Imperiul Spaniol

În 1469, coroanele regatelor creștine Castilia și Aragon au fost unite prin căsătoria Isabelei I de Castilia cu Ferdinand al II-lea de Aragon. Anul 1478 a început
finalizarea cuceririi Insulelor Canare și în 1492, forțele combinate ale Castiliei și Aragonului au capturat Emiratul Granadei de la ultimul său
conducător, Muhammad al XII-lea, punând capăt ultimei rămășițe a unei prezențe islamice de 781 de ani în Peninsula Iberică. În același an,  evreilor din Spania li
s-a ordonat să se convertească la catolicism sub amenințarea că altfel vor fi expulzați din teritoriile spaniole în timpul Inchiziției spaniole. Până la 200.000 de evrei
au fost expulzați din Spania. Au urmat expulzările din 1493 din Sicilia aragoneză și din Portugalia în 1497. Tratatul de la Granada garanta toleranța religioasă față
de musulmani, dar a funcționat doar câțiva ani, înainte ca Islamul să fie scos în afara legii.
Anul 1492 a marcat și sosirea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă, în timpul unei călătorii finanțate de Isabella. Prima călătorie a lui Columb a traversat Atlanticul
și a ajuns în Insulele Caraibe, începând explorarea și cucerirea europeană a Americii, deși Columb a rămas convins că ajunsese în  Orient. Unii cercetători
consideră perioada inițială a cuceririi spaniole — de la prima debarcare a lui Columb în Bahamas până la mijlocul secolului al XVI-lea  — ca fiind cea mai evidentă
situație de genocid din istoria omenirii. Numărul morților ar fi putut ajunge la aproximativ 70 de milioane de indigeni (din 80 de milioane) în această perioadă,
deoarece bolile precum variola, rujeola, gripa și tifosul, aduse în America de cuceritori, au decimat populația pre-columbiană.
Colonizarea spaniolă a Americii a început cu colonizarea Caraibelor. A fost urmată de cucerirea unor puternice formațiuni statele precolumbiene din Mexicul
central și de pe coasta Pacificului din America de Sud. Amestecul rasial dintre culturile și oamenii băștinași pe de o parte și spanioli pe de altă parte a devenit
norma. O expediție sponsorizată de coroana spaniolă a finalizat prima călătorie în jurul lumii din istoria omenirii,  circumnavigația Magellan-Elcano. Tornaviaje  sau
ruta de întoarcere din Filipine către Mexic a făcut posibilă ruta comercială a galionului Manila. Spaniolii s-au întâlnit din nou cu Islamul în Asia de Sud-Est și,
pentru a încorpora Filipinele, expedițiile spaniole organizate din Mexicul recent creștinat au invadat(d) teritoriile filipineze ale Sultanatului din Brunei. Spaniolii s-au
folosit de conflictul dintre regatele filipineze păgâne și musulmane pentru a le opune unele celorlalți, folosind astfel principiul „dezbină și cucerește”. Spaniolii au
văzut în războiul cu musulmanii din Brunei și Filipine o repetare a Reconquistei.
Prin explorarea și cucerirea sau alianțele și moștenirea căsătoriei regale, Imperiul Spaniol s-a extins pentru a include vaste zone din America, insule din zona
Asia-Pacific, zone din Italia, orașe din Africa de Nord, precum și părți din ceea ce este acum Franța, Germania,  Belgia, Luxemburg și Țările de Jos. Prima
circumnavigație(d) a lumii a fost efectuată în 1519–1521. A fost primul imperiu peste care se spunea că soarele nu apune niciodată(d). Aceasta a fost o epocă a
descoperirilor, cu explorări îndrăznețe pe mare și pe uscat, deschiderea de noi rute comerciale(d) peste oceane, cuceriri și începuturile colonialismului european.
Exploratorii spanioli au adus înapoi metale prețioase, mirodenii, obiecte de lux și plante necunoscute până atunci, și au jucat un rol important în transformarea
felului cum înțelegeau europenii lumea. [72] Eflorescența culturală observată în această perioadă este acum denumită Epoca de Aur Spaniolă. Extinderea imperiului
a provocat o imense frământări în America, pe măsură ce prăbușirea societăților și imperiilor și bolile noi din Europa au devastat populațiile indigene americane.
Apariția umanismului, Contrareforma și noile descoperiri și cuceriri geografice au ridicat probleme care au fost abordate de mișcarea intelectuală cunoscută acum
sub numele de Școala din Salamanca(d), care a dezvoltat primele teorii moderne despre ceea ce acum se numește dreptul internațional și drepturile omului. Juan
Luis Vives a fost un alt umanist proeminent în această perioadă.
Supremația maritimă a Spaniei din secolul al XVI-lea a fost demonstrată de victoria asupra otomanilor la  Lepanto în 1571 și apoi, după dezastrul Invincibilei
Armade în 1588, într-o serie de victorii împotriva Angliei în Războiul Anglo-Spaniol din 1585–1604. Cu toate acestea, în deceniile mijlocii ale secolului al XVII-lea,
puterea maritimă a Spaniei a intrat într-un declin îndelungat, cu din ce în ce mai multe înfrângeri împotriva Provinciilor Unite și apoi a Angliei; astfel că, prin anii
1660, îi era greu să-și mai apere posesiunile de peste mări de pirați și corsari.
Declinul a culminat cu o controversă privind succesiunea la tron care a consumat primii ani ai secolului al XVIII-lea.  Războiul de Succesiune Spaniolă a fost un
amplu conflict internațional combinat cu un război civil și avea să se soldeze cu pierderea posesiunilor europene și a poziției de mare putere continentală. [75] În
timpul acestui război, a fost instalată o nouă dinastie originară din Franța, Bourbonii. Demult unite doar prin Coroană, regatele spaniole s-au unificat într-un singur
adevărat stat spaniol atunci când primul rege Bourbon, Filip al V-lea, a unit coroanele Castiliei și Aragonului într-una singură, abolind multe dintre vechile privilegii
și legi regionale. 
Secolul al XVIII-lea a adus o recuperare treptată și o creștere a prosperității în mare parte a imperiului. Noua monarhie de Bourbon s-a inspirat din sistemul
francez de modernizare a administrației și a economiei. Ideile iluministe(d) au început să câștige teren în rândul unora dintre elite și membri ai familiei
regale. Reformatorii Bourboni(d) au creat miliții disciplinate în toată zona Atlanticului. Spania avea nevoie de orice sursă de forță umană de care putea beneficia în
timpul războaielor aparent nesfârșite din secolul al XVIII-lea — Războiul de Succesiune Spaniolă sau Războiul Reginei Anne (1702–1713).