1.

POPOARE ŞI SPAŢII ISTORICE ÎN ANTICHITATE

ORIENTUL ANTIC – este spaţiul istoric cuprins între valea Nilului (vest) şi
Marea Chinei de Est
- „civilizaţiile fluviale” au apărut în zona fluviilor: Tigru şi Eufrat -din
Mesopotamia, Nil - din Egipt, Gange şi Indus-din India, Huanghe (Fluviul
Galben) şi Yangtse (Fluviul Albastru) -din China.
- Popoarele semite, hamite şi indo-europene au întemeiat aici oraşe –state,
regate şi imperii
 Semiţii: strămoşii poarelor arabe şi ai evreilor (fenicieni, moabiţi,
akadieni, evrei etc)
 Hamiţii: strămoşii nord-africanilor, ai unor grupuri de creştini din Egipt
 Indo-europenii: întemeietorii civilizaţiei iraniene şi indiene (arienii), au
migrat apoi spre Europa (în per epocii bronzului sec XVIII-XIV î. Hr),
fiind strămoşii popoarelor din Europa antică
Unele popoare din Orientul Antic au fost izolate din pdv lingvistic (nu aveau
înrudiri cu alte popoare) şi au fost asimilate de alte popoare. Ex sumerienii, vechii
indieni.
2. FORME DE ORGANIZARE POLITICĂ ÎN ANTICHITATE:
Modele politice apărute în Orientul antic
- Pe parcursul mileniului IV î. Hr , în zona „semiulunei
fertile” (harta) au apărut primele state din istorie
- Cauzele apariției statelor au fost:
→ nevoia de a organiza colectivitățile umane pt munci de
mare amploare (irigații, desecări, amenajări agricole,
clădiri publice mari etc)
→ a organiza apărarea în fața pericolelor externe
→ pt a organiza prin regulamente și legi relațiile dintre
oameni, astfel încât să se asigure dominația elitelor asupra
oamenilor de rând. Statele orientale erau organizate ca monarhii orientale (sau
despotism oriental).
- Prerogativele monarhului: Conducătorul acestor state orientale avea puterea
deplină, voinţa lui fiind lege pentru toţi supuşii; el este considerat fiu al zeilor,
fiind adorat în temple unde se aduceau numeroase ofrande.
- Suveranul domina tot: stăpânul absolut al vieții și bunurilor supușilor săi,
stabilea impozite, acorda scutiri sau privilegii, elabora coduri de legi și veghea
la buna lor îndeplinire, era conducătorul supreme al armatei, era mare preot,
conducând ceremonii religioase etc.
- Palatul regal era centrul politic și administrativ al statului, formându-se un
sistem birocratic, coordonat de funcționarii regali, răspunzători în fața
suveranului pt bunul mers al statului

1
- Organizarea politică a popoarelor din Or. Antic a evoluat de la oraşe-state (un
oraş cu aşezările rurale din împrejurimi), spre regate (mai multe oraşe –state
unificate sub conducerea unui rege), apoi imperii (mai multe regate cucerit,
aflate sub conducerea centralizată a unui împărat)

ORAȘELE STATE- apărute ca formă de organizare statală în zona de Sud a

Mesopotamiei (Sumer), la sfârșitul mileniul IV -începutul mil. III î. Hr. Ex de
orașe-state: Ur, Uruk, Lagaș, Umma, Kiș etc. Aceste mici state erau conduse de un
„ensi” sau „lugal” , persoană care avea atât atribuții politice (militar, judecător
suprem), cât și atribuții spitiuale (mare-=preot, slujitor al zeilor). Aceste orașe-
state au început politica lor de expansiune, astfel în jurul sec XXVIII-XXVII î. Hr.
asistăm la creșterea puterii Kiș-ului, pentru ca la scurt timp să crească autoritatea
orașului Uruk. Din acest timp, a existat un anumit rege care a construit numeroase
edificii în Uruk dar și în Lagaș, Nipur și alte orașe peste care el va domina; în
memoria legendelor regele respectiv este identificat cu însuși Ghilgameș, eroul din
„Epoeea lui Ghilgameș”.
Sec XXV-XXIV î. Hr se caracterizează printr-o tendință spre unire, generată
de necesitatea de a crea rețele de irigație sau purtarea unor războaie de cotropire și
apărare. Asistăm la creșterea puterii orașului Ur, oraș-stat situat pe teritoriul de azi
al Irakului, oraș condus de regi puternici și bogați, care au lăsat dovada puterii lor
în inventarul funerar din cavourile regale ale acestui oraș: căruțe și care de parade,
harnașamente cu podoabe de aur și argint, bijuerii, arme și armuri etc. Fragmentul
unui stindard de cult din Ur (un mozaic pe o cutie de lemn), ne arată o armată în
marș: soldați cu coifuri și armuri, asini sau măgari înhămați la care de luptă,
servitori care oferă conducătorului cadouri (probabil un tribut).

REGATUL AKAD
Regele Sargon I (sec XXIV-XXIII î. Hr) a reușit să întemeieze un regat prin
cucerirea orașelor sumeriene Kiș, Ur, Umma, Lagaș, Akad, acesta din urmă
devenind capitala noului stat. Astfel, în noul stat întins pe teritoriul Mesopotamiei
Centrale și de Sud, a început consolidarea prin extinderea rețelelor de irigație,
2
dezvoltarea comerțului, introducerea unui sistem general de măsuri și greutăți.
Preoții de la temple primesc înlesniri și bunuri materiale suplimentare, aceștia
răsplătindu-l pe rege prin crearea unei tradiții legendare care arată protecția zeiței
Ishtar asupra lui Sargon . Este perioada în care se clădește mitul conform căruia
persoana regelui se identifică cu omul ales de zeu pentru a fi conducător. Acesta și-
a creat o armată credincioasă, dând soldaților loturi de pământ din suprafețele
funciare regale. Regatul Akadului va slăbi datorită conflictelor interne dintre
urmașii lui Sargon și aristocrația gentilică, dar și frecventelor atacuri ale unor
populații (cutii), venite dinspre N Mesopotamiei.

