Sunteți pe pagina 1din 3

Forum Romanum

Forumul Roman (în latină: Forum Romanum) a fost principala piață publică din Roma,


ca atare centrul civilizației romane. Situat între colinele Capitolină și Palatină, forumul găzduia
un mare număr de monumente și edificii publice, fiind centrul activităților
politice, comerciale, religioase, festive, juridice etc. Era de asemenea, nodul rețelei de drumuri
construite de romani, fiind străbătut de Via Sacra și punct de origine pentru Via Appia.

A fost fundalul multor evenimente istorice. Cezar, August și Traian au construit piețe


adiacente, cunoscute drept Forumurile Imperiale.

După decăderea Imperiului Roman de Apus și a Romei, piața monumentală a devenit o


sursă de materiale de construcții. Un număr de edificii, printre care și Curia (sediul Senatului), au
fost transformate în biserici creștine, conservându-se până în prezent.

De-a lungul veacurilor, nivelul solului a crescut foarte mult, astfel că, la capătul secolului
al XVIII-lea au fost demarate săpături arheologice pentru a fi scoase la lumină vestigiile antice.

După mai mult de două secole, forumul continuă să fie unul dintre cele mai importante
situri arheologice ale capitalei Italiei. Forumul Roman este muzeu în aer liber (împreună cu
colina Palatină).

Text în limba latină:

Amici per Forum Romanum ambulant. Multi peregrini in forum


veniunt.
(Prietenii se plimbă prin Forul Roman. Mulți străini vin în for.)
Doris basilicam videt et Luca columnam spectat.
Iulia inscriptionem in pavimento observat et suos amicos vocat.
(Iulia observă o inscripție pe pavaj și își cheamă prietenii.)
Pueri legunt et intellegunt: Senatus populusque Romanus.
(Copiii citesc și înțeleg: „Senatul și poporul roman”.)

 Predicatul în limba latină stă, de obicei, la finalul propoziției (ultimul cuvânt).

1
 Nu există articol în limba latină. În funcție de context, un substantiv se traduce articulat
sau nu.
 În exemplele date se întâlnesc toate posibilitățile:
a) (per) forum = (prin/în) for (nearticulat);
b) inscriptionem = inscripția (articol hotărât);
c) monumentum = un monument (articol nehotărât).

 Verbul are terminații diferite în funcție de persoană și număr.


1. I sg. (eu) – m sau –o;
2. II sg. (tu) – s;
3. III sg. (el/ea) – t;
4. I pl. (noi) – mus;
5. II pl. (voi) – tis;
6. III pl. (ei/ele) – nt.
 Cel mai des întâlnite în textele latinești sunt terminațiile de persoana a III-a.

 Verbe la persoana a III-a, singular:

Puer per forum ambulat.


(Copilul se plimbă în for.)

Iulia monumentum videt.


(Iulia vede un monument.)

Doris inscriptionem intellegit.


(Doris înțelege inscripția.)

Caesar in forum venit.


(Cezar vine în for.)

 Verbe la persoana a III-a, plural:


Pueri per forum ambulant.

2
(Copiii se plimbă în for.)
Doris et Luca monumentum vident.
(Doris și Luca văd un monument.)

Pueri inscriptionem intellegunt.


(Copiii înțeleg inscripția.)

Caesar et Brutus in forum veniunt.


(Caesar și Brutus vin în for.)

S-ar putea să vă placă și