Armata romană

Bălescu Bogdan, Grozavu Fabian, Bociat

Emanuel
 Armata romană imperială (30 î.Hr.-284 d.Hr.)

Până la moartea lui Augustus, survenită în anul 14 d.H., armata romană a devenit o
instituție formată din profesioniști și permanentă. Baza armatei era formată în continuare
din legiuni, dintre care unele au continuat să existe timp de secole, iar altele fie au fost
nimicite în luptă, fie au fost demobilizate, deoarece s-au dezonorat. Augustus a moștenit
un număr de 60 de legiuni, însă a redus-o la doar 28.
În următorii 300 de ani, numărul legiunilor era în jur de 30, uneori mai puține, alteori
mai multe. Fiecare legiune a primit un număr și un nume, cu toate acestea sistemul nu a
fost niciodată logic, deoarece unele legiuni nu au renunțat la identitatea lor. În timpul lui
Augustus, legiunea ce avea numărul cel mai mare era Legiunea XXII Deioteriana.
 Alte legiuni aminteau și ele de originea lor. Legiunile X, XIII și XIV au fost
numite Gemina („Geamăna”), fapt ce sugerează că au fost formate prin unirea a două
legiuni. Unele dintre legiuni au dobândit o reputație distinctă în timpul lui Caius
Marius, dar Augustus a oficializat această tendință. Legionarii menționau de obicei în
inscripții și epitafuri, legiunea din care făceau parte. Nero a adăugat Legiunii XIV
Gemina, titlul de Maria Victrix (a lui Marte, Victorioasa), iar Traian a numit Legiunea
XXX, Ulpia Victrix. Nici după Marius, serviciul militar probabil că nu a depășit 16
campanii.
După războaiele civile, Augustus a putut să reconfigureze politica externă, așa
cum făcuse și cu administrația internă. Cuvântul limes însemna la începutul imperiului
nu mai mult de un drum sau o cale și a început să fie folosit pentru drumurile închise
de armată în campaniile din teritoriile inamice. Cu timpul, termenul desemna frontiera
dintre teritoriile romane și non-romane și a fost folosit ca atare de către Frontinus și
Tacitus. Problemele cu care au trebuit să se confrunte guvernatorii republicani în
protecția frontierelor nu au fost reprezentate într-o măsură foarte mare de presiunile
externe, ci, în unele cazuri, oamenii cuceriți și controlul asupra acestora și al bunurilor.
Augustus avea toate forțele armate ale Imperiului la dispoziție și toate mijloacele să
extindă cuceririle teritoriale din timpul lui Caesar.
 Organizarea armatei

Fiecare legiune a armatei romane era formată din zece cohorte, fiecare cohortă fiind formată din 480
de oameni, care la rândul lor erau împărțiți în 6 centurii(grup de o suta de cetateni in Vechea Roma),
fiecare comandată de un centurion. Centurionii purtau titluri după vechime: pilus prior, pilus
posterior,princeps prior, princeps posterior, hastatus prior, hastatus posterior. De asemenea, erau și 120
de cavaleriști, o legiune totalizând în jur de 5500 de soldați. Sub Augustus a fost numit un comandant
permanent-legtus legionis (acesta era un senator care avea de obicei între 30 și 40 de ani). Locțiitorul de
comandant era celălalt senator din unitate, tribunus laticalvius, ce avea în jur de 20 de ani.Al treilea la
comandă era praefectus castrorum, prefectul taberei. Pilus reprezenta un alt nume pentru triarius. O
centurie era formată din 80 de oameni împărțiți în zece grupuri, numite contubernia. După aceea
urmează cinci tribuni augusticlavi sau tribuni ecveștri. În partea de sfârșit a grilei se aflau milites
gregarii, soldații obișnuiți. După înrolare, ei petreceau câteva luni în tabără. Apoi intrau într-o legiune
unde își petreceau primele luni ca recruți. Prima oară erau promovați ca sesquiplicarius, exact ca
tesserarius sau cornicen, etc. Urma apoi postul plătit de două ori (duplicarii), la fel ca
optio, signifer, sau aquilifer.
Diferențele între armata romană din secolul IV d.H. și armata romană din
perioada Principatului constau în existența unei armate de câmp mobil, organizarea
cavaleriei în organisme independente față de infanterie și dimensiuni mai mici ale
unităților legionare.
Soldele

Despre soldele legionarilor se știe faptul că Iulius Caesar a dublat soldele legionarilor la
225 de denari (9 aurei de aur) pe an, lucru care înseamnă că soldații primeau înainte în jur
de 112,5 denari. Acest cuantum stabilit de Caesar a fost păstrat până la sfârșitul secolului I
d.H. Solda era plătita în trei rate, numite stipendia. La sfârșitul secolului I d.H., Domițian a
mărit soldele legionarilor la 300 de denarii, adică 12 aurei (ceea ce însemna că probabil a
fost adăugat un al patrulea stipendium). În timpul lui Septimius Severus s-a mărit din nou
plata, probabil la 450 de denarii, care erau plătite tot în 3 stipendia. Caracalla a mărit și el
solda cu 50%. Plata călăreților din cohorte era probabil egală cu cea a legionarilor. Înaninte
de anul 84 d.H., plata unei miles cohortis era formată din 250 de denarii pe stipendium și
750 pe an. Înainte de anul 84 d.H.
Decorațiile

Romanii aveau obiceiul de a crea și purta coroane și jertfe pentru a semnifica o onoare primită, un eveniment
sărbătorit, sau un ritual observat. Așa cum era obiceiul lor, s-au adaptat unui obicei grec pe gusturile lor, creând o
ierarhie de coroane pentru onoruri militare, așa cum era subliniat de lege. Există trei categorii de probe pentru
premiile militare ale armatei romane: sursele literare, inscripțiile pe piatră (ocazional pe metale) și sculptura.
Dovezile sunt în general neregulate, dar de multe ori complementare și nu se suprapun foarte mult. Sursele
literare pentru perioada secolelor II î.H.- VI d.H., sunt cuprinse între Caecilius Statius și istoricul grec Procopius.
Unul dintre premiile primite de armata romană era scutul rotund, clipei sau clupei. Aceste scuturi erau
ocazional date ca premiu, deși niciodată nu au devenit. Niciunul dintre cei doi ofițeri ai armatei la începutul
Principatului nu au primit ca premiu clipei, poate doar faimosul clipeus garantat de Augustus prin decretul
Senatului. Acest premiu a fost însoțit de o corona civica, așa cum apare și în „Res Gestae Divi Augusti”.
Corona civica era un premiu care se acorda soldaților care-și salvau camarazii de la moarte și era făcut din
frunze de stejari și ghinde.