CE SUNT FAPTELE ISTORICE ?

CARL BECKER

Istoria este o ramura importanta a cunoasterii, iar scrierea istoriei este un fenomen
aparut cu foarte mult timp in urma. Oricine stie ce este istoria si oricare dintre noi are
suficiente notiuni pentru a intelege ce inseamna istoria. In general istoria se ocupa cu
studiul gandirii si actiunilor oamenilor petrecute in trecut. Referitor la istorici, in mod
uzual sunt priviti ca oameni ce lucreaza ancorati in trecut, exploreaza trecutul cu scopul
de a afla ce au facut si ce au gandit oamenii in trecut. Profesia lor este de a descoperi si
stabili fapte istorice.
Cand aducem in discutie notiunea de fapte, cu totii avem senzatia de confort si
stabilitate. Intotdeauna avem o referinta in orice proces prin „intoarcerea la fapte”, prin
raportarea la faptele petrecute. Spre exemplu stim sigur la ce ne referim cand vorbim
despre structura atomului sau miscarea electronilor si saltul acestora de la o orbita la
alta. Similar se petrec lucrurile si in istorie. Istoricii au un sentiment de stabilitate atunci
cand se raporteaza la fapte. Vorbim mult despre notiuni ca fapte mai importante sau mai
putin importante, despre capacitatea de a ne raporta discursul mereu la fapte (de a ne
invarti in jurul faptelor), despre necesitatea de a ne fundamenta afirmatiile, povestile pe
fapte. Din aceasta perspectiva faptele istorice par a fi un suport solid similar cu lucrurile
fizice, ceva ce are forma bine definita si un contur clar; istoricul ni-l putem imagina cum
exploreaza trecutul impiedicandu-se in fapte istorice importante daca nu este atent la
modul de a le aborda. In principiu aceasta este jobul lui destul de periculos de gestionat;
scopul principal al lui este sa descopere faptele istorice si sa le puna la dispozitie celor ce
doresc sa le foloseasca. Probabil le va folosi el insusi; dar istoricul trebuie sa organizeze
faptele istorice in asa fel incat cel ce le va utiliza (poate fi un sociolog sau economist) sa
aiba acces facil la ele in vederea utilizarii.
Acestea ar fi intelesul comun al cuvintelor „fapte istorice”, inteles la care se raporteaza
atat istoricii cat si alti oameni. In general atunci cand auzim un cuvant comun fie ii
cautam explicatia in dictionar, fie intrebam pe cineva referitor la sensul acestui cuvant.
Dar cand intalnim cuvinte cu care toata lumea este familiara e bine sa avem o atitudine
mai rezervata si sa ne gandim mai bine la sensurile reale ale acestor cuvinte. „Fapte
istorice” sunt astfel de cuvinte.
Si banuiesc ca ar fi util pentru noi istoricii sa ne gandim mai mult si mai atent la sensul
acestor cuvinte. Dar pentru moment sa lasam istoricul sa priveasca in trecut si sa
stranga faptele istorice reci, mai putin importante si sa ne concentram pe valabilitatea
ipotezei ca faptele istorice importante sunt importante si stabile asa cum presupunem.
In analiza acestei ipoteze va voi supune atentiei un chestionar cu trei intrebari la care voi
incerca sa si raspund, fara insa sa si garantez un rapsuns. Intrebarile sunt: 1) Ce este un
fapt istoric; 2) Unde are loc un fapt istoric; 3) Cand are loc un fapt istoric. Am sa va ofer
exemplul „Magna Carta”1 din perspectiva unui fapt istoric: ne intereseaza acest
document in interesul nostru si nu de dragul documentului; din moment ce traim in
prezent si nu in trecut in anul 1215 trebuie sa fim interesati de ce reprezinta azi acest
document si nu despre ce insemna la data emiterii lui.

