27/03/2017 Sectologie.

 Mostenirea lui Luther

Pagina personală a lui
Bogdan Mateciuc.

Odaia de Sus
În odaia de sus, unde eram adunati,
erau multe făclii aprinse.
(Faptele Apostolilor, 20:8)

Sectologie. Moştenirea lui Luther

Bogdan Mateciuc
Cuprins site
 

acasă

Duhul grăiește lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor depărta de
credinta noastră credință,  luând  aminte  la  duhurile  cele  înșelătoare  și  la  învățăturile
demonilor, prin fățărnicia unor mincinoși care sunt înfierați în cugetul
lor. (1 Tim. 4:1, 2)
apologetică
Între  voi  vor  fi  învățători  mincinoși,  care  vor  strecura  eresuri
pierzătoare  si,  tăgăduind  chiar  pe  Stăpânul  care  i­a  răscumpărat,  își
magazin istoric vor  aduce  lor  o  grabnică  pieire.  Mulți  se  vor  lua  după  învățăturile  lor
rătăcite  si,  din  pricina  lor,  calea  adevărului  va  fi  hulită.  Din  pofta  de
avere  și  cu  cuvinte  amăgitoare  vă  vor  momi.  Dar  osânda  lor,  de  mult
sectologie pregătită, nu zăbovește și pierzarea lor nu dormitează. (2 Pet. 2:1­3)

Ei  vor  face  semne  mari  și  chiar  minuni,  ca  să  amăgească,  de  ar  fi  cu
putință, și pe cei aleși. (Mat. 24:24)
editoriale
Feriți­vă  de  proorocii  mincinoși,  care  vin  la  voi  în  haine  de  oi  iar  pe
dinăuntru sunt lupi răpitori. (Mat. 8:15)
poezia lui radu gyr

legături
Materialul de mai jos nu se dorește a fi un atac la adresa unor persoane. El reprezintă,
mai  degrabă,  radiografia  la  zi  a  ofertei  de  pe  piața  religioasă.  Știu  că  în  multe  dintre
credințele  prezentate  mai  jos  sunt  oameni  sinceri.  Îi  rog  să  facă  deosebire  între  o
Contact dezbatere de idei și atacul la persoană. 
După  ruperea  bisericilor  din  apusul  Europei  de  Biserica  lui  Hristos  la  anul  1054,
formalizându­se  ceea  ce  astăzi  este  cunoscută  sub  numele  de  Biserica  Catolică,  inovațiile
religioase romano­catolice au condus ulterior la o nouă ruptură ­ Reforma ­ cu implicații și
aspecte care continuă și în ziua de astăzi.
Curentul religios numit îndeobște "protestantism" apare la anul 1517, prin germanul Martin
Luther, care dorea să reformeze Biserica Catolică. Călugăr, om cult, el intră la un moment
dat  într­o  criză  interioară.  Trebuind  să  înfrunte  în  propria  fire  porniri  de  mânie,  ură  și
necurăție și nereușind să le biruiască, Luther trage concluzia superficială că legea creștină
este impracticabilă, că pofta nu poate fi stăpânită, că Dumnezeu ne cere imposibilul și că
toate faptele omului sunt rele. Disperat, începe să caute îndreptarea nu înăuntru, ci în afara
sa: Hristos care a luat păcatele mele asupra Sa ­ declară el ­ m­a eliberat de ele, iar eu sunt
curat acum. Începe să propovăduiască mântuirea exclusiv prin credință.
Acest  fel  de  "mântuire",  declarată  verbal  în  urma  unei  rugăciuni  și  nu  realizată  concret,
faptic,  reprezintă  o  înșelare  pentru  că,  dincolo  de  mântuirea  declarată  de  un  predicator,
păcatul  poate  continua  nestingherit  în  viața  personală.  "Reforma"  a  avut,  de  altfel,  un
caracter care a oglindit viața personală a părintelui ei.
Conștient  de  păcatele  sale,  dar  prea  mândru  ca  să  se  supună  întru  totul  lui  Dumnezeu,
Luther  încearcă  să  schimbe  cele  exterioare  lui,  pentru  a  le  adapta  frământărilor  lui
interioare. Contestă, una după alta, învățăturile romano­catolice, ajungând la virulența și
patima specifice celui care le privește pe toate prin prisma experienței interioare, incapabil
să înțeleagă în  mod  obiectiv  o  situație.  Ocazia  luptei  exterioare  îi  este  oferită  de  practica
papală a vânzării indulgențelor (certificate de iertare a păcatelor, vândute de Biserica Romei
pentru a colecta bani pentru edificii religioase).
Chemat  la  Roma  ca  să  se  justifice,  Luther  refuză  și  începe  să  atace  și  învățătura  despre
Tainele  creștine.  Pe  15  iunie  1520,  Papa  emite  o  bulă  prin  care  condamnă  41  de  teze
susținute  de  Luther  legate  de  libertatea  omului,  păcat,  credință,  har,  indulgențe  etc.  La
aceasta bulă, Luther răspunde cu o broșură intitulată "Contra bulei lui Antihrist".
Excomunicat, Luther  se  ridică  și  mai  aprig  împotriva  Romei.  Împăratul  Carol  al  V­lea  îl
cheamă în fata dietei de la Worms și printr­un edict îl exilează din imperiu, poruncind ca
lucrările  lui  să  fie  arse.  Luther  se  ascunde,  găsind  sprijin  la  umaniști  și  la  unii  preoți  și
călugări care își părăsesc mănăstirile și încep să propage cu entuziasm erezia luterană.