EGIPTUL ANTIC
Herodot: „Egiptul este un dar al Nilului pt oameni”

Statul egiptean apare la sf milen IV î.Hr, fiind o urmare a necesităţii irigaţiilor şi

indiguirilor Nilului, în scopul protejării egiptenilor de inundații și pt a dezvolta o
agricultură prosperă, folosindu-se de irigații.
O altă cauză care determină unificarea triburilor din N-E Africii și întemeierea
Egiptului a fost necesitatea de apărare a populației împotriva frecventelor atacuri
ale triburilor învecinate venite dinspre triburile nubiene (S Egiptului), dar și
dinspre Asia Mică.
Organizarea social-politică:
 Faraonul- este elementul central în jurul căruia se construiește statul egiptean,
faraonii fiind considerați fii ai zeilor, ei „răsăreau” odată cu soarele, deci
autoritatea lor este de origine divină. Din descrierile antice ale unor faraoni,
reies trăsături hiperbolizate ale acestora. De ex, despre Ramses al II-lea se
spunea: : "are frumusețea zeilor", "O mie de oameni n-ar putea să se țină pe
picioare dinainte-i", "este cel ce îi ajută pe cei slabi".
DE reținut faptul că au fost și perioade în care faraonii au căzut în dizgrația
funcționarilor politici, chiar sfârșind cu asasinarea acestor faraoni. De ex, în sec
XIV î.Hr. , faraonul reformator Akhenaton (soțul frumoasei Nefertiti), a plătit
cu viața îndrăzneala lui de a impune un cult monoteist închiant zeului Soare.
Preoții și funcționarii celorlalte temple închinate altor zei și-au simțit
amenințată puterea, de aceea faraonul va fi ucis, prin urmare fiul său, tânărul și
ne-experimentatul Tutankamon va restaura politeismul (vezi mai jos).
 Funcţionarii de stat: Egiptul împărţit în nome (foste regiuni independente aflate
acum în cadrul Egiptului)
Conducătorii –nomelor = nomarhii, împreună cu marii preoţi formau clasa
funcţionarilor de stat, controlaţi de faraon prin intermediul vizirului – primul
ministru “tjati”.
 Oamenii de rând: cetăţenii plăteau o serie de taxe. Din moment ce nu era
folosită nici un fel de monedă taxele erau plătite în natură. Vizirul era cel care
controla sistemul de taxare. Taxele se plăteau în funcţie de îndatoriri şi
ocupaţie. Proprietarii de pământ plăteau taxele în grâne de pe proprietatea lor,
3
 meşteşugarii cu produse realizate, la fel si vânătorii şi pescarii cu o parte din
captură. O persoană din fiecare gospodarie trebuia să lucreze cateva zile pe an
pentru domeniul public (diguri, canale, mine) ca parte a taxării (familiile
înstarite plăteau oameni mai săraci să execute pentru ei taxa în muncă

Istoria politică a Egiptului:

- faraonul Menes este unificatorul triburilor egiptene care până atunci au format
Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos
- Istoria Egiptului se întinde pe aprox 3000 ani – timp în care au domnit 30
dinastii de faraoni în diferite capitale : Memphis, Teba , Pi Ramses
- Cei mai importanţi faraoni care au creat Imperiul egiotean:
 Tutmes al III-lea (1482 - 1450 î.e.n.) un Napoleon al antichităţii.Cucereşte
teritorii din Asia şi Africa, transformând regatul egiptean într-un imperiu. Cea
mai faimoasă victorie a sa s-a soldat cu ocuparea oraşului Megiddo, la nord de
Palestina, şi a fost prima bătălie din istorie pentru care există o descriere
completă. Trupele sale au capturat mai mult de 2000 de cai de la duşmani.

 Akhenaton (iniţial Amenhotep IV (1379-1362 î.C.), căsătorit cu Nefertiti şi

sub influenţa ei transformă religia egipteană politeistă într-una monoteistă,
ridicându-l în rang pe zeul Aton, ca fiind unicul zeu al Egiptului. După moartea
sa, succesorul său Tutankhamon revine la vechiul cult politeist.
 Ramses al II-lea ( 1279 î.Hr -1213 î.Hr..), domnia sa durând 66 de ani –
numeroase campanii de cucerire şi expansiune teritorială; numeroase temple şi
oraşe noi construite (probabil este faraonul exodului evreilor)

Egiptul decade începând cu sec VI î. Hr. Când va fi cucerit de persani, apoi de

Alexandru Macedon (sec IV î.Hr.), apoi de romani (sec I î.Hr), ultima regina
Cleopatra se sinucide.

IMPERIUL BABILONIAN:
- capitala Babilon; imperiul va avea mai multe etape de dezv.
- sec XVIII î.Hr. Hammurabi a unit aceste ţinuturi şi a înfiinţat Imperiul
Babilonian (o prelungire a imp. akadian), preluând cultura şi tradiţiile
sumeriene. Babilonul a devnit un “oraş sfânt” în care zeul Marduk era
venerat. Codul lui Hamurabi este primul cod de legi care ni s-a păstrat şi
evidenţiază orânduirea socială a Babilonului.
o Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedește că a greșit, va fi pus să
plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului, și nu i se va permite să mai judece.
o Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.
o Dacă cineva are o datorie, și nu poate plăti, el se poate vinde pe sine, pe soția sa, pe fiul său
și pe fiica sa să muncească; după trei ani ei vor fi eliberați.
o Dacă o soție are relații cu un alt bărbat, amândoi vor fi legați și aruncați în apă, dar soția
poate fi iertată de soțul ei și dăruită regelui ca sclavă.
o Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naștere copiilor săi, o parte din
pământ și din bani trebuie cedată ei de soț. Când copiii cresc, ea se poate recăsători.

4
Babilonienii vor fi cuceriţi de asirieni.

IMP ASIRIAN:
– capitala Assur, Ninive; asirienii = un popor foarte sângeros, ei au inventat multe
metode de tortură
Acum sunt construite primele biblioteci şi grădini botanice din lume, de către
regele Tiglatpalasar I (sec.XI î.Hr) –
- Asurbanipal (sec VII î.Hr) -ultimul şi cel mai sângeros rege asirian, îşi încheie
domnia ordonând asasinarea celor ce îl slujeau, apoi se otrăveşte şi el datorită
tulburărilor politice şi răscoalelor la care el nu mai face faţă
- Sfârşitul regelui este imortalizat de Eugène Delacroix (sec XIX), în tabloul
Moartea lui Sardanapal.

REGATUL ISRAEL

– evreii – populaţie semitică nomadă, în sec XVIII î. Hr, având ca fondator

legendar pe patriarhul Avraam. Aprox sec XIII î. Hr au ieşit din Egipt (conduși de
Moise), unde au trăit ca sclavi 400 ani. Pt scurt timp au fost organizaţi ca un stat
teocratic, în care conducătorii aveau funcții religioase (marele preot) , dar şi civile
(judecători).

Sec XI î.Hr - evreii întemeiază regatul şi aleg ca rege pe Saul. Statul Israel ajunge
la apogeu în sec X î. Hr, în timpul împăratului David (el stabilește capitala la
Ierusalim) şi al fiului său Solomon (va construi Templul din Ierusalim). Decăderea
Israelului s-a datorat certurior dintre cele 12 triburi (familii) înrudite, a
nemulţumirilor interne cauzate de creșterea fiscalității şi a atacurilor externe.

