CURSUS HONORUM

Pop Teodora
Clasa a IX-a C
INTRODUCERE

 Cursus honorum (termenul latin pentru „scara

onorurilor”) reprezenta idealul vieții politico-
sociale a oricărui cetățean roman din
Roma republicană. În mod concret, însemna
ierarhia funcțiilor publice (magistraturi) pe care
le puteau deține cetățenii.
 Ierarhia funcțiilor pe care trebuia să o urce un senator în
timpul Republicii în încercarea de a obține funcția de consul
era supusă unui număr de legi organizatorice (de
exemplu Lex Villia din 180 î.Hr. și Lex Cornelia a lui Sulla),
care stabileau intervale între funcții precum și ordinea
corespunzătoare pentru deținerea lor.

 În timpul Principatului, cursus-ul a rămas același, deși

avansarea pe treptele sale era influențată de favorurile
imperiale (sau de lipsa lor) și de numărul de copii legitimi.
Iată principalele funcții în perioada Principatului (și vârsta
de la care puteau fi deținute)
 Cursus honorum
Funcția Vârsta minimă (ani)
Vigintivirat (format din 20 de
18
persoane)
Tribun militar 21-25
Chestor 25
Tribun al plebeilor (adesea omisă)
Edil (adesea omisă)
Pretor 30-35
Comandant de legiune (legatus
30
legionis)
Consul 37
Proconsul sau legatus Augusti 38
TRIBUNII

 Tribunii erau persoane alese de plebei, odata în an, care

prezentau interese poporului Senatului. Un reprezentant
al plebei a fost Marcus Grach. Tribunii aveau dreptul de
a adopta legi, ei dispuneau și de dreptul de "veto"; dacă
un tribun se folosea de dreptul de veto atunci legea nu
era adoptată.
CHESTOR
 Chestorul ("investigator") a fost un oficial public în Roma
Antică. Poziția a îndeplinit funcții diferite în funcție de
perioadă. În Regatul Roman, quaestores parricidii (chestori cu
puteri judiciare) au fost numiți de rege pentru a cerceta și a
investiga crime. În Republica Romană, chestorii (Lat.
quaestores) au fost aleși funcționari, care au supravegheat
tezaurul de stat și au efectuat audituri. A fost cea mai mică
poziție în clasamentul cursus honorum (scara onorurilor).
Totuși, acest lucru înseamnă că în mediul politic al Romei, era
destul de comun ca mulți politicieni aspiranți să ia poziția de
chestor ca trecere timpurie pe scara politică. În
Imperiul Roman, poziția, care a fost inițial înlocuită de
praefectus (prefect), a reapărut în timpul imperiului târziu
ca quaestor intra Palatium, poziție desemnată de împărat să
conducă consiliul imperial și să răspundă petiționarilor.
 EDIL
 Edilul (latină: Aedilis) era un
oficiu în Republica Romană.
Având centrul în Roma, edilii
erau responsabili de menținerea
clădirilor publice și administrarea
festivalurilor publice. De
asemenea, ei dețineau puteri de a
impune ordinea publică. Jumătate
dintre edili erau din rândul
plebeilor, iar cealaltă dintre
patricieni. Cei din urmă erau
numiți edili curule (aediles
curules) și erau considerați
magistrați curule.
 Oficiul era în general
deținut de către oameni
tineri care intenționau să
urmeze cursus honorum
spre un oficiu politic
înalt. Însă nu era o parte
legală de cursus, ci doar
un punct avantajos de a
începe, ceea ce
demonstra dedicația
politicienilor aspiranți la
serviciul public.
PRETOR
 Pretor sau Praetorius (v. lat.: Praetor "cel ce merge
înainte") a fost un titlu în Roma antică încă din anul 366
î.e.n. al conducătorilor de armată, superiorul lui fiind
numai consulul. Cea mai înaltă funcție de stat a unui
pretor era (Praetor urbanus) care din anul 242 î.e.n. a
primit ca ajutor un (Praetor peregrinus).
În afară de funcția militară, pretorul putea să emită edicte
, având și alte funcții de stat și atribuții de judecător,
fiind ales în funcție la fel ca un consul.
 Pretorul peregrin (praetor peregrinus) apare pentru
prima dată în 241 î. Hr., ca rezultat al înmulțirii
pretorilor și al grijii de a-i proteja pe peregrini (oameni
liberi, care nu sunt nici cetățeni romani, nici latini și
locuiesc pe teritoriul Romei). Până în acel moment, nu
exista decât un singur pretor - cel urban. Pretorul
peregrin era însărcinat cu litigiile dintre peregrini sau
dintre peregrini și cetățeni.
LEGIUNEA

 Legiunea (latină Legio) a fost o unitate de bază,

permanentă, a armatei romane, recrutată dintre
cetățeni romani, cu un efectiv care a variat în timp (între
4.200 și 6.000 de oameni), repartizați în cohorte, manipule,
centurii.

 În perioada timpurie a Regatului Romei (în opoziție cu

republica sau cu imperiul), legiunea reprezenta întreaga
armată romană.
 În cea mai mare parte a perioadei Imperiului Roman,
legiunile constituiau doar o parte a armatei imperiale și
erau formate din infanterie grea de elită, recrutată
exclusiv din rândul cetățenilor romani (provincialii care
aspirau la cetățenia romană trebuiau să servească
onorabil în rândul auxiliarilor). Legiunile mai
cuprindeau și câteva unități mici de cavalerie. Armata
romană (din cea mai mare parte a perioadei imperiale)
era formată din cohorte de auxiliari care formau
infanterie suplimentară și din marea majoritate a
cavaleriei romane.