1
Magna Charta Libertatum (expresie latină; în engleză: „The Great Charter”; în traducere: Marea Cartă a
Libertăților; forme scurte „Magna Charta” și „Magna Carta”) este un document emis în Anglia în 1215 în timpul
domniei regelui Ioan Fără de Țară. Prin această Cartă se urmărea îngrădirea puterii regelui în scopul eliminării
abuzurilor comise de monarh sau de reprezentanții săi direcți, precum și garantarea unui număr de drepturi
pentru toți cetățenii. În timp, Magna Carta s-a afirmat ca un element de bază a parlamentarismului englez

1
In primul rand „Ce este un fapt istoric”. Sa luam ca exemplu un fapt simplu: "În anul 49
î.Hr. Cezar a trecut Rubiconul". Este un familiar cunoscut tuturor si care se regaseste in
orice carte istorica despre Cezar. Dar este acest fapt la fel de simplu cum pare? Are o
contur clar, persistent pe care de obicei il atribuim faptelor istorice simple? Când spunem
că Cezar a trecut Rubiconul nu înseamnă că Cezar a trecut singur raul. Cu certitudine l-a
trecut cu armata sa. Rubicon este un râu mic, și nu știu cât timp a durat ca armata lui
Cezar să-l traverseze; dar trecerea trebuie cu siguranță sa fi fost însoțita de numeroase
alte acte și de multe cuvinte și multe gânduri de multi barbati. Asta este un fel de a
spune ca o mie si una "fapte" mai mici, mai putin importante s-au petrecut pentru a
defini un fapt simplu si anume că Cezar a trecut Rubiconul. James Joyce spune ca dacă
am avea pe cineva, să cunoască și să adiune toate aceste fapte, ar fi nevoie fara nici o
îndoială o carte de 794 de pagini pentru a prezenta faptul că Cezar a trecut Rubiconul.
Astfel, un fapt simplu se dovedește a nu fi chiar atat de simplu. Putem afirma ca simplu
este in realitatea o simpla generalizare a 1001 de fapte.
Ei bine, oricum Cezar a trecut Rubiconul. Dar de ce este important acest lucru? Multi
oameni au trecut de-a lungul timpului Rubiconul. De ce istoria il tine minte doar pe
Cezar? Daca eu ca istoric nu am sa adaug nici o valoarea adaugata acestui fapt simplu,
atunci tu ca orice om vei lua acest fapt istoric ca atare. Dar adevarul este ca acest fapt
istoric simplu are multe alte conotatii si legaturi si din acest motiv a fost retinut de
istorie. Fa[tul istoric simplu a fost parte dintr-un intreg complex de imprejurari relatia lui
Cezar cu Pompei, cu Senatul Roman cu Republica Romana si cu orice alta persoana ce a
avut legatura cu acest eveniment. Senatul i-a cerut demisia de la conducerea armatei
din Galia. Cezar insa nu s-a supus solicitarii Senatului, ba din contra a marsaluit catre
Roma si a preluat conducerea Republicii. La granita dintre Galia si Itlaia se afla Rubiconul
si simboliozeaza momentul in care Cezar a tradat Senatul si a decis sa preia conducerea
Republicii. Pe langa aceste evenimente trecerea in sine a Rubiconului este un fapt
aproape neimportant, dar a ramas ca simbol al relatiei pe care Cezar a stabilit-o cu
milioanele de cetateni ai Imperiului Roman.
Astfel, faptul istoric simplu se dovedește a fi nu nici ceva important , dar nici ceva de
neluat in seama. Este doar un simbol, o simplă declarație, care este o generalizare a o
mie și una de fapte simple In general vorbind, un fapt istoric simplu, cu cat este mai clar
definit și demonstrabil, cu atât mai puțin poate fi utilizat in argumentatii si discursuri.
Fapte istorice cu un caracter mai putin simplu pot ilustra multe evenimente mult mai
bine..
De exemplu, faptul că "s-au vândut indulgențe în Germania în 1517". Acest fapt poate fi
dovedit, este indubitabil. Nimeni nu se îndoiește de acest fapt. Dar luate în sine faptul nu
reprezinta nimic. De asemenea, vanzarea indulgentelor este o generalizare a o mie și
una de fapte, o mie și unul de acțiuni, nenumarati vanzatori și cumpărători de indulgențe
in toata Germania; iar acest lucru capătă o importanță și semnificație deosebita.
Dar există fapte istorice mult mai greu de definit si mult mai putin palpabile. La mijlocul
sec XIX, istoricii germani, studiind obiceiurile primitive ale triburilor germane, au
descoperit o instituție comună pe care au numit Marca Germană sau Teutonic. Marca
germană a fost produsul imaginației fertile a istoricilor bazate pe câteva fraze ale lui
Cezar spuse in timpul războaielor galice și pe câteva pasaje dintr-o carte numită
Germania scrisa de Tacitus, un roman nemulțumit, care incearca sa scape de un complex
de idealiza germani primitive. Marca germană a fost în mare parte un mit, caruia nu ii
corespunde nici o realitate. Marca germană este totuși un fapt istoric. Ideea de marca
germană aparuta în mintea istoricilor germani este un fapt în istoria intelectuală a
secolului al XIX - și unul foarte important.
Ce este atunci faptul istoric? Departe de mine gandul de a defini iluzoriu și necorporal
acest lucru! Dar provizoriu pot sa spun acest lucru: istoricul ar putea fi interesat de tot
ceea ce are de a face cu viața omului în trecut, orice act sau eveniment, orice emoție
exprimata de oameni. Prin urmare, trebui sa existe o distincție de o importanță capitală:
distincția între evenimentul efemer, care dispare, și evenimentele care persistă. Dacă