- 586 î. Hr. Nabucodonosr – împăratului Babilonului va dustruge staul evreu

Decăderea va continua cu cucerirea macedoneană şi romană (63 î. Hr – a fost
creată provincia romană Iudeea). În anul 71 romanii conduși de viitorul
împărat Titus au distrus Ierusalimul și templul → distrugerea statului Israel;
diaspora evreiască
- 1948 ONU va decide reînființarea statului Israel.

IMPERIUL NOULUI BABILON

- A ieşit de sub dominaţia Asiriei şi a întemeiat un nou imperiu care ajunge la
apogeu în timpul lui Nabucodonosor al II-lea (sec VI î.Hr.). El va duce pe
evrei în robia babiloniană (586 î.Hr) şi a construit gradinile suspendate ale
Semiramidei. Este menţionat în Vechiul Testament o perioadă în care
Nabucodonosor II şi-a pierdut minţile şi a devenit sălbatic ca un animal pe
camp

5
- Nabonid (556-539 î.Hr) şi fiul său coregentul Belşaţar (Daniel:5 –la ospăţul
lui a apărut mâna care a scris o profeţie pe perete)– au fost învinşi de răscoala
condusă de Cirus al II-lea .
 Persanii – Cirus al II lea sec VI î. Hr – prin forţă (ucide pe imp Babilonian
Belşaţar 539 î. Hr) şi diplomaţie a convins populaţiile aflate în Imp babilonian
să accepte dominaţia perşilor, astfel Babilonul devin o provincie a Persiei
- El eliberează pe evrei din robie, acceptă vechii regi pe tronul unor vechi regiuni
care astfel devin satrapii supuse unui tribute. Cirus II ucis de regina dacilor
(massageţilor) Tomiris, capul său păstrat în oala cu sânge
- Darius I -522 î.Hr. - 486 î.Hr. Imperiul persan ajunge la apogeu, organizat în
unități administrative numite satrapii, conduse de satrapi = „ochii și urechile
regelui”
- “Armata celor 10 mii de nemuritori”- armata de elită care trebuia să-l însoțească
și să-l apere în permanență pe rege, intervenind în luptă în situații de mare criză
- 514 î. Hr. Darius I va lupta la N Dunării împotriva geților, deoarece aceștia nu
acceptaseră să se supună marelui rege, cum făcuseră confrații lor traci din S
Dunării. Din păcate, acești geți care „se cred nemuritori”, după spusele lui
Herodot, au fost supuși de împăratul Darius, dar nu avem informații despre ce
anume presupunea această supunere.
- DariusI a început războaiele greco-persane (războaiele medice), dar nu reuşeşte
să cucerească polisurile greceşti conduse de Atena şi Sparta, fiind înfrânt la
Marathon (490 î Hr)
- 331 î. Hr. - bătălia de la Gaugamela: evoluția Imp Persan va fi stopată de
Alexandru cel Mare; acesta cucereşte Imperiul Persan, împăratul Darius III este
înfrânt

INDIA - sec IV î. Hr s-a constituit regatul Magadha, acesta extinzându-se mai

târziu spre a devein un imperiu indian

CHINA - sec III î.Hr. în perioada dinastiei Qin (Țin), Zheng Qin Wang (s-a
autointitulat Qin Shi Huangdi - „primul împărat”), a întemeiat un imperiu foarte
temut de vecinii lui. În timpul lui a fost continuată construirea marelui zid
chinezesc, pt a apăra China de huni. Măreția lui este dovedită și azi de faimosul
său mormânt în care este păzit de 7000 soldați de teracotă, cu armuri și cai de
luptă, construiți din lut (teracotă), în mărime naturală.

EUROPA ANTICĂ
– în Ep bronzului (încep. miln II î. Hr) a fost invadată de populaţiile indo-
europene care au distrus populaţiile pelasgice ale Epocii străvechi.
Popoarele europene antice:
 celţii –aşezaţi în N, N-V Europei stau la baza formării popoarelor germanice;
vor popula teritoriul de azi al Franţei (gali), Angliei (bretoni, wales,),
Germaniei (alemanii) etc
 italicii: latini, sabini, samniţi; etruscii – vor forma poporul roman- Italia
6
 elenii: grecii: ahei, ionieni, eolieni, dorieni: –au distrus civilizaţia minoică şi au
întemeiat polisuri greceşti
 tracii: în Pen Balcanică: moesi, odrisi, daco- geţi. Vor întemeia regate
puternice implicate în războiul troian.
 Ilirii: - origine improbabilă ( germanicii sau traci)

ORGANIZAREA POLITICĂ ÎN EUROPA ANTICĂ

GRECIA ANTICĂ:- grecii (elenii)= popor indoeuropean care a a migrat în valuri

între sec XX î.Hr –VIII î Hr în pen Balcanică, distrugând civilizaţia minoică găsită
aici. Triburile grecilor: ahei, ionieni, eolieni, dorieni au format oraşe-state (polis-
uri) .

SPARTA - stat aristocratic militarist, întemeiat de dorieni, în Peloponez (Laconia).

Lycurg – legislatorul care a dat organizarea Spartei.
 Organizarea socială:
- Egalii (spartiații)=aproximativ 9000 cetățeni, singurii care aveau drepturi
politice
- Periecii = nu erau cetățeni, deci nu aveau dreptui politice, dar aveau obligații
militare și fiscale și erau oameni liberi din pdv juridic; în general străinii din
Sparta, care locuiau la marginile cetății (meșteșugari, negustori, etc)
- Hiloții = sclavii, aparțineau statului, dar erau dați în folosința familiilor de
spartani pt a le lucra pământurile.
 Organizarea politică- instituțiile statului spartan:
APELA - adunarea cetăţenilor (spartanii de la 30 ani): discută şi votează legile
(prin aclamații)
GERUSIA - sfatul bătrânilor; Tribunal suprem, propune legi
2 REGI - şefi ai armatei, mari preoţi.
5 EFORI - conducători supremi în stat, judecă procesele.
Sparta se impune în faţa altor polisuri greceşti (Corint, Megara, Egina etc.) şi
formează Liga peloponesiacă.

ATENA - polis întemeiat de ionieni în Atica.

