Martin Luther Si Reforma Protestanta Din Germania - BISERICA LUTHERANA, o Misiune Lutherana Confesionala in Romania

27/03/2017 Martin Luther si Reforma Protestanta din Germania BISERICA LUTHERANA, o misiune lutherana confesionala in Romania
NAVIGARE SITE ACASA >
ACASA
CREDINTA LUTHERANA
Martin Luther si Reforma Protestanta din Germania
Crezul Apostolic
Crezul de la Niceea Reforma Protestanta este vazuta, in istorie, ca reprezentand unul dintre cele mai remarcabile evenimente
Crezul Athanasian care au marcat Europa. Rolul acestei revolutii spirituale, asa cum o numesc o serie de istorici laici, este
Micul Catehism unul deosebit de important deoarece se considera ca reprezinta granita dintre Evul Mediu si emanciparea
Catehismul Mare sociala, culturala si tehnologica a Europei incepand cu secolul al XVIlea. Din punct de vedere spiritual,
Confesiunea Augustana Reforma Protestanta reprezinta nu doar o schisma in sanul Bisericii din Apus, asa cum teologii romano
Apologia Confesiunii catolici si cei rasariteni sustin, ci o trezire religioasa cu o asa de mare amploare incat, exceptand trezirea
Augustane religioasa de la Cincizecime, istoria nu ne mai relateaza vreun eveniment asemanator.
Articolele de la Smalcald
Formula Concordului La inceputul secolului al XVIa, din harul lui Dumnezeu, nordul Europei si o parte din centrul
ARTICOLE SCRISE continentului ies din intunericul spiritual in care au fost tinute vreme de veacuri datorita superstitiilor si
PREDICI AUDIO/VIDEO abuzurilor papale. Locuitorii acestor tinuturi simt prezenta lui Dumnezeu si incep sa cunoasca Cuvantul
MATERIAL VIDEO Sfant si sa afle voia pe care Dumnezeu o are fata de fiintele create. Intunericul in care se adancise
Dr. MARTIN LUTHER Biserica lui Cristos in timpul Evului Mediu era acum strapus de raze de lumina, invatatura Bisericii
DESPRE NOI / CONTACT Primare devenind din ce in ce mai de actualitate.

SUSTINE MISIUNEA NOASTRA
Reforma Protestanta nu a fost un eveniment atat de spontan precum sustin unii specialisti in domeniul
Pentru a sustine misiunea noastra
istoriei. Ea nu este rezultatul unui capriciu si nici nu este o simpla revolta nationalista a unor germani
da click pe imaginea de mai jos
To support our mission click on the frustrati, asa cum sustin altii. Incepand cu prima parte a secolului al XVlea se pot vedea diverse
picture below tentative, unele modeste, altele mai accentuate, care au cutremurat pentru putina vreme crestinatatatea
apuseana.

In primul rand Reforma Protestanta coincide in multe aspecte istorice, culturale si artistice cu
Renasterea. Renasterea este, spre deosebire de Reforma Protestanta, o miscare revolutionar culturala
care a avut drept scop readucerea in actualitate a culturii si gandirii antice. Aceasta gandire antica
contrasta enorm cu decaderea intelectuala a Evului Mediu. Aceasta perioada din istorie reprezinta cel mai

mare handicap cultural al Europei. Aproape nici un fel de creatie sau inovatie nu au fost remarcate in
CARTEA CONCORDULUI aceasta perioada. Biserica si sistemul despotic impus de papalitate anihilase aproape in totalitate orice
dorinta umana inspre dezvoltare. Biserica RomanoCatolica devenise practic un fel de one man show al
Evului Mediu. Ea dicta in orice domeniu fie el spiritual sau laic. Papa de la Roma era puterea absoluta in
Europa fie in probleme spirituale fie in materie de geopolitica. Din acest motiv este foarte interesant sa
stim ca Renasterea, aceasta miscare umanista, care avea ca principal scop emanciparea omului si
glorificarea pana la urma a creaturii, a pornit chiar din Italia, inima suprematiei papale. Activitarea
Renasterii a avut ca o prima consecinta renasterea limbilor antice cu precadere a limbilor biblice, ebraica
si greaca. Greaca in mod special, fiind considerata limba elitei antichitatii sa impus ca atare si, astfele, s
a pus un mare accent pe studiu acesteia. Anumiti teologi, in mod special cei care mai erau interesati de
studiu suplimentar, au avut astfel ocazia de a se apleca asupra Scripturilor in limba de origine, acest lucru
avand implicatii radicale dupa cum vom vedea mai tarziu. Deasemenea, arta cunoastre o dezvoltare
Citeste Marturisirile de Credinta accelerata si acest lucru concentreaza atentia catre refacerea bisericilor atat in ceea ce priveste pictura cat
Lutherane din Secolul al XVIlea si arhitectura.
Cartea Concordului
FACEBOOK Martin Luther - PBS Documentary - Part 1 of 2
MARTIN LUTHER
Un alt aspect despre care trebuie sa tinem cont este dezvoltarea tehnologica. Johannes Gutenberg, la
jumatatea secolului al XVlea, reusea sa tipareasca in masa Biblia, eveniment care avea sa duca mai apoi
http://www.bisericalutherana.ro/home/martinluthersireformaprotestantadingermania 1/19
la o schimbare greu de cantarit in istoria omenirii. Manuscrisele care pana mai atunci erau la indemana
doar a unei elite a societatii sau a Bisericii puteau fi acum tiparite cu ajutorul presei inventate de
metalurgistul german, incat acestea ajungeau sa fie disponibile, la preturi accesibile, tuturor celor care
erau interesati de acestea. Astfel, Sfanta Scriptura, scrierile Parintilor si alte documente spirituale
alujungeau, dupa secole de intuneric, la indemana populatiei. Deasemenea, gandirea si indeiile diversilor
teologi sau oameni de cultura era mult mai usor de a fi facute publice maselor.
Un alt factor care trebuie remarcat in aceasta perioada este revolutia academica. Marile orase ale Europei
deveneau adevarate campusuri universitate care concentrau tineri din numeroase regiuni, generand astfel
un amestec de traditii, cultura si concepte. Granitele erau in acest fel depasite si oameni cu orientari
diferite aveau astfel posibilitatea sa isi faca cunoscute pozitiile si astfel sa contribuie la dezvoltarea unei
gandiri cu adevarat europene. Datorita faptului ca cei care calcau pragurile universitatilor erau, in
general, tineri, acestia dezvoltau in ei si o puternica inclinatie revolutionara devenind astfel activi in
LINKURI dezvoltarea comunitatilor in care se intorceau sa traiasca dupa finalizarea studiilor. Acest lucru a condus
Biserica Lutherana Sinodul Missouri la o emancipare fara precedent a maselor astfel incat acestea deveneau din ce in ce mai greu de tinut in
(LCMS) ignoranta si teroare. Cu toate acestea, Renasterea nu a fost un aliat al Reformei Protestante ci actiunea
Biserica Evanghelica de Confesiune acesteia a fost doar favorabila marii treziri spirituale prin faptul ca a actionat in mod special impotriva
Augustana din Cehia
tiraniei papale si asupra intunericului promovat de catre Biserica RomanoCatolica. Insa nu putem sa
Biserica Lutherana Libera din
Germania (SELK)
discutam despre o legatura directa, de colaborare, intre promoterii Renasterii si sustinatorii Reformei
Corpus Christi Lutheran
Protestante.
Organization
Dioceza Evanghelica Lutherana din
Finlanda Martin Luther - PBS Documentary - Part 2 of 2
Missionsprovinsen (Sweden)
International Lutheran Council

Revolutia culturala, sociala si tehnologica a renasterii nu a ramas fara ecou in lumea religioasa a Europei
de Apus. Dealungul secolului al XVlea, semnele necesitatii unei reforme a Bisericii RomanoCatolice
erau la inceput slabe insa au existat momente in care papalitatea sa cutremurat. John Wyclif, Jan Hus,
Ieronim din Praga, Johann Pupper, Johan Ruchrath von Wesel, Johann Wesse, Francesco Petrarca,
Girolamo Savonarola sau Erasmus din Rotterdam, cunoscuti astazi ca prereformatori au fost acei teologi
si preoti romanocatolici care au considerat ca starea in care se afla Biserica RomanoCatolica nu era una
in conformitate cu standardele cerute de Cuvantul lui Dumnezeu si au incercat sa lupte impotriva acestui
sistem plin de abuzuri si de despotism. Din nefericire, o parte dintre acestia au sfarsit arsi pe rug sau
adusi la tacere prin diverse presiuni. In ciuda unei opozitii violente din partea Bisericii RomanoCatolice,
Cuvantul lui Dumnezeu a fost tradus, gratie unora dintre acesti prereformatori in diverse alte limbi ale
Europei, altele decat limba latina, limba general utilizata in sitemul eclesial romanocatolic. Ideile
revolutionare ale acestor prereformatori aveau, gratie tiparului, sa depaseasca granitele micilor regiuni
sau localitati in care acestia activau. Universitatile au devenit si ele medii propice pentru ca aceste idei
reformatoare sa nu fie pierdute ci sa prinda din ce in ce mai mult avant si sa fie raspandite in foarte multe
comunitatii europene. Tinerii studenti reveneau la casele lor si aduceau impreuna cu ei tot acest bagaj
acumulat in marile orase ale continetului. In felul acesta, populatia se emancipa intrun mod rapid, diferit
fata de evolutia inregistrata in aceste secole de intuneric.

In ciuda acestor elemente pozitive, finalul Evului Mediu a inregistrat si anumite aspecte foarte neplacute,
aspecte care au catalizat declansarea Reformei Protestante in mod special. In opozitie cu luxul de care se
bucurau liderii clerului, Biserica RomanoCatolica detinea un numar foarte mare de parohii extrem de
sarace, parohii care erau nevoite sa practice diverse mestesuguri care sa le poata oferii slujitorilor un
nivel de trai aflat la nivelul subzistentei. Lacomia Bisericii RomanoCatolice a atins cote alarmante
deoarece se apela la absolut orice metoda, indiferent de cat de absurda era, pentru a impune taxe si pentru
a stoarce banii de la populatie, de multe ori pana la ultimul banut. Pe langa aceatea, Biserica Romano
Catolica a hotarat sa impuna o taxa obligatorie fiecarei parohii acest lucru conducad si mai mult la
umilirea credinciosilor de rand prin faptul ca acestia trebuiau sa plateasca pentru fiecare atentie pe care o
primeau din partea Bisericii. Mai mult decat atat, credinciosii de rand, injositi de catre Biserica ajungeau
in anumite circumstante ale vietii lor sa se loveasca de paradoxul creat de luxul in care traiau inaltii
prelatii ai Bisericii si saracia in care supravietuiau marea masa a crestinilor.
Martin Luther: The Reluctant Revolutionary

Pentru a mentine acesta stare de fapt Biserica RomanoCatolica uza nu doar de abuzuri de functie, inaltii
prelatii amenintand cu excomunicarea pe toti preotii care nu aveau sa se supuna hotararilor lor, dar
depuneau eforturi continue de a mentine poporul in intuneric spiritual in primul rand prin amenintari
continue cu flacarile purgatoriului. In Evul Mediu, frica de Diavol si de Iad erau mai pronuntate decat
credinta in harul lui Dumnezeu si jertfa lui Cristos. Oamenii erau dispusi la o ascultare aproape oarba de
Biserica de teama ca aceasta sa nu ii lase prada demonilor si chinurilor din purgatoriu. Romano
Catolicismul invata ca Biserica este atotstapanitoare prin voia lui Cristos si ca uzand de acest drept,
aceasta este cea care poate sa deschida sau sa inchida usa cerului pentru absolut orice credincios. Iertarea
pacatelor nu depindea, in consecinta, atat de credinta si ascultarea de Cristos cat depindea de supunerea
fata de cerintele Bisericii care, prin voia lui Cristos, administra aceasta iertare a pacatelor si ii era la
indemana sa o acorde cui dorea sau sa condamne pentru vesnicie. Chinurile Purgatoriului apasa greu
asupra constiinte fiecarul crestin care devenea astfel dispus sa dea pana si ultima firmitura de paine
Bisericii doar pentru ca aceasta sa nu ii inchida usa Cerului si sa nu refuze sa ii acorde iertarea atat de
necesara pentru evitarea chinurilor care il asteptau in Purgatoriu.

Speranta de viata in Evul Mediu atinsese limita inferioara, fiind net sub nivelul existent in perioadele
istorice anterioare. Nivelul de trai si dezvoltarea sociala care fusesera atinse de societatea umana in
antichitate sa degradat treptat trimitand omenirea intro situatie extrem de sumbra. Conditiile de viata s
au deteriorat destul de mult facand existenta individului sa atarne realmente de un fir de par. Lipsa
aproape completa a conceptelor de igiena, fie individuala fie sociala, hrana putina si dificil de accesat,
frigul din timpul iernilor lungi, toate acestea favorizau aparitia diverselor boli cu consecinte, de cele mai
multe ori, mortale pentru individ. Un aspect care a catalizat foarte mult aceasta decadere sociala a fost
reprezentata de catre aparitia marilor aglomerari urbane. Marile orase ale Europei erau compuse dintrun
procent destul de limitat de oameni care aveau activitate constanta, mici inteprinzatori, mici producatori,
comercianti sau intelectuali. Marea masa a locuitorilor marilor orase era formata din oameni aflati la
pragul inferior al existentei, saraci, cersetori, infractori, oameni fara nici un fel de ocupatie sau alta
implicatie in societate, analfabeti si ignoranti cu privire la scopul existentei lor. Aceasta masa de oameni
fara capatai erau, de cele mai multe ori, folosite in luptele pentru putere duse in sanul burgheziei ei fiind
extrem de simplu de manipulat fie prin oferirea de diverse ajutoare fie prin terorizarea lor continua.
Dificultatile vietii de zi cu zi facea ca acesta patura sociala nefericita sa sporeasca din ce in ce mai mult.
Aceasta situatie avea efect negativ prin faptul ca in sanul acestei populatii sarace se declansau numeroase
epidemii care aveau, de cele mai multe ori, efecte devastatoate asupra intregii populatii din respectiva
regiune. Astfel, aparitia oricarui focar de infectie ducea, aproape intotdeauna, la decimarea populatiei
marilor orase. Pe de alta parte infractionalitatea era la ordinea zile, talhariile, violurile, rapirile si inclusiv
crima fiind foarte des intalnite, viata din temnita fiind mai de dorit decat cea de pe strada. O buna parte a
populatiei sarace era dispusa la revolte sociale venite in sprijinul orcarei persoane care avea ceva de oferit
pentru a le da o mica speranta la viata.

Din nefericire, anul 1347 aduce cu sine unul dinte cele mai infioratoare momente din istoria Europei. In
luna Octombrie a acestui fatidic an, un numar de 12 corabii sub pavilion italian ancoreaza in portul
sicilian Messina. Intregul echipaj era slabit, unii deja decedasera iar altii erau foarte aproape de moarte.
Nimeni nu sa putut explica motivele acestei situatii. Pe langa echipajul muribund, vasele aduceau cu ele
si alti calatori aproape nelipsiti de pe orice fel de astfel de mijloc de transport: sobolanii. Rozatoarele au
parasit cala vaselor in momentul in care acestea au ancorat in port ducand in interiorul orasului acele mici
fiinte pe care ei insisi le gazduiau: puricii. Nimic special pana acum. Acest tablou era zugravit la fiecare
transport naval de marfa. Diferenta este ca, de data aceasta, acesti purici purtau cu ei o bacterie care avea
sa fie vinovata de moartea a peste o treime din populatia Europei, mai precis a zeci de milioane de
oameni, locuitori in special ai marilor orase de pe batranul continent. Vorbim despre flagelul care va
ramane in istorie drept moartea neagra sau ciuma, asa cum este cunoscut in termeni pedicali. Efectele
erau devastatoare. In doar cateva saptamani, epidemia cauza atat de multe victime incat se sapau gropi
comune usiase in care sa se arunce cadavrele. Multi dintre cei care incercau sa trateze sau se ocupau de
ingrijirea celor bolnavi se infectau la randul lor si mureau in doar cateva luni. Bogatii, saracii, tinerii,
batranii, credinciosii si ignorantii, infractori sau oameni cu teama de lege, toti erau ucisi deopotriva de
aceasta infectie nemiloasa. Foate putine zone au ramas neafectate. Pentru ca nu se cunostea cauza
infectiei nu se gaseau metode de interventie si de gestionare a flagelului. Nu dupa multa vreme sa ajuns
la concluzie, nesurprinzatoare tinand cont de conditiile spirituale in care se gasea populati, ca tot acest
flagel nu reprezinta altceva decat pedeapsa si blestemul lui Dumnezeu indreptat impotriva unui popor
care nu vrea sa il caute si sa il urmeze. Aceasta concluzie a avut un efect de si mai mare inrobire a
constiintei umane in favoare Bisericii RomanoCatolice, administratorul de drept al harului, milei si
iertarii lui Dumnezeu. Moartea neagra punea umanitatea fata in fata cu judecata lui Dumnezeu. Viata
omului devenise un lucru efemer si ca atare era mult mai de dorit ca omul sa se ocupe de vesnicia sa
decat de viata aceasta trecatoare, care oricum era supusa atator capricii ale sortii. In consecinta, omul de
rand, aflat in fiecare clipa fata in fata cu sfarsitul unei vieti oricum infioratoare, era dispus sa renunte la
toate resursele necesare vietii doar pentru a castiga favoarea Bisericii si de a avea astfel acces la iertarea
pacatelor si astfel sa evite milioanele de ani de chin in Purgatoriu.