http://www.odaiadesus.ro/culte.html 1/4
27/03/2017 Sectologie. Mostenirea lui Luther
Căutând un principiu absolut după care să­și poarte războiul personal cu papa de la Roma,
Luther creează un nou concept ­ Sola Scriptura (numai Scriptura) ­ și proclamă unilateral că
tot ce nu se regăsește în Biblie trebuie îndepărtat. În teribilismul lui, se apucă să retraducă
Biblia, schimbând ordinea cărților din Vechiul și Noul Testament în funcție de preferințele
sale ­ cele care i se par lui neinspirate sunt așezate la sfârșitul Scripturii. Despre  Epistola
Sfântului Iacob ("credința fără fapte este moartă") declară că e o "epistolă de paie" pentru că
vorbește despre importanța faptelor în viața creștinului. Mai multe cărți din Scriptură devin
pentru el "bune de aruncat în Elba".
Trebuie  menționat  că  Luther  nu  este  singurul  "reformator",  el  fiind  însă  cel  mai  activ  și
vizibil. În aceeași perioadă, idei reformatoare sunt propovăduite și de francezul Jean Calvin,
elvețianul Huldrich Zwingli sau olandezul Menno Simons, dar și de alți predicatori de talie
mai mică: Thomas Cranmer, Martin Chemnitz, Heinrich Bullinger, William Tyndale, John
Knox... fiecare având câte ceva de schimbat la învățătura romano­catolică. Toți aceștia nu
au apărut dintr­o dată sau în mod neanticipat; terenul dezbaterilor și reformelor religioase
fusese pregătit mai înainte de dizidenții Jan Hus, Savonarola sau Peter Waldo...
Adepții  lui  Luther  se  organizează  în  "Biserica  Luterană"  (confesiunea  augustană,  de  la
Augsburg),  în  timp  ce  adepții  lui  Calvin  și  Zwingli,  în  "Biserica  Reformată"  (confesiunea
elvețiană).
Urmând  exemplul  lui  Luther,  apar  și  alți  profeți  ai  unei  noi  împărății  cerești,  fiecare
interpretând Biblia după puteri. Confruntat cu concurența, Luther încearcă să ia atitudine
împotriva lor, însă fără rezultat. Îl acuză pe diavol că vrea să­i distrugă lucrarea.
Noile  învățături  se  propagă  cu  iuțeală,  mai  ales  în  cetățile  imperiale  care  văd  în  noua
mișcare religioasă o cale de emancipare de Roma.
În ciuda condamnărilor, principiile pre­reformatorilor Wycliffe și Hus produseseră agitație
în toate păturile sociale, dând naștere mai multor revolte în secolul al XV­lea și al XVI­lea.
Lui Luther însă i se datorează universalitatea și violența extremă a revoluției din 1525, când
țărănimea  și  nobilimea  își  dau  mâna,  cerând  dreptul  să­si  aleagă  singuri  conducătorii
religioși  care  să  predice  Evanghelia  "pură".  Numeroși  călugări  și  preoți  catolici  care  nu
acceptă luteranismul sunt omorâți, iar mănăstirile și bisericile lor arse.
În cele din urmă, revolta este înfrântă de principi. Acum Luther își schimbă atitudinea și
începe să scrie împotriva țăranilor, pe care­i numește 'oameni fără credință', 'mincinoși' și
'răzvrătiți', care își merită moartea trupului și a sufletului. Principii, spune el, au dreptul să
dispună și asupra religiei cetățenilor lor. În acest context, el cere ca puterea statală să pună
bisericile în slujba Statului. Așa apar bisericile naționale ale "Reformei". "Cuius regio eius et
religio"  devine  noul  principiu  de  conducere  bisericească,  principiu  care  îl  face  pe  Luther  ­
care se revoltase împotriva "tiraniei Romei" ­ să se confrunte acum cu tot atâția tirani câți
principi erau în Germania. Deja în 1529 el începe să vadă roadele lucrării sale, scriind: "Cu
Evanghelia în mână, fiecare face ce vrea. Evanghelicii noștri devin de șapte ori mai răi decât
erau înainte".
Când împăratul Carol al V­lea convoacă dieta de la Spira (1529) pentru a găsi o ieșire din
situația  deplorabilă  în  care  se  găsea  Statul,  principii  luterani  protestează,  atrăgându­și
astfel denumirea de protestanți. De la conflicte religioase se ajunge la războaie între principi
­ cărora le convine noua învățătură ­ și împărat. Conflictele continuă și după moartea lui