 Mulțumită succeselor militare nemaipomenite ale

republicii romane și ale imperiului roman, legiunea a
fost mult timp considerată ca primul model antic de
eficiență și înzestrare militară.
CONSUL
 Consul (abrev. cos.) a fost cel mai înalt oficiu ales prin vot al
Republicii Romane și un oficiu electoral în timpul Imperiului.

 După expulzarea lui Tarquinius Superbus și sfârșitul

Regatului Roman, toate puterile și autoritatea regelui au fost
date consulilor nou-instituiți. Oficiul de consul se crede că
datează din vremea stabilirii tradiționale a Republicii în
509 î.Hr., deși istoria veche este parțial legendară, iar
succesiunea consulilor nu este continuă în
secolul al V-lea î.Hr.. Consulii executau îndatoriri religioase,
dar și militare.; citirea augurilor era un pas esențial înaintea
conducerii armatei pe câmpul de luptă.
 Sub Republică, vârsta minimă pentru alegerea unui consul
era de 40 de ani pentru patricieni și 42 pentru plebei. Doi
consuli erau aleși anual, servind împreună cu drept de veto
asupra acțiunilor fiecăruia. Anul serviciului lor era cunoscut
după numele lor: de exemplu, anul 59 î.Hr. era numit de către
romani „consulatul lui Cezar și Bibulus“, din moment ce
colegii consulatului erau Iulius Cezar și
Marcus Calpurnius Bibulus (însă Cezar a dominat acel
consulat atât de categorit încăt s-a făcut referire în glumă
asupra acestuia sub „consulatul lui Iulius și Cezar“).

 În latină, consules înseamnă „aceia care merg împreună“.

Dacă un consul murea în timpul termenului său (nu
neobișnuit văzând poziția consulilor în prim planul bătăliei),
un altul era ales, fiind cunoscut apoi sub consul sufect (cos.
suff.).
PROCONSUL

 Un proconsul era un guvernator al unei provincii din

Republica Romană. În utilizarea modernă titlul a fost
folosit pentru liderii numiți de către puterile străine.

 Primul caz istoric de proconsulat, citat de

Dionisie din Halicarnas, datează din 464 î.Hr., atunci
când Titus Quinctius Capitolinus Barbatus a primit
puterea de a conduce o armată (Imperium) pentru a
interveni în ajutorul consului
Spurius Furius Medullinus Fusius aflat în lupte cu Aequi,
o populație din estul Romei. A fost o soluție improvizată
sub presiunea evenimentelor.
  Anumite provincii
au fost rezervate
 În Republica Romană un Proconsul, pentru proconsuli. Ei
în greacă ἀνθύπατος (anthypatos), a erau împuterniciți
fost un Promagistrat (similar unui prin aprobare
propretor), care după ce servea în senatorială care era
funcția de consul devenea pentru un determinată printr-o
an guvernatorul unei provincii alegere aleatoare sau
romane. prin negocieri între
doi consuli.
 În timpul Imperiului Roman, împăratul a derivat o bună
parte din puterile sale (alături de forța armatei, puterea
tribunilor și președinția Senatului Roman), printr-o excepție
constituțională (dar permanentă), mandatul autorității de
proconsul asupra tuturor dintr-o provincie imperială, în
general provinciile cu una sau mai multe legiuni. Ceilalți
care comandau sub mandat imperial sau proconsular în
provincie o făceau în numele proconsulului. Foștii consuli
(deși constituțional încă numiți magistrați-șefi ai Res
Publica) erau fără puteri din punct de vedere politic) și
primeau în continuare un mandat de Proconsul peste o
provincie senatorială.
 În epoca modernă proconsulul este cel care guvernează
o zonă de ocupație. De exemplu generalul american
Douglas MacArthur a fost Proconsul al Japoniei după cel
de-al doilea război mondial.
LEGATUS
 Legat (limba latină legatus, trimis) este titlul dat unei
persoane care poate acoperi funcțiuni diverse, după caz,
"însărcinat cu o misiune", "reprezentant", "trimis",
"locotenent" etc. Legații poporului roman (legati populi
Romani) sunt senatori trimiși ca ambasadori într-o țară
străină. În provincii, pe de altă parte, un anumit număr
de magistrați poartă acest titlu: de fapt, guvernatorul unei
provincii, în timpul Republicii, este înconjurat de
consilieri, aleși de Senat, mandanți de legiuni (legati
Augusti legionis).
 Ei au titlul de legați și pot, de altfel, să-l înlocuiască pe
guvernator în funcțiile lui; atunci sunt numiți legati pro
praetore, adjuncți ai proconsulului (promagistrat, care
posedă imperium consular), în provinciile senatoriale. În
provinciile imperiale, consulare și pretoriene, guvernatorii
au titlul de legati Augusti pro praetore viri
consulare sau praetori, după caz. În sfârșit, legatus poate fi
un grad militar. În timpul Republicii, acesta este atribuit unei
persoane însărcinate cu o comandă specială (cavalerie,
rezerve etc.). În epoca Imperiului, legati sunt comandanți de
legiuni (legati Augusti legionis).