemann, Pe urmele lui Homer, vol. 2, Ed. Meridiane, București, 1979, p.
8-11, 39-48, 164-175

10