Luther  (1546),  culminând  cu  "războiul  de  30  de  ani",  război  cu  substrat  religios  între
luterani și cei care doreau o reformă și mai radicală.
Ruptura primului  val  de  protestanți  (luteranii,  calvinii  și  moravienii  lui  Hus)  de  biserica
romano­catolică pune pe roate un duh de dezbinare perpetuă. Reforma Reformei devine o
modă.  Încurajați  de  principiul  individualismului  lansat  de  primii  protestanți  ("relație
personală  cu  Dumnezeu",  "Domn  și  Mântuitor  personal",  "roagă­te  și  Duhul  Sfânt  te  va
călăuzi"),  tot  mai  mulți  oameni  interpretează  Scriptura  după  inima  și  urechea  lor.  O
rugăciune  și  un  sentiment  cald  în  inimă  le  confirmă  că  sunt  pe  drumul  cel  bun.  Acestea
sunt considerate ca fiind insuflate de un Duh Sfânt care, în locuri și la momente diferite, dă
călăuziri  diferite  în  probleme  teologice  identice.  Se  re­creează  astfel  un  nou  "Duh  Sfânt",
unul care slujește omului în rătăcirile sale.
În mai puțin de o sută de ani de la Luther, cei ce doresc o reformă mai radicală încep să se
organizeze în biserici separate de cele ale luteranilor. Neoprotestanții din secolele  18  și  19
pretind  a  fi  mai  'biblici'  decât  predecesorii  lor,  cărora  le  reproșează  o  reformă  incompletă.
Biblia devine idol absolut, însă e interpretată într­o manieră discreționară de la o grupare la
alta, de la un individ la altul, iar numărul învățăturilor "creștine" de pe piață se înmulțește.
Tradiția  Bisericii  devine  pentru  neoprotestanți  o  sumă  de  porunci  omenești  inutile  și
nebiblice, pe care le încalcă cu obstinație.
O consecință a spiritului individualist protestant a fost și slăbirea conștiinței comunitare.
După  ce,  vreme  de  1500  de  ani,  creștinul  trăiește  integrat  într­o  comunitate  religioasă  și
viața  lui  gravitează  pe  coordonatele  comunității  respective,  acum  el,  stârnit  de  mirajul
"eliberării", se rupe de comunitate, se individualizează și începe să caute interesul propriu,
atât  în  cele  religioase,  cât  și  în  cele  lumești.  În  cele  religioase,  individul  nu  se  mai
mântuiește  în  cadrul  comunității,  în  Biserică  (cu  toate  inovațiile  papilor,  Biserica  Romei
păstra  încă  o  parte  din  Ortodoxia  Bisericii  primare),  ci  pe  cont  propriu,  printr­o  relație
foarte "personală" cu Dumnezeu. Noul "creștin" rupe părtășia cu sfinții înainte­mergători ai
Bisericii, pe care îi reneagă acum, rămânând astfel fără modele.
Din Evul Mediu și până astăzi, fiecare nouă "biserică" este contestată din interior de proprii
reformatori. Cu întrebările lor, cei nemulțumiți creează tulburări. O perioadă lucrurile merg
bine, deoarece cei nemulțumiți sunt puțini la număr și este ușor să se spună despre ei că nu
au lumină, că sunt rătăciți și că nu trebuie luați în serios. Diferențele firești dintre oameni
ies la iveală și fiecare se luptă pentru a ocupa o poziție cât mai bună. În Biblie scrie despre
orânduială,  deci  principalul  obiectiv  este  acela  de  a  organiza  noua  biserică  după  model
"biblic". Sunt aleși pastori, diaconi, un casier și diverși responsabili cu tinerii, cu femeile sau
cu  alte  aspecte.  Pozițiile  de  conducere  sunt  deținute  de  persoanele  cele  mai  active,  care
vorbesc bine, care au capacități și renume, iar restul membrilor stau așezați frumos în bănci.
O  adevărată  democrație  ­  cei  din  bănci  i­au  ales  pe  cei  de  pe  podium  care,  la  rândul  lor,
trebuie să fie pe placul celor din bănci pentru a nu fi dați jos la următoarele alegeri. Noua
biserică trebuie să aibă și un nume, deci se alege o denumire "biblică", un nume pretențios.
Se întocmește procesul­verbal  cu  membri  și  se  pornește  la  drum.  Principalul  obiectiv  este
creșterea numerică ­ cu cât se adună mai mulți, cu atât crește puterea și renumele noii secte.