2
faptul istoric nu este un eveniment trecut, ci un simbol care ne permite să recrem
evenimentul in mod imaginativ. Un simbol, este periculos să spunem că este adevărat
sau fals. Cel mai sigur lucru de spus despre un simbol este faptul că este mai mult sau
mai puțin adecvat.
Acest lucru mă aduce la a doua întrebare – Unde are loc faptul istoric? Voi spune că
faptul istoric este în mintea cuiva sau este nicăieri. Pentru a ilustra această afirmație voi
lua un eveniment familiar tuturor. "Abraham Lincoln a fost asasinat în teatrul Ford din
Washington la 14 aprilie, 1865." Asta a fost un eveniment real. Dar vorbind acum, în
anul 1926, putem spune că este un fapt istoric. Noi nu spunem că a fost un fapt istoric.
Noi spunem că a fost un eveniment real, dar este acum un fapt istoric. Apariția efectivă
și faptul istoric, cu toate ca acestea sunt strâns legate, sunt două lucruri diferite. Foarte
bine, în cazul în care asasinarea lui Lincoln este un fapt istoric, ce este acest lucru acum?
Lincoln nu este asasinat acum în teatrul Ford, si niciaieri in alta parte. Evenimentul a
trecut, niciodată nu se va repeta, nu mai poate fi din nou experimentat sau vizualizat de
către orice persoană in viață. Cu toate acestea, asasinatul lui Lincoln este exact genul de
lucruri cu care istoricul se preocupa: evenimente, cauză, acte, gânduri, emoții care au
dispărut pentru totdeauna ca evenimente reale. Cum poate istoricul sa se raporteze la
realitățile dispărute? El poate face sa se raporteze la realitatile disparute pentru ca
acestea pot genera reflexii pale si imagini difuze care nu pot fi atinse sau manipulate.
Acestea sunt lucrurile cu care se ocupă istoricul. Acesta este "materialul" pe care
lucreaza. El trebuie să fie mulțumiți cu acestea, pentru că nu are nimic altceva. Ei bine,
atunci, unde sunt - aceste reflecții palide și imagini difuze raportate la realitate? Unde
sunt aceste fapte istorice? Ele sunt, așa cum am spus mai înainte, în mintea istoricului,
sau în mintea cuiva, sau sunt nicăieri.

3
 CONCEPTUL FILOZOFIC DE FAPT ISTORIC

Pozitivismul si prezenteismul – sunt doua conceptii filozofice cu origini in sec XIX dar la
fel de actuale si in prezent. Ele disputa, intre altele, unul dintre cele mai importante
concepte ale filosofiei istoriei, anume cel de “fapt istoric”.

POZITIVISMUL ca “filosofie analitica” a istoriei (asa cum am aratat si in “Introducere”)

isi are sorgintea in orientarea cu acelasi nume din cadrul filosofiei anglo-saxone.
a) In conceptia filosofilor analitici, “pozitivul” este definit ca ansamblul “faptelor” care
cuprinde in parte “intâmplari” si “evenimente”, in parte ordonari structurate de durata,
adica “institutii” si “stari”.
Cercetarea istorica pozitivista este orientata si se regleaza in functie de ceea ce este
“dat” respectiv faptul istoric “pur”. Cunoasterea istorica este posibila in masura in care
este reflectare fidela, purificata de orice factor subiectiv, a faptelor trecute.
Istoria nu este “suma faptelor” sau “evenimentelor” unui timp care sunt ca atare de
descris sau de explicat conform legilor de desfasurare; ea este mai curând cunostinta
despre eveniment si cele petrecute, stiute astfel sau, asa cum Ranke insusi spunea: … sa
se arate cum s-au petrecut lucrurile in realitate”.