În sec. VIII – VII î. Hr. era un stat aristocratic, condus de aristocraţia gentilică
(eupatrizii). Din rândul eupatrizilor, în fiecare an se alegeau arhonţii (judecători).
În urma reformelor din perioada sec VII_V î. Hr, realizate de Dracon,Solon,
Clistene şi Pericle, statul atenian se democratizeză.
 Reformele lui Dracon (621 î. Hr) : a introdus primele legi scrise, foarte aspre
(deoarece prevedeau pedeapsa cu moartea și pt. delictele minore, se spunea
despre aceste legi că „au fost scrise cu sânge”)
 Reformele lui Solon (594 î Hr): a scris prima constituție
 A interzis vânzarea datornicilor (greci) ca sclavi
 A anulat datoriile și a limitat marea proprietate a eupatrizilor.
 A răscumpărat sclavii atenieni aflați în alte cetăți
7
  A împărțit populația Atenei după avere (nu după neam)
 Participarea la conducerea cetății era delimitată de avere, nu de originea
gentilică.
 A pus bazele instituțiilor Atenei:Ecclesia, Consiliul celor 9 Arhonți,
Consiliul celor 400 buleuți (devine mai târziu Consiliul celor 500)
 Heliaia - tribunal format din 6000 membri -rol juridic
 Reformele lui Clistene (508-507):
 A împărțit populația pe criterii teritoriale (100 deme), nu pe criterii de avere
sau gentilice, ceea ce a determinat creșterea puterii „demosului”
 A introdus „ostracismul” pt a preîntâmpina instaurarea tiraniei
 Drepturi egale pt toți cetățenii, indiferent de avere
 Consiliul celor 400 a devenit Consiliul celor 500 de buleuți (aveau rol
executive, erau aleși prin tragere la sorți)
 A înființat Colegiul celor 10 strategi
 Reformele lui Pericle (443-429) - secolul de aur al democrației ateniene, când
polisul s-a bucurat de democrația direct, nu indirectă. I se mai spunea „Pericle
Olimpianul” datorită seriozității și gravității lui, la fel ca a zeilor.:
 Funcțiile erau acordate prin tragere la sorți (să creeze drepturi egale la
conducere)
 Fiecare funcționar de stat, primea o retribuție, ceea ce permitea și celor săraci
să se implice în administrarea și conducerea treburilor cetății. Pericle a
aprobat plata pentru munca juridică și pentru soldați, marinari și
administratori.
 Extinse atribuțiile Ecclesiei, care devine cea mai importantă instituție politică
a Atenei
 În timpul său au fost construite cele mai frumoase temple pe Acropole,
inclusive Parthenonul (templul zeiței-fecioare - Atena)
Organizarea socială:
- Au drepturi politice doar cetățenii: -bărbații născuți în Atena, care posedă un lot
de pământ
- Nu au drepturi politice: femeile, străinii (metecii) și sclavii
Organizarea politică: - instituțiile Atenei
- ECLESIA – adunarea cetăţenilor (aprox. 4000 cetățeni) – adoptă legi,
ostracizează pe cei consideraţi periculoşi. Cetăţenii săraci sunt plătiţi pentru a
putea participa la şedinţe.
- BULE (Boule)– sfatul cetăţii din 500 membrii aleşi prin tragere la sorţi –
pregăteşte proiecte de legi (propune legi), pregăteşte ordinea de zi pentru
şedinţele Eclesiei, anunţă adunarea cetăţenilor.
- HELIAIA – Tribunal – 6000 membri aleşi prin tragere la sorți, din fiecare trib,
pentru un an. Cei acuzați trebuiau să își expună pledoaria lor pt a se apăra, apoi
exista o „curte de jurați” care urma să voteze secret verdictul „vinovat” sau
„nevinovat”. În cazul unui nr egal de voturi între „vinovat” - „nevinovat”, cel
8
 acuzat era considerat nevinovat, pt că se spunea că el a obținut „votul Atenei”.
Pedepsele erau acordate în funcție de gravitatea faptei: amenzi, pedepse
corporale, închisoare, exilul, sau moartea. De ex. în 399 î. Hr. marele filosof
Socrate a fost acuzat de împietate față de zei, așadar a fost condamnat la moarte
prin otrăvire. Cu toate că discipolii lui l-au încurajat să facă apel pt exil pe viață
sau măcar să accepte să fie ajutat de ei să evadeze, acesta a preferat moartea,
considerând că nesupunerea în fața legii (chiar nedreaptă) nu este un mod de
viață demn pt el, iar viața în afara Atenei nu-și avea rostul.
- MAGISTRAŢII – sau Colegiul celor 10 strategi, aleşi de Eclesia pentru un an.
Şefi ai armatei, conduc viaţa politică.
S-au menținut CONSILUL CELOR 9 ARHONȚI și AREOPAGUL, dar aceste
instituții, altă dată reprezentative pt forța eupatrizilor, în sec V î. Hr. aveau doar un
rol juridic (tribunale), pt a judeca abaterile grave (ex crime)
În sec. V î.Hr. Atena şi statele aliate cu ea formează Liga de la Delos, în care Atena
era hegemon. Între Liga de la Delos şi Liga Peloponesiacă a izbucnit războiul
peloponesiac (431-404 î.Hr.), soldat cu victoria Spartei şi slăbirea polisurilor
greceşti în faţa duşmanilor (vezi mai jos)

ISTORIA POLITICA A POLISURILOR GRECEŞTI

Războaiele medice (500 -480 î. Hr.)
Sec. V î. Hr. Persia (Darius) îşi extinde stăpânirea asupra polisurilor din Asia
Mică→ Atena sprijină polisurile împotriva lui Darius
→ 490 Î.Hr. Darius atacă polisurile din Grecia continentală
 Maraton – atenienii (Miltiade) înving armată perşilor
→ 480 î.Hr. Xerses, urmaşul lui Darius atacă pe greci
 Termopile -6000 greci conduşi de Leonidas înfrânţi în urma trădării lui
Ephialte (cei 300 spartani au rămas să moara până la ultimul)
Azi, inscripția de pe statuia lui Leonidas amintește jertfa spartanilor:
„Trecătorule, du-te şi spune Spartei, că noi am murit aici apărând legile ei”
 Salamina – grecii conduşi de Temistocle (atenian) distrug flota persane
(spartanii doreau sa părăsească bătălia pentru a apăra Peloponesul, dar
Temistocle l-a chemat pe Xerses să atace mai repede pentru a nu pleca grecii
)- persanii învinşi
 Plateea – persanii înfrânţi definitiv
„În urma acestei invazii gigantice, pe pământ şi pe mare, care ne-a insuflat o
spaimă deznădăjduită, a rezultat o extremă unire între noi toţi.”
Platon „Legile”
Războaiele peloponesiace (431-404 i.Hr.)