http://www.odaiadesus.ro/culte.html 2/4
27/03/2017 Sectologie. Mostenirea lui Luther
Totul  se  rezolvă  prin  vot  democratic,  mai  puțin  problema  celor  cu  reforma  în  sânge.
Nereușind  să­și  impună  punctul  de  vedere,  minoritatea  încearcă  să  forțeze  succesul  prin
felurite "descoperiri" de la Dumnezeu, contestate de majoritate. Însă noul profetul ad­hoc,
care  se  ridică  în  biserică  spre  nemulțumirea  conducătorilor,  reușește  să  strângă  adepți.
Conducătorii aleși democratic încearcă să­l liniștească, să rezolve conflictul incipient, însă
mândria  omului  îl  face  să  meargă  până­n  pânzele  albe.  În  cele  din  urmă  nemulțumiții
pleacă și pun bazele unei alte secte. Acum au propria lor biserică și, pentru ca lucrurile să
meargă, modelul de organizare îl iau de la secta din care tocmai au ieșit. Urmează găsirea
unui  nume  frumos  și  toată  procedura  democratică  de  vot  și  iată  o  nouă  biserică,  după
modelul celei dinainte.
Așa  au  apărut  pe  piața  religioasă,  unii  din  alții,  anabaptiștii  (numiți  ulterior  "baptiști"),
menoniții,  arminienii,  prezbiterienii,  episcopalienii,  puritanii,  quaker­ii,  shaker­ii,
metodiștii,  unitarienii,  adventiștii,  martorii  lui  Iehova,  mormonii,  penticostalii  și  mulți,
mulți alții, fiecare cu ramurile și subdiviziunile sale.
În secolul 20, din același duh se nasc "bisericile" carismatice, în care manifestări dubioase
sunt luate ca daruri ale Duhului Sfânt. De asemenea, apar "bisericile" homosexualilor ­ secte
în  care  sunt  căsătoriți  bărbat  cu  bărbat  și  femeie  cu  femeie.  Aici  Dumnezeu  nu  mai
condamnă păcatul sodomiei; "Duhul Sfânt" le descoperă că, la Romani 1:18­28, Sf. Apostol
Pavel vorbește despre orice altceva, numai despre homosexuali nu.
În  cele  lumești,  spiritul  individualist  promovat  de  Reformă  este,  de  altfel,  un  factor  care
contribuie  la  o  anumită  dezvoltare  economică,  dezvoltare  care  se  face  cu  prețul  ruperii  de
comunitate și de Adevăr. Noul liberalism economic îi promite omului bogățiile lumii, dar îi
cere la schimb sufletul. "Nivelul de  trai"  și  "drepturile  omului"  devin  noii  idoli.  Privind  la
țările  Reformei  (Olanda,  Danemarca,  Scandinavia,  statele  protestante  ale  Americii...)
vedem  că  nici  una  dintre  ele  nu  a  rezistat  din  punct  de  vedere  moral.  Spiritul  Reformei,
spiritul protestant le­a distrus. În ciuda nivelului de trai ridicat, moral și spiritual sunt la
pământ. Din avântul religios, dar superficial și rupt de Tradiția Bisericii, de acum câteva
sute de ani nu a mai rămas nimic. Totul s­a redus la inițiativa și libertatea personală fără
limite, decență sau discernământ. Copiii  Reformei  oficiază  acum  căsătorii  între  sodomiți,
au  preoți  sodomiți  și  sunt  supuși  întru  totul  duhului  veacului  acesta.  Toți  sunt
"evanghelici", toți sunt "biblici" și, dacă stai să­i asculți, toți au argumente din Scriptură.
Toți urăsc însă practica și învățătura Bisericii milenare ­ Sfânta Tradiție ­ singura în măsură
să facă lumină în puzderia de învățături "biblice" și să arate care este dreapta învățătură.
Ruptă  de  restul  Tradiției,  Biblia  poate  fi  manipulată  în  orice  chip  și  folosită  pentru
susținerea celor mai bizare învățături: botezul pentru morți (ca mormonii), ținerea sâmbetei
(ca adventiștii), un nou botez cu Duhul Sfânt (ca penticostalii), adresarea către Dumnezeu
folosind un nume (ca iehoviștii), căsătoriile între homosexuali și altele...

