Sunteți pe pagina 1din 2

Cel de-al treilea rzboi punic

In a doua jumatate a secolului al II-lea i.e.n ,in urma celor doua razboaie victorioase asupra Cartaginei, Roma a devenit cel mai mare stat mediteranean. Totusi, Roma nu putea sa se considere drept stapana absoluta a bazinului Marii Mediterane atata timp cat Cartagina nu era distrusa in mod definitiv. In timp ce fortele si atentia romanilor erau indreptate spre Orient, Cartagina invinsa a izbutit sa-si revina si sa-si intareasca situatia economica: incepuse sa infloreasca un comert activ cu triburile locale, se dezvolta pe scara larga agricultura bazata pe plantatii, iar la orase crestea numarul de ateliere si de intreprinderi comerciale. Aceasta reinviere a fortei economice a Cartaginei a provocat o puternica nemultumire la Roma, in special in randurile cavalerilor si ale acelei parti a nobililor care era legata de comertul exterior. Astfel a luat fiinta un partid puternic si influent in fruntea caruia se afla Marcus Porcius Cato (cel Batran). Partidul cerea distrugerea totala a Cartaginei, chiar daca acest lucru ar fi prilejuit un nou razboi. Regele Masinissa al Numidiei, simtindu-se protejat de romani, avea o atitudine extrem de agresiva si incerca sa anexeze la posesiunile sale o parte din teritoriul cartaginez. S-a produs un conflict armat si, desi cartaginezii au fost batuti, senatul roman a apreciat actiunile lor ca o violare a conditiilor tratatului din anul 201 i.e.n. si le-a declarat razboi. Astfel a inceput al treilea razboi punic. De indata ce armata romana a debarcat in Africa, cartaginezii au trimis la comandamentul roman soli pentru a cere pace. Romanii au cerut sa li se predea tot armamentul. Dupa ce aceasta cerere a fost indeplinita, ei au declarat ca locuitorii trebuie sa paraseasca orasul, deoarece el va fi distrus. Aceasta noua cerere a provocat o explozie de manie si de ura impotriva romanilor.Cartagina a inceput sa se pregateasca cu infrigurare pentru aparare; zi si noapte toti locuitorii orasului au lucrat la faurirea de armesi la fortificarea zidurilor orasului. Asediul Cartaginei n-a fost de loc o actiune usoara.El a durat peste doi ani. In anul 147 i.e.n. ,comanda armatei care asedia Cartagina a fost preluata de Scipio Aemilianus, nepot de fiu adoptiv al lui Scipio Africanul. El a intarit disciplina in armata,a izbutit sa blocheze complet orasul,iar in primavara anului

146 i.e.n. a trecut la un asalt general. Romanii au intrat in oras, unde au inceput luptele de strada, care au durat o saptamana intreaga, pana cand a fost ocupata fortificatia centrala-Byrsa. O comisie senatoriala sosita in orasul cucerit a luat hotararea ca el sa fie in intregime distrus. S-a dat foc Cartaginei , care a ars timp de 16 zile.Posesiunile cartagineze au fost incluse in provincia romana Africa. Dar dupa ce si-au distrus dusmanul secular, romanii au mai avut sa rezolve o alta problema complicata: sa se stabileasca temeinic in fostele posesiuni de peste mare ale Cartaginei, in Spania. Dupa ce i-au alungat de acolo pe cartaginezi,ei au intrat intr-o indelungata si indarjita lupta cu triburile locale. Inca in anul 197 i.e.n. izbucnise in Spania o mare rascoala, pe care romanii o inabusisera cu mare greutate. In anul 154 i.e.n. a avut loc o noua rascoala, care a cuprins aproape toata tara. La ea au luat parte diferite triburi, ca lusitanii, arevacii, celtiberii si altele. In jurul anului 147 i.e.n., in fruntea lusitanilor a aparut un conducator talentat, Viriathus care era fost pastor, iar romanii au fost nevoiti sa-l recunoasca rege al lusitanilor. Miscarea a inceput sa scada abia dupa ce Viriathus a cazut pe mana unor ucigasi platiti sa-l asasineze. In anul 137 i.e.n. consulul roman Mancinus a incheiat cu Numantia o pace rusinoasa pentru Roma. Abia Scipio Aemilianus, invingatorul Cartaginei, a izbutit sa inabuse aceasta rascoala si in anul 133 i.e.n. , dupa un asediu de 15 luni, a cucerit Numantia. Dupa o perioada grea de asediu de trei ani orasul a cazut in fata armatei romane comandata de Scipio Aemilianus, nepotul victoriosului de la Zama, Cartagina devenind provincia Africii.