Razboaiele purtate intre diferite puteri ale Europei, conflicte armate costisitoare atat din puct de vedere
financiar dar si din punct de vedere a resurselor umane utilizate, decima si mai mult resursele si asa putin
disponibile si avea rolul sa duca la pierderea a numeroase vieti omenesti. Vestul Europei a fost martora
celebrului conflict de o suta de ani purtat intre cele Anglia si Franta, conflict in care sau consumat
numeroase resurse financiare si sa pus capat multor vieti omenesti, multi dintre ele reusind sa
supravietuiasca epidemiilor de ciuma. Biserica RomanoCatolica era implicata la randul ei in astfel de
conflicte sponsorizand pe rand pe fiecare dintre cei implicati in functie de interesul de moment. Bratul de
fier al papalitatii are acum atat de bine pus la punct incat nici un fel de suveran al Europei de apus nu
indraznea sa se opuna initiativei papale. Cei care au hotarat si au prins curaj sa actioneze netinand cont
de interesul Romei au fost de cele mai multe ori umiliti si, in cele din urma, au pierdut puterea.

Exista cronici ale acelor perioade care vorbesc cat se poate de clar despre faptul ca societatea europeana
era impartita, neoficil, in patru mari structuri: (1) cei ce se roaga sau clerul romanocatolic (2) nobilii sau
detinatorii de feude (3) soldatii sau aparatorii natiunilor si a nobilimii (4) muncitorii de rand. Cei din
urma, desi putini la numar, trebuiau sa tina prin activitatea lor aproape trei sferturi dintre oamenii care
populau aceste meleaguri. Starea taranilor si a micilor intreprinzatori privati devenea, asadar, una estrem
de umilitoare fiind deplansa in consecinta de catre conicarii vremii.

In tot acest context istoric mai aparea un factor extrem de depresiv. Scandalurile in care era implicata
institutia papala parea fara finalitate. Papii si cei aflati in anturajul acestora erau, de cele mai multe ori,
oameni fara nici un fel de scrupule si fara nici cea mai mica urma de credinta. Pozitiile cheie din
conducerea Bisericii RomanoCatolice se cumpara sau se mostenea in urma unor abuzuri de putere.
Scopul celor ca accesau aceste functii era exclusiv imbogatirea in regim de urgenta, deoarece perioada
petrecuta in fruntea Bisericii era una, de cele mai multe ori, limitata. Astfel, acestia trebuiau sa stoarca
toate resursele de care aveau nevoie si astfel puneau taxe impovaratoare pe umerii parohilor care, la
randul lor, erau nevoiti sa isi jefuiasca credinciosii pentru a satisface setea de avere a inaltilor prelati. Din
memoria europenilor inca nu disparuse complet nici celebrul conflict papal cunoscut drept captivitatea
babilorniana a papalitatii, cei saptezeci de ani in care papa nu mai a uzat de Roma pentru asi conduce
Biserica.
In ciuda tuturor problemelor cu care lumea crestina din apusul Europei se confrunta, puterea papala nu
trebuia sa scada in intensitate. Pentru asi intari suprematia asupra Bisericii, papalitatea a hotarat sa
construiasca sau sa renoveze o serie de edificii in Vatican, edificii care sa vorbeasca atat prezentului cat si
posteritatii despre grandoarea si opulenta Bisericii RomanoCatolice. Cum visteria Vaticanului era din ce
in ce mai goala datorita conflictelor armate pe care le sponsoriza dar si datorita jafului aflat la ordinea
zilei, Papa de la Roma se afla intrun impas greu de depasit in realizarea palnurilor sale de maretie.
Deaceea, pentru a face rost de banii necesari contructiri bazilicii Sf. Petru din Roma, papa Leon al Xlea
pune bazele unui noi sistem abuziv de stoarcere a resurselor financiare avand ca obiectiv afectarea
sentimenteleor religioase ale populatiei. Cu aceasta ocazie se pun in vanzare celebrele indulgente.
Acestea erau niste documente bisericesti prin intermediul carora se garanta celui care le achizitiona
iertarea tuturor pacatelor comise pana la data respectiva. Indulgentele au fost trimise spre vanzare in
Europa iar o buna parte din populatie a gasit ca binevenita o astel de initiativa sfanta si nu este de mirare
cunoscand deja sumbra perspectiva asupra vietii existenta la aceea data. Ulterior, pentru a mai stoarce
finantele populatiei, indulgentelor lea fost extinsa puterea ajunganduse ca acestea sa garanteze iertatea
tuturor pacatelor, trecute, prezente sau viitoare indiferent de gravitatea acestora. Iertarea putea sa fie
achizitionata nu numai in dreptul platitorului ci si pentru oricare alta persoana, inclusiv pentru decedati.
Prin intermediul indulgentelor, prezenta in chinurile Purgatoriului putea sa fie complet eliminata sau, in
cel mai rau caz, mult diminuata, in functie de gravitatea pacatelor comise de persoana in numele careia sa
facea achizitia. Cum la acea vreme aproape fiecare cetatean al Europei avea cel putin o persoana draga
decedata, fie mama sau tata, sot sau sotie, frate sau sora sau copii, ecoul acestei masinarii de escrocat din
punc de vedere spiritual era unul inimaginabil. Mii de oameni se inghesuiau sa cumpere aceste indulgente
cheltuind chiar si ultima resursa necesara hranei zilnice. In ciuda triumfului inregistrat de promoterii
acestui sistem, au existat voci care au protestat impotriva acestui lucru. Nu neaparat impotriva
indulgentelor in sine ci in mod special impotriva tehnicilor manipulative pe care prelatii le foloseau in a
convinge populatia sa achizitioneze cat mai multe astfel de documente. In toiul acestui efort de vanzare a
indulgentelor, un strigat a strabatut Europa cu iuteala si amploarea unui fulger declansat in mijlocul
furtunii. La 31 octombrie 1517, un obscur calugar augustinian, profesor si doctor in teologie din estul
Germaniei, ajungea fata in fata cu usile din lemn masiv ale catedralei castelului din Wittenberg, landul
Saxonia, si pironea in cuie un document continad 95 de teze prin intermediul carora autorul lor expunea
abuzurile comertului de indulgente. Acest aproape necunoscut calugar era Martin Luther, cel care, cu
aceasta ocazie, fara sa intentioneze asa ceva, avea sa declanseze Reforma Protestanta.

Asadar, la finalul Secolului al XVlea, Europa era un spatiu complet diferit fata de ceea ce vedem astazi.
Un spatiu al dezolarii si al epidemiilor, un spatiu in care ciuma sau alte boli puteau sa ucida un intreg oras
in doar cateva zile, o regiune in care doar putini copii reuseau sa supravietuiasca mai mult de cinci ani. In
aceasta lume a intunericului exista o singura consolare, Biserica si mantuirea pe care aceasta o promitea
omului. Aceasta promisiune a facut in Evul Mediu ca Biserica sa devina cea mai puternica institutie din
lume, mai bogata de cat ne putem imagina, mai puternica decat regii si imparatii lumii dar, in acelasi
timp, tiranica si corupta. O putere care avea sa fie sfidata si infruntata de un singur om, un om care, mai
mult ca oricare altul, este creditat ca fiind cel care a dat startul la cea mai mare trezire spirituala de la
Cincizecime si pana in prezent, eveniment care, din punct de vedere istoric este cunoscut drept Reforma
Protestanta din Germania.

Este foarte greu sa vorbesti astazi despre istoria Europei, in mod special, dar si a lumii in general, fara sa
se faca referire la marele reformator german din Secolul al XVIlea. Dr. Martin Luther a fost un teolog si
scriitor extrem de prolific iar gandirea lui, in mod special cea referitoare la mantuirea numai prin
credinta, a influentat in mod radical si ireversibil istoria Europei de Apus dar si a altor zone importante
ale lumii. Ideea conform caruia omul trebuie sa fie liber in ceea ce crede si ca fiecare om este pretios in
ochii lui Dumnezeu sunt lucruri pentru care acest om simplu a ajuns sa infrunte, de unul singur, cea mai
mare putere politicosociala din vremea lui. Martin Luther, pe drept, poate sa fie creditat ca fiind
responsabil de cea mai mare emancipare cunoscuta vreodata in istorie. A fost cel care sa opus Bisericii
RomanoCatolice, aceasta imensa, impenetrabila si imbatabila institutie a Evului Mediu si a cerut ca
dreptul lui divin de a fi liber in a urma invatatura lui Dumnezeu sa ii fie respectat. Istoria nu are decat
cateva exemple de oameni care au infruntat pe cei “atotputernici” din vremea lor si una dinte aceste
povesti o veti putea citii sub forma unui serial dealungul urmatoarelor saptamani, pana la 31 octombrie
cand vom sarbatori impreuna implinirea a patru sute noua zeci si opt de ani de la nasterea Reformei
Protestante.

Viata si activitatea lui Martin Luther (1483 1546)

Viata lui Martin Luther, vazuta din exterior a fost una extrem de simpla gravitand in jurul teritoriilor
numite Turingia si Wittemberg din landul Saxonia, Germania. Doar cateva calatorii lau dus pe marele
reformator german afara din aceasta regiune aflata la estul Sfantului Imperiu Roman. In toata aceasta
perioada orizontul istoriei sa schimbat radical in Europa in mod special sub influenta umanismului.
Prezentul era dominat de figurile importante ale marilor imparati Maximilian I si Carol al Vlea, al
papilor Leon al Xlea, Clement al VIIlea si Paul al IIIlea dar si de numele unor mari oameni de arta sau
oameni de stiinta precum Raphael, Michelangelor, Durer, Copernic si Paracelsus. Cu toate acestea, cel
putin in prima parte a vietii, Martin Luther nu a fost impactat de aceste schimbari majore deoarece,
limitat la imprejurimile sale natale, reformatorul a crescut ca un copil tipic din Evul Mediu Tarziu.

Martin Luther sa nascut la Eisleben in ziua de 11 Noiembrie 1483 fiind, probabil, cel mai mare dintre cei
noua copii ai lui Hans si Margarethe Luther. A fost botezat in cea de a doua zi de viata primindusi
numele de la sfantul care patrona ziua respectiva, exact asa cum era obiceiul in acea perioada istorica.
Dat fiind ca oportunitatile de afaceri erau limitate in Eisleben, la doar cateva luni de la nasterea lui
Martin, familia lui sa mutat in orasul Mansfeld, o adevarata metropola a regiunii Turingia. Aici, datorita
harniciei si seriozitatii, Hans Luther ajunge sa devina coproprietar al unor mine de cupru si a unor
topitorii lucru care duce la o crestere a calitatii vieti pentru familia Luther. Cu toate acestea, viata lor nu a
fost una imbelsugata iar Margarethe Luther continua sa adune lemne din padure si sa le vanda pentru a
aduce un plus de resurse la veniturile familiei.

Sub influenta societatii in care traiau, Hans si Margarethe Luther aveau o serie de principii foarte stricte
dar, asa cum spuneam, des intalnite in vremea respectiva. Este deja foarte cunoascut faptul ca Martin sa
lovit deseori de duritatea cu care parintii sai isi educau copiii. Nu de putine ori acestia isi pedepseau
pruncii folosind metode violente. Martin Luther, sub atenta calauzire a mamei sale a imbratisat invatatura
Bisericii RomanoCatolice iar copilaria ia fost marcata de multe dintre viziunile superstitioase ale vietii
crestine din Evul Mediu. Cu toate acestea, reformatorul a aratat intotdeauna respect pentru parintii sai.

Incepand cu anul 1490, timp de sapte ani, Martin Luther a studiat la scoala din Mansfeld iar incepand in
anul 1497, tatal sau la trimis sa studieze la Magdeburg. Aici, tanarul Martin a avut parte de o viata foarte
dura si plina de privatiuni. A fost gazduit de “fratii vietii in comun”, o organizatie cu origini in Olanda.
Dupa doar un an, Martin Luther sa mutat la scoala parohiala Sfantul Gheorge din Eisenach. In primavara
anului 1501, Martin Luther sa inscris la Universitatea din Erfurt. Aici a experimentat o viata care se
apropia enorm de mult de ceea ce caracteriza viata monahala din perioada respectiva. A studiat artele
liberale, studii care erau necesare pentru oricine dorea sa devina avocat, medic sau teolog. Dupa patru ani
de eforturi a absolvit cu rezultate maxime. In anul 1505 a primit diploma de Master obtinand a doua
medie din Universitate. Urmand dorinta tatalui sau, Martin Luther incepe sa studieze dreptul. A urmat o
scurta perioada in care viata lui Martin Luther a impletit momente de seriozitate cu momente de rebeliune
specifica varstei sale.

In anul 1505 ciuma avea sa loveasca nemilos orasul Erfurt. Epidemia a supus orasul fricii unei morti
iminente si a umplut stazile de cadavre abandonate la voia intamplarii. Ideea unei pedepse venite din
partea lui Dumnezeu incepea sa domine mintile tuturor oamenilor mai ales ca, de la o zi la alta, mortea
lua tot mai multi dintre ei. Groaza era cu atat mai mare cu cat in ultima suta de ani, ciuma a ucis aproape
o treime din populatia Europei. Aceste ecouri morbide reveneau acum in sufletul locuitorilor Turingiei.
De data aceasta, epidemia de ciuma il afecta in mod direct pe Martin Luther. Trei dintre prietenii sai au
fost rapusi de boala. Astfel, evenimentele succedate cu o mare iuteala lau pus pe viitorul reformator fata
in fata cu mania lui Dumnezeu, cu judecata Acestuia si cu perspectiva unei vesnicii traite sub
condamnare. In mod providential, viata lui Martin Luther a fost crutata.

Data de 2 iulie 1505 avea sa se transforme intrunul dintre marile repere ale vietii lui Martin Luther dar si
a istoriei Reformei Protestante din Germania devenind astfel vestita in intreaga lume crestina. Aflat pe
drumul dintre casa parinteasca si Erfurt, Martin Luther, acum in varsta de 23 de ani, a fost prins in
mijlocul unei furtuni violente. Evenimentul la afectat extrem de mult in mod special datorita faptul ca
tanarul a fost convins ca nu o sa supravietuiasca. Ia promis Sfintei Ana ca se va calugari daca viata lui va
fi crutata. Acest eveniment nu a fost un simplu atac de panica. Martin Luther a fost practic transformat
prin intermediul acestui eveniment. Gandirea lui si atitudinea lui a devenit, brusc, alta. Viata lui Martin
Luther a fost inundata de constiinta spirituala si de nevoia de a trai dupa voia lui Dumnezeu. Viitorul
reformator a inteles pe deplin nevoia de a se impaca cu Creatorul sau si de a duce o viata devotata
acestuia. Acesta poate fi considerat, fara ezitate, momentul de convertire interioara a lui Martin Luther, o
convertire care, la un moment dat, a fost comparata cu convertirea Sfantului Apostol Pavel pe drumul
catre Damasc.

In consecinta, la doar doua saptamani de la momentul furtunii, la 17 iulie 1505, Martin Luther, in ciuda
opozitiei intampinate in randul familiei si a prietenilor, a devenit calugar intro manastire apartinand
Ordinului Augustinian din Erfurt. Hans Luther a fost extrem de revoltat datorita deciziei fiului sau si
acest lucru a dat nastere unui conflict care a arunca o umbra peste relatia tatafiu pentru mai bine de doua
zeci de ani.

In primul an trait in calitate de calugar, Martin Luther a trecut prin stadiul de “novice”. In aceasta
perioada sa familiarizat cu normele si reglementarile vietii monahale si sa supus unui intens studiu al
Sfintelor Scripturi. Cu toate acestea, Martin Luther nu a reusit sa atinga nici pe departe pacea interioara
pe care sio dorea. Era devotat meditatiei, rugaciunii si descoperirii mantuirii. De sapte ori pe zi participa
la Sfanta Liturghie, inclusiv in mijlocul noptii. Privatiunile erau imense. Manca foarte putin, vorbea
retinut doar in anumite momente in care acest lucru era permis si se imbraca in cel mai rudimentar mod.
Ordinul Augustinienilor era foarte cunoscut pentru severitatea cu care se raportau la viata monastica. Cu
toate ca a cautat sa indeplineasca toate cerintele care i se impuneau, Martin Luther nu a gasit pace ci, mai
degraba, suferinta lui spirituala sa agravat. Astfel, nu este de mirare ca tanarul calugar sa aruncat in cel
mai sever tip de asceza, acceptand sa manance foarte putin si rar, dormind foarte putin, spovedinduse si
ruganduse in cea mai mare parte a timpului. Luther credea la acel moment ca imitand patimile
Mantuitorului si pedepsindusi trupul va castiga lupta cu dorintele carnale care il puneau in opozitie cu
Dumnezeu. Martin Luther, din pacate pentru sufletul sau, se indeparta din ce in ce mai mult de ceea ce el
cauta si simtea acest lucru din ce in ce mai acut. Privind la un Dumnezeu drept si atotputernic caruia nu
reusea sub nici o forma sa ii intre in voie si sa ii indeplineasca cerintele, anxietatea lui Luther a devenit
atat de puternica incat ajunsese practic un muribund. Acest lucru a avut insa un efect providential
deoarece la apropiat pe viitorul reformator de studiul Sfintelor Scripturi, si nu vorbim despre un studiu
scolastic ci despre o dorinta de al cunoaste pe Dumnezeu in sens existential si personal.