În același timp, aceste grupări se află însă pe o poziție inconsecventă: ele resping, pe de­o
parte, învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii, considerându­i apostați, pe de altă parte le
acordă  credit  atunci  când  se  folosesc  de  Biblia  decisă  de  ei.  De  asemenea,  grupările
neoprotestante uită de contestările lor și atunci când este vorba de data Nașterii Domnului,
de învățătura despre Sfânta Treime și despre alte dogme ale Bisericii.

În ciuda acestui  amalgam  religios,  neoprotestanții  din  România  se  roagă  în  adunările  lor
pentru  o  "trezire"  sau  o  Reformă  în  țara  noastră  și  în  Biserica  lui  Hristos  (Ortodoxă).
Dumnezeu nu le ascultă rugăciunile pentru că ei sunt în afara Bisericii și sunt stricători ai
Adevărului.  Văzând  ce  roade  a  produs  Reforma  lui  Luther  în  alte  țări,  este  vădit  că  o
Românie reformată ar ajunge după o vreme în aceeași situație jalnică. (Neo)protestanții din
România ar trebui să îi fie recunoscători Bisericii Ortodoxe ­ stâlpul și temelia Adevărului (1
Tim. 3:15) ­ pentru că aceasta, prin Duhul Adevărului pe care îl împărtășește în societate,
păzește România de stricăciunea care, în lipsa părtășiei cu Sfinții și cu duhul Adevărului, a
mâncat acele țări "reformate".
După  căderea  comunismului  în  țara  noastră,  scăpând  de  opresiunea  ateistă,  cultele
neoprotestante  s­au  văzut  confruntate  treptat  cu  alte  probleme,  de  altfel  specifice  acestui
segment religios. În lipsa rădăcinilor adevărate, rupte fiind de Biserica lui Hristos, aceste culte
au  început  să  fie  măcinate,  în  special  după  anul  2000,  de  frământări  interne  doctrinare,
contestări ale unor lideri mai bătrâni, alegeri democratice contestate, divizări, de spiritul mereu
reformator al unora și de influențelor unor secte nou sosite în România.

În  încheiere,  dăm  mai  jos  o  scurtă  prezentare  a  principalelor  grupări  (auto­intitulate
"biserici") care alcătuiesc moștenirea lui Luther:

Grupări protestante:

Biserica Reformată (Calvină)

Biserica Unitariană

Grupări neoprotestante

Biserica adventistă de ziua a șaptea

Biserica baptistă

Biserica creștină după Evanghelie

Biserica lui Dumnezeu apostolică ­ Cultul penticostal

Biserica lui Hristos ("Ucenicii")

Biserica lui Iisus Hristos a sfinților din ultimele zile ("Mormonii")

Biserica nou­apostolică (Noii Apostoli)

Biserica unificării (Sun Myung Moon)

Copiii lui Dumnezeu (Familia dragostei sau Martinelli)

Martorii lui Iehova

http://www.odaiadesus.ro/culte.html 3/4
27/03/2017 Sectologie. Mostenirea lui Luther
Prietenii lui Smith (Părtăsia)

Kwasizabantu

Străjerii sau Reforma reformei

Scientologia

Altele:

New Age

Biserica Universală

Biserica Ortodoxă Secretă (sau Biserica Secretă a Maicii Domnului)

Sectele ­ calul troian al Americii în Europa

Vezi și Trăsături principale ale sectelor religioase și O istorie prescurtată a Bisericii creștine

Puteți  citi  o  prezentare  și  un  comentariu  mai  amplu  asupra  acestor  secte  în  cartea  Ereziile
Apusului  ­  Despre  protestantism  și  ispitele  raționalismului  creștin  de  ierom.  Visarion
Moldoveanu și Bogdan Mateciuc.

Prețul cărții este de 9 lei (plus taxe poștale) iar doritorii o pot comanda trimițându­mi un email
cu adresa lor poștală completă.

∆ pagină sus

Îmi place Distribuie 97 de persoane apreciază asta.

Actualizat 01 May 2014

http://www.odaiadesus.ro/culte.html 4/4