Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Valorificare, Conservare și Restaurare a Patrimoniului din cadrul AS. Toate cele patru
femei fiind absolvente ale studiilor în domeniul conservării și restaurării la
Universitatea din Sibiu.
Ulterior, „pe timpul mitropolitului Miron Romanul (1874- 1898) s-a pus problema unui
muzeu bisericesc la Centrul Eparhial sibian, care să cuprindă: manuscrise, cărți vechi,
icoane de lemn, cruci, potire, candele etc., obiecte care să le vorbească vizitatorilor
despre trecutul Bisericii Ortodoxe transilvănene din punct de vedere istoric, religios,
etnografic și artistic”, scrie în lucrarea „Arhiepiscopia Sibiului – pagini de istorie”.
2
Colecția de obiecte bisericești a Arhiepiscopiei Sibiului a primit o formă concretă și
legală, odată cu apariția Legii 63/1974, privitoare la Patrimoniul Cultural Național. La
sfârșitul secolului al XX-lea, conform unei dispoziții de la Ministerul Cultelor (Oficiul
Național al Patrimoniului Cultural) de a colecta din bisericile din mediul rural
principalele piese de patrimoniu, deoarece icoanele pe lemn și mai târziu pe sticlă,
decorau pereții interiori ai bisericilor, colecția a fost definitivată. Astfel, convins de
argumentele Mariei Modi și motivat de istoricul patrimoniului bisericesc, Mitropolitul
Ardealului Laurențiu Streza a susținut această idee prin înființarea unui departament
specializat de conservare și restaurare și a sprijinit ulterior angajarea și colaborarea
tinerilor care și-au arătat interesul pentru acest domeniu.
3
Restaurarea, ca și medicina
„E o responsabilitate destul de mare pentru cei din restaurare atunci când pleacă de pe băncile
facultății și se găsesc puși în fața obiectului de patrimoniu pentru a-l restaura, fiindcă deseori
restaurarea a fost și este comparată de către specialiști cu medicina, din pricina principiilor etice
și morale care stau la temelia acestei activități. Respectiv, deși noi nu ne confruntăm cu viețile sau
sufletele oamenilor, suntem totuși datori să prezervăm ceea ce alții au lăsat înaintea noastră,
însumate în obiectele de artă, prin diferite metode specifice domeniului nostru de activitate. Adică
ne dorim în principal să le prelungim viața, să le stopăm cauzele care le pricinuiesc o daună
iremediabilă și ulterior să le redăm vizibilitatea fie în cadrul cultului, fie într-un cadru muzeal,
fără a le periclita integritatea”, spune Maria Modi.
Echipa atelierului a fost încă de la început dornică de a se perfecționa în acest
domeniu, astfel încât s-au înscris de-a lungul timpul la mai multe cursuri de formare
si atestare, dintre care merită menționat atestatul conceput de Patriarhia Română,
pentru restauratorii obiectelor de cult. „Acest atestat ne-a făcut să realizăm că avem
un țel comun. Lucrarea noastră finală a constat în participarea la restaurarea
elementelor traforate și poleite de pe iconostasul din Paraclisierul „Sfânta Ecaterina”
de la Facultatea de Teologie din București”.
„În anul 2014, după 4 ani de activitate a atelierului, odată cu apariția studenților am
început să organizăm workshopuri, cu scopul de a încuraja voluntariatul tinerilor în
ceea ce privește patrimoniul bisericesc mobil și imobil. Primul workshop s-a numit
„Vechi biserici din sate uitate”, fiind organizat în colaborare cu arhitectul Eugen Vaida,
membrul fondator al Asociației Ambulanța pentru Monumente, cu fratele său Ștefan
Vaida, fondatorul Muzeul Interetnic de pe Valea Hârtibaciului și cu Asociația Dom,
reprezentată de lect.univ. dr. Ioan Abrudan, în care obiectivul comun a fost cel al
consolidării acoperișului bisericii din Gherdeal. A fost prima oară pentru studenți
când au conștientizat biserica, precum un patrimoniu important, și nu doar ca un
locaș de cult”, își amintește Maria Modi.
4
Cele mai vechi icoane ale Arhiepiscopiei Sibiu
Colecția actuală a Arhiepiscopiei Sibiului conține 542 de piese, din care 322 sunt
icoane pe lemn și 220 icoane pe sticlă, datate cu aproximație de la sfârșitul secolului
XVIII și începutul secolului al XIX-lea și mai sunt cuprinse și obiecte de cult, precum
potire și obiecte liturgice.
5
Alături de ele, Cristina Dăneasă lucrează la un tetrapod de la Toparcea. Cristina
Dăneasă are experiență în restaurare pe care a acumulat-o lucrând timp de 7 ani la
Complexul Național Muzeal ASTRA.
6
7
Aici sunt și icoane pe sticlă. „Probabil cea mai veche icoană în lucru este din 1761, de
la Poiana Sibiului – și reprezintă Adormirea Maicii Domnului.
Unele icoane sunt datate și au inscripția autorului pe ea, însă de cele mai multe ori
din pricina faptului că o caracteristică a artei creștine este anonimatul pictorului, s-au
pierdut aceste informații Din păcate pentru multe dintre icoane nu se poate ști cu
exactitate perioada când au fost pictate, deoarece nu au însemnat pe ele nici anul,
nici autorul, iar pentru aceasta e nevoie de multe cercetări, ale unui istoric de artă.
