Henric al VIII-lea(1509-1547)

Nascut la Greenwich, a fost rege al Angliei intre anii 1509 si 1547, iar din 1541 si-a luat
si titlul de rege al Irlandei. A fost fiul regelui Henric al VII-lea (1485-1509).

In primele decenii ale domniei nu si-a exercitat puterea nu direct, ci prin intermediul
cardinalului Thomas Wolsey, care a indeplinit functia de cancelar intre anii 1512 si 1529. Dar,
din anii 30 ai secolului al XVI-lea, regele a condus Anglia direct si autoritar.Domnia lui Henric al
VIII-lea (28 iunie 1491 – † 28 ianuarie 1547), cel mai popular suveran englez, se situeaza la
hotarul dintre vechi si nou, pregatind regatul Angliei pentru transformarile profunde care aveau
sa urmeze sub succesorii sai legitimi. La moartea sa, survenita pe 28 ianuarie 1547, el a lasat in
urma o Biserica a Angliei in tranzitie, care refuzase doar sa recunoasca autoritatea Romei,
pastrandu-si nealterate traditiile si ritualurile seculare. Messa sau liturghia latina a marelui
Ambrozie de Milano se oficia conform ritului romano-catolic, nemodificata, cu un singur
amendament: Papa nu mai era pomenit la devotiuni, locul sau fiind luat acum de catre rege, care
si-a luat titulatura oficiala de Cap al Bisericii Anglicane sau al Bisericii Angliei. Urmasii sai, isi
vor pastra titulatura pana astazi. Acesta era singurul punct comun cu Bisericile Protestante de pe
batranul continent. Henric al VIII-lea a ramas conservator in teologia sa, chiar si dupa ruptura cu
Roma, neadmitand ideile protestante, decat cu rezerve, spre a-si atinge scopul: perpetuarea
dinastica. In general, domnia lui Henric al VIII-lea, asa dupa cum am remarcat in episodul
precedent, se confunda adesea cu pasiunile sale feministe, fara a se lua in calcul diplomatia
engleza care l-a avut ca initiator pe suveranul englez. Iata de ce se cuvine sa lamurim cititorilor
nostri particularitatile acestei domnii unice a celui de-al XVI-lea veac, care se va repercuta
asupra evolutiei ulterioare a Angliei din Epoca Moderna si pana in zilele noastre.In acceptiunea
noastra, Biserica Anglicana nu este una de factura reformata, fiind mai degraba o Biserica
Romano-Catolica autocefala. Credinciosii anglicani sunt astazi prezenti in numar de 77 milioane
de suflete, raspanditi in intreaga lume, in tarile si dominioanele Commonwealth, foste posesiuni
ale Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Din motive diplomatice, o reprezentanta
a Bisericii Anglicane se afla si la Bucuresti, pentru membrii Ambasadei Marii Britanii, acreditati
aici. În 1662, ritul anglican a căpătat o formă “definitivă”. Totuşi în 1920, liturghia anglicană a
cunoscut o reformă, refuzată de două ori de către Parlament. Reforma definitivă a avut loc în anii
1970, însă rezultatele acesteia nu sunt obligatorii, astfel încât, în general, parohiile anglo-catolice
folosesc forma dată de ultima reformă liturgică, pe când parohiile anglo-evanghelice păstrează fie
forma din 1662, fie cea din 1921. De aceea putem vorbi de două ramuri ale ritului anglican.
Forma nouă este cunoscută în limba engleză sub numele de Order One, iar în franceză Le Rite
contemporain, pe când cea veche sub numele de Order Two sau Le Rite ancien.

In conditiile in care pe continent se declansase Reforma religioasa, Henric s-a preocupat

si el de aceasta problema. In vederea reformarii Bisericii engleze, regele a actionat pentru a-si
asigura sprijinul politic si religios si a convocat de mai multe ori Parlamentul (intre anii 1529 si
1532) si pe reprezentantii clerului (in noiembrie-decembrie 1534). Henric a fost proclamat seful
suprem al Bisericii Angliei in anul 1531, iar prin Actul de Suprematie, din anul 1534, a fost
recunoscut de Parlament ca sef suprem al Bisericii Angliei.Termenul de anglican si derivatele
lingvistice ale acestuia, anglicanism sau in contextul studiului de fata, Biserica Anglicana ca
institutie, defineste comunitatea credinciosilor care urmeaza invataturile de credinta ale Bisericii
Angliei. Acestia se supun autoritatii ecclesiastice a scaunului arhiepiscopal de la Canterbury, dar
spre deosebire de confratii lor de confesiune romano-catolica recunosc in calitatea sa de Cap
vazut al Bisericii pe suveranul englez. Cancelarul Thomas Morus, care s-a opus acestor masuri, a
fost condamnat la moarte si decapitat la data de 7 iulie 1535. A urmat, intre anii 1536 si 1539,
desfiintarea manastirilor si secularizarea averilor lor, ceea ce a facut ca in proprietatea coroanei
engleze sa intre importante fonduri funciare ale Bisericii. Reforma a contribuit la consolidarea
monarhiei absolute in Anglia, documentele aratand ca, intre anii 1536 si 1547, Coroana a obtinut
1,5 milioane de lire sterline provenite din vanzarea sau din arendarea unor bunuri secularizate.

Pe langa dorinta de obtinere a unor fonduri de pe urma secularizarii averilor bisericesti,

H., care la inceput a fost atasat profund catolicismului, a fost determinat sa reformeze Biserica si
din alte motive. El dorea ca Papa sa nu-si mai poata exercita autoritatea in statul englez. Nu in
ultimul rand trebuie amintit si conflictul personal cu papa Clement al VII-lea, care, in anul 1527,
a refuzat sa-i anuleze casatoria cu Catherina de Aragon, prima sa sotie, fapt care l-a determinat sa
refuze autoritatea Bisericii Catolice si sa confiste anatele, adica veniturile destinate Papei. Si
aceste fapte au stat la baza schismei Bisericii Anglicane fata de catolicism. Papa l-a excomunicat
pe H. in anul 1533, iar celelalte evenimente pe plan religios, intreprinse de rege in Anglia, intre
anii 1531 si 1534, sunt cunoscute.

In relatiile cu alte mari puteri europene ale timpului, precum Franta sau Spania, H. VIII
Tudor s-a remarcat printr-o politica de echilibru. In privinta vietii personale, dupa ce a repudiat-o
pe Catherina de Aragon, in anul 1533, a mai avut si alte sotii (Anne Boleyn, mama Elisabetei I,
sotie decapitata in anul 1536, Jeanne Seymour, mama viitorului rege Eduard al VI-lea, care a
domnit intre anii 1547 si 1553, Ana de Cleves, Catherine Howard, executata si ea in anul 1542, si
Catherine Parr).

Prin actiunile sale, prin atitudinea fata de Biserica Catolica si Papalitate, a contribuit la
consolidarea monarhiei absolutiste in Anglia.
Ritul anglican e un rit creştin, folosit în Biserica Anglicană. Unii consideră că ritul
anglican nu e, decât ritul de la Sarum, evoluat în decursul istoriei. Alţii cred că ritul anglican a
luat fiinţă în 1533, o dată cu elaborarea primei ediţiuni a cărţii de slujbe Common Prayer Book
(vezi foto), din care am redat mai sus un fragment autentic, spre lamurirea cititorilor nostri.