ALEXANDRU CEL BUN
ALEXANDRU CEL BUN
(1400 – 1432)
Alexandru cel Bun făcea parte din
familia Mușatinilor, care a domnit în
Moldova două veacuri și i-a dat pe cei
mai mari cârmuitori, ca Ștefan cel Mare și
Petre Rareș, a fost domnitor al Moldovei
între anii 1400- 1432.
Fiu al lui Roman I, Alexandru cel Bun
a avut una dintre cele mai lungi domnii,
caracterizată printr-o perioadă de linişte şi
prosperitate.
Prima grijă a lui Alexandru cel Bun a
fost biserica, întărirea, înzestrarea și Manastirea Moldovița.
cinstirea ei. Erarhia bisericească în
Moldova era desăvârșită și recunoscută în
afară la celelalte popoare ortodoxe.
Alături de erarhia bisericească a
episcopilor și a mitropolitului, a înflorit în
vremea lui Alexandru cel Bun și viața
mânăstirească, a cărei însemnătate pentru
păstrarea învătăturii într-o vreme în care
nu existau școli, este covărșitoare. Manastirea Bistrița
De la începutul domniei, el a pus să se
zidească în Bucovina de astăzi Mânăstirea
Moldovița. Însă cea mai însemnată
mânăstire a lui este Mănăstirea Bistrița, în
județul Neamț, locaș menit să fie și locul
de veci al marelui voievod.
Pe plan intern desăvârșește
organizarea administrativă,
financiară, militară.
Asigură prosperitate
economică şi înflorire
culturală.
Sporeşte prestigiul
Moldovei.
Ca obiectiv politic extern Alexandru cel Bun avea
făurirea unui sistem de alianţe în scopul apărării
independenţei ţării – defensiv, mai ales că Polonia şi
Ungaria se luptau pentru dominaţia răsăritului Europei
şi a gurilor Dunării.
Încheie tratat de alianţă cu Ţara Românească, se
face şi prima delimitare a graniţelor
Moneda de 100 lei din R. Moldova
În perioada dintre 1402 și 1412,
Moldova nu a avut granițe comune cu
Imperiul Otoman, care după dezastrul
oștilor sale, era sfâșiat de un razboi civil.
Izvoarele nu înregistrează în acest timp
nici un fel de știri cu privire la raporturi
bune sau rele, între domnul moldovean și
turci. Nu se găsesc informații nici în
privința relatiilor dintre Moldova și
Alexandru cel Bun cu tătarii.
În anul 1402 face o înţelegere cu
Polonia, prin care :
– recunoaşte suzeranitatea regelui
Vladislav Iagello;
- independenţa ţării nu este ştirbită;
Actul a fost reînnoit în 1404; 1407 şi
1411.
În 1411, tratatul s-a încheiat la Roman şi avea ca
dispoziţie specială apărarea reciprocă împotriva
Ungariei. Alexandru cel Bun a ales Polonia datorită
tradiţiei bunelor relaţii, alianţele încheiate de
predecesori, precum şi avantajele economice, datorită
drumurilor comerciale la Dunăre ce treceau prin
Moldova.
Pe 15 martie 1412, Vladislav Jagello şi Sigismund
de Luxemburg semnează tratatul de la Lublau.
Acesta prevedea ca în cazul neparticipării lui
Alexandru la campania antiotomană luată în
considerare, Moldova să fie împărţită între cei doi
conducători, Poloniei revenindu-i Suceava şi Cetatea
Albă, iar Ungariei, Romanul şi Chilia.
Tratatul de la Lublau nu a fost pus niciodată în
aplicare, pentru că Alexandru şi-a onorat obligaţiile
asumate prin recunoaşterea suzeranităţii polone şi
datorită faptului, că divergenţele polono-ungare s-au
dovedit întotdeauna mai puternice decât interesele
comune.
În calitate de vasal, Alexandru a trimis corpuri de
oaste la Grünwald în 1410, respectiv Marienburg în
1422, care au luptat alături de armata poloneză,
împotriva cavalerilor teutoni.
Timbru poştal în cinstea lui Alexandru cel Bun
În 1420 are loc primul atac turcesc asupra
Moldovei.
Atacate pe mare, Chilia şi Cetatea Albă, sunt
apărate cu forţe proprii de Alexandru, acesta neprimind
ajutorul aşteptat al suzeranului său.
Alexandru cel Bun reuşeşte să respingă atacul
turcilor.
Blazonul lui Alexandru cel Bun
In anul 1429, Alexandru cel Bun este informat de
marele cneaz al Lituaniei, despre prevederile tratatului
de la Lublau.
Prin urmare, Alexandru cel Bun acordă sprijinul
său fratelui lui Vladislav Jagello, Swidrigaillo, care
dorea să fondeze un mare stat lituanian.
În acelaşi timp el s-a apropiat de Sigismund de
Luxemburg, fiind dispus să renunţe temporar la Chilia.
Adept al politicii blocului românesc, Alexandru
intervine în Ţara Românească, unde îl ajută pe Radu al
II-lea Prasnaglava în 1422, să ocupe tronul Ţării
Româneşti în defavoarea lui Dan al II-lea, care era
sprijinit de regele Ungariei; iar în iunie 1431, îl
instalează ca domn pe boierul Alexandru Aldea.
La sfârşitul domniei, Alexandru se întoarce
împotriva Poloniei, organizând o campanie, care a dus
oastea Moldovei până la Cameniţa, pe teritoriul actual
al Ucrainei.
Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în
urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia şi
Ungaria.
A lăsat în urmă un stat independent, care reprezenta
o forţă politică în răsăritul Europei alături de Ţara
Românească şi Bizanţ.
În urma lui au ramas mai multi fii care s-au luptat
ani de zile pentru a ocupa tronul.
Mormântul lui Alexandru cel Bun şi a soţiei Ana se
află în cadrul Mănăstirii Bistriţa.
BIBLIOGRAFIE:
Istoria Romaniei in texte, Bogdan Murgescu,
Editura Corint, Bucuresti, 2001.
Alexandru Cel Bun, la cinci sute de ani de la
moartea lui P.P. Panaitescu.
Alexandru Cel Bun, C. Cihodaru, Editura
„Junimea”, Iaşi , 1984.