9
În timpul confruntărilor cu persanii s-au format două alianţe greceşti în scopul
defensiv:
 Liga de la Delos: Atena şi polisurile democratice
 Liga peloponesiacă: Sparta şi polisurile aristocratice
Atena şi-a impus hegemonia asupra aliaţilor→conflict cu Sparta . În acest conflict
au fost antrenate toate polisurile greceşti→decăderea lor: - 404 î. Hr. Sparta
învinge Atena dărâmându-i zidurile şi distrugând-o. De această slăbiciune va
beneficia Filip macedoneanul care va cuceri polisurile greceşti, în 338 î. Hr (bătălia
de la Cheroneea)

IMPERIUL MACEDONEAN
Macedonia ,capitala Pella, era desconsiderată de greci, fiind asimilată lumii
barbare
Filip al II-lea Macedoneanul (359-336î.Hr)- rege al Macedoniei
- organizează armata macedoneană în jurul falangei: corpul de bază al armatei:
formata din 16 randuri ( acest numar putea varia intre 4 si 50 ). Armamentul
obişnuit era compus din: casca, platosa, scut rotund, lance si sabie cu doua
tăişuri.
- aristocraţia forma cavaleria; oamenii de rând formau infanteria
- cuceriri:Tracia, →venituri din zăcămintele de aur
- →338 î. Hr Cheroneea supunerea polisurilor greceşti
- 337 î. Hr. pentru a menţine sub stăpânirea sa pe greci Filip cere acestora unitate
în lupta cu adevăratul duşman, Imp. Persan→formată Liga de la Corint

Alexandru cel Mare (336-323î. Hr) educat de Aristotel; urmăreşte formarea unui
imperiu universal, în care colaborarea paşnică să excludă violenţa
- 335 î. Hr. cucerirea geţilor de la Istru , înrobirea lor; înfrântă revolta grecilor
conduşi de Teba
- 334-333î. Hr. cucerirea Imp Persan în urma victoriilor asupra lui Darius al III-
lea la: Granicos, Halicarnas, Pamfilia, Gordion, Issos. Cucereşte oraşele
Feniciei
- 331 î. Hr. cucerirea Egiptului,- Alexandru este întâmpinat ca un eliberator de
către egipteni, fiindcă perşii nu erau iubiţi în această parte a lumii. Dorind să
răspândească elenismul pe valea Nilului, tânărul rege întemeiază în vestul deltei
oraşul Alexandria, primul cu acest nume, ce avea să devină noua capitală a
Egiptului, destinată unui viitor înfloritor. El reface sanctuarele şi încredinţează
administraţia Egiptului mai multor conducători civili şi militari macedoneni.
- 2 oct 331 î. Hr. la Gaugamela – Darius III cu aprox.1 milion soldaţi persani,
face o ultimă încercare de a învinge pe Alexandru→înfrânt de macedoneni

10
- Darius - un fugar. Toate capitalele sunt cucerite, iar bogăţiile luate, dar
Alexandru îi cruţă pe localnici şi le respectă obiceiurile. Proclamându-se rege al
Asiei, este primit ca atare la Babilon şi Susa;
- După asasinarea lui Darius, Alexandru se consideră succesorul lui: numeşte
conducători greco-macedoneni în oraşele cucerite
- Rezistenţa perşilor nu încetează decât o dată cu supunerea Sogdianei şi a
Bactrianei, unde Alexandru se căsătoreşte, după ritualurile persane, cu prinţesa
Roxana, fiica nobilului Oxyartes. Pentru a realiza o uniune adevărată între
învingători şi învinşi, Alexandru şi-a îndemnat adjuncţii să facă la fel şi i-a
încurajat pe soldaţi să-şi găsească soţii persane.
- 327-326 î. Hr. Campania în India- acordă stăpânirea regelui Indian Porus;
armata lui Alexandru se opreşte pe râul Gange de unde se reîntoarce acasa.
- Astfel, cel mai întins imperiu din istorie, se întindea de la Dunăre până la
hotarele sudice ale Egiptului, şi de la Marea Adriatică până în Indus.
- Organizarea Imperiului Macedonean: Imperiul macedonean era un
conglomerat de popoare pe care Alexandru a încercat să le contopească într-un
singur stat. În acest scop a menţinut modelul administrativ al Imperiului Persan
sprijinindu-se pe macedoneni, greci şi persani. Alexandru cel Mare devine un
despot oriental, impunând supuşilor eticheta de curte: plecăciunea la pământ,
sărutul papucilor, adorarea lui ca un zeu etc.
- Sunt construite numeroase orașe numite Alexandria, în care se înființează
biblioteci și piețe publice, teatre, astfel încât cultura greacă să aibă un rol
esențial în omogenizarea culturală a locuitorilor.
- Deoarece popoarele se aflau în diferite stadii de dezvoltare economică şi timpul
a fost scurt pentru a se realiza o bază economică unitară, iar coeziunea asigurată
de armată nu a putut fi un factor decisiv în menţinerea intactă a imperiului,
acesta s-a destrămat după moartea lui alexandru.
Ultimii ani: divinizarea lui Alexandru, aducerea la conducerea imperiului şi a
funcţionarilor persani, beţiile şi orgiile sexuale, comportamentul neloial faţă de
prietenii săi →la 32 ani Alexandru moare (sau este otrăvit)
-regatul său se destramă în mai multe regate elenistice, conduse de diadohi, dintre
care cele mai importante au fost: Egiptul (Regatul Ptolemeilor), Siria (Regatul
Seleucizilor) şi Macedonia (Regatul Antigonizilor).
-elenismul: perioada sec IV-II î. Hr: simbioza elementelor de cultură grecă cu
elemente de organizare politică orientală.
ISTORIA ROMEI ANTICE

Mediul geografic, populațiile:

Italia este mărginită de trei mări: Mediterană (sud), Tireniană (vest), Adriatică
(est)
Triburile italice (de origine indo-europeană):
 Latinii – s-au aşezat pe cursul inferior al Tibrului, în Latium (sec.al X-lea î. Hr.), Sabinii –
în centrul Italiei, samniţii, volscii, umbrii, veneţii, oscii etc.
11
 Alte populații ale Italiei antice:
 Etruscii – popor de origine incertă, s-au aşezat în Etruria înainte de anul 1000 î. Hr.. Au
creat prima civilizaţie importantă din peninsulă. Au influenţat civilizaţia romană în
arhitectură, în metalurgia bronzului, tehnica bijuteriilor etc. Lupoaica este, la origine, un
simbol etrusc, dar a fost preluat de romani pentru a ilustra legenda privind întemeierea
Romei.
 Ligurii – popor pre-italic, care şi-a păstrat limba şi modul de viaţă mult după cucerirea
romană.
 Grecii – aşezaţi în cursul marii migraţii în Grecia Magna. I-au influenţat pe romani în
urbanism, arhitectură şi administraţie.
 Roma va deveni cea mai puternică din cadrul confederaţiei oraşelor latine, pe care le va
supune din 338 î.Hr. Până în sec. al III-lea î. Hr. a fost cucerită toată Italia. Populaţiile
italice au fost cucerite sau au acceptat supremaţia Romei.
→ Din anul 89 î. Hr. aliaţii din Italia (socii) au obţinut, în urma unui război, cetăţenia
romană. Diferenţa dintre numele de latin şi cel de roman a dispărut.