Echipa atelierului se bucură de sprijinul oferit în această problemă, de-a lungul
timpului, de lectorul universitar dr. Ioan Abrudan, profesor de istoria artei și
Iconografie al Facultății de Teologie, care prin cercetările dânsului a reușit să scoată
la suprafață diferiți zugravi necunoscuți ai aceste arte străvechi”, ne mai spune Maria
Modi.
Procesele restaurării
Am rugat-o pe coordonatoarea Centrului să ne explice care sunt procesele principale
ale restaurării, fiind de acord cu faptul că toate etapele au importanța lor aparte și că
în procesul restaurării totul decurge logic, una din alta.
8
despre degradările din structura lemnului ce nu pot fi văzute cu ochiul liber, despre
elemente metalice prezente în panou și despre pigmenții folosiți de pictorii iconari.
Aceștia din urmă dau semnale radiografice specifice ce pot fi ulterior interpretate de
specialiști.
Consolidarea suportului
Primul aspect care trebuie verificat este dacă suportul este avariat sau atacat de carii.
„Pot fi cazuri în care lemnul e extrem de buretos, atacul de carii a fost extrem de mare.
Ulterior, ceea ce vedeți aici de tip bandaj (ne arată pe exemplul unei icoane – n.n.), este o
foiță japoneză care e pusă cu un clei organic, de o concentrație minimală pentru a
stopa pierderea stratul pictural care stă ridicat sau care e pulverulent. În momentul
în care noi punem acest „bandaj” noi avem certitudinea că poți să întorci icoana pe
față și nu îi pierzi din stratul original de pictură”.
Maria Modi continuă explicarea proceselor restaurării:
9
„După ce stabilizezi suportul, vine etapa de consolidare, unde din nou cu un clei
organic, foarte încălzit, de data aceasta cu o concentrație mai puternică, se
pensulează zona. Se folosește și o foaie de melinex, e ca un fel de celofan, însă pe o
parte e lipicioasă. Partea nelipicioasă se așază pe zona afectată și ulterior cu spatula
termostatată se aplatizează. Faptul că adăugăm clei pe stratul pictural fragil, ajută la
redarea elasticității stratului pictural, încât acesta se va uniformiza și își va reveni la
aspectul original, inițial. Uneori straturile pot să nu asculte și atunci se va insista pe
etapa de consolidare, fiindcă dacă asta nu e bine făcută te vei tot întoarce la ea,
pentru că nu poți să avansezi”.
Ulterior, vine etapa de chituire, adică de pregătire pentru „etapa preferată a tuturor
restauratorilor”, cea de curățare. „Presupune un fel de „alchimie”. Propriu-zis este o
chimie pură, pentru că trebuie să identifici ce materiale s-au folosit ca tu să poți să
folosești solvenții potriviți să cureți ceea ce este”, explică coordonatoarea atelierului.
„Deseori icoanele vechi au acest aspect brunificat care a apărut din cauza lumânărilor puse de
obicei în josul icoanei și care produc fum, acesta fiind asimilat de stratul de pictură. La această
icoană Eliza a lucrat enorm la ea și e una superbă. Nu se vedea aproape nimic din ea, era totul
10
negru. Am curățat-o gradat cu mai multe soluții și am subțiat vernis-ul până ne apropiem de ceea
ce este original”.
Restauratorul nu e pictor
Dacă icoana are o lacună foarte mare, ceea ce presupune o gaură sau o pierdere de
culoare enormă, restauratorul nu are voie să o repicteze. „Dacă nu ai martor, dacă nu
ai fața, noi nu avem voie să pictăm. Nu avem voie să ne identificăm cu pictorul, pentru
că doar restaurăm. Însă dacă doar jumătate din față lipsește și noi putem înțelege
cam pe unde ar veni conturul, atunci se poate face o integrare prin două tehnici:
tratteggio și ritocco. Adică de la distanță nu te vei prinde că s-a intervenit, dar în
momentul în care te apropii, se observă. Să vă arăt un exemplu”.
11
12
Foarte importante în restaurare sunt principiile, adică regulile de bază pe care se
bazează activitatea unui restaurator. Câteva dintre cele mai importante ne sunt
explicate:
Restaurarea unei icoane vechi ia „enorm de mult timp”. Și asta deoarece la un astfel
de obiect de cult nu se lucrează ca într-o fabrică sau într-o corporație. „Într-o zi poți
să lucrezi 8 ore, dar după aceea îți va scădea total concentrarea: ochii, pentru că
focalizează același lucru, îți obosesc cumplit. Și mai e o chestie – protecția vizavi de
substanțe. Solvenții folosiți în restaurare încă sunt dăunători, de aceea trebuie să
avem grijă să purtăm mereu măști”.
13
George este student și își face practica la Centrul de restaurare al Arhiepiscopiei Sibiu
14
Ce se întâmplă cu icoanele restaurate? Cei de la Centrul de restaurare al AS sprijină
ideea de întoarcere a lor în cult, însă uneori acest lucru nu se poate. „Noi sperăm și
ne pregătim pentru un spațiu expozițional. Ne apropiem de 10 ani de activitate și ne-
am dori ca la un moment dat icoanele să fie expuse pentru omagierea acestui atelier”.
15