In data de 2 Mai 1507, Martin Luther a fost ordinat preot si a primit ordinul de a incepe sa studieze
teologia. In consecinta a inceput sa ii studieze e Gabriel Biel, Ockham, Duns Scotus, Petrus de Ailly si
Toma d’Aquino. In paralel, teologia Sfantului Augustin, Episcopul de Hippo, era cea in studiul careai
Martin Luther isi gasea cea mai mare placere si careia ii acorda o importanta deosebita. In aceasta
perioada a intrat in contact si cu gandirea lui Dionysios Aeropagitul dar si cu misticii si umanistii
germani, precum Tauler, Reuchlins si Wimpfeling. Toate aceste studii il determinau pe Martin Luther sa
inteleaga ca ii devenea aproape imposibil sa se poata raporta corect la cerintele atotputernicului
Dumnezeu cu toate eforturile dramatice pe care le facea in acest sens.
Trebuie sa remarcam faptul in aceasta perioada, a mai existat un aspect care a catalizat marea schimbare
care urma sa se petreaca in viata viitorului reformator. Este vorba despre intalnirea si despre relatia pe
care Martin Luther avea sa o traiasca cu Johannes von Staupitz, vicarul general al Ordinului Augustinian
in teritoriile germane. Despre Staupitz se cunoaste faptul ca era profund influntat de teologia Sfantului
Augustin, Episcopul de Hippo dar si un student al Sfintelor Scripturi pe care le studia cu sanguinta. In
providenta lui Dumnezeu, Johannes von Staupitz avea sa devina duhovnicul lui Martin Luther, lucru care
sa dovedit foarte interesant deoarece tanarul calugar, manat de depresiile sale spirituale, cerea sa se
spovedeasca si sa dicute cu duhovnicul sau de nenumarate ori pe zi. La cererea lui Johannes von Staupitz,
in anul 1508, Martin Luther pleaca sa studieze la Wittenberg. Timp de un an aprofundeaza etica lui
Aristotel si obtine o diploma de Master. Este un moment important in viata lui Martin Luther deoarece
acum ajunge sa il cunoasca si sa se apropie de Frederick cel Intelept, printul elector al Saxoniei si
fondatorul Universitatii din Wittenberg dar si de Georg Spalatin, capelan al printului, cei doi jucand un
rol foarte important in nasterea si succesul Reformei Protestante de mai tarziu.

In anul 1509 revine la manastirea din Erfurt. Ordinul Augustinian se confrunta in aceasta perioada cu o
serie de controverse interne si, in consecinta, liderii ordinului cauta medierea Romei. In toamna anului
1510, Martin Luther este insarcinat sa calatoreasca la Roma pentru a sustine cauza in fata cardinalilor.
Aceasta calatorie avea sa contribuie radical la viitorul marelui refomator. Calatoreste insotit de un alt
calugar si se intreapta spre orasul care era, la propriu, inima Bisericii RomanoCatolice. Martin Luther
este hotarat sa profite la maxim din punct de vedere spiritual de aceasta calatorie in cel mai important
oras al crestinatatii apusene si astfel sa ajunga mai aproape de Dumnezeul cel atotputernic. Calatoria de la
Erfurt la Roma a durat doua luni, doua luni de mers pe jos, de dormit sub cerul liber si de expunere la
numeroase pericole. Dar tanarul calugar nu vedea nimic dintre acestea ci astepta cu infrigurare momentul
in care va intra pe poarta maretei cetati. Acest moment emotionant a avut loc in luna octombrie. Martin
Luther a intrat in Roma intro perioada in care aceasta se afla la apogeul luxului sau. Michelangelo
terminase de pictat Capela Sixtina, Rapfael aproape ca terminase si el decorarea apartamentelor papale.
Toate acestea au facut ca Roma sa fie o revelatie uimitoare si socanta pentru tanarul calugar care pasea
emotionat pe stazile ei. Era manat de ideea ca se afla cu adevarat intrun oras sfant in prezenta lui
Dumnezeu. Dar acest sentiment inaltator avea sa se spulbere in foarte scurt timp. Foarte rapid, Martin
Luther avea sa vada partea intunecata a acestui maret oras pe care, initial, il vedea plin de sfintenie. Roma
era o metropola in care se discuta mai mult despre bani si afaceri decat despre religie. Biserica din Roma
se transformase intro masina de strans bani si era total instrainata de scopul ei spiritual. Foarte curand,
Luther a realizat ca nu se afla intro Biserica, in prezenta lui Dumnezeu, ci in mijlocul celei mai mari
corporatii existente la momentul respectiv. Roma nu avea nimic sfant in ea. Totul de rezuma la finante si
putere. Liderii Bisericii lui Cristos, in frunte cu Papa, nu erau nici pe departe slujitori ai lui Dumnezeu ci
erau niste veritabili oameni de afacere si iscusiti conducatori de osti. Cu aceasta ocazie, Martin Luther a
concluzionat ca Roma este un loc spiritual locuit aproape in totalitate de oameni lipsiti complet de
spiritualitate. Viitorul reformator avea sa descopere ca in Roma se practicau la vedere pacate care aveau
sa il socheze. Aceasta experienta la devastat complet pe tanarul calugar care se lupta din rasputeri sa se
apropie de Dumnezeu. In Roma, inima Bisericii RomanoCatolice, nimeni nu mai vorbea limba lui
Dumnezeu. Totul se rezuma la profit financiar, profit pe care Biserica era bucuroasa sa il obtina inclusiv
de pe urma credinciosilor aflati in pelerinaj. Cu aceasta ocazie a intrat in contact pentru prima data cu
„indulgentele”, documente papale care in urma achizitionarii la un anumit pret garantau iertarea pacatelor
si salvarea din chinurile purgatoriului, locul in care omul avea sa isi ispaseasca pacatele pentru sute de
mii de ani inainte de a li se permite sa ajunga in Ceruri. Datorita acestor conditii, vanzarea indulgentelor
reprezenta o afacere inimaginabil de profitabila pentru Biserica RomanoCatolica. Pentru Martin Luther a
fost pentru prima data cand a realizat cat de antagonista este credinta sa fata de ceea ce Biserica Romei
practica. Drama lui Luther nu consta neaparat in superficialitatea cu care Biserica Romei slujea lui
Dumnezeu ci datorita faptului ca aceasta Biserica nu mai reflecta nimic din ceea ce insemna crestinismul.
In anul 1511, Martin Luther sa intors in manastirea din Erfurt mai deziluzionat si mai daramat spiritual
decat era atunci cand, plin de entuziasm, pornise pe drumul spre Roma. Tacut si dezamagit, tanarul
calugar sia reluat stilul de viata anterior spovedinduse de aproape patru ori pe zi, uneori aceste
spovedanii durand si cate cinci ore. Restul zilei il petrecea in penitenta si rugaciune. Era din ce in ce mai
instrainat inclusiv de garantia iertarii pacatelor cu toate ca depunea eforturi uriase de a aduce in
spivedanie chiar si cele mai neinsemnate lucruri pe care le facea si de care se temea ca sunt in
contradictie cu voia lui Dumnezeu. Dar nici asa, calugarul augustinian nu simtea sub nici o forma
usurarea iertarii acestor pacate. Devenea din ce in ce mai constient de faptul ca in loc sa ajunga sa
indeplineasca voia lui Dumnezeu, in realitate ajungea sa se instaineze si chiar sa isi urasca Creatorul.

In providenta lui Dumnezeu, Johannes von Staupitz observa acest dezastru spiritual in care se adancea
ucenicul sau si, in anul 1512, hotaraste sa il scoata din lumea manastirii si sa il trimita sa isi ia doctoratul
in teologie la Universitatea din Wittenberg. Urmeaza momente de calmitate pentru Martin Luther care se
pregateste sa devina profesor de teologie la Universitatea din Wittenberg cu toate ca era de parere ca
acest efort pe care urma sa il depuna il va ucide. In harul lui Dumnezeu gaseste putere sa finalizeze cu
succes cerintele universitare si devine doctor in teologie. Acest grad universitar ii conferea lui Martin
Luther nu doar posibilitatea de a preda teologie ci si privilegiul de a isi exprima opiniile in cadrul
diverselor dispute teologie, desigur in masura in care acestea erau in consonanta cu ceea ce Biserica
RomanoCatolica sustinea.

Activitatea de profesor la Wittenberg a debutat cu o serie de prelegeri teologice anticipate pe Cartea
Psalmilor (15131514), Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Romani (15151516), Epistola Sfantulu
Apostol Pavel catre Galateni (15161517) si Epistola catre Evrei (15171518). Spre slava lui Dumnezeu,
doua dintre aceste pretioase documente pentru studiul teologiei Reformei Protestante exita traduse si in
limba romana. Prelegerile tinute in acesta perioada demostreaza faptul ca Martin Luther se afla intrun
proces de transformare si ca se detasase de gandirea scolastica oferind o interpretare din perspectiva
biblica diferita de cea oferita de traditia Bisericii RomanoCatolice. Tinand cont de acest lucru, avem
fundamentul sa afirmam faptul ca reforma teologica a lui Martin Luther nu a fost un eveniment spontan,
nu a avut loc peste noapte, ci a fost un proces complex dezvoltat pe o perioada de mai multi ani.

In aceasta perioada, Martin Luther, pe langa munca academica a prelut si responsabilitatea de predicator
la parohia Bisericii din Castelul Wittenberg. Aceasta imbinare de eforturi a facut ca Martin Luther sa se
dezvolte ca teolog si ca slujitor iar in anul 1514 deja era principalul predicator al orasului Wittenberg.
Predicile lui Martin Luthera erau cat se poate de ancorate in realitate, fara patos retoric, fiind pline de
experiente din viata reala. Pe langa interpretarea Sfintelor Scripturi, lui Luther ii facea o mare placere sa
memoreze pasaje din Biblie si sa lucreze la materiale catehice, lucru care va prezenta un imens avantaj
pentru viitor.

In anul 1515, papa Leon al Xlea a reinviat un obicei destul de raspandit in Evul Mediu desi necanonizat
de catre Biserica. In ciuda tuturor problemelor cu care lumea crestina din apusul Europei se confrunta,
puterea papala nu trebuia sa scada in intensitate. Pentru asi intari suprematia asupra Bisericii, papalitatea
a hotarat sa construiasca sau sa renoveze o serie de edificii in Vatican, edificii care sa vorbeasca atat
prezentului cat si posteritatii despre grandoarea si opulenta Bisericii RomanoCatolice. Cum visteria
Vaticanului era din ce in ce mai goala datorita conflictelor armate pe care le sponsoriza dar si datorita
jafului aflat la ordinea zilei, Papa de la Roma se afla intrun impas greu de depasit in realizarea palnurilor
sale de maretie. Deaceea, pentru a face rost de banii necesari contructiri bazilicii Sfantul Petru din Roma,
papa Leon al Xlea readuce in actualitate un sistem abuziv de stoarcere a resurselor financiare avand ca
obiectiv afectarea sentimenteleor religioase ale populatiei. Cu aceasta ocazie se pun in vanzare celebrele
indulgente. Acestea erau niste documente bisericesti prin intermediul carora se garanta celui care le
achizitiona iertarea tuturor pacatelor comise pana la data respectiva. Indulgentele au fost trimise spre
vanzare in Europa iar o buna parte din populatie a gasit ca binevenita o astel de initiativa sfanta si nu este
de mirare cunoscand deja sumbra perspectiva asupra vietii existenta la aceea data. Ulterior, pentru a mai
stoarce finantele populatiei, indulgentelor lea fost extinsa puterea ajunganduse ca acestea sa garanteze
iertatea tuturor pacatelor, trecute, prezente sau viitoare indiferent de gravitatea acestora. Iertarea putea sa
fie achizitionata nu numai in dreptul platitorului ci si pentru oricare alta persoana, inclusiv pentru
decedati. Prin intermediul indulgentelor, prezenta in chinurile Purgatoriului putea sa fie complet eliminata
sau, in cel mai rau caz, mult diminuata, in functie de gravitatea pacatelor comise de persoana in numele
careia sa facea achizitia. Cum la acea vreme aproape fiecare cetatean al Europei avea cel putin o persoana
draga decedata, fie mama sau tata, sot sau sotie, frate sau sora sau copii, ecoul acestei masinarii de
escrocat din punc de vedere spiritual era unul inimaginabil. Mii de oameni se inghesuiau sa cumpere
aceste indulgente cheltuind chiar si ultima resursa necesara hranei zilnice.

Din Wittenberg, multi dintre membrii parohiei lui Martin Luther sau deplasat la Magdeburg pentru a
putea profita de ocazia achizitionarii unei astfel de indulgente. Documentul papal conferea celui care il
achizitiona un fals sentiment religios de siguranta cu privire la mantuire. Indignat cu privire la aceasta
consecinta, Martin Luther sia exprimat ingrijorarea de la anvonul Bisericii sale si sia canalizat studiile
tocmai pentru a intelege mai bine acest subiect legat de justificarea credinciosului si despre iertarea
pacatelor. Afundat in studiul Sfintei Scripturi, Martin Luther a inteles ca salvarea nu poate sa fie una atat
de ieftina incat sa fie obtinuta prin intermediul achizitionarii unei indulgente. Viitorul reformator incepea
sa inteleaga faptul ca mantuirea este obtinuta de Cristos si oferita omului pacatos in dar de catre un
Dumnezeu iubitor. Tot ceea ce trebuia omul sa faca ara aceea ca trebuia sa isi puna inima goala la
picioarele lui Cristos si sa primeasca din mana Acestuia darul salvarii. Luther a inceputa sa inteleaga ca
omul nu are nevoie de interactioneze cu minutioasele si impovaratoarele ceremonii ale Bisericii menite sa
il conduca pe om la mantuire. Problema mantuirii nu era intre om si Biserica ci intre om si Dumnezeu.
Acest moment era cu adevarat revolutionar pentru spiritualitatea crestina si la marcat definitiv pe
calugarul aflat acum la Wittenberg care experimenta pentru prima data emotia nasterii din nou, a
convertirii la adevarata credinta in Cristos. In astfel de conditii in care mantuirea reprezenta un dar din
partea lui Dumnezeu, un har, o gratuitate, Martin Luther intelegea cat se poate de clar ca Biserica
RomanoCatolica savarsea un mare abuz atunci cand cauta sa vanda aceasta mantuire si cauta beneficiu
financiar de pe urma acesteia. Incet, incet, Martin Luther se transforma vizibil dintrul fiul devotat al
Bisericii RomanoCatolice in cel ce avea sa devina cel mai mare oponent al abuzurilor savarsite de
aceasta.

In astfel de circumstante, Martin Luther sa revoltat vizibil impotriva abuzurilor care caracterizau
Biserica RomanoCatolica. Privitor la comerul cu indulgente, Luther a redactat o scrisoare adresata
Arhiepiscopului de Mainz, Albert von Brandenburg, prin intermediul careia nu critica indulgentele in
sine ci, mai degraba, deplangea modul total nespiritual in care acestea erau promovate si avertiza asupra
efectului nefast pe care acestea le aduceau in viata spirituala a crestinului. Principala obiectie a viitorului
reformator era aceea ca oamenii deveneau din ce in ce mai putin constienti de pacatul lor si de gravitatea
acestuia si, deasemenea, deveneau din ce in ce mai putin constienti ca iertarea se afla unilateral in puterea
lui Dumnezeu. Pentru ca nu a primit atentia cuvenita cu privire la problemele ridicate, Martin Luther sa
hotarat sa convoace o dezbatere publica cu privire la aceasta problema arzatoare pentru Biserica si, in
consecinta, la data de 31 Octombrie 1517 a tintuit pe usa Bisericii din Wittenberg un document continand
nouazeci si cinci de teze pe care dorea sa le aduca la cunostinta publica. Spre surprinderea lui Martin
Luther, cele nouazeci si cnci de teze sau raspandit cu mare iuteala in toata Germania. Aceasta perioada
marcheaza inceputul unei activitati fara precedent al tanarului calugar si profesor de teologie din
Wittenberg.

Atitudinea lui Martin Luther nu putea sa treaca neobservata la Roma desi, initial, aceasta a fost
considerata doar o cearta intre niste calugari din Germania.