ORGANIZAREA POLITICĂ A ROMEI

Întemeierea Romei.

- 21 aprilie 753 î. Hr.: tradiţia spune că Romulus, după uciderea fratelui său Remus, a
întemeiat, între cele şapte coline, pe malul fluviului Tibru, o nouă cetate, Roma.
Principalii autori care vorbesc despre această legendă sunt Vergilius, Eneida şi Titus
Livius, Ab urbe condita („ De la fundarea Romei”)
- Cercetările arheologice au demonstrat că, pe la jumătatea secolului al VIII-lea î.Hr., au
existat urme de locuire în zona colinei Palatin, ceea ce arată că legenda despre
întemeierea Romei are un sâmbure de adevăr.

I. REGALITATEA (753-509 Î. HR.)

- Până în 509 î. Hr. au condus Roma şapte regi, dintre care ultimii trei de origine etruscă
(cărora le este atribuită construirea primelor fortificaţii la Roma şi iniţierea primelor
lucrări edilitare de interes public: marele canal colector al oraşului, primul For roman de la
poalele colinei Palatin şi templul de pe colina Capitoliu):
- Regii romani:
 Romulus,
 Numa Pompilius: legiferează şi pune bazele religiei,
 Tullus Hostilius: organizează armata, cucereşte Alba Longa (cetatea de unde au plecat cei doi fraţi legendari),
 Ancus Marcius: organizează economia (întemeiază portul Ostia la vărsarea Tibrului în mare),
 Tarquinus Priscus,
 Servius Tullius, a urbanizat cetatea (a construit primul zid de incintă al Romei), a înfiinţat comiţiile centuriate, a
făcut o serie de reforme, conform cărora calitatea de cetăţean a fost condiţionată nu de origine, ci de venit.
 Tarquinus Superbus, a fost alungat, în urma unei răscoale a populaţiei, şi s-a proclamat Republica.
Instituţiile politice în Roma regală:
 Regele (Rex): ales de Adunarea Poporului; avea atribuţii limitate (era judecător şi mare
preot),

12
 Senatul (Senatus), alcătuit numai din patricieni (300 de membri), elabora legile,confirma
alegerea regelui şi-i controla activitatea,
 Adunarea poporului (Comitia curiata); - cetățenii romani adulți- bărbații;
alegeau regele (confirmat de Senat), votau legile propuse de Senat
Organizarea socială:
 Patricienii (patres= părinți ai vechilor ginți din timpul lui Romulus): singurii care puteau
ocupa funcţii politice,
 Plebea (plebs): oamenii de rând, liberi, săraci (ţărani, meşteşugari şi negustori); nu aveau
drepturi politice
509 î. Hr. este alungat Tarquinius Superbus - ultimul rege (etrusc) al Romei. Romanii au jurat
să nu mai aibă monarhie și să nu mai fie conduși de un singur om (mono-unul singur), tot
poporul (publicul) să conducă cetatea → Roma va deveni republică
→ republica: „res” = lucru, acțiune ; „public” = popor

II. ROMA REPUBLICANĂ (509-27 Î. HR.)

- Se impune un nou regim politic bazat pe “res publica” (treburile publice).

- Principalii beneficiari au fost patricienii (patres).
- Roma va cunoaşte, pentru următoarele două secole şi jumătate, o dublă confruntare:
→cu plebeii - pt câștigarea drepturilor plebeilor
→ cu triburile învecinate - pentru cucerirea Italiei
• plebea împotriva patriciatului (494 – 287 î. Hr.). Într-o primă fază au ales ca formă de
luptă secesiunea pe colina Aventin (494 - 493 î. Hr.) şi au obţinut dreptul de a avea doi
tribuni (apoi 5, în final numărul lor ajungând la 10) care să le apere interesele în Senat,
apoi, prin „Legea celor 12 table” (451 î. Hr.), numeroase drepturi egale cu ale
patriciatului:
- oprită interdicţia căsătoriilor dintre patricieni şi plebei - legea XI (până în 287 î.Hr.
această lege va fi anulată)
- unul dintre consuli va fi desemnat de plebe,
- plebeii au dreptul să aleagă 2 tribuni ai poporului, pers. sacre şi inviolabile care
apără drepturile plebeilor faţă de abuzurile magistraţilor; ei au dreptul de apel în
cazul pedepsirii sau arestării unui cetăţean; au dreptul de veto (de opunere)
asupra actelor oficiale ale magistraţilor şi asupra hotărârilor Senatului
- plebeii au dreptul de a fi aleşi consuli, cenzori, dictatori
- hotărârile adunării plebeilor să aibă putere de lege în întreg statul roman.
→ se va forma noua nobilime (nobilitas) - plebeii bogaţi împreună cu patricienii

Organizarea politică a Romei republicane:

Esenţa acestei forme de guvernare a fost exprimată prin expresia

„Senatul şi poporul roman” (Senatus populusque romanus)
SPQR - era considerată semnătura statului republicii romane,
apărea și pe stema Romei
13
  Statul funcţionează datorită colaborării dintre Senat, magistraturi şi Comiţii
(adunările poporului).
1. Senatul (principala instituţie politică): era format din patricieni (patres), trecuți de 60 ani,
conducătorii celor mai vechi ginți ale romanilor, şi foşti consuli (consulares), aleși de
către cenzori, dintre foștii consuli. Funcția de senator era acordată pe viață.
Rolul Senatului era de:
 a-i sfătui pe magistraţi,
 de a administra finanţele statului,
 de a conduce politica externă,
 de a autoriza deciziile populare (ale Adunărilor poporului);

“Senatul are mai întâi deplina putere asupra tezaurului public. Căci el dispune de
toate veniturile şi de toate cheltuielile […] De asemenea, [se ocupă] de crimele săvârşite în
Italia, care cer o cercetare publică […]; dacă vreun particular sau vreun oraş din Italia are
nevoie de o împăcare [… ]. Poporul n-are deloc de-a face cu nimic din toate acestea.”
(Polybios)

2. Magistraturile (succedate într-o ordine bine stabilită: cursus honorum – „scara

onorurilor”).
 După caracterul lor sunt:
- Ordinare (obișnuite) : 2 consuli, 2 pretori, 2 cenzori, etc
- Extraordinare: Dictatura
- Magistrații superiori și dictatorul aveau drept de imperium: comanda armatei
 După durata lor:
- Anuale: Consulatul, Pretura, Edilitatea, Qvestura.
- Cu o durată bine definită: Cenzura (18 luni), Dictatura (6 luni), Comandantul cavaleriei (6 luni).

