Cicero

Daca pentru Caesar, discursul, inclusiv cel istoriografic, urmarea un singur obiectiv,
concretizat in verbul a instrui, docere, desi marele om politic deforma de fapt adevarul istoric,
la Cicero se manifesta o strategie mai complexa. Aceasta strategie poate fi definita prin 3 notiuni,
prin 3 verbe. Desigur, prin docere, dar si prin verbele a emotiona, a misca , movere, si a
atrage de partea sa, conciliare. In acest mod concepea Cicero atat discursul, cat si literatura in
general.
Proza latina atinge in opera lui Cicero un inalt nivel de maturitate artistica, in realitate
una dintre culmile sale. Ca si Caesar, Cicero initiaza si dezvolta procesul de maturizare a
limbajului literar latin. Pe langa aceasta, Cicero a fost autorul roman care a exercitat cea mai
profunda influenta asupra literaturii latine ce i-a succedat si asupra repetarii acesteia in culturile
moderne. Chiar daca n-a fost cel mai valoros pozator latin, Cicero s-a manifestat ca unul dintre
cei mai fertil scriitori romani. Activitatea sa literara si politico-sociala s-a concretizat in foarte
numeroase domenii, astfel incat Cicero poate fi calificat ca un om universal, homo universalis.
Jaques Gaillard a reliefat ca marele Cicero nu a fost numai un martor al vietii politice a epocii
sale, ci si un actor pasionat al ei, al crizei care a jalonat agonia Republicii.
Cicero a alcatuit o opera imensa, pastrandu-se 57 de discursuri , pe teme judiciare,
politice etc, la care se adauga o vasta culegere de scrieri consacrate retoricii si filosofiei, precum
si o ampla corespondenta.
Linia politica a lui Cicero este plina de contradictii. Ea oscileaza, in zig-zag, intre pozitia
lui Cato, aristocratul intransigent, si Caesar, care, desi de origine patriciana, face politica
popularilor si nu se da inapoi din fata niciunui mijloc spre a-si atinge telurile politice. Atasat
sufleteste de Republica romana, Cicero face compromisuri de moment, care-l discrediteaza in
ochii prietenilor din ajun, desi, el credea ca mai poate salva ceva din vechea stare de lucruri.
Impresionabil, nehotarat in momentele de grea cumpana, el cere mereu sfaturi politice
prietenului sau Atticus.
Viata lui Cicero este un fragment din romanul epocii razboaielor civile, care a constituit
preludiul caderii Republicii.
Discursurile ne prezinta cele mai variate aspect ale vietii romane, din care n-au fost
relevate decat cateva. in politica evolueaza de la pozitia de critica la adresa aristocratiei
senatorial la totala identificare cu aceasta categorie sociala.
Procedee literare intalnite in discursuri
Exordium , narratio, reprehensio sau confirmatio contin naratiuni, descrieri, portretizari,
dialoguri care dau varietate, culoare, viata, dramatism discursurilor. Naratiunile sunt scurte,
colorate si reiau expunerea aceluiasi fapt sub aspect diferite. Descrierile prezinta culoare si relief,
iar dialogurile cand redau replica fictive intreaga a interlocutorului, cand numai raspunsurile.
Portretizarile oratorului redau personalitatea complexa a celui in cauza, sau acesta este desemnat
de scriitor prin numai cateva apelative care vin sa contureze personajul.

Catilinarele

Principalele discursuri rostite de Cicero in timpul consulatului au fost cele 4 Catilinare
sau Impotriva lui L. Catilina, In L. Catilinam. Cauzele miscarii cunoscute sub numele de
conjuratia lui Catilina sunt de multa vreme discutate. Pierre Grimal asaza la baza actiunii lui
Lucius Sergius Catilina ambitia principalelor personaje politice ale Romei, care nu mai acceptau
vechea regula republicana: dupa incheierea mandatului sau official, fostul magistrate devenea un
simplu particular, multumit cu prestigiul conferit de pozitia sa in senat si de demnitatea obtinuta
in fata poporului. Miscarea lui Catilina s-ar fi intemeiat p notabili municipali si ar fi incorporat
de fapt o ierarhie sociala asemanatoare celei care functiona in statul roman. In orice caz,
conspiaratorii n-ar fi dorit relizarea unei reforme reale.
Insa chiar daca ambitiile personale si frustrarile incercate de unii notabili municipali si
de veterani s-ar fi aflat la obarsia asa-numitei conjuratii a lui Catilina, miscarea contestatara,
dezvoltata de conspiratori, a crescut pe fondul crizei generale a institutiilor republicane. Iar, in
cursul extinderii miscarii, s-au preconizat reforme sociale si institutionale foarte profunde. Se
afla in joc acapararea, confiscarea si dominarea structurilor republicane de catre conspiratori,
care nu puteau sa nu nazuiasca la remodelarea statului intr-un sens ce conducea ineluctabil la
instaurarea monarhiei.
Totala sa identificare cu politica aristocratiei senatoriale ne-o prezinta Cicero in
Catilinare. Aici se vde intreaga lui lipsa de inelegere a cauzelor economice si sociale care au dus
la cristalizarea conspiratiei lui Catilina si lipsa oricarui punct de program pozitiv pentru
rezolvarea gravelor problem cu care era confruntat statul roman. Cu inteligenta sa ascutita, cu
sensibilitatea lui vie si cu imaginatia lui fecunda, el a prins toate aspectele faptelor, toate
categoriile sociale in lupta, dar cauzele economice ascunse nu le-a intrevazut, iar solutiile
preconizate pentru vindecarea relelor sunt de ordin negativ, represiv.