La inceputul verii anului 1518, ca urmare a propunerii lui Martin Luther de a se organiza o dezbatere pe
tema indulgențelor, Ordinul Augustinian, de care apartinea Martin Luther in calitate de calugar, a solicitat
o dispută oficială la care vor participa conducerea ordinului, în fata carora Martin Luther sa isi poata
sustine pozitia exprimata in cele nouazeci si cinci de teze. Disputa a avut loc în cadrul reuniunii a
Ordinului Augustinian de la Heidelberg, în aprilie 1518 si a primit denumirea de „Disputa de la
Heidelberg”. Adversarii lui Martin Luther au fost plini de speranta ca preotul din Wittenberg ar urma sa
fie redus la tăcere, dar Johannes Staupitz sa asigurat ca Martin Luther avea sa beneficieze de
echitabilitate, deoarece el ra, în general, in acord cu pozitia viitorului reformator. În cadrul disputei,
Martin Luther a prezentat o "teologie a crucii", spre deosebire de o "teologie de gloriei" prezentata de
adversarii sai. Disputa are, in multe privinte, o rezonanta istorica mai importanta decat cele noua zeci si
cinci de teze deoarece aceasta scoate in evidenta o maturizare teologica a calugarului din Wittenberg si o
detasare de gandire medievala romanocatolica. Disputa de la Heidelberg ia adus lui Martin Luther o
prima victorie in mod special prin faptul ca a reusi sa aduca de partea sa mai multi teologi importanti din
Germania printre care Martin Bucer, Johannes Brenz si Erhard Schnepf. Concluzia trasa de adversarii lui
Luther, in frunte cu Johannes von Eck, profesor de teologice la Ingolstadt si unul dintre principalii
oponenti ai lui Martin Luther, a constat in o noua dezbatere între el și sustinatorii opiniilor lui Luther,
dezbatere care a avut loc la Leipzig in anul 1519, disputa pe care o vom detalia ulterior.

In vara anului 1518, la Roma a fost deschiu un proces impotriva lui Martin Luther in care acesta era
acuzat oficial de erezie. Situatia parea fara speranta pentru reformatorul german si pentru sustinatorii lui.
Cel mai probabil, Roma avea sa il excomunica pe Martin Luther si, mai apoi, sa ii interzica activitatea de
predicare in toata Germania. Fata in fata cu aceasta situatie delicata, Martin Luther a solicitat sprijinul
printilor germani pentru ca acestia sa il sustina inaintea imparatului Sfantului Imperiu Roman. Unul
dintre cei mai importanti printi care a raspuns pozitiv la solicitarea lui Luther a fost printul elector al
Saxoniei, Frederick cel Intelept. Acest suport primit de catre Martin Luther avea sa se dovedeasca a fi
unul dintre cele mai favorabile si unul dintre elementele care au influentat cel mai mult succesul
Reformei Protestante din Germania. Fara suportul lui Frederick cel Intelept, cel mai probabil,
reformatorul ar fi sfarsit rapid in flacarile rugului asemenea altor prereformatori.

In mod concret, primul beneficiu primit de catre Martin Luther a fost acela ca aliatul sau, Frederick cel
Intelept, ia cerut Papei ca reformatorul sa fie examinat in Germania ci nu la Roma unde, cel mai
probabil, Luther ar fi fost trimis la rug. In consecinta, din dorinta de a nu intra in conflict cu cel mai
puternic si cel mai influent print al Germaniei, Papa a cerut organizarea unei Diete la Augsburg in luna
octombrie a anului 1518, in cadrul careia sa se dezbata problema lui Luther. Discutiile au fost conduse de
catre legatul papal Cajetan, un calugar dominican foarte educat si care a primit imputernicirea papala de
al readmite pe Martin Luther in Biserica daca acesta avea sa se dezica de toate invataturile propagate
incapand din octombrie 1517. In ciuda presiunilor facute de reprezentantii Papei, Martin Luther a ramas
ferm in credinta sa si, prin urmare, cardinalul Cajetan ia cerut lui Frederick cel Intelept sa il extradeze pe
ereticul Luther la Roma pentru a fi judecat pentru erorile propagate. In providenta lui Dumnezeu, printul
elector a ramas si el ferm pe pozitie si a refuzat cererea lui Cajetan. La randul sau, Frederick cel Intelept a
cerut ca Martin Luther sa fie judecat in Germania de catre un tribunal format din teologi impartiali.
Reprezentantii Bisericii RomanoCatolice nu au putut accepta o posibila infrangere si au facut tot ceea ce
era necesar pentru ca dezbaterea cu ereticul german sa continue.

In vara anului 1519, teologul romanocatolic Johannes von Eck a initiat o noua dezbatere cunoscuta sub
numele de „Disputa de la Leipzig” desfasurat in perioada iunieiulie la Castelul Pleissenburg în
Leipzig.desfasurata in perioada iunieiulie la Castelul Pleissenburgdesfasurat in perioada iunieiulie la
Castelul Pleissenburg în Leipzig.. In cadrul acestor discutii, la care Martin Luther initial nu a participat, a
fost vizata problema indulgentelor pentru ca mai apoi sa se axeze pe primatul papal. Ajuns la Leipzig,
Martin Luther a sustinut faptul ca papa nu este infailibil ba mai mult el a si demostrat faptul ca poate sa
greseasca si a dat ca exemplu decizia luata la Conciliul de la Konstanz (14141418) de al executa prin
ardere pe rug pe Jan Hus. In urma Disputei de la Leipzig, Martin Luther a castigat simpatia mai multor
umanisti printre care cel mai important a fost Erasmus von Rotterdam, chiar daca ganditorul olandez nu
sa solidarizat oficial cu reformatorul german. Cu toate aceste, Johannes von Eck a reusit sa obtina
declararea invataturilor lui Martin Luther ca fiind eretice cu toate ca sub nici o forma nu putem sa
afirmam ca romanocatolicul ar fi „castigat” in cadrul acestei dispute teologice. In urma dezbaterii de la
Leipzig, Papa Leon al X a impus cenzura asupra invataturilor si asupra scrierilor lui Martin Luther si la
amenintat pe reformator cu excomunicarea din Biserica RomanoCatolica daca acesta nu renunta la a le
mai sustine.

Anul 1520 este remarcabil datorita lucrarilor pe care Martin Luther le scrie. In „Von den guten Werken”
(in limba romana: „Despre faptele bune” publicata de catre editura Logos, Cluj Napoca), reformatorul
dovedeste faptul ca se axeaza pe o critica teologica care are drept scop reinoirea Bisericii pe baza
invataturilor Sfintei Evanghelii. Autorul expune invataturile Reformei Protestante pornind de la
interpretarea celor zece porunci. Miezul acestei lucrari este ideea ca doar credinta este capabula sa
implineasca poruncile lui Dumnezeu datorita faptului ca prin credinta Dumnezeu ofera omului libertatea
de a face fapte bune.

O a doua lucrare importanta aparuta in anul 1520 este „An den christlichen Adel deutscher Nation von
des christlichen Standes Besserung” (in limba romana: „Discurs catre nobilimea germana” publicata de
catre editura Logos, Cluj Napoca), lucrare in care Martin Luther se concentreaza pentru ai determina pe
nobilii germani sa participe la o reforma a crestinismului. Reformatorul neaga pretentiile la suprematie
universala a papei si ataca divizare nescripturala a crestinismului intre laici si preoti. Aceasta lucrare a
fost un adevarat succes literar la vremea respectiva fiind tiparit in nu mai putin de patru mii de exemplare
in doar cateva zile.

O a treia lucrare aparuta in anul 1520 este „Von der babylonischen Gefangenschaft der Kirche” (in limba
romana: „Despre robia babiloniana a Bisericii” publicata de catre editura Logos, Cluj Napoca). Aceasta
este o lucrare un pic diferita fata de cele precedente deoarece se adreseaza unui public educat din punct
de vedere teologic. Martin Luther face o analiza sistematica a doctrinei Sfintelor Sacramente.
Reformatorul german trateaza amanuntit fiecare sacrament al Bisericii RomanoCatolice expunand
motivele pentru care Reforma Protestanta aproba ca sacramente doa Botezul, Sfanta Impartasanie si
spovedania pe care o leaga de Euharistie. Deasemenea, Martin Luther face lumina cu privire la
Sacramentul Sfantului Botez si cu privire la Sacramentul Sfintei Impartasanii eliminand toate acele
elemente care otravisera aceste mijloace ale harului in perioada Evului Mediu. Prin intermediul acestei
lucrari, Luther nu a intentionat sub nici o forma sa profaneze Biserica ci scopul sau a fost acela de a o
reforma. Dupa ce a analizat aceasta teza a lui Martin Luther, umanistul olandez Erasmus von Rotterdam a
remarcat faptul ca ruptura dintre Reforma Protestanta si Biserica RomanoCatolica a devenit imposibil de
vindecat.

Tot in anul 1520, Martin Luther publica lucrarea „Von der Freiheit eines Christenmenschen” (in limba
romana: „Despre libertatea crestinului” publicata de catre editura Logos, Cluj Napoca) in cadrul careia
reformatorul portretizeaza relatia sanatoasa pe care crestinul trebuie sa o traiasca cu Dumnezeu. Prin
credinta, Dumnezeu ii face pe crestini sa fie liberi de propriile lor eforturi de justificare si ii echipeaza
pentru a putea servii aproapelui lor. Pe scurt, crestinii liberi sunt caracterizati de dragoste fata de
aproapele lor.

Scrierile lui Martin Luther nu au fost primite in mod uniform in Germania. Desi ele aveau un succes cu
totul neasteptat, a existat si o impotrivire serioasa fata de acestea. De exemplu, Universitatile din Köln si
din Lowen leau condamnat cu fermitate ca fiind eretice. Cu toata opozitia intampinata, era din ce in ce
mai clar faptul ca Biserica RomanoCatolica nu se mai confruntase, in toata istoria ei, cu o opozitie atat
de puternica si de bune fundamentata. In toata aceasta perioada, devenea evident faptu ca opozitia
dovedita de romanocatolici il convingeau din ce in ce mai mult pe Martin Luther cu privire la vocatia lui
de reformator al Bisericii lui Cristos.

La Roma, actiunile si scrierile lui Martin Luther au provocat o furie fara precedent si lau convins pe
Papa Leon al Xlea sa apeleze la arma letala a Bisericii RomanoCatolice, excomunicare. Papa avea
puterea sa il condamne pe Martin Luther la mania vesnica a lui Dumnezeu prin scoaterea acestuia in afara
Bisericii si a mantuirii care se afla in mainile acesteia. La 15 Iunie 1520, Papa Leon al Xlea emite
celebra bula „Exurge Domine” (Scoală Doamne) prin care critica un numar de patruzeci și unu de
afirmații extrase din cele noua zeci si cinci de teze dar si din scrierile ulterioare ale lui Martin Luther și il
amenința pe reformator cu excomunicarea dacă, întro perioadă de șaizeci zile, nu va retracta aceste
invataturi. Martin Luther a primit o copie oficială, purtand sigiliul papal, la începutul lunii octombrie
1520. La început, reformatorul sa îndoit cu privire la veridicitatea copiei și a crezut ca este vorba despre
un fals. Cu toate acestea el a comentat că bula nu este altceva decat lucrarea lui anticrist, indiferent de
originea sa, in teza intitulata „Adversus Execrabile Antichristi Bullam” (Împotriva Bulei Execrabile a lui
Antihrist) iar la 10 Decembrie 1520 a ars o copie a bulei papale in public.

Eforturile reformatoare ale lui Martin Luther nu au atras atentia doar in cadrul Bisericii Romano
Catolice. In anul 1520, Frederick cel Intelept a primit o vizita neasteptata din partea imparatului Sfantului
Imperiu Roman, Carol al Vlea. Unul dintre motivele acestei vizite era ingrijorarea imparatului cu privire
la Martin Luther. Carol era un sustinator declarat al Bisericii RomanoCatolice dar era doar un tanar de
nouasprezece ani, lipsit de tact si de experienta in dialog. Nu ia fost deloc greu lui Frederick cel Intelept,
un maestru al politicii, sa il convinga pe tanarul imparat ca Martin Luther nu trebuie nicidecum predat
autoritatilor din Roma ci ca reformatorul at trebui, cel putin pentru inceput, anchetat cu privire la opiniile
sale revolutionare in cadrul unei viitoare diete imperiale, ocazie cu care imparatul ar putea sa se edifice
cu privire la punctele principale din teologia calugarului din Wittenberg.

Dat fiind ca Martin Luther nu a retractat nimic din ceea ce afirmase in perioada 15171520, la 3 ianuarie
1521, papa a emis bula „Decet Romanum Pontificem” prin intermediul careia il declara pe reformatorul
german ca fiind oficial eretic si il excomunica din Biserica RomanoCatolica. Un legat papal a purtat bula
de excomunicare prin teritoriile germane cu scopul de a imprastia teroare in randul celor care il
simpatizau pe Martin Luther. Papa ii ameninta cu excomunicare pe toti aceia care indrazneau sa il sustina
sau se aliau in orice fel cu reformatorul german. In mod surprinzator insa, cu cat legatul papal inainta
inspre nord, cu atat mai multa impotrivire gasea in randul populatiei germane. Sute de copii ale bule de
excomunicare au fost arse sau aruncate in rauri. Roma constanta cu stupoare ca germanii erau puternic
atasati de reformatorul lor din Wittenberg.

La 6 Martie 1521, tinand cont de sfaturile primite de la Frederick cel Intelept, Carol al Vlea il cheama pe
Martin Luther sa isi sustina punctul de vedere la Dieta Imperiala de la Worms incepand cu luna ianuarie
1521, avand garantia imparatului ca nu va fi in nici un fel de pericol. Martin Luther avea la dispozitie
sase luni pentru asi sustine punctul de vedere, timp suficient sa isi sistematizeze sistemul teologic si sa
porneasca in lugul drum catre dieta imperiala. Calatoria lui Luther catre Worms sa transformat intro
adevarata procesiune, reformatorul fiind primit ca un erou in fiecare cetate prin care trecea. Luther era, el
insusi, surprins de enorma popularitate de care se bucura in randul germanilor, lucru care se transforma
intro mare incurajare pentru el. In providenta lui Dumnezeu, drumul acesta spre Worms ii oferea lui
Martin Luther minunata ocazie de a predica Evanghelia foarte multor germani insetati dupa Adevar in
Biserici care deveneau supraaglomerate.

In data de 16 Aprilie 1521, Martin Luther a intrat in localitatea germana Worms ca sa apară în fața Dietei
Imperiale, fiind insotit de profesorul Jeromee Schurff. Despre ceea ce sa intamplat la Worm si dupa, va
vom expune in urmatorul articol.

Dieta de la Worms (Reichstag zu Worms) sa desfasurat in perioada 28 Ianuarie 25 Mai 1521 fiind
prezidata de catre imparatul Carol al Vlea. Martin Luther a fost convocat sa apara inaintea Dietei de la
Worms pentru a retracta tot ceea ce afirmase cu privire la Biserica RomanoCatolica si cu privire la Papa
de la Roma. De asemenea, el trebuia sa isi marturiseasca public greselile cu privire la ceea ce scrisese
despre Sfintele Evanghelii, despre natura Bisercii si despre starea prezenta a crestinatatii. Oponentul lui
Martin Luther la aceasta dieta a fost deja cunoscutul Johannes von Eck, unul dintre cei mai remarcabili
teologi romanocatolic din teritoriile germane si un aparator al papalitatii si al Bisericii RomanoCatolice.

Marele reformator german, desi tocmai fusese excomunicat de catre Biserica RomanoCatolica si era
acuzat de erezie, este surprinzator de bine primit la Worms. Atat Luther cat si reprezentantii Bisericii
RomanoCatolice si cei ai Sfantului Imperiu Roman sunt puternic surprinsi de popularitatea teologului
din Wittenberg. Practic, noua din zece germani il primeau pe Martin Luther ca un erou si isi aratau astfel
impotrivirea fata de Biserica RomanoCatolica. Lucrurile au mers atat de departe incat au existat voci
care cereau inclusiv moartea Papei de la Roma. Cu toate acestea, la Worms erau adunati cei mai puternici
oameni ai Bisericii RomanoCatolice, cu totii pregatiti pentru o singura misiune, aducerea la tacere pentru
totdeauna a reformatorului german. Pentru prima data, Martin Luther se afla, de unul singur, fata in fata
cu toata puterea Bisericii RomanoCatolice, un moment greu de imaginat cu privire la incarcatura de care
era caracterizat. O presiune istorica si greu de descris apasa pe umerii si pe constinta reformatorului din
Wittenberg.

In data de 17 Aprilie 1521, Martin Luther sa infatisat inaintea celor care il acuzau. Teologul de la
Wittenberg se infatisa inaintea Dietei imperiale in calitate de eretic, de dusman al Bisericii, fiind deja
excomunicat. Johann von Eck a prezentat dietei un numar de aproximativ 25 de scrieri apartinand lui
Martin Luther, scrieri despre care afirma ca sunt pline de erezii si cerea ca reformatorul sa isi declare
pozitia fata de aceste idei. Martin Luther, care a recunoscut faptul ca toate aceste scriei ii apartin, trebuia
sa aprobe scrierile sau sa se dezica de acestea. Este momentul in care reformatorul impune faptul ca tot ce
tine de constiinta sa trebuie sa ramana cu fermitate subordonata Cuvantului lui Dumnezeu ci nicidecum
hotarilor conciliilor sau a deciziilor papale. Totusi, Martin Luther cere Dietei sa ii permita sa isi pronunte
decizia a doua zi, deoarece doreste un timp pentru a reflecta corect la ceea ce va urma sa afirme.

