REPUBLICA ROMANĂ

Republica Romană (din latină Res publica romana, „Lucrurile publice ale Romei”) a fost organizarea de stat
a Romei și a teritoriilor sale în perioada cuprinsă între abolirea Regatului Romei (510 î.Hr.)[2] și până la
numirea lui Cezar ca dictator pe viață în anul 44 î.Hr., sau, mai probabil, până în anul 27 î.Hr., anul în care
Senatul roman i-a acordat lui Octavian titlul de Augustus.
Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a peninsulei Italia.
Roma era situată pe granița dintre teritoriul în care era vorbită limba latină, la sud de Roma, și cel în care se
vorbea limba etruscă, la nord de Roma.
Versiunea lui Livius a înființării republicii spune că fiul ultimului rege al Romei, Lucius Tarquinius Superbus
(Tarquin cel Mândru), Sextus Tarquinius, a violat o nobilă romană pe nume Lucreția.[6][7] Lucreția și-a obligat
familia să acționeze, prin aceea că și-a adunat rudele masculine, le-a spus ce s-a întâmplat și apoi s-a
sinucis.[8] Aceștia au fost obligați să o răzbune și au condus o răscoală prin care au expulzat din Roma casa
regală (Tarquinii), aceștia găsindu-și un refugiu în Etruria.
Cetățenii din Roma erau împărțiți în patricieni și plebei. Aceste două clase se moșteneau ancestral. Deși
patricienii monopolizaseră toate oficiile politice și probabil majoritatea averilor în Republica timpurie, au existat
și plebei avuți, menționați în diferite documente istorice. Pe de altă parte, multe familii de patricieni și-au
pierdut în decursul vremurilor atât bogăția cât și influența politică. Clasificările aveau sens predominant în
funcțiile religioase, unde multe dintre posturile de preot erau sub restricția de a fi ocupate doar de patricieni.
Relația dintre plebei și patricieni s-a înăsprit. Plebeii doreau să aibă proprii magistrați, dar au fost
refuzați. Între anii 494-493 î.Hr., au refuzat să se mai înroleze și s-au retras pe Aventin, sau pe Muntele sacru,
pentru a clădi propria lor comunitate În contextul nefavorabil, se acceptă înființarea tribunilor plebei, ajungând
la un număr de 10, care aveau influență numai în interiorul Romei, participând la ședințele senatului,
exprimându-și opoziția-dreptul de vot și își apărau interesele, reprezentantul lor fiind sacră. Aveau drept de
inițiativa legislativă, iar tribunii plebei erau aleși de adunările plebei, apoi de comițiile tributa. Tribunii aveau în
subordine edilii și chestorii, asemenea consulilor.
Succesele militare și diplomatice romane în jurul Mediteranei au avut ca rezultat noi și neobișnuite
presiuni asupra structurilor vechiului oraș-stat. În timp ce conflictele dintre facțiuni deveniseră o parte
tradițională a vieții romane, mizele erau acum mult mai ridicate; un guvernator provincial corupt se putea
îmbogăți peste orice și-ar fi putut imagina strămoșii săi, iar un comandant militar victorios avea nevoie doar de
sprijinul legiunilor sale pentru a putea conduce vaste teritorii.
Începând cu războaiele punice, economia romană a început să alunece în altă direcție, dovedindu-se mai
târziu auto-distructivă. Familii puternice din Roma și-au însușit teritorii ce odată aparținuseră orașelor italiene
la care s-au renunțat în favoarea lui Hannibal în timpul războiului. Aceasta a dat startul unui proces care până
la final va dezbina însăși Republica.

1
 In viata de stat a Romei senatul a jucat un rol foarte mare. Nici un proiect de lege nu era prezentat spre
examinare adunarii poporului daca el nu fusese discutat in prealabil de senat. Mai mult decit atit, legea
adoptata de catre adunarea poporului intra in vigoare numai dupa aprobarea ei de catre senat. Astfel senatul
controla si dirija activitatea adunarii poporului in directia in care avea el nevoie. Magistratii alesi in functie
prezentau dari de seama despre actiunile lor in fata senatului, depinzind in intregime de vointa lui. Din secolul
al 4 i.e.n componenta senatului a inceput sa fie completata din rindurile magistratilor, al caror termen expirase
si care dupa depunerea imputernicirilor lor, erau inclusi automat in lista senatorilor. Aceasta lista era intocmita
de un magistru-censor special, intro ordine strict ierarhica. La inceput erau incluse in lista numele fostilor
censori, apoi urmau consolii, pretorii etc. Senatul putea fi convocat in sedinta numai de magistratii supremi:
dictor, consuli, pretori. In timpul discutarii chestiunior si in timpul votarii parerile si voturile erau prezentate
strict dupa lista. Hotarirea adoptata se numea consult senatorial sau decret. Senatul fiind sprijinul oligarhiei
romane.

Ideei principale:
- Potrivit traditiei istorice, Roma a fost intemeiata la data de 21 aprilie 753 i. Hr. In istoria sa au existat trei
mari perioade: perioada regala (753 - 509 i. Hr.), perioada republicana (509 - 27 i. Hr.) si perioada imperiala
(27 i. Hr. - 476 d. Hr.).
- Republica Romana (in latina "Res publica romana") a luat fiinta in anul 509 i. Hr. in urma unei rascoale a
patricienilor si plebeilor, care l-au inlaturat pe ultimulul rege al Regatului
- Acest sistem de conducere s-a sfarsit in anul 27 (dupa Batalia de la Actium) cand Octavianus Augustus
instaureaza un nou sistem de conducere al statului monopolizand puterea. Noul model de organizare politica
va purta numale de principat.