Funcţionarea magistraturilor au la bază trei principii:

- Anualitatea (mai puţin excepţiile);
- Colegialitatea, cel puţin doi (în afară de dictator şi de comandantul cavaleriei);
- Gratuitatea.
La acestea se mai adaugă:
- imposibilitatea ocupării aceleiaşi magistraturi doi ani succesivi (principiu încălcat în perioada de criză a
Republicii);
- nici un magistrat nu poate fi demis înainte de terminarea perioadei mandatului.

 Consulatul: (în locul regelui) doi membri, aleși pt 1 an de către comițiile centuriate;
- îşi începeau activitatea la începutul fiecărui an calendaristic (1 martie apoi 1 ianuarie, din
sec. II î. Hr.). Se impunea să ia decizii responsabile, deoarece fiecare consul era în funcție,
câte o lună alternativ, fiecare consul având dreptul de a verifica activitatea consulului care
a condus statul în luna precedentă.
- Aveau rolul de:
 a convoca adunările și prezidau Ad. poporului;
 a lua auspiciile;
 a conduce în politica internă şi externă;
 iniţiativă legislativă (propun legi);
 conducători supremi ai armatei.
14
 “Consulii, când nu se găsesc în fruntea armatei,ci se află în Roma, sunt stăpâni pe toate
treburile publice. Ceilalţi magistraţi le sunt supuşi şi îi ascultă, afară de tribunii poporului.
[…] Consulii convoacă reuniunile în cazurile urgente, se ocupă de toate problemele publice
care trebuie reglementate de popor, convoacă comiţile, prezintă proiectele de legi, aplică
deciziile majorităţii. Puterea lor este aproape absolută în privinţa pregătirii şi conducerii
unui război.”
(Polybios)

 Pretura: doi pretori cu atribuţii judiciare („polițiști” și judecători);

 Cenzura: doi cenzori care alcătuiesc listele pentru Senat, pe baza censului (impozit),
fac recensământul populaţiei şi stabilesc regimul fiscal;
 Questura: mai mulţi questori (20) cu atribuţii financiare; vindeau prăzile de război,
administrau finanțele publice.
 Edilii: se ocupau de problemele cotidiene ale cetăţii: mențin ordinea și siguranța
publică, aprovizionarea pieței din Roma, întreținerea clădirilor publice, organizarea
sărbătiorlor populare etc.
 Dictatura: în caz de mare primejdie pentru Roma unul dintre consuli era investit, pe
o perioadă de 6 luni cu puteri nelimitate. Toate celelalte magistraturi, cu excepţia
tribunului plebei, erau suspendate
 Comandantul cavaleriei (magister equitum): cu rol de control al activităţii
dictatorului.
“În caz de război greu sau de tulburări interne,- dacă Senatul va hotărî -, un sigur
magistrat să aibă aceleaşi drepturi ca şi consulii, dar nu mai mult de 6 luni […]. După ce la
Roma a fost creat pentru prima oară un dictator, plebea s-a simţit cuprinsă de o mare
spaimă, văzând lictorii care purtau securi, şi a devenit mult mai zeloasă în a asculta ordinele
primite ”
(Titus Livius)
 Tribunatul plebei: era alcătuit, iniţial, din doi magistraţi:
 aveau funcţia de a-i proteja pe cetăţeni (îndeosebi plebea) de acţiunile arbitrare
ale celorlalte instituţii de conducere;
 aveau drept de veto faţă de orice măsură a unui magistrat sau a Senatului;
 persoanele lor erau sacrosante.

“[…] au început consfătuirile între patricieni şi popor, în scopul înfăptuirii armoniei

şi solidarităţii dintre cele două clase, hotărându-se condiţiile înţelegerii: poporul să-şi aibă
dregătorii săi proprii,de care să nu se atingă nimeni, şi care să aibă dreptul de a se împotrivi
consulilor prin veto; nici unul dintre patricieni să n-aibă dreptul de a face parte din
rândurile acestor magistraţi.”
(Titus Livius)

3. Adunările poporului (comitia):

- Comitia curiata (organizată pe curia): au un rol minor: adopţiuni, testamente etc

15
- Comitia centuriata (organizată pe centuria -grup de 100 soldați): se desfăşurau pe
Câmpul lui Marte votanții erau repartizaţi într-o anumită centurie în funcţie de averea pe
care o aveau, pentru a le putea fi stabilit impozitul), așadar și dreptul la vot. Din 193 de
centurii care aveau drept de vot, primele 98 centurii erau reprezentanții celor bogați, ei
aveau totdeauna majoritatea voturilor.
- În anul 241 î. Hr. a avut loc o reformă pe criterii fiscale și teritoriale, prin care populația
fiecărui trib teritorial a fost împărțită conform averii locuitorilor în 5 clase și fiecare clasă
în câte două centurii („iuniores” și „seniori”) (asemănare cu reforma lui Solon și a lui
Clistene, care i-a împărțit pe atenieni în categorii fiscale și teritoriale, în funcție de
avere). Noua structură organizatorică a ridicat importanța păturii de mijloc, dar nu și a
celor nevoiași .
Atribuțiile comițiilor centuriate: → hotărau în problemele războiului şi păcii (atribuție care
mai târziu va trece sub controlul senatului)
→ alegeau consulii, pretorii şi cenzorii;
→ în domeniul juridic aveau dreptul de a judeca apelurile introduse împotriva unor
sentințe ce pronunțau pedeapsa cu moartea sau exilul.
- Comitia tributa (organizată pe triburi): îşi avea originea în adunările plebeiene,
convocate de triburi încă din secolul al V-lea î. Hr.:
→ alegeau tribunii plebei (aleşi apoi de Concilium plebis), edilii şi qvestorii,
→ luau hotărâri obligatorii pentru plebe.
- Din anul 287 î.Hr, prin legea Hortensia, deciziile comitiilor tribute aveau putere de lege și
fără a fi fost aprobate de Senat, devenind izvorul principal al legislației romane.
- Pentru cetățeanul roman era foarte importantă implicarea în viața politică, deoarece se
considera că astfel se atinge bunăstarea poporului, iar expresia „Salus populi suprema lex”
arată interesul cetățenilor pentru viața politică.