In data de 18 Aprilie 1521, Martin Luther a revenit inaintea celor prezenti la Dieta de la Worms. Martin
Luther a afirmat ca scrierile sale sunt de trei feluri, carti devotionale, carti care combat faptele abuzive ale
slujitorilor Bisericii RomanoCatolice si carti care, intradevar, contin anumite afirmatii aspre, pe care ar
fi dispus sa le retracteze daca “ar putea ilustra voastră majestate, preacinstiţii nobili, sau oricine altcineva
care este in stare să‑mi demaşte erorile, să mărturisească impotriva greşelilor mele, răsturnindu‑le cu
ajutorul scrierilor prorocilor sau ale evangheliştilor? De indată ce mi se dovedeşte că greşesc, sint gata să
renunţ la orice invăţătură falsă, iar eu voi fi primul care va arunca in foc aceste cărţi ale mele“. In fata
unui astfel de raspuns, lui Martin Luther i sa cerut sa ofere o formulare concreta, lipsita de ambiguitati.
Atunci, teologul de la Wittenberg a formulat celebra sa afirmatie care a inaugurat una dintre cele mai
mari schimbari din istorie, afirmatie care a dus, practic, la nasterea Reformei Protestante: “de vreme ce
ilustra voastră majestate şi preacinstiţii nobili doresc un răspuns simplu, il voi da in felul următor, fără
ocolişuri şi fără să ascund nimic: dacă nu sint convins prin mărturia Scripturilor sau prin pură raţiune,
căci eu nu mă incred numai in papă sau numai in concilii, intrucit este ştiut că s‑au făcut vinovaţi de
greşeli şi contradicţii, atunci rămin legat de Scripturile pe care le‑am citat, iar conştiinţa mea este inrobită
de Cuvintul lui Dumnezeu. Nu pot şi nu vreau să retractez nimic, pentru că nu este nici corect, nici
sănătos să te impotriveşti propriei conştiinţe” iar mai apoi a rostit celebra sa fraza: “nu pot face altfel,
aceasta este poziţia mea, fie ca Dumnezeu sămi ajute. Amin!”. Cu aceaste afirmatii sa nascut cu
adevarat protestantismul.

Momentul este cu adevarat unul dintre cele mai importante repere din istoria Europei deoarece marcheaza
prima declaratie care adirma libertatea de constiinta a individului. Niciodata in istorie, un om simplu,
aproape neputincios, nu a reclamat un astfel de drept in fata acelora care detineau puterea absoluta atat
din punct de vedere spiritual cat si politic. Atitudinea lui Martin Luther reprezinta prima expunere
moderna a conceptelor de libertate individuala. Reformatorul nu a militat pentru libertatea sa ci pentru o
libertate generala a tuturor oamenilor in probleme de constiinta.

In urma analizarii pozitiei lui Martin Luther, la 25 mai 1521, Dieta de la Worms, prin Imparatul Imparatul
Carol al Vlea (Carol Quintul), a emis „Edictul din Worms” declarând urmatoarele: „se interzice de acum
înainte oricui să îndrăznească, fie prin cuvinte sau prin fapte, sa primeasca, sa apere, sa susțina sau sa
favorizeze pe Martin Luther. Dimpotrivă, vrem ca el să fie prins și pedepsit ca un eretic notoriu, precum
merita, să fie adus personal în fața noastră, după care il vom comanda in mod corespunzător. Cei care vor
ajuta la capturarea lui vor fi răsplătiti cu generozitate pentru munca lor”. Nunțiul Papal prezent la Dieta,
Girolamo Aleandro, a întocmit acuzatiile aduse lui Martin Luther, care au fost încorporate în Edictul din
Worms prin care Martin Luther era declarat ca fiind un eretic încăpățânat și sa interzis citirea sau
deținerea scrierilor sale.

Acesta a fost punctul culminant al conflictului teologic aparut între Martin Luther și Biserica Romano
Catolică cu privire la necesitatea reformarii Bisericii, în special cu privire la practica vanzarii de
indulgențe. Cu toate acestea, au existat si alte probleme mult mai profunde, care au alimentat acest
conflict teologic de proportii istorice. La nivel teologic, Martin Luther a contestat autoritatea absolută a
papei asupra Bisericii lui Cristos prin menținerea expresa a faptului că doctrina indulgențelor, autorizata
și promovata de către Papa, a fost una greșita. Martin Luther a susținut că mântuirea este numai prin
credință (Sola Fide) fără referire la fapte bune, milostenie, penitență, sau Sfintele Sacramentele ale
Bisericii, Botezul si Sfanta Impartasanie. Martin Luther a susținut că Sfintele Sacramentele sunt un
"mijloc de har", ceea ce înseamnă că în timp ce harul lui Dumenzeu este împărtășit prin Sfintele
Sacramente, acțiunea in sine in apartine exclusiv lui lui Dumnezeu fara sa aiba loc vreo implicare a
individului. Harul este opera exclusiva a lui Dumnezeu fara a exista o cooperare din partea omului. Prin
„mijloacele harului”, Dumnezeu naste credinta in inima omului iar, prin aceasta credinta, crestinul devine
capabil sa urmeze si sa implineasca voia lui Dumnezeu. Martin Luther a contestat, de asemenea,
autoritatea Bisericii asupra doctrinelor, susținând că toate doctrinele și dogme Bisericii care nu se
regasesc în Sfanta Scriptură trebuie inlaturate din invatatura Bisericii (Sola Scriptura).

Pentru a proteja autoritatea Papei și a Bisericii, precum și pentru a menține activa doctrina indulgențelor,
oficialii Bisericii RomanoCatolice lau convins pe Imparatul Carol al Vlea (Carol Quintul) ca Martin
Luther reprezinta o amenințare grava și iau cerut să autorizeze condamnarea sa de către Sfântul Imperiu
Roman. A fost momentul in care reformatorul a fost aproape convins ca sfarsitul lui a fost pecetluit si ca
va sfarsi in fata Inchizitiei, cel mai probabil ars pe rug. Cu toate acestea, o scrisoare neasteptata avea sa ii
dea sperante reale cu privire la supravieturire. Imparatul Carol al Vlea, sub presiunea maselor a refuzat
arestarea lui Martin Luther la Worms cu atat mai mult cu cat ii garantase lui Frederick cel Intelept faptul
ca reformatorul din Wittenberg va fi in siguranta in toata perioada pentrecuta la Worms. Oponentii lui
Luther au inteles si acceptat pozitia dificila in care se afla imparatul insa au admis faptul ca acesta ar
putea sa fie ucis pe drumul de intoarcere la Wittenberg fara sa existe nici un fel de repreziuni pentru cei
care vor face acest lucru. In providenta lui Dumenzeu, reformatorul Martin Luther a scăpat de asasinare,
fiind „rapit in secret” de catre cavalerii lui Frederick cel Intelept, in drum spre Wittenberg, și dus în
izolare la Castelul Wartburg.

Martin Luther a stat departe de lume, in Castelul Wartburg, pentru aproape un an, din Mai 1521 si pana in
Martie 1522. Secretul a fost unul atat de mare incat reformatorul sia schimbat infatisarea lasandusi
barba si purtand nume de Junker Jörg (tanarul sau cavalerul Jörg). Este o perioada dificila pentru
reformator care trebuie sa stea departe de reforma inceputa si deasemenea, este un timp de profunda
reflectie spirituala personala. Totusi, pentru Luther, izolarea este dificil de tolerat. Studiaza asiduu Sfanta
Scriptura si lucreaza la corectarea unora dintre lucrarile sale. Scrie diverse predici si tratate teologice
printre care celebrul comentariu la Luca 1:4656 intitulat „Das Magnificat” dar si un tratat teologic
indreptat impotriva ordinelor manastiresti prin care respinge obligativitatea juramintelor monahale.

Insa, de departe cea mai importanta activitate depusa de Martin Luther la Castelul Wartburg, in mila lui
Dumnezeu, reformatorul a tradus Noul Testament din limba greaca în limba germană. Lucrarea lui Martin
Luther este lansata in luna Septembrie a anului 1522 si este tiparita in trei mii de exemplare care sunt
terminate in doar cateva zile. In luna Decembrie apare o noua editie, urmand ca, dea lungul anilor, Noul
Testament in limba germana sa fie reeditat de nu mai putin de opzeci si cinci de ori si publicat in
aproximativ o suta de mii de exemplare, un record incredibil pentru timpurile respective.

Perioada de izolare la Castelul Wartburg se termina la fel de brusc precum a si inceput, reformatorul fiind
fortat de evenimente sa revina de urgenta la Wittenberg. Reforma inceputa de Martin Luther ajunsese
intrun impas datorita unor abateri grave de la invatatura evanghelica curata. Trebuie sa spunem ca
protestului initiat si dezvoltat de catre Martin Luther sau aliniat diverse persoane sau grupuri de persoane
manate de un zel cat se poate de nespiritual dar revolutionar. Din nefericire, pentru o parte dintre oameni,
Martin Luther nu era un reformator al Bisericii ci un spirit revolutionar autentic, un erou politicosocial al
Germaniei. Aceste grupuri revolutionare, impreuna cu unele grupuri care au considerat ca Biserica avea
nevoie de o reforma radicala iar cea initiata si dezvoltata de catre reformatorul din Wittenber era
insuficienta, sau constituit in cei care aveau sa agite si sa tulbure Reforma Protestanta inca din primii ani
de existenta. Aceste grupuri de oameni care considerau necesara o reforma radicala au primit numele de
„entuziasiti” si, prin efortul lor, au dus la o degenerare a Reformei. Sub influenta acestor „entuiasti” si a
atitudinii lor radicale, sute de calugari paraseau manastirile, preotii isi paraseau parohiile si se casatorea,
multe Biserici erau vandalizate de catre sustinatorii iconoclasmului radical, zeci de opere de arta sacra
fiind distruse. Aceasta rebeliune radica devenea aproape de neoprit.

In primavara anul 1522, la Wittenberg au izbucnit primele turbulente generate de catre grupurile de
entuziasti. Initial, Martin Luther a cautat sa tina situati sub control prin intermediul unor scrisori pe care
le scria de la Castelul Wartburg, dar cand situatia a degenerat, reformatorul a fost nevoit sa revina in
Wittenberg. La inceputul lunii martie 1522, Martin Luther a predicat in fieca zi. Reformatorul a cautat sa
opreasca iconoclasmul radical promovat de catre entuziasti dar si faptul ca Reforma nu trebuia impusa
prin violenta ci prin predicarea Cuvantului lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul in care reformatorul a
concluzionat ca Biserica trebuie reorganizata pentru ca sa corespunda Cuvantului lui Dumnezeu. Luther
sa detasat de tot ceea ce entuziastii practicau. Reforma Protestanta nu insemna violenta, distrugerea
proprietatilor, luare de vieti omenesti si nici impunerea doctrinelor religioase prin violenta.

Impins de situatie, in providenta lui Dumnezeu, Martin Luther reformeaza serviciul de inchinare a
Bisericii Evanghelice, dar face acest lucru cu prudenta pentru evitarea unor consecinte nefaste. Liturghia
Bisericii este tradusa in limba germana si adaptata astfel incat sa devina un evanghelica. Sunt traduse
diverse imnuri existente in Biserica RomanoCatolica dar se si compun imnuri noi, acest lucru reamintind
de faptul ca Martin Luther era un extraordinar de bun muzician si compozitor. Evanghelicii au demarat si
o organizare a activitatii Bisericii. Cersetoria in numele Bisericii a fost interzisa. Unul dintre sistemele
sociale care a concentrat cel mai mult energia reformatoare a lui Martin Luther a fost invatamantul.
Reformatorul a deplans public dezinteresul fata de educatie si a militat pentru sustinerea si dezvoltarea
scolilor publice astfel incat toti germanii sa poata sa invete carte. In privinta preotilor, Martin Luther a
inteles faptul ca un om nu poate sa slujeasca fara sa dispuna de o pregatire teologica si din acest motiv a
demarat un proces de educatie academica pentru viitorii preoti. Educatia viitorilor preoti a devenit, astfel,
o prioritate pentru Biserica Evanghelica, iar acest accent pus pe educatie, in general, avea sa se
dovedeasca un enorm progres pentru o societate aflata, cu foarte putine exceptii, la limita
analfabetismului.

Anul 1525 avea sa aduca una dintre cele mai mari si mai grave controverse asociate Reformei Protestante
si care a oferit o imensa gura de oxigen tuturor acelora care contesta Reforma Lutherana si pe Martin
Luther. Este vorba despre Razboiul Taranesc. Inca din anul 1523, reformatorul Martin Luther a sesizat
faptul ca Thomas Müntzer, unul dintre adeptii masurilor reformatoare, dovedea reale tendinte de
extremist, misticismul promovat de catre acesta incepand sa se raspandeasca in randul populatiei. Unul
dintre acele elemente la care Thomas Müntzer era un extremist era acela ca el considera ca Dumnezeu ii
incurajeaza pe tarani sa preia puterea lumeasca si sa instituie Imparatia lui Dumnezeu pe Pamant. Atfel,
la inceputul anului 1525, Thomas Müntzer a devenit protagonistul unor miscari sangeroase in Turingia,
violente care ii implica pe tarani. Martin Luther a acceptat faptul ca multe dintre cererile avansate de
catre rasculati sunt cat se poate de legitime dar, reformatorul considera faptul ca nimic nu ii indreptateste
pe tarani sa isi castige aceste drepturi si sa isi impuna opiniile prin violenta asa cum sustinea Thomas
Müntzer. Reformatorul afirma faptul ca, in conformitate cu Sfanta Scriptura, taranii trebuiau sa ramana
credinciosi lui Dumnezeu si sa astepte ca Acesta sa raspunda cauzei lor. Luther sustinea faptul ca Isus
Cristos si Sfintii Apostoli au predat invatatura conform careia omul trebuie sa arate respct celor care ii
sunt „stapani”. Putem spune ca Martin Luther a empatizat cu miscarea taraneasca pana la momentul in
care acestia, condusi de fanaticul Thomas Müntzer, au recurs la o serie de violente inimaginabile pentru a
rasturna sistemul secular si sau deslantuit impotriva autoritatilor din Turingia. Reformatorul din
Wittenberg, pe drept cuvand, a considerat faptul ca taranii se fac vinovati de incalcarea pacii si a vointei
lui Dumnezeu si astel nu a putut sa aprobe astfel de actiuni de teroare. In consecinta, Martin Luther a
considerat faptul ca masurile reprezive indreptate impotriva taranilor erau cat se poate de legitime.
Armatele printilor au inbusit insa in sange revolta taranilor, multi dintre rasculati fiind ucisi in lupte si nu
numai.

Consecintele acestui Razboi Taranesc sau dovedit, in mare parte, nefaste pentru Martin Luther. Romano
Catolicii au facut eforturi uriase pentru al declara vinovat pentru evenimente si au declarat ca masacrarea
taranilor este o consecinta a faptului ca reformatorul sa aliat cu printii in efortul de ai distruge. Acelasi
lucru lau facut si protestantii radicali, in special anabaptistii si urmasii acestora, in incercarea de a arata
faptul ca reformatorii au fost niste persecutori si ca sau folosit de aliante lumesti pentru a obtin diverse
avantaje. Este foarte adevarat ca o foarte buna parte din tarani au fost dezamagiti de faptul ca Martin
Luther nu sa aliat cu ei si nu a militat pentru eforturile lor revolutionare indreptate impotriva autoritatilor
seculare si, in consecinta, multi dintre ei au renunta la a mai urma Reforma Protestanta si au revenit in
Biserica RomanoCatolica. Este insa enorm de dificil in prezent sa evaluam cinstit pozitia adoptata atunci
de catre Martin Luther. Noi nu avem astazi parte de conjuncturile de atunci si nici nu sunte partasi
modului de a gandi si traditiilor socialpolitice din vremea respectiva, astfel incat sa putem calcula
posibilele erori ale lui Martin Luther si pozitia adoptata de catre acesta. Trebuie sa nu uitam faptul ca
violentele initiate si propagate de catre Thomas Müntzer nu corespundeau cu ceea ce Sfanta Scriptura ne
invata cu privire la ordinea si atitudinea sociala.