PREZENTEISMUL isi intemeiaza conceptia asupra istoriei pe premise interactioniste

intre subiectul si obiectul cunoasterii (istoriei), si anume:
a) In cunoasterea istorica, subiectul si obiectul nu sunt separate, ci constituie o totalitate
organica, unul actionând asupra celuilalt.
b) Relatia de cunoastere este activa (subiectul cunoscator are un rol activ, nu
contemplativ, pasiv, pur rece).
c) Cunoasterea si angajarea istoricului sunt intotdeauna conditionate social.
Cea mai “plastica” formula prezenteista apartine insa istoricului american Carl Becket;
vom observa ca ea se potriveste de minune acelor perioade istorice zbuciumate inclusiv
tranzitiilor de la un tip de societate la altul: “Fiecare epoca reinterpreteaza trecutul in asa
maniera, incât aceasta sa-i serveasca propriile scopuri… Atunci când timpurile sunt
calme… ei sunt mai degraba satisfacuti de trecut… si in asemenea timpuri istoricii adopta
usor deprinderea de a nota numai ceea ce se petrece. Dar in perioadele furtunoase,
atunci când viata pare sa iasa din cadrul obisnuit, aceia pe care prezentul ii
nemultumeste sunt nemultumiti si de trecut. In astfel de perioade… istoricii sunt inclinati
sa supuna trecutul unui examen sever… sa pronunte verdicte… aprobând sau
dezaprobând trecutul in lumina nemultumirii lor actuale.
Trecutul este un fel de ecran pe care fiecare generatie isi proiecteaza viziunea sa asupra
viitorului si atâta timp cât speranta va trai in sufletul oamenilor istorii noi se vor
succeda”.
Becker a facut o analiza pertinenta faptului istoric (natura, structura, statutul ontologic
etc. al acestuia) in eseul intitulat “Ce sunt faptele istorice?” Pronuntându-se asupra
esentei faptelor istorice, Becker le defineste ca fiind simboluri: “faptul istoric nu este un
eveniment al trecutului, ci un simbol, care permite sa reconstituim acel eveniment in
imaginatie”.

4
Constatam cu usurinta identificarea pe care o face istoricul american intre fapt ca
eveniment istoric real (res gestae) si fapt ca notiune a cunoasterii istorice (historia
rerum gestarum).
Pe planul cunoasterii istorice, este adevarat, interpretarea faptului istoric ca simbol este
o modalitate eficienta de a aprofunda intelegerea fenomenelor reale. Eroarea lui Becker
consta insa in identificarea naturii obiective a faptelor istorice cu insesi mijloacele
cunoasterii lor, cu formele memorarii, intuirii sau trairii acestora. Cu toate dislocarile pe
care le-a produs aceasta interpretare a lui Becker in intelegerea aptului istoric nu putem
sa nu recunoastem ca aceasta interpretare a reprezentat un efort pozitiv de a raspunde
tendintelor dezvoltarii stiintei istorice.
Ca simbol, faptul istoric generalizeaza o serie de aspecte ale complexitatii sale
fenomenologice devenind o notiune care vizeaza eficient laturile esentialitatii. Aceste
caracteristici au valabilitate insa numai in planul logicii cunoasterii istorice. Extrapolarea
lor pe planul ontologic echivaleaza, in cazul lui Becker, cu absolutizari subiectiviste.
Or, faptele istorice nu sunt creatii pur subiectiviste, ex nihilo, ale istoricului, ci
reproducerea fenomenelor si evenimentelor reale, obiective, in urma unui intreg proces
de cunoastere si aprofundare a acestora.
Negarea obiectivitatii faptelor istorice conduce inevitabil la subiectivizarea interpretarii
intregii istorii. Carl Becker, ca si ceilalti istorici prezenteisti, reduce istoria ca proces real
la stiinta istorica. Or, intre acestea exista desigur o strânsa legatura dar ele nu se
confunda, ele nu se identifica in nici un caz.
Becker a dat un raspuns clar si explicit la problema structurii faptului istoric: daca faptele
istorice sunt simple sau complexe. Analizând structura unor fapte istorice aparent simple
(ca trecerea de catre Cezar a Rubiconului, de pilda), Becker arata ca in realitate, faptele
sunt in conexiune unele cu altele si aceasta le confera o mare complexitate; asadar
simplicitatea lor este o aparenta.