MARILE CUCERIRI
Au dus la transformarea Romei într-un imperiu mediteranean
 Sec. V-III î.Hr. – Roma cucereşte Italia (luptele cu galii, latinii, etruscii, samniţii
şi grecii):
până în secolul I. î. Hr. a fost organizată ca o federaţie de cetăţi care îşi păstrau
autonomia internă, dar se obligau să respecte autoritatea Romei. Roma s-a
transformat într-o putere mediteraneană, drept pentru care a intrat în conflict cu
Cartagina, cea mai mare putere maritimă şi comercială a vremii;
 264-146 î. Hr. – războaiele cu Cartagina pentru controlul Mării Mediterane (
răzb. punice);
 168 î. Hr. – cucerirea Macedoniei;
 146 î. Hr. – cucerirea Greciei (devenită provincia Ahaia);
 63 î. Hr. – Roma anexează în întregime Asia Mică şi Siria, în urma războaielor cu
Mitridate, regele Pontului;
 Hispannia a fost moştenită de la cartaginezi, iar Gallia va fi cucerită de Caesar.
 30 î. Hr. – Egiptul devine provincie romană.

→ Roma îşi va asigura dominaţia asupra întregului bazin al Mării Mediterane care va
deveni un „lac roman”, numită de romani Mare Nostrum.
16
 CONSECINŢELE CUCERIRILOR TERITORIALE. CRIZA REPUBLICII.

 Pe plan social -economic, se adânceşte conflictul dintre bogaţi şi săraci. Alături de

patricieni şi plebei apare o categorie intermediară: cavalerii (noii îmbogăţiţi-nobilitas).
Societatea romană se va împărţi în senatori, nobilitas şi plebei, alături de care vor
exista o mare masă de sclavi. Au loc o serie de răscoale ale sclavilor, de ex răscoala lui
Spartacus din 73-71 î. Hr , finalizată cu înfrângerea sclavilor de către gen Crassus și
uciderea câtorva mii de sclavi, fiind răstigniți pe drumul de la Roma spre Capua.
Această răscoală s-a numit și războiul gladiatorilor, deoarece Spartacus a ridicat la luptă o
mare parte a sclavilor - gladiatori alături de alți sclavi și țărani sărăciți, dând conflictului
un caracter al războiului civil.
- O altă urmare socială se reflectă în sărăcirea țăranilor ai căror fii erau implicați în
nesfârșitele războaie, astfel, fermele au rămas nemuncite; munca la câmp nu mai era
rentabilă datorită abundenței produselor agricole aduse din noile teritorii cucerite.
Numeroși țărani au fost nevoiți să-și vândă proprietățile agricole, care au ajuns în
mânile marilor latifundiari agricoli, cea mai mare parte a oamenilor de rând au fost
pauperizați (sărăciți)

 Pe plan politic, populaţia s-a împărţit în două partide: optimates- optimaţii (senatorii)
şi populares - popularii (plebea şi cavalerii). Aceste partide vor transforma lupta
de idei în răzb.civile;

 Pe plan militar, generalii au dreptul de a-şi înzestra militarii, drept consecinţă se

formează armatele de mercenari care vor duce la apariţia războaielor civile.
(vezi mai jos reforma lui Marius)

 Pe plan cultural: influenţa elenismului a dus la dispariţia celebrei virtuţi romane

(virtus romana), la decăderea moravurilor. Vechii zei ai romanilor care aveau
atribuții protectoare asupra comunității, ex: zeii casei larii și penații, Ianus (zeul
protector al ușilor Romei, zeița Vesta, păstrătoarea focului din vatră etc,) au fost
înlocuiți, prin fenomenul interpretatio romana, cu diverși zei preluați de la greci. De
ex zeița frumuseții și a iubirii Afrodita a devenita zeița Venus, Zeus- zeul suprem a
devenit Jupiter, Dyonissos- cel care aduce distracția și băutura a devenit Bacchus etc.
Așadar, zeii romanilor ilustrau noile lor valori preluate din lumea greco-orientală:
luxul, plăcerile carnale, distracția, lenevia etc.
Singura soluţie pentru ieşirea din criză era reforma instituţională care va duce,
inevitabil, la schimbarea sistemului politic.

Încercări de reformă :
 Tiberius Gracchus, tribun al poporului în anul 133 î.Hr. Iniţiază o lege care viza
refacerea proprietăţii statului (ager publicus-ogorul public) şi împărţirea de loturi de
pământ în noile provincii, oamenilor săraci. Este asasinat de opozanţii lui după terminarea
stagiului;
 Caius Gracchus, tribun al poporului în anul 123 şi 122 î.Hr.:
17
  pune în vânzare grâu la preţ redus;
 acordă drept de judecată cavalerilor alături de senatori;
 propune acordarea cetăţeniei romane populaţiei libere din Italia (socii);
 vrea să creeze o colonie pe teritoriul Cartaginei ai cărei locuitori să aibă drept de cetăţenie
romană.
Este şi el asasinat după terminarea stagiului.
 Caius Marius: face o reformă militară în anul 107 î. Hr. care va transforma vechile
legiuni romane (formate din soldați de elită, proveniți din rândul celor bogați care îți
permiteau inzestrarea lor cu arme) într-o armată permanentă, de profesie. Generalii vor
avea posibilitatea de a-şi remunera soldaţii (de a-i plăti), care primeau de acum solda, însuși
Marius intervenind pt a-și împroprietări soldații cu pământ în noile provincii. Astfel,
legiunile nu mai erau armatele elitei romane, formate doar din oamenii bogați, cu moșii.
Foarte mulți soldați vor proveni din rândul celor săraci, formându-se de fapt, armate
personale ale generalilor care își răsplătesc soldații credincioși , ceea ce va determina şi
declanşarea războaielor civile.
 Efectele crizei:
 Consulatele repetate ale lui Marius;
 Dictatura pe viaţă a lui Sylla şi Caesar;
 Războaiele civile dintre Sylla şi Marius, Caesar şi Pompeius, Octavianus şi
Antonius.
 Triumviratele: colegii formate din trei bărbaţi care-şi împart puterea:
1. 63-53 î. Hr.: Caesar – Pompeius – Crassus;
2. 44-31 î. Hr.: Octavianus – Antonius – Lepidus.

 Caesar (asasinat pe 15 martie 44 î. Hr.)şi Octavian vor transforma Republica

romană într-o noua formă monarhică: Principatul (27 î Hr.).

Ultima fază a agoniei Republicii a fost conflictul dintre Antonis și Octavianus,

finalizat cu înfrângerea lui Antonius în bătălia de la Actium și cucerirea Egiptului
(anul 31 î.Hr.). Drumul spre puterea deplină a lui Octavianus este deschis. Totuși,
Octavianus este precaut, știe prea bine că romanii nu agreează conducerea unui
rege, deci Republica trebuie salvată, măcar în mod simbolic. Astfel că, la 13 