Republica romană

(509 – 27 a.Chr.)
 A. Respublica:

Cuvântul latinesc care desemnează noţiunea de republică este un substantiv compus; în

textele antice este scris de multe ori în două cuvinte: res publica = lucru public.

 B. Societatea:

Încă din epoca regalităţii, se constituie două clase sociale, patricienii (lat. Patres) şi
plebeii (lat. plebs – plebea).

a) Patricienii reprezentau clasa socială superioară (nobilii, aristocraţii), alcătuită din

familii cu un prestigiu şi o istorie îndelungate la Roma. Pentru patricieni, pământurile
deținute nu constituiau doar avere, ci și statut social superior.
b) Plebeii reprezentau clasa socială inferioară, lipsită iniţial de drepturi politice. Plebeii
erau cetăţeni liberi, dar nu deţineau mari proprietăţi, ci se ocupau mai ales cu
agricultura (unii lucrau pe domeniile patricienilor), meşteşugurile şi comerţul.

 C. Statul:

Statul republican îşi propune deci să fie deschis pentru popor, astfel încât politica să
aparţină poporului, nu doar unei persoane sau unui grup restrâns de persoane.

Senatul roman (Senatus) devine în epoca republicană cea mai importantă instituţie a
statului. Acesta deținea în primul rând puterea legislativă, exercitată prin senatus consulta
(decrete ale senatului), dar avea mai multe atribuții: putere administrativă (senatul numea, de
exemplu, guvernatorii de provincii), financiară (administra tezaurul statului – „bugetul”, cum ar
fi numit azi), religioasă (stabilea calendarul religios oficial roman, zilele de sărbătoare,
festivitățile publice) și chiar judiciară (judeca aspecte grave referitoare la acte de corupție ale
senatorilor sau la infracţiuni care amenințau sistemul statal roman).

1
 Magistraţii (magistratus) erau înalţi funcţionari publici integraţi într-un sistem
administrativ complex; fiecare aspect al vieții cotidiene publice se regăsea în domeniul de
competenţă al unui magistrat.

Cei doi consuli (consules) aleşi anual, cu putere egală între ei, dețineau puterea
executivă (imperium – drept de decizie directă) și proveneau, de regulă, din rândurile senatorilor.

Echivalentul modern al funcției de consul ar fi cel de prim-ministru. Atribuțiile consulilor

erau în primul rând administrative (guvernau statul) și, pe timp de război, militare (erau
comandanții supremi ai armatelor).