Din pacate pentru reformatorul Martin Luther, Razboiul Taranesc nu a fost singura problema majora a
anului 1525. In acelasi an, Reforma Protestanta este devastata si de faptul ca Erasmus von Rotherdam
intra in conflict deschis cu Martin Luther, un conflict teologic care a avut ca obiect doctrina despre liberul
arbitru sau libertatea vointe. Desi cu patru ani inainte, in 1521, umanistul olandez simpatiza cu
reformatorul german si chiar il incuraja in lucrarea sa, pe masura ce devenea suspect de lutheranism,
Erasmus von Rotherdam a adoptat o atitudine impotriva lui Martin Luther. In luna Septembrie 1524,
Erasmus von Rotherdam a scris un tratat in care apara pozitia RomanoCatolica cu privire la libertatea
vointei omului, argumentand faptul ca omul, chiar si dupa caderea in pacat, continua sa aiba
binecuvantarea unei vointe libere prin intermediul careia poate sa il aleaga pe Dumnezeu si poate sa faca
fapte care sa fie placute lui Dumnezeu. Acest lucru venea in contrast cu ceea ce Martin Luther invata,
anume faptul ca omul natural, nenascut din nou, se alfa in robia pacatului si a Divolului iar vointa sa este
doar in aparenta libera deoarece ea insasi este in robia pacatului, omul nefiind capabil si neavand nici
macar dorinta de al urma pe Dumnezeu si, in consecinta, faptele omului sunt indreptate spre rau. Erasmus
von Rotherdam isi dovedea inclinatia semipelagianista in timp ce Luther era marcat de gandirea
Sfantului Augustin, Episcopul de Hippo. Martin Luther sustinea ca vointa umana este libera sa faca multe
lucruri pozitive din punct de vedere sociouman insa, din punct de vedere spiritual ea este in robia
pacatul, deci nu exista in realitate o vointa libera fara interventia supranaturala a lui Dumnezeu. Credinta
si convertirea nu sunt rezultate ale efortului uman si rezultate ale harului lui Dumnezeu. Subiectul a dus
la detasarea oficial a lui Erasmus von Rotherdam de Martin Luther si de Reforma Protestanta, lucru care
a mai adus o noua povara pe umerii reformatorului german.

Cu toate acestea, anul 1525 nu ramane in istoria vietii lui Martin Luther doar un an nefast. La 13 iunie
1525, Martin Luther, in varsta de 42 de ani, se casatorea cu Katharina von Bora, o fosta calugarita in
varsta de 26 de ani. Katharina, impreuna cu un grup de alte tinere, in urma aderarii la invataturile
reformate ale lui Martin Luther, au parasit manastirea si au venit la Wittenberg. Reformatorul german a
considerat ca este mai mult decat necesar ca fiecare dintre aceste calugarite sa isi intemeieze o familie.
Astfel, toate siau gasit soti, exceptie facand Katharina pe care Luther a considerat ca este de datoria sa sa
o ia de sotie. Martin Luther si Katharina von Bora sau casatorit in prezenta catorva teologi de marca a
Bisericii Evanghelice precum Justus Jonas, Johannes Bugenhagen si Lucas Cranach. Reformatorul si
Katharina von Bora sau bucurat de douazeci si unu de ani de casnicie fericita, timp in care au adus pe
lume sase copii: Hans (15261575), Elizabeth (15271528), Magdalena (15291542), Martin (1531
1565), Paul (15331593) si Margarete (15341570)

In mod paradoxal, Reforma Protestanta continua sa inainteze in Europa. Urmeaza o perioada in care
aceasta depaseste granitele Germanie si ajunge in Belgia, Franta, Elvetia si Regatul Britanic. Cu toate
acestea, in aceste regiuni, Reforma Protestanta va lua forme diferite fata de Reforma din Germania. In
Elvetia se ramarca reformatorii Huldrych Zwingli (1 ianuarie 1484 11 octombrie 1531) la Zürich si Jean
Calvin (10 iulie 1509 27 mai 1564) la Geneva. Urmeaza o perioada in care Biserica Evanghelica din
Germania va incepe sa isi sistematizeze credinta in ceea ce vor forma, ulterior, confesionalismul
evanghelic lutheran: Micul Catehismul al lui Martin Luther (1529), Catehismul Mare al lui Martin Luther
(1529), Marturisirea de Credinta de la Augsburg (1530), Apologia Marturisirii de Credinta de la
Augsburg (1531), Articolele de la Schmalkalden (1536) si Formula Concordiei (1577).

Martin Luther a fost un familist convins, un sot si un tata care sa investit enorm inclusiv pe acest plan.
Deasemenea, familia Luther a fost una foarte spitaliera, zeci de studenti si credinciosi fiind primiti in
vizita in casa lor din Wittenberg. Katharina von Bora a fost o femeie inteligenta si activa, Martin Luther
recunoscund ca ea a fost cea care sa ocupat de aspectele finaciare si economice care au asigurat
supravietuirea familiei. In contrast cu obiceiurile timpului respectiv, Martin Luther a numito pe
Katharina von Bora ca fiind singurul sau mostenitor.

Edictul de la Worms nu a putut stopa mersul Reformei. Datorită luptelor pe care le avea de purtat cu
Franţa şi Turcia, împăratul Carol al Vlea a fost nevoit să facă anumite concesii prinţilor din Imperiu.
Dieta imperială din 1526 de la Speyer a hotărât ca fiecare stat al Imperiului să se comporte faţă de
învăţătura lui Luther „aşa cum nădăjduiesc şi se încred să răspundă în faţa lui Dumnezeu şi a meastăţii
imperiale.” Primul stat care a devenit evanghelic a fost Prusia de Est. Au urmat Kursachsen şi Hessen.

In tot acest timp, in paralel cu viata de familie si cea ce teolog, Martin Luther a servit ca preot in parohia
din Wittenberg. In anul 1535 el a fost numit decat permanent al Facultatii de Teologie din Wittenberg si a
predat teologie timp de zece ani fara intrerupere. A fost o perioada in care a scris unu numar de
paisprezece circulare si a sustinut nu mai putin de treisprezece dispute doctorale. Teologic vorbind,
Martin Luther a urmarit intotdeauna sa puna in evidenta inima teologiei evanghelice (teologia Reformei
Protestante), anume doctrina justificarii numai prin credinta, dar si doctrine precum trinitatea si
antropologia evanghelica. Sa concentrat, deasemenea, pe instruirea cat mai profunda a preotilor
evanghelici, in mod special pentru confruntarile teologice ale acestora cu preotii romanocatolici.
Teologia a fost pentru Martin Luther o stiinta prin excelenta si reformatorul considera faptul ca in materie
de teologie nu exista neutralitate, adevarul credinte manifestanduse in termeni concreti.

Este o perioada in care Martin Luther inteprinde o serie de vizite in parohiile evanghelice sin Saxonia
pentru a se asigura de faptul ca acestea sprijina cresterea in credinta a enoriasilor si ca sprijina sistemul de
invatatmant pentru copii. Pe plan eclesiastic, Luthr munceste la definitivarea „liturghiei germane”
incluzand liturghia pentru botez si casatorie, o carte de rugaciuni pentru copii, o noua editie de imnuri, o
serie de predici si, desigur, in anul 1529, cele doua catehisme.

In cadrul vizitelor efectuate in paroviile evanghelice din Saxonia, Martin Luther a observat faptul ca
preotii nu aveau decat o pregatire teologica superficiala lucru care putea sa aduca prejudicii pentru
proaspata Biserica Evanghelica. Pentru a incuraja studierea Sfintelor Scripturi si a teologiei in randul
preotilor, reformatorul a scris cele doua catehisme ale Bisericii Evanghelice, Micul Catehism, destinat in
principal copiiilor si enoriasilor si Catehismul Mare, destinat in principal preotilor dar si credinciosilor
evanghelici.

Micul Catehism, scris de Martin Luther în anul 1529, este o colecție de întrebări și răspunsuri cu privire
la șase teme majore: Cele Zece Porunci, Crezul Apostolilor, Tatăl nostru (Rugăciunea Domnului),
Sacramentul Sfântului Botez, Confesarea (Spovedania), și Sacramentul Sfantului Altar. Martin Luther a
intentionat ca Micul Catehismul sa fie utilizat de către capul familiei pentru a invata pe membrii acesteia
credința și viața creștină. De asemenea, Martin Luther a inclus in Micul Catehism cateva rugăciuni
zilnice, o serie de sfaturi pentru creștinii cu privire la diferitele lor chemări în viață și un ghid pentru
creștini care sa ii ajute sa se pregătească pentru a primi Sacramentul Sfintei Cine. Pentru a explica
invataturile sumarizate, Micul Catehism foloseste citate extinse din Sfanta Scriptura. Din Micu Catehism,
in acelasi an, este dezvoltat Catehismul Mare, un document care acoperă în mai mare profunzime aceleași
doctrine și subiecte abordate de Micul Catehism. Catehismul Mare a fost întradevăr format dintro serie
de predici editate de Martin Luther . Acesta a fost destinat în primul rând ca un instrument care ar putea fi
utilizat de către păstori și profesori in vederea lărgirii cunoștințele lor despre învățăturile Sfintei Scripturi.

In prima saptamana a lunii Octombrie 1529 are loc Colocviul de la Marburg, o intalnire care a avut loc la
Castelul Marburg, regiunea Hesse din Germania, fiind organizata la initiativa lui Philip I von Hesse .
Discutiile au fost purtate intre reformatorii germani in frunte cu Martin Luther si Philipp Melanchthon si
reformatorii elvetieni in frunte cu Huldrych Zwingli, John Oecolampadius si Martin Bucer avand ca scopt
gasirea unei intelegeri cu privire la Sacramentul Sfintei Cine. Reformatorii germani erau sustinatori ai
prezentei reale a trupului si sangelui Domnului Isus Cristos in cadrul Sacramentului Altarului in timp ce
reformatorii elvetieni respingeau aceasta prezenta si sunstineau faptul ca Cina Domnului este doar un
simbol.

Punctul principal de dicutie a fost prezenta fizica a Domnului Cristos in painea si vinul Sfintei
Impartasanii. Expresiile “acesta este trupul meu” si “acesta este sangele meu” primeau interpretari
diferite din partea reformatorilor. Astfel, Martin Luther si reformatorii din Wittenberg considerau ca
interpretarea corecta nu poate sa fie alta decat cea literara iar credinciosul, chiar daca nu isi poate explica
rational aceaste afirmatii, trebuie sa il creada pe cuvant pe Isus Cristos si sa ii accepte afirmatiile prin
credinta. In schimb, Huldrych Zwingli impreuna cu reformatorii elvetieni, afirmau faptul ca Isus Cristos
foloseste aceste expresi in sens figurativ excluzand o prezenta reala si afirmand faptul ca este vorba doar
despre niste simboluri fiind totusi dispusi sa afirme prezenta spirituala a lui Isus Cristos in cadrul Sfintei
Cine. In timpul discutiilor, reformatorul german Martin Luther a scris cu creta pe o masa de lemn celebra
propozitie: „hoc est corpus meum” (acesta este trupul meu) ca o concluzie ferma a pozitiei evanghelice
cu privire la Sfanta Impartasanie.

Pozitia lui Martin Luther si a reformatorilor germani, un pic mai detaliat spune ca in Sacramentul
Altarului, Domnul și Mântuitorului nostru ne ofera in mod concret, real, trupul și sângele sau jertfit
pentru noi, sacrificiu prin care El a plătit pentru păcatele întregii lumi. Astfel, prin primirea trupul și a
sângele Său, credinciosul primeste iertarea pacatelor, viață și mântuirea. Toti aceia care primesc painea si
vinul, primesc si trupul și sângele lui Isus Cristos, fie că ei cred sau nu acest lucru si fie daca ei sunt
vrednici sau nevrednici. Toate acestea deoarece cuvantul lui Cristos este cu adevarat sigur. Credința în
promisiunea lui Cristos este cea care ne face demni de a primi cuvintele de instituire a Sfintei Cine.
Aceste cuvinte ale instituției își păstrează valabilitatea, putere si eficacitatea și, prin urmare, în virtutea
acestor cuvinte, trupul și sângele lui Cristos sunt cu adevărat prezente, distribuite și primite in Sfanta
Cina. Dumnezeu poate realiza mult mai mult decât ceea ce ne imaginam si credem noi că ar putea.
Huldrych Zwingli impreuna cu reformatorii elvetieni considerau, in mare, faptul ca Isus Cristos nu poate
sa fie prezent fizic in Sfantul Sacrament al Altarului deoarece natura umana impiedica acest lucru. Pozitia
zwingliana devenea una anticalcedon si respinge faptul ca cele doua naturi ale lui Isus Cristos sunt unite
inseparabil. Reformatorii germani sustineau ca uniunea dintre cele doua naturi este atat de puternica incat
intre cele doua naturi are loc un permanent schimb de atribute si, in acest fel, desi natura umana nu poate
sa fie omniprezenta in sine insasi, datorita uniunii hipostatice, natura umana imprumuta omniprezenta de
la natura divina a lui Isus Cristos.

După ultima runda de discuții, care a avut loc pe 3 Octombrie, Martin Luther, la cererea lui Philip I von
Hesse, a pregătit un numar de cincsprezece puncte teologice cu privire la subiectul abordat, document
care a primit numele de „Articolele de la Marburg”. Primele paisprezece articole prezentau doctrinele
comune, adica acele articole de credinta care erau, in general, acceptate atat de reformatorii din Germania
cat si de cei din Elveția, si care care nu au fost discutate in cadrul colocviului. Cel deal cincisprezecelea
articol a declarat că "în prezent, nu suntem de acord cu privire la faptul ca corpul adevărat și Sângele [lui
Cristos] sunt corporale prezente în pâinea și vinul". Articolele au fost discutate, revizuite, și semnat de
catre teologii participanti și au fost acceptate de catre Philip I von Hesse ca o declarație de credință
protestantă.

La 21 ianuarie 1530, împăratul Carol al Vlea a trimis de la Bologna niste scrisori prin intermediul carora
isi facea cunoscuta intentia ca o noua Dieta Imperial să se întâlnească în Augsburg, in data de 8 aprilie,
cu scopul de a discuta și decide diverse probleme foarte importante pentru siguranta imperiului. Cu
aceasta ocazie, imparatul ia convocat pe prinții evanghelici din teritoriile libere ale Germaniei pentru asi
explica convingerile lor religioase întro încercare de a restabili unitatea religioasă și politică în Sfântul
Imperiu Roman. Deși aceste scrisori au fost formulate întrun limbaj pacificator, invitatia la Dieta de la
Augsburg a fost primita cu suspiciune de către printii protestanți. Philip de Hesse a ezitat să participe la
Dieta, dar printul Elector al Saxoniei, care a primit si el invitatia de a participa la Dierta, lea cerut lui
Martin Luther, Justus Jonas, Johannes von Bugenhagen și Philip Melanchton să se întâlnească în Torgau
unde sa alcatuiasca un rezumat al credinței evanghelice lutherane, rezumat care să fie prezentat înaintea
participantilor la Dieta de la Augsburg.

Acest rezumat a primit numele de "Articolele de la Torgau". La 3 aprilie, printul elector al Saxoniei și
reformatorii au plecat de la Torgau și a ajuns la Coburg, la 23 aprilie. Reformatorul Martin Luther a fost
nevoit sa ramana in Coburg deoarece el continua sa se afle sub Edictul de la Worms (1521), conform
caruia era condamnat in calitate de eretic si oricine il intalnea il putea ucide fara a urma sa raspunda in
fata legii. Grupul de evanghelici a ajuns la Augsburg in data de 2 mai 1530. In acest timp, Philip
Melanchton, dat o forma finala Articolelor de la Torgau, forma pe care Martin Luther a aprobato la
Coburg in 11 mai 1530.

La 23 iunie 1530, forma finală a textului a fost adoptat în prezența lui printul Elector al Saxoniei si a lui
Philip de Hesse iar dupa citirea in fata celor prezenti, Mărturisirea a fost semnat de către intreaga
delegatie a evanghelicilor. În timpul Dietei de la Augsburg, mai multe orasestat din Germania siau
exprimat, de asemenea, acordul lor cu privire la aceasta mărturisire.

Împăratul Carol al Vlea a ordonat ca aceasta Marturisire de Credinta Evanghelica sa fie prezentata in
cadrul sesiunii Dietei de la Augsburg din data de 24 iunie 1530. Cu aceasta ocazie, prinții evanghelici au
cerut ca marturisirea lor să fie citita în public, insa imparatul a refuzat acesta cerere, facanduse eforturi
pentru a preveni citirea publică a documentului. Cu toate acestea, principii protestanti au declarat că nu
vor lua parte la Dieta de la Augsburg daca nu li se va permite citirea publica a documentului. Pentru a
evita ca marturisirea de credinta evanghelica sa fie citita in prezenta multor oameni, imparatul a hotarat
ca aceasta sa fie prezentata intro capela micuta a Palatului Episcopal al orasului Augsburg, in loc ca
acest lucru sa se faca in sala spatioasa in care se desfasurau sesiunile Dietei. La 25 iunie 1530,
Marturisirea de Credinta Evanghelica a fost citita atat in limba latina cat si in limba germana de catre doi
reprezentanti ai evanghelicilor, Christian Beyer si Gregor Brueeck. Citirea documentului a durat
aproximativ doua ore dupa care, cate o copie a marturisirii, in limba germana si in limba latina au fost
oferite Imparatului Carol al Vlea. Dupa terminarea Dietei de la Augsburg, aceasta marturisire de credinta
evanghelica a fost tiparita si facuta publica sub denumirea de „Marturisirea de Credinta de la Augsburg”
sau „Confesiunea Augustana”.

