Gaius Sallustius Crispus

Gaius Sallustius Crispus, prescurtat în română de obicei ca Salustiu (86 – c. 35 î.Hr.), a

fost un istoric și politician roman, și novus homo dintr-o familie plebee din provincie.
Salustiu s-a născut la Amiternum în țara sabinilor și a fost un popularis, un adversar al
vechii aristocrații romane, de-a lungul carierei sale, și mai târziu, un partizan al lui Iulius
Cezar. Salustiu este cel mai cunoscut istoric roman cu opere care scrise sub numele său,
dintre care numai Despre conjurația lui Catilina (despre conspirația din anul 63 î.Hr. a lui
L. Sergius Catilina), Despre războiul cu Iugurta (despre războiul Romei împotriva
numizilor din perioada 111-105 î.Hr.) și Istorii (unele fragmente) au supraviețuit până în
zilele noastre. Salustiu a fost influențat în primul rând de către istoricul grec Tucidide și a
acumulat o mare (și necinstită) bogăție în perioada cât a fost guvernator al Africii.

Salustiu s-a născut probabil la Amiternum în Italia Centrală, deși Eduard Schwartz
consideră că locul de naștere al lui Salustiu a fost Roma. Data lui de naștere este calculată
pornind de la mențiunea făcută în Cronica Sfântului Ieronim. Dar neo-zeelandezul Ronald
Syme sugerează că data din cronica Sf. Ieronim trebuie să fie ajustată din cauza neglijenței
dovedite de cunoscutul teolog și sugerează anul 87 î.Hr. ca o dată mai corectă. Cu toate
acestea, nașterea lui Salustiu este datată pe scară largă în 86 î.Hr., iar Kleine Pauly
Encyclopedia citează 1 octombrie 86 î. Hr. ca dată de naștere. Michael Grant susține cu
prudență că nașterea lui Salustiu ar fi avut loc în anii 80 î.Hr.

Nu există informații despre părinții sau familia lui Salustiu, cu excepția mențiunii lui
Tacitus despre sora lui. Sallustii erau o familie nobilă din provincie de origine sabină. Ei
aparțineau ordinului ecvestru și aveau cetățenia romană. În timpul Războiului Social
părinții lui Gaius s-au ascuns în Roma, pentru că Amiternum era sub amenințarea unui
asediu al triburilor italice rebele. Din această cauză se poate ca Salustiu să fi crescut la
Roma. El a primit o educație foarte bună.

După o tinerețe în care a fost bolnav, Salustiu a intrat în viața publică și se poate să fi
câștigat alegerile de chestor în 55 î.Hr. Cu toate acestea, nu există nici o dovadă strictă
despre acest lucru, iar unii cercetători cred că Salustiu nu a devenit chestor — practica de
încălcare a honorum honorum era frecventă în ultimii ani ai Republicii. El a devenit Tribun

1
al Plebei în 52 î.Hr., an în care adepții lui Milo l-au ucis pe Clodius într-o încăierare de
stradă. Salustiu a sprijinit atunci judecarea lui Milo. Salustiu, Titus Munatius Plancus și
Quintus Pompeius Rufus au încercat, de asemenea, să dea vina pe Cicero, unul dintre
liderii opoziției Senatorilor față de triumvirat, pentru sprijinul său oferit lui Milo. Syme
sugerează că Salustiu, din cauza poziției sale în procesul lui Milo, nu l-a sprijinit inițial pe
Cezar. T. Mommsen afirmă că Salustiu a acționat în interesul lui Pompei (potrivit lui
Mommsen, Pompei se pregătea să-și instaureze propria lui dictatură).

În conformitate cu o inscripție, un oarecare Sallustius (cu un praenomen) neclar a fost un

proquaestor în Siria în 50 î.Hr. sub Marcus Calpurnius Bibulus.Mommsen  l-a
identificat pe acest Sallustius cu istoricul Salustiu, deși T.R.S. Broughton a argumentat că
istoricul Salustiu nu ar fi putut să fie un asistent al adversarului lui Iulius Cezar.

De la începutul carierei sale publice, Salustiu a acționat ca un partizan al lui Iulius Cezar,
căruia îi datora avansarea sa pe plan politic. În anul 50 î.Hr., cenzorul Appius Claudius
Pulcher l-a scos din Senat pe motiv de imoralitate (probabil din cauza opoziției sale față de
Milo și Cicero). În anul următor, probabil prin intermediul influenței lui Cezar, a fost repus
în funcție.

Monografia este specie a istoriografiei latine, insemnand prezentarea unui aspect al

istoriei sau a unei secvente de scurta durata, pe baza relatarii faptelor, pe alese (carptim).
Practicata de greci, monografia istorica este, creata la Roma, de Cato cel Batran, autorul
operei, Origines (Originile), destinate a prezenta originea populatiilor italice. In secolul I a.
Chr., monografia este reprezentata de Sallustius, care alege doua secvente istorice-
conspiratia lui Catilina (63 a. Chr.) si razboiul impotriva numizilor, condusi de Iugurtha
(111-105 a. Chr.). Referitor la aceasta, istoricul declara, ma hotarai sa povestesc faptele
poporului roman pe alese, dupa cum unele mi se pareau vrednice de aducere aminte.
(Conspiratia lui Catilina, 4, 2). In conceptia lui Sallustius, factorul cauzal al istoriei este de
ordin moral, istoria se schimba o data cu moravurile. Ceea ce a dus la criza Republicii in
secolul I a. Chr. sunt, ambitio (setea de putere), avaritia (lacomia) si, luxuria (dezmatul).
De aceea, scopul istoriei este cel educativ-, historia magistra vitae. Totodata, avandu-l ca
model pe istoricul grec Tucidide, Sallustius nu expune numai faptele si intamplarile, ci
cauta sa le si explice, descoperind cauzele mai profunde ale evenimentelor din vremea lui.

2
 Raliat taberei lui Caesar, căruia îi rămâne până la moarte un fidel partizan, participă la
trecerea Rubiconului (49 î.e.n.), primeşte comanda unei legiuni în Illyricum, reintră în 48
în Senat, participă în calitate de praetor în 46 î.e.n. la campania din Africa, fiind
recompensat cu guvernarea provinciei Africa Nova şi unde strânge o imensă avere.
După asasinarea lui Caesar (15 martie 44 î.e.n.), se retrage din viaţa politică şi se consacră
în exclusivitate scrisului.
Până în acel moment Sallustius era autorul unor scrieri de mici dimensiuni: Sallustiana
minora, a cărei paternitate i-a fost mult timp contestată, un atac coroziv la adresa lui Cicero
(Invectiva în M. Tullium Ciceronem) şi două scrisori din anii 50 şi 46 adresate lui Caesar
(Epistulae ad Caesarem), care cuprinde propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei social –
politice a statului.

În perioada 44 – 34 î.e.n. scrie două monografii istorice, ambele păstrate integral –

Conjuratio Catilinae (Conjuraţia lui Catilina) şi Bellum Iugurthinum (Războiului împotriva
lui Iugurtha) şi o istorie contemporană în 5 cărţi Historiae (Istorii) din care s-au păstrat
numai o serie de fragmente, în continuarea lucrării lui Sisenna, narând evenimentele anilor
78 – 67 î.e.n.
Selecţia şi tratarea temelor fac din Sallustius primul istoric latin cu viziune personală
închegată asupra evoluţiei istorice. Spirit pătrunzător, Sallustius caută explicaţia profundă a
evenimentelor şi interdependenţa ascunsă dintre acestea. Viziunea pesimistă asupra istoriei
romane (al cărei declin îl situează după distrugerea Cartaginei din anul 146 î.e.n.) se
accentuează în ultima operă, redactată după anul 39 î.e.n.

Valoarea literară a operei lui Sallustius

Valoarea ştiinţifică a operei lui Sallustius este completată de influenţa ei literară. Stilul
sobru, concis, abrupt, dar dinamic, plin de arhaisme, opus celui ciceronian, recunoscându-
şi modelele în Thucidides şi Cato cel Bătrân, a marcat profund proza latină inaugurând o
nouă direcţie, cu puternic ecou până în Evul Mediu. Titus Livius, Quintillian, Tacitus îl
recunosc pe Sallustius ca un mare clasic.

3
4
Bibliografie
1. https://ro.wikipedia.org
2. https://www.tocilar.ro
3. http://liviudanila.blogspot.com/