Sunteți pe pagina 1din 2

c  

c

Titus Livius se na te în anul 59 a.Chr. la Patavium(Padova de astăzi) într-o familie
de nobili care îi vor oferi o educa ie pe măsură, scriitorul remarcându-se prin forma ia sa
retorico-filosofică i prin preocuparea fa a de istorie. După seria de războaie civile, se
stabileşte în Roma, unde a petrecut cea mai mare parte a vieţii. Titus Livius nu a avut funcţii
politice sau militare. Cu toate acestea este într-o rela ie foarte bună cu principele. Către
sfârşitul vieţii se întoarce la Patavium, unde moare în anul 17 d.Hr.
Äc  
apar ine analisticii,care se dezvoltă pe metoda abordării
cronologice a evenimentelor i î i propun tratarea acestora în maniera moral-educativă
conform concep iei ciceroniene despre istorie: ÄHistoria magistra vitae´(ÄIstoria este
profesorul vie ii´), dar, cum s-a remarcat chiar în antichitate, întrucât nu evita cronica unor
evenimente recente, contemporane cu autorul. În antichitate, ampla cronica liviană cuprindea
o sută patruzeci i două de căr i, care relatau evenimentele petrecute între venirea lui
Aeneas în Italia i moartea lui Drusus, fiul vitreg al lui Augustus, fapt survenit în 9 a.Chr.
Este însa aproape sigur că Titus Livius i-a conceput opera în o suta cincizeci de cărti, care ar
fi trebuit să se încheie cu relatarea mor ii lui August. Din nefericire, s-au pierdut trei sferturi
din aceasta foarte amplă cronică. Nu ni s-au păstrat decât treizeci i cinci de cărti, la care se
adaugă "periohele", periochae, adică scurte rezumate ale celorlalte cărti.
Scopul lucrării este unul tripartit:patriotic deoarece autorul vede în operă un prilej de
preamărire a patriei; instructiv,istoria transformându-se într-un îndreptar cetă enesc, arătând
prin ce mijloace i prin ce eroi a ajuns Roma la această faimă i măre ie; moral-educativ:
nemul umirea fa ă de moravurile degenerate ale contemporanilor,îi determină să
urmărească redresarea cetă enilor prin exemple de morală practică. Scriitorul consideră că
factorul moral are o contribu ie decisivă asupra destinului unui popor.
În ceea ce priveşte izvoarele de informaţie, Titus Livius a folosit materialul găsit în
cronicile deja existente, fără a verifica autenticitatea faptelor relatate şi fără a întreprinde un
studiu critic al documentelor istorice. El acorda, mai ales, preţuire valorii literare şi interesului
provocat de povestirea unui eveniment, indiferent dacă era veridic sau nu. Astfel relatările
impresionante ale unor bătălii sau dezbateri politice, în stil direct, ca în întreaga istoriografie a
antichităţii, sunt pline de vioiciune şi dramatism.
Prima legendă, un prim nucleu narativ, este introdusă de construc ia impersonală ´se
spune´ (fetur) care are o aură de legendă. De asemenea construc ia are caracter oral, fiind o
marcă a oralită ii. Caracterul de legendă pune sub semnul întrebării cele două variante.
Remus este primul dintre cei doi fra i care vede ´semnul prevestitor´, 6 vulturi. Numărul
ase este unul nefast care ilustrează neîmplinirea. Fratele său, Romulus, vede dublul
numărului (duplex numerus) de vulturi, 12 fiind întregul, puterea cea mai mare, care să arate
împlinirea. Numărul 12 reprezintă înmul irea punctelor cardinale cu cele 3 planuri ale lumii.
Cei doi termeni ´sex´, respectiv ´duodecim´(duplex numerus) încărca i cu semnifica ii
aparte guvernează destinul celor două personaje, Remus este sortit unui destin nefast.
Vulturul (vultures), simbolul cerului, este pasărea pe care o stăpânea zei a Jupiter.
Acesta va deveni simbol al Romei, reprezentând puterea. Acesta este semnul prevestitor
reprezentând mărul Discordiei, în jurul căruia se învârt toate.
Sintagma ´utrumque regem´ (fiecare) subliniază separarea dintre cei doi fra i. Fiecare
consideră că are dreptate, astfel încât Remus este cel dintâi care a zărit vulturii, iar Romulus
vede dublul acestora. Fiecare se proclamă rege mul imii sale.
Cearta (altercatione) este motivul reîntâlnirii celor două mul imi, care a dus la vărsare
de sânge, moartea lui Remus. Sângele este comparat indirect cu motivul câ tigătorului,
deoarece cel care câ tigă are dreptul de a întemeia cetatea. Remus a îndeplinit voia
divinită ii, jerfindu- i via a, având în vedere supersti iile vremii sângele era un semn
prevestitor al viitorului Romei. Divinitatea reprezintă o parte foarte importantă în accentuarea
conflictului, care poate să preamărească sau să inferiorizeze ac iunile fiecărui frate.
A doua legendă este introdusă prin: ´vulgatior fama est´ (mai răspândit în popor a fost
zvonul), o versiune care a circulat mai mult decât varianta oficială. ´Zvonul´ are caracter oral,
fiind o marcă a oralită ii. Între gemeni începe un conflict datorită atitudinii batjocoritoare a
lui Remus fa ă de fratele său ´ludibrio fratris´ deoarece el văzuse primul (prior) vulturii.
Fiind fii zeului Marte ace tia sunt războinici din fire. Remus sare peste noile ziduri (novos
muros) anulând ´pietas´ respectul fa ă de cetate. Romulus trăsese cu plugul o brazdă
(sulcus), aceasta urma să fie zidul viitoarei cetă i. Din această cauză Romulus ac ionează
prin impulsivitate, mânie i ira ionalitate omorându- i fratele. Remus reprezintă sacrificiul
făcut pentru întemeierea cetă ii, care va purta numele de Roma.
Legenda se încheie prin cuvintele lui Romulus care folosindu-l ca exemplu pe Remus
spune cum vor sfâr i cei care vor încerca să treacă zidurile: ´în sfâr it a a să piară oricine
altul va sări peste zidurile mele´.
Din punct de vedere familial conflictul este unul interior, iar conflictul exterior este
eviden iat de dorin a fiecăruia de a- i dovedi suprema ia fa ă de celalalt.
Figura de stil folosită în aceste fragmente este polyptotonul care constă în prezen a în
cadrul unui fragment scurt a unui cuvânt la mai multe forme flexionare (Romului, Romulus),
(augurium, augurio),(condita,conditoris). Polyptotonul are rolul de a eviden ia, dar are i un
rol empfatic.
Opera lui Titus Livius ´Ab Urbe condita´ are o valoare documentară
prezentând numeroase i importante date din istoria Romei pe o perioadă îndelungată de timp
( apte secole). De asemenea are i valoare literară prin stilul ales, cu fraze ample, dense i
mai pu in simetrice decât ale lui Cicero, metafore, compara ii, multiple tipuri de
caracterizări: directe(portrete,descrieri), dar i indirecte(discursuri, nara iuni).