In ciuda concluziilor neplacute cu care sa terminat Dieta de la Augsburg, Martin Luther a considerat
faptul ca proclamarea publica a Marturisirii de Credinta Evanghelica reprezenta un triumf de neegalat a
cauzei Reformei. Martin Luther a inteles foarte bine ca este imposibila o reconciliere teologica intre cele
doua Biserici dar continua sa spere in posibilitatea unei reconcilieri politice astfel incat evanghelicii sa isi
poata manifesta liberi credinta in Cristos. Aceasta reconciliere politica nu se putea face insa prin
compromiterea adevarului in nici unul dintre punctele sale. Potrivit lui Martin Luther, toata lumea
crestina, deci inclusiv Papa, trebuie sa se subordoneze Cuvantului lui Dumnezeu care este regasit in
Sfanta Scriptura.

Romanocatolicii au ramas incapatanati in a considera ca intreaga lume trebuie sa se supuna autoritatii
Bisericii Romei si au sustinut ca Imparatul trebuie sa apere Biserica RomanoCatolica impotriva ereziilor
evanghelicilor. Carol al Vlea trebuia sa sustina Biserica Romei deoarece jurase supunere Papei si, ca
atate, el nu putea sa faca nici un fel de concesie lutheranilor. Exista voci care spun ca ar fi dorit sa faca
astfel de concesii dar obligatia fata de Roma era covarsitoare. In ciuda unor convingeri romanocatolice
profunde, Carol al Vlea era foarte constient de nevoia unei aliante politicomilitare cu printii care
devenisera evanghelici, imbratisand Reforma Protestanta. Din acest motiv, imparatul a ales sa foloseasca
un ton bland si pacificator chiar si atunci cand a rostit amenintari la adresa printilor protestanti. Cu toate
acestea, influenta reprezentantilor romanocatolici era atat de mare incat imparatul nu dorea o pace in
afara autoritatii Papei de la Roma. La 3 iunie 1530, preotul personal al imparatului ii apunea acestuia ca
nu exista nimic mai important pentru autoritatea imparatului decat rezolvarea problemelor existente in
Germania. Intreaga crestinatate privea si astepta ca imparatul sa starpeasca erezia care infectase teritoriul
german.

Toti romanocatolicii, inclusiv împăratul Carol al Vlea, au fost de părere că protestanții trebuie adusi
înapoi la „staulul” papal. Totusi, metodele prin care intentionau sa faca acest lucru nu erau in consens.
Unii romanocatolici au cerut o interventie militara imediata in timp ce altii au cerut sa li se lase timp
protestantilor sa inteleaga erezia pe care o promoveaza. O parte dintre oamenii influenti ai Romei au
decis sa abordeze cu tact „problema germana” si au sugerat ca trebuia actionat initial cu „linguseli si
cadouri” la adresa liderilor evanghelici si doar daca aceasta tactica nu da roade sa se treaca la replesalii
militare. Cu toate acestea, au existat teologi influenti care au sustinut necesitatea imediata a utilizarii
fortei, printre care il amintim si pe Johannes von Eck care considera ca este de datoria lui sa il determine
pe imparat sa lupte impotriva evanghelicilor. Exponentul principal insa a utilizarii fortei impotriva
evanghelicilor a fost Johannes Cochlaeus care afirma necesitatea ca lutheranii sa fie pedepsiti urgent cu
moartea pentru ereziile lor. Atat Johannes von Eck cat si Johannes Cochlaeus au deplans faptul ca
imparatul Carol al Vlea nu a avut taria sa treaca imediat la oprimarea violenta a evanghelicilor. Incitati
de reprezentantii papali, din ce in ce mai multi nobili catolici deveneau convinsi de necesitatea unei
actiuni militare impotriva lutheranilor. Totusi, intelepciunea politica a lui Carol al Vlea a fost mai
puternica decat convingerile romanocatolicilor si imparatul a considerat ca bunavointa este mai oportuna
decat razboiul. Evanghelicii au salutat public aceasta decizie inteleapta a imparatului. Faptul ca
evanghelicii nu au fost atat de vehementi impotriva romanocatolicilor, imparatul Carol al Vlea a gasit
necesara o atitudine mai indulgenta primid sprijin in aceasta decizie si de la doi romanocatolici foarte
importanti din Imperiu, mai precis Episcopul de Mainz si ducele Henry von Brunswick.

A doua zi dupa ce evanghelicii au cititi in public marturisirea de credinta (25 iunie 1530), imparatul Carol
al Vlea a cerut teologilor romanocatolici sa analizeze documentul si sa delibereze cu privire la acesta. In
data de 27 iunie, teologii romanocatolici au formulat un „responsum” intrun limbaj concilian afirmand
ca o parte din „Marturisirea de Credinta de la Augsburg” este in armonie cu invatatura Bisericii Romei.
Ei au recomandat insa ca documentele evanghelice sa fie mai atent studiate si pentru aceasta au solicitat o
copie a „Confesiunii Augustane”. In urma analizei documentelor evanghelice, romanocatolicii au cerut o
serie de lamuriri suplimentare si au sugerat ca acest lucru sa se faca in regim de urgenta. Lutheranii au
intuit cursa in care doreau sa ii atraga teologii Romei si au declara, la 10 iulie, ca „Marturisirea de
Credinta de la Augsburg” expune principalele articolele pe care un crestin este necesar sa le creada ci nu
enumera toate abuzurile de care se face vinovata Biserica RomanoCatolica, aspecte care aveau urgent
nevoie sa fie refomate. Totusi, la 5 iulie 1530, imparatul Carol al Vlea a acceptat pozitia romano
catolicilor si a dar startul la ceea ce se numeste „Infirmarea Papala”, declarand faptul ca infirmarea
marturisirii de credinta evanghelica reprezinta un verdict final si ca daca lutheranii vor refuza sa se
conformze acestor decizii, imperiul va demara represalii in forta pentru a pune in aplicare Edictul de la
Worms. Deciziei imparatului de a folosi vilenta impotriva evanghelicilor i sa adaugat totusi o forma de
compromis, decizanduse ca in cazul in care un lutheran isi abandona credinta eretica, el sa fie iertat si
reprimit in Biserica. Pentru imparat ramanea de preferat ca vilenta sa nu fie uzata ci evanghelicii sa
renunte de buna voie la credinta lor cea reformata.

In mod cu totul paradoxal, deciziile lui Carol al Vlea au facut ca evanghelicii sa castige din ce in ce mai
multa simpatie in randul germanilor, conflictul dintre teologii romanocatolici si cei lutherani devenind
din ce in ce mai intens. In consecinta, imparatul lea cerut romanocatolicilor sa pregateasca un document
care sa infirme „Marturisirea de Credinta de la Augusburg”, un document care insa sa fie redactat in
termeni convingatori, moderati si seriosi astfel incat lutheranii sa fie indemnati sa se intoarca la calea cea
buna si sa renunte la erorile sustinute acum. Tot odata a cerut sa existe si severitate astfel incat si printii
evanghelici sa fie intorsi de la credinta lor si sa li se distruga speranta in mantuire daca vor continua sa
ramana lutherani. Totusi, teologii romanocatolici au ignorat cererea imparatului si, condusi de furie, au
elaborat un pamflet foarte violent la adresa lutheranilor insinuand ca exista o discrepanta enorma intre
ceea ce predicatorii evanghelici credeau si ceea ce ei invatau pe oameni.

Infirmarea Marturisirii de Credinta de la Augusburg pregatita de Johannes von Eck a fost gata, oficial, la
8 iulie 1530 si a fost prezentata Imparatului Carol al Vlea pe data de 13 sau 13 iulie. Traducerea in limba
germana a fost realizata ulterior de catre Leonhard von Eck. Documentul a fost completat cu diverse
erezii anabaptiste care iau fost imputate lui Martin Luther si a adeptilor sai. Surprinzator, documentul
lung si greoi la obosit pe Carol al Vlea care a cerut reintoarcerea lui la analiza si refacerea acestuia.
Foarte multe dintre acuzatiile aduse impotriva evanghelicilor, acuzatii care erau evident unele total
nefondate, au fost inlaturate si acuzatiile aduse impotriva lui Martin Luther au fost complet retrase. Exista
afirmatii ale vremii respective ca aproximativ o treime din „Infirmare” a fost retrasa si, astfel, noul
document a fost unul mult mai moderat fata de primul. Cu toate acestea „Infirmarea” a continuat sa fie
una defaimatoare si sa caute sa ii puna pe evanghelici in conflict cu imparatul.

Pana la 30 iulie, „Infirmarea” a avut parte de nu mai putin de patru revizuiri si la data de 1 august ea a
fost prezentata episcopilor si printilor romanocatolici pentru a afla opinia acestora. Sa ajuns la concluzia
ca mai exista o serie de pasaje ofesatoare si printii romanocatolici au opinat ca acestea trebuiau
eliminate. Astfel, a fost necesara o a cincea revizuire inainte ca „Infirmarea” sa ajunga in fata imparatului
Carol al Vlea. In data de 3 August 1530, in aceeasi sala in care a fost citita Marturisirea de Credinta de la
Augsburg, „Augustanae Confessionis Responsio” a fost citita imparatului Carol al Vlea de catre
Alexander Schweiss. Protestantii au denumit acest document „Confutatio Pontificia”. „Augustanae
Confessionis Responsio” sau document „Confutatio Pontificia” nu a fost niciodata publicata si nici o
copie nu a fost trimisa lutheranilor. Ceea ce a fost publicat a fost doar o sinteza a „Augustanae
Confessionis Responsio” redactata de catre Johann Cochlaeus.

Evanghelicii lutherani au declarat „Augustanae Confessionis Responsio” ca fiind o „improvizatie
mizerabila” dar au pastrat un ton moderat si au omis defaimarile personale. Philipp Melanchthon a
declarato ca fiind plina de „copilarii si prostii”. Batjocura la adresa „Augustanae Confessionis
Responsio” a crescut pe masura ce romanocatolicii refuzau sa faca public documentul, acest
comportament fiind considerat ca fiind datorat unei constiinte vinovate si unui sentiment de rusine cu
privire la cele scrise in document. Martin Luther considera ca romanocatolicii nu au puterea de a indura
criticile si raspunsurile teologice deaceea refuzau sa publice „Infirmarea”. Luther spunea „slava
Domnului ca si o femeie, un copil, un laic si un tarant sunt acum capabili sa respinga cu argumente bune
luate din Sfanta Scriptura, Cuvantul Adevarului” si considera ca acesta este motivul pentru care nu li se
livra o copie lutheranilor.

Partea pozitiva pe care „Augustanae Confessionis Responsio” a fost aceea ca ia determinat pe
evanghelici sa redacteze un an mai tarziu, prin Philipp Melanchthon, o dezvoltare mai amanuntita a
„Marturisirii de Credinta de la Augsbug”, document care a primit numele de „Apologia Marturisirii de
Credinta de la Augsburg”.

Dupa Dieta de la Augsburg, separarea dintre Biserica Evanghelica si Biserica RomanoCatolica a devenit
una fara sorti de impacare deoarece orice reconciliere teologica intre reformatori si sustinatorii Bisericii
Romei era utopica. Era deja cat se poate de evident ca o impacare eclesiastica era imposibila si, in
consecinta, unica solutie pentru pacea Imperiului era o solutionare politica a aceste crize spirituale.
Astfel, in anul 1532 a fost incheiata „Pacea de la Nuremberg”, o pace care nu a reusit sa vindece absolut
deloc ranile deschise.

După Dieta de la Speyer din anul 1529, viitorul arăta foarte întunecat pentru evanghelici. Liga
Schmalkaldica a fost înființată oficial in data de 27 februarie 1531 de catre Philip de Hesse și Frederick I,
Printul Elector al Saxoniei, cei mai puternici doi conducători protestanți ai momentului respectiv. Fiind la
origini o alianță defensivă religiosa, membrii sau angajat reciproc săși apere teritoriile evanghelice daca
aceastea ar urma sa fie atacate de catre Carol al Vlea. La insistența lui Frederick I, Printul Elector al
Saxoniei, sa infiintat „Liga Schmalkaldica” care sa fundamentat teologic pe „Marturisirea de Credinta
de a Augsburg” (Confesiunea Augustana). Aceasta decizie a dus la consolidarea luteranismului în
Germania prin excluderea zwinglianismului care a avut o serie de aderenți până în acel moment. “Liga
Schmalkaldica” sa dezvoltat rapid oferind protectie si o serie de avantaje economice orcarui teritoriu
german care alegea sa se rupa de Biserica Catolică. În decembrie 1535, Liga Schmalkaldica a admis in
randurile ei teritorii precum Anhalt Württemberg, Pomerania, precum și orașele libere precum Augsburg,
Frankfurt pe Main și Kempten.

In data de 4 iunie 1536, papa Paul al IIIlea a emis un document de convocare a unui consiliu care urma
să se țină în Mantua, Italia în luna mai a anului 1537. Scopul acestui consiliului a fost de a restabili pacea
Bisericii, prin înlăturarea ereziilor protestante. Papa ia declarat pe luteranii ca fiind eretici șia
condamnat să apară în fața unui consiliului cu scopul fie de a renunță la credința lor fie să fie pedeapsiți
pentru erezie. Pentru a fi gata pentru acest consiliu, dacă luteranii se decideau să participe, prințul elector
Frederick de Saxonia, instruit de către Martin Luther, a pregătit o serie de articole pe care luteranii să le
poată prezenta consiliului. Prințul elector era convins că luteranii trebuie să stea înaintea consiliului uniți
întrun acord doctrinar complet, astfel ca împăratul și papa să nu poată să ii scindeze și astfel să distrugă
„Liga din Schmalkalden”. În plus, era necesar să se meargă mai departe decât a făcuto „Mărturisirea de
Credinta de la Augsburg” în urmă ci șase ani. Martin Luther a considerat că Mărturisirea de Credinta de
la Augsburg devenise un document prea puțin ferm pentru siguranța doctrinelor lutherane. Au fost
necesare aproximativ două săptămâni pentru a finaliza în întregime acest document. În timpul în care
lucra la „Articolele de la Schmalkalden” starea lui de sănătatea lui Martin Luther a cunoscut un moment
critic suferind, se pare, un atac de cord. În urma acestui eveniment Martin Luther nu a mai putut să mai
scrie personal și, astfel, ultima parte a documentului a fost dictat de către reformator. La 28 decembrie, la
cererea prințului elector, documentul întocmit de către Martin Luther a fost revizuit de către teologii din
Wittenberg. Articolele au fost aprobat de către toți teologii lutherani cu doar câteva modificări
neînsemnate. Martin Luther împreună cu alți șapte teologi au semnat acest document cu rezerva că, daca
Evanghelia permite, i sar putea lăsa Papei autoritatea asupra episcopilor doar ca un drept uman al
acestia. Această concesie se făcea exclusiv de dragul păcii și al unitații Bisericii.

În luna februarie, cu aproximativ trei luni înaintea debutului consiliului de la Mantua, liderii evanghelic
au organizat, la inițiativa prințului elector, o întâlnire în orașul Schmalkalden. Scopul acestei întălniri era
discutarea si adoptarea articolelor scrise de Martin Luther. Reformatorul sa deplasat și el la
Schmalkalden dar nu a putut să participe la sedință deoarece a fost împiedicat de boală. Deși nu în mod
public, „Articolele de la Schmalkalden” au fost semnate de către patru zeci și patru dintre cei prezenți.
Cinci dintre delegați, proveniți toți din sudul Germaniei nu a semnat articole, cel mai probabil pentru că,
sub influenta calvinismului, nu au acceptat articol despre Sfanta Impartasanie.

Din pacate, starea de sanatate a reformatorului Martin Luther sa deteriorat din ce in ce mai mult. Sufera
de vertij, lesin si de o cataracta la ochi. Datorita eforturilor depuse pentru inaintarea Reformei Protestante
si pentru apararea credintei evanghelice, Martin Luther ajunge sa sufere de afectiuni ale rinichilor, vezicii
urinare si artrita. Incepand din anul 1544 este doborat de o angina. Cu toate acestea, Martin Luther
continua sa predice de trei ori pe saptamana. Spre sfarsitul anului 1545, Martin Luther porneste intro
calatorie la Mansfeld. Martin Luther acuza, cu aceasta ocazie, niste dureri puternice in piept. Sufera un
accident vascular cerebral si, la foarte curt timp dupa acesta, la 18 februarie 1546, la Eisleben, chiar in
orasul in care sa nascut, Martin Luther trece la cele vesnice spunad ultimile sale cuvinte: „Wir sind
bettler. Hoc est verum” (toti suntem cersetori, acesta este adevarul).

In cadrul unor ceremonii solemne, trupul lui Martin Luther a fost dus \si inhumat in Biserica din Castelul
Wittenberg, chiar sub amvonul de la care reformatorul sia predicat invatatura evanghelica. Funerariile au
fost oficiate de catre Johannes von Bugenhagen și Philipp Melanchthon. Trebuie sa remarcam faptul ca,
la doar un an distanta, in 1547, atunci cand trupele imperiului amenintau Wittenbergul, imparatul Carol al
Vlea a dat o porunca speciala soldatilor ca, in cazul unui asalt, mormantul reformatorului Martin Luther
sa nu fie sub nici o forma profanat ci sa fie lasat intact.

De la Martin Luther la lutheranism

Începând din 1535, Francisc I, regele Franței, în timp ce persecuta in mod violent pe protestanți din
Începând din 1535, Francisc I, regele Franței, în timp ce persecuta in mod violent pe protestanți din
propriai tara, in mod paradoxal, a hotarat sa ii sprijine pe prinții evanghelici germani în lupta acestora
împotriva lui Carol al Vlea (sau Quintul), Imparatul Sfântului Împeriu Roman. Acest sprijin tactic sa
încheiat insa în anul 1544 cu unei intelegeri prin care prin Francisc I se angaja să oprească susținerea
Ligii de la Smalkald. Ca urmare a păcii cu Franța, împăratul Carol al Vlea a reusit sa semneze un
armistițiu si cu Imperiul Otoman, lucru care a dus la eliberarea unei mari resurse militate pe care Carol al
Vlea intentiona sa o foloseasca intrun atac decisiv impotriva printilor evanghelici.
În anul 1538, Liga Schmalkaldica sa aliat cu Regatul Danemarcei, teritoriu care a adoptat Reforma
Protestanta. Un an mai tarziun, in 1539, Joachim II Hector, printul elector din Brandenburg, a trecut de
partea Ligii. Acelasi lucru la facut, in anul 1545, si Frederick III, printul elector din Palatinat.
In astfel de conditii, Liga Schmalkaldica a reusit sa beneficieze de aproximativ 12 mii de soldati pentru
asigurarea protectiei comune.
Membrii Ligii au fost de acord să ofere 10.000 de infanterie și cavalerie 2.000 [8] pentru protecția lor
reciprocă. Timp de cincisprezece ani printii evanghlici au avut parte de liniste deoarece Carol al Vlea a
fost prins intre războaiele cu Franța și cu Imperiul Otoman. După 1545 insa, Carol al Vlea a reusit sa
incheie o incetare a conflictelor atat cu Franta cat si cu Imperiul Otoman. Drept consecinta, intre anii
15461547 Carol al Vlea a trecut la ofensiva impotriva printrilor evanghelici, conflict cunoscut sub
numele de Războiul Schmalkaldic,
Deși forțele militare detinute de catre Liga Schmalkaldica erau superioare, liderii săi sau dovedit
neinspirati din punct de vedere militat si au fost in imposibilitatea de a obtine o victorie definitivă
impotriva trupelor imperiale, acest lucru in ciuda faptului ca că Papa Paul al IIIa sia retras sprijinul
militar oferit lui Carol al Vlea. La 24 aprilie 1547, a avut loc celebra bătălie de la Mühlberg, in urma
caruia mai multi printi evanghelici au fost capturati de fortele imperiale. Philipp de Hesse a încercat să
negocieze eliberarea acestora dar împăratul Carol al Vlea a refuzat orice intelegere cu evanghelicii. In
ciuda victoriei repurtate de catre Carol al Vlea , doua orase protestante au continuat să reziste. Cu aceasta
ocazie, mai multi teologi importanti ai Reformei Protestante, cum ar fi Martin Bucer, sau refugiat în
Anglia sau Elvetia, de unde au influențat în mod direct Reforma Protestanta din aceste teritorii.
In anul 1548, desi in pozitie de victorios, Carol al Vlea a fost deacord sa semneze un armistitiu cu Liga
Schmalkaldica, eveniment cunoscut sub numele de armistitiul de la Augsburg. Cu toate acestea, conflctul
nu a fost stins si urmatorii patru ani au fost caracterizati de ciocniri intre cele doua armate. In anul 1552,
printii evanghelici reusesc o victorie suprinzatoare in fata fortelor imperiale si, cu aceasta ocazie, obosit
dupa treizeci de ani de razboi neintrerupt, Carol al Vlea accepta sa incheie Pacea de la Passau si sa
acorde unele libertati si privilegii lutheranilor. Trei ani mai tarziu, la 25 septembrie 1555 avea sa se
incheie Pacea de la Augsburg, eveniment care a oficializat finalizarea conflictului dintre printii
evanghelici si Carol al Vlea. Credinta evanghelica a fost recunoscuta oficial in Imperiu.
Pacea de la Augsburg a adoptat, pe langa alte aspecte, trei mari principii istorice. Vorbim in primul rand
despre principiu “cuius regio, eius religio”. Acesta stabilea faptul ca printul unui teritoriu era cel care
impunea credinta pe care urma sa o adopte toti locuitorii. Astfel, daca un teritoriu era stapanit de un print
romanocatolic, teritoriu urma sa fie romanocatolic iar daca teritoriu era stapanit de un print evanghelic,
teritoriu urma sa fie unul evanghelic. Acei cetateni care nu se puteau conforma acestui principiu erau
liberi sa se mute in acel teritoriu in care isi puteau trai valorile religioase. Acest principiu a fost prima
forma, primitiva cei drept, de libertate religioasa din lume. Un al doilea principiu valoros afirma faptul
ca daca un print al unui teritoriu decidea sa isi schibe credinta, supusii sai nu erau obligati sa faca acest
lucru. Cel deal treilea principiu permitea existenta unor orase libere mixte din punct de vedere al
credintei, acolo unde romanocatolicii si evanghelicii traiau in armonie sociala inca de la debutul
Reformei Protestante. Aceste trei principii au reprezentat prima forma, primitiva cei drept, de libertate
religioasa din lume.
Dupa moartea lui Martin Luther (1546) si cea a lui Philipo Melanchthon (1560), Biserica Evanghelica
Lutherana sa confruntat cu Razboiul Schmalkaldic dar si cu o serie de puternice controverse teologice
izbucnite in special intre gnesiolutherani, lutheranii conservatori sau ortodoxi, si criptocalvinisti,
lutheranii philipisti adepti ai alterarii pe care Phillip Melanchthon a aduso la Confesiunea Augustana in
anul 1540. Pentru a raspunde acestor controverse, gnesiolutheranii, sau lutheranii conservatori, au scris
ceea ce cunostem astazi sub numele de Formula Concordului (1577) iar trei ani mai tarziu, in anul 1580
au format o colectie de marturisiri de credinta evanghelice lutherane conservatoare, colectie care a primit
numele de Cartea Concordului. Aceasta cuprinde documente fundamentale pentru dogmatica si
inchinarea Bisericilor Evanghelice Lutherane, si anume: Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea, Crezul
Athanasian, Micul Catehism al lui Martin Luther (1519), Catehismul Mare al lui Martin Luther (1519),
Marturisirea de Credinta de la Augsburg (1530), Apologia Marturisirii de Credinta de la Augsburg
(1531), Articolele de la Schmalkalden (1537) si Formula Concordului (1577).
Teologia evanghelica lutherana sa conturat din ce in ce mai bine in urma conflictului care a existat intre
Biserica RomanoCatolica si Biserica Evanghelica Lutherana. In carul acestul conflict teologica, Johann
Gerhard, al carui nepot a fost Johannes Andreas Quenstedt, a fost unul dintre cei mai reputati teologi
evanghelici lutherani alaturi de Abraham Calovius, Martin Chemnitz, Aegidius Hunnius, Leonhard
Hutter, Nicolaus Hunnius, Jesper Brochmand, Solomon Glassius, Johann Hülsemann, Johann Conrad
Dannhauer, Valerius Herberger, Johann Friedrich König, Johann Wilhelm Baier si, printre cei mai
importanti, Johannes Andreas Quenstedt. Aceasta perioada prolifica pentru teologia evanghelica
lutherana, desfasurata intre anii 16001685, a primit denumirea de „marea ortodoxie lutherana”, asta
pentru a se deosebi de perioada care a urmat, cuprinsa intre anii 16851730, care a primit denumirea de
„ortodoxia lutherana tarzie” si care a fost caracterizata de o crestere a influentei a rationalismului si a
pietismului, miscare care afirma faptul ca adevarata spiritualitate nu consta intrun set de doctrine sau
analize teologice moarte ci intro viata de inchinare activa si intro relatie personala, vie, cu Dumnezeu.
Cei mai reputati teologi evanghelici lutherani care au activat in aceasta perioada sunt Heinrich Müller,
Christian Scriver, David Hollatz si Valentin Ernst Loscher, toti acestia luand parte la controversa care a
implicat ortodoxia lutherana si miscarea pietista. In urma acestor controverse, ortodoxia lutherana a
ramas intrun perpetuu conflict cu miscarea pietista din cadrul Bisericilor Evanghelice Lutherane.
Ortodoxia lutherana a sustinut necontenit nevoia de pietate in Biserica Evanghelica Lutherana insa nu
trebuie sa confundam pietatea cu viziuneile miscarii pietiste.

Deși existența lor laica a fost asigurată, Bisericile Luterane din Germania, au ajuns foarte curand în criză.
O serie de controverse teologice au izbucnit chiar în timpul vietii lui Martin Luther. Cele mai multe dintre
controverse se refereau la subiecte in care Martin Luther și colegul său Philip Melanchthon nu erau de
acord sau nu aveau opinii teologice clare. Cele două facțiuni implicate în aceste dezbateri au fost
„philipistii”, sau urmașii lui Melanchthon, și „gnesioluteranii” sau lutherani conservatori, condusi de
catre Matthias Flacius Illyricus, un teolog puternic și lipsit de compromisuri, care ia acuzat pe philipistii
de "sinergism". Sinergismul reprezinta ideea că oamenii ar coopera cu Dumnezeu în mântuirea lor.
Matthias Flacius Illyricus impreuna gnesioluteranii, au văzut în înțelegerea de către philipistii a Cinei
Domnului o puternica influența din partea calvinismului care nega prezența reală a lui Cristos in
Sacramente si sustinea doar o prezenta spirituală.

Cu ajutorul teologilor Jakob Andreae și Martin Chemnitz, gnesioluteranii, în special cei din regiunea
Saxonia, au cerut unui grup de teologi luterani să elaboreze un document intitulat „Formula Concordiei”
între anii 15761577. Acest document a fost aprobat de către liderii politici și religioși germani lutherani,
si acesta a devenit, împreună cu cele trei Crezurile Ecumenice ale Bisericii Primare (Crezul Apostolic,
Crezul de la Niceea si Crezul Athanasian), Mărturisirea de la Augsburg, Apologia Mărturisirii de la
Augsburg, Articolele de la Schmalkalden, și Micul si Marele Catehism, ceea ce Biserica Evanghelica
numeste „Cartea Concordiei”, sumarizarea teologica a crezurilor Bisericii Evanghelice începand din anul
1580. „Cartea Concordiei” a întruchipat identitatea confesională a luteranismul german. "Identitatea
lutherana" a cuprins nu numai teologia evanghelica, ci, de asemenea, liturghia, muzica, dreptul canonic și
pietatea. Acest proces de formare a identității început in secolul al XVIlea estecunoscut sub numele de
„confesionalizarea lutherana”.

Perioada dintre a doua jumatate a secolului al XVIlea si până în secolul al XVIIlea, lutheranismul a fost
caracterizate de ceea se numeste „ortodoxia teologica”, manifestat printrun creștinism mai intelectualizat
si de „miscarea pietista” in cadrul careia, unii teologi lutherani au susținut că creștinismul nu era atât de
mult un sistem de doctrină ci, mai degraba, un ghid pentru o viață creștină practică.

Începand cu jumatatea secolului al XVIlea, ideile lutherane au inaintat spre Tarile Scandinave, spre
Boemia, Polonia, Ungaria și Transilvania. Deși au fost bine primite de către cler și laici deopotrivă,
datorita lipsei de sprijin din partea autoritatilor civile, in multe dintre aceste regiuni a fost împiedicata
formarea de noi Biserici, exceptie facand tarile nordice. În cele din urmă, o buna parte dintre proaspetele
parohii luterane din aceste zone a cedat si au revenit in sanul Bisericii RomanoCatolice in urma contra
reformei. Cu toate acestea, Bisericile Evanghelice nu au disparut din respectivele regiuni ci au format
parohii puternice care au influentat viata socialspirituala a comunitatilor in cadrul carora au activat, cum
ar fi influenta sasilor evanghelici asupra sudului Transilvaniei.

Micii comercianti și studenții germani au dus ideile lutherane in Scandinavia, care a fost, in cea mai mare
parte a timpului, unita sub dominatia daneză. Un conflict izbucnit între rege danez și nobilimea suedeză,
în al doilea deceniu al secolului al XVIlea, a dus la ridicarea pe scena istoriei a lui Gustav Eriksson Vasa,
care a asigurat independența Suediei și a fost ales, în cele din urmă, rege al Suediei și al Finlandei. La
porunca lui, Dieta de la Västerås din anul 1527 a eliminat imunitatea clerului fata de instanțele civile, și a
declarat că numai Cuvântul lui Dumnezeu trebui să fie predicat de catre Biserica. Gustav Vasaa a sustinut
numirea a trei episcopi lutherani. Reforma Lutherana in Finlanda a fost, in mare, opera lui Mihail
Agricola, un fost student al Universitatii din Wittenberg și, mai tarziu, Episcop de Abo.

Incepand din secolul al XVIIlea, luteranii au înființat mici parohii in America de Nord, acestea fiind
caracterizate atât de confesionalismul lutheran ortodox cat si de pietism. Primul mare val de imigranți
lutherani au sosit în pe continetul Nord American in anul 1740, si au fondat așezări in New York,
Carolina și Pennsylvania. Henry Melchior Muhlenberg, un pastor imigrant german, a înființat numeroase
parohii luterane și mai multe școli mai ales în regiunea Pennsylvania. În secolul al XIXlea, luterani
scandinavi sa stabilit in zona de centru a Americii, formand sinoade lutherane care au urmat formele
vieții bisericești din țările lor de origine.

La fel ca toate bisericile protestante, Bisericile Evanghelice Lutherane din Europa și America de Nord au
depus, in decursul secolului al 19lea eforturi pentru a evangheliza popoarele din Africa și Asia. Misiuni
au fost efectuate si pe parcursul secolul al XVIIIlea, dar acestea au fost lipsite de organizare, eficienta și
entuziasmul care leau caracterizat in timpul secolului al XIXlea. Acest angajament misionar fara
precedent sia găsit expresia în creareade numeroase societati misionare, cum ar fi cele de la Berlin
(1824), Danemarca (1821) și Leipzig (1836). Misionari luterani sau concentrat pe Indiile de Est, Noua
Guinee și Africa de SudVest (acum regiunea Namibia). În urma acestor activitati misionare, noi Biserici
Evanghelice Luterane sau format în toate părțile lumii. Pe la mijlocul secolului XX,multe dintre aceste
biserici au arătat o vitalitateși o creștere, care părea să fi dispărutdin Bisericile Evanghelice Luterane
tradiționale din Europa.

Bisericile Lutherane au continuat lucrarea de evanghelizare în Africa și Asia. Deasemenea, Bisericile
Evanghelice Luterane din Europa, în secolul al XIXlea, sau implicat si în ceea sa numit"misiunea
internă”, un mare efortde a rezolva nevoile fizice și spirituale ale celor săraci și asupriți, mai ales cei care
au fost marginalizat de către revoluția industrială. Johann Hinrich Wichern (18081881) sa remarcat prin
implicarea lui in acest tip de lucrare în Germania.
Un articol de Sorin H. Trifa

Sign in | Recent Site Activity | Report Abuse | Print Page | Powered By Google Sites

Martin Luther Si Reforma Protestanta Din Germania - BISERICA LUTHERANA, o Misiune Lutherana Confesionala in Romania

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Martin Luther Si Reforma Protestanta Din Germania - BISERICA LUTHERANA, o Misiune Lutherana Confesionala in Romania

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

27/03/2017 Martin Luther si Reforma Protestanta din Germania BISERICA LUTHERANA, o misiune lutherana confesionala in Romania

FACEBOOK Martin Luther - PBS Documentary - Part 1 of 2

Martin Luther: The Reluctant Revolutionary

Sign in | Recent Site Activity | Report Abuse | Print Page | Powered By Google Sites

S-ar putea să vă placă și

Martin Luther Si Reforma Protestanta Din Germania - BISERICA LUTHERANA, o Misiune Lutherana Confesionala in Romania

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Martin Luther Si Reforma Protestanta Din Germania - BISERICA LUTHERANA, o Misiune Lutherana Confesionala in Romania

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

27/03/2017 Martin Luther si Reforma Protestanta din Germania ­ BISERICA LUTHERANA, o misiune lutherana confesionala in Romania

FACEBOOK Martin Luther - PBS Documentary - Part 1 of 2

Martin Luther: The Reluctant Revolutionary

Sign in | Recent Site Activity | Report Abuse | Print Page | Powered By Google Sites

S-ar putea să vă placă și

27/03/2017 Martin Luther si Reforma Protestanta din Germania BISERICA LUTHERANA, o misiune lutherana confesionala in Romania