In prima Catilinara, Cicero a inceput printr-un debut brusc si foarte clamoros, ramas celebru in
literatura universala ca exemplu de exordiu abrupt, exordium ex abrupto: Pana cand, in sfarist
Catilina. De fapt Cicero era sigur ca se pregatea o revolta armata si asasinarea sa. Senatorii l-
au ascultat in templul lui Iupiter Stator, care oprise candva pe sabinii ce atacasera pe latinii lui
Romulus.
Catilina, care venise linistit in senat, in dimineata zilei de 8 noiembrie 63, cand a rostit
prima Catilinara, trebuie sa fi ramas tintuit, cel putin in primele clipe, de aceasta neasteptata
avalansa de intrebari, care se pravaleau asupra lui, aratandu-i in acelasi timp, ca, de fapt, el era
un prizonier al masurilor de paza luate de Cicero. Patosul indignarii face, se pare, sa treaca pe al
doilea plan continutul de idei, care nu-i mai putin dureros.
Acest exordiu comporta de fapt chintesenta intregii pledoarii. Cicero dorea sa il ia pe
neasteptate pe Catilina si sa-l constranga sa paraseasca Roma, sa oficializeze, ca sa spunem
astfel, conjuratia. Intregul discurs implica o invectiva concomitent violenta si solemna, cu scopul
de a-l obliga pe Catlina sa se demaste. De fapt Cicero stia ca opinia publica si senatorii nu se
intorsesera inca impotriva lui Catilina. Totul se va schimba, declara Cicero, daca va pleca
Catilina, impreuna cu complicii lui, si va devein astfel inamic, hostis, public. Cicero dorea sa
evite tulburarile si sa mute confruntarea cu partizanii lui Catilina departe de Roma. In pofida
remanierii cuvantarii in vederea publicarii, discursul comporta vestigii ale intreruperilor lui
Catilina, ale interventiilor directe ale acestuia in timpul rostirii pledoariei ciceroniene.

-Clasele si categoriile sociale: Scalvii. Cicero, adopta, in general, fata de sclavi o
atitudine conforma mentalitatii epocii, considerandu-i simple instrumente insufletite in mainile
stapanului. In timpul conjuratiei lui Catilina, sclavii au fost adesea masa de manevra. Relatiile
sclavilor cu stapanul , in casa, Cicero crede ca trebuie sa fie omenesti. In Catilinara I , Cicero
spune lui Catilina ca, daca sclavii sai s-ar teme de sine, asa cum se tem toti concetatenii de
Catilina, Cicero ar crede ca e mai bine sa paraseasca casa. Desi este o comparatie retorica, sunt
motive sa credem ca Cicero a exprimat aici un punct de vedere sincer. El considera o infamie ca
sclavii sa fie amestecati in luptele dintre stapanii lor. Intr-un cuvant, el era pentru acte de
represiune oricat de crude impotriva sclavilor, daca ei amenintau, rasculandu-se, ordinea
existenta, dar, in relatiile familiale el era pentru raporturi de omenie.

-Relatiile de familie. Deseori, in discursurile sale, Cicero apeleaza la argument in
favoarea clientilor sau impotriva adversarilor sai luate din relatiile de familie ale acestora. El
ataca violent destrabalarea, cruzimea, dezordinile familiare de orice natura. Exemple tipice in
aceasta privinta sunt Catilina si Antonius. In prima Catilinara, intre altele, Cicero infatiseaza
conflictele familiare ale lui Catilina, care, pe langa alte multe nelegiuiri, si-a omorat propriul sau
fiu, ca sa se poata casatori cu Aurelia Crestilia.

Stilul si elemente de sonorizare a frazei

Cicero a intrebuintat cele mai alese cuvinte, folosind figurile de stil pe care i le punea la
indemana retorica si construind cele mai armonioase fraze si perioade.
In discursuri, in general, Cicero s-a servit de arhaisme, de neologisme, de cuvinte grecesti
si, indeobste, a evitat expresiile tari. Exemplul cel mai tipic, in aceasta privinta, il constituie
prima Catilinara, in care oratorul isi exprima indignarea in cele mai alese cuvinte. Astfel, pentru
patima cu care s-a avantat Catilina la complot, el spune furor furie, nu vecordia nebunie,
inventus si nu inventa tinerete, ingratus si nu ingratificus nerecunoscator
Sintaxa cunoaste cele mai nuantate variatii, de la intrebarile care se succeda ca pravalirile
unei avalanse in exordiul ex abrupt din prima Catilinara pana la frazele si perioadele care se
desfasoara amplu, ca faldurile unei haine de sarbatoare;
-a intrebuintat toata gama constructiilor sintactice, incepand cu interjectia, continuand cu
propozitia monomembra , trecand prin parataxa si coordonare, continuand cu fraza constituita
din doua- trei propozitii si terminand cu perioada solemna
-conjunctiile subordonatoare intrebuintate de el sunt cele clasice; spre deosebire de
Caesar, Cicero intrebuinteaza insa si conjunctiile geminate, ca quamquam, sau derivate din
relative ca quid.
-niciodata nu vom intalni o completiva cu ut dupa un verbum timendi, sau infinitivul dupa
non dubito

Ritmul oratoric
-fraza ciceroniana mai avea o calitate, greu de priceput: calitatea sonoritatii, datorita fie
sunetelor care alcatuiesc un cuvant, fie succesiunii, la distante regulate, a unor silabe lungi si
scurte; este ceea ce se numeste ritmul oratoric
-utilizand reguli care fusesera de mult formulate de teoreticienii greci, Cicero plaseaza in
fraza, mai ales la sfarsit, cuvinte care produc ceea ce se numeste ritm, muzicalitate, adica o
revenire la interval regulate a unor silabe lungi sau scurte; acestea constituau metrii, picioare de
vers care reveneau in anumite puncte ale frazei, bineinteles nu orice picior fiind recomandat in
ritmul oratoric
-sunt numeroase cazurile cand se intalnesc in aceeasi propozitie sau fraza, mai multe
procedee stilistice, prin care se obtine o concentrare a efectelor stilistice si ritmice; aceasta e
prezenta numai acolo unde vehementa atacului, patosul rugamintii sau al imprecatiei, virulent
ironiei sau accentual tragic al tonului le cer
-se intalnesc ca procedee stilistice si figuri de stil:
- anaphora: Anaphora este o figura sintactica (abatere de la expresia obisnuita),
repetarea aceluiasi cuvant la inceputul mai multor propozitii sau grupuri de
cuvinte:nihilne te nocturnum praesidium Palatii, nihil urbis vigiliae, nihil oncursus
bonorum omnium, nihil horum ora vultusque moverunt? Anafora nihil pare sa
puncteze deplasarea din aafara spre exterior a imaginilor
-exclamatia retorica (exclamatio):figura ce consta in simularea de sentimente
(manaie, bucurie, teama, mirare) :o tempora, o mores!
-interogatia retorica: figura retorica, intrebare retorica prin care se atrage atentia
auditorului; rolul interogatiei este de a face argumentarea mai energica si mai apriga,
fata de intrebarea naturala (interrogare), care implica idea de a cauta sa stii, urmarind
doar informarea. Interogatia ca figura propriu-zisa este un procedeu care ar implica
cercetarea (percuntari), idea de a da ceva pe fata, de a dovedi, realizarea unei presiuni
:quousque tandem abutere, catilinam, patientia nostra?
-ironia( dissimulatio) :figura de inteles prin care se intelege contrariul celor
afirmate : nos autem, fortes viri, satisfacere republicae videmur, si istius furorem ac tela
vitemus)
-parataxa
-anadiploza este celebra ,imbinata uneori cu anticlimaxul: Figur de stil folosit
pentru a defini o exprimare viguroas (repetarea pentru sporirea efectului). Se revine
asupra aceluiai cuvnt, ntrebuinat la sfritul unei propoziii i la nceputul celei
urmtoare. Un exemplu este cel din Catilinarele lui Cicero (I, 2): Hic tamen vivit.
Vivit?
-constructii simetrice si antitetice , ruperea apostrofei, revenirea la incriminarea
senatorilor prezenti

Chiar daca Cicero a introdus unele modificari, el a lasat in cea mai mare parte discursul
asa cum s-a pronuntat.una din dovezile cele mai insemnate o constituie Catilinara I, in
care oratorul a pastrat secventa fireasca a ideilor. Aceasta arata si ma limpede marele
talent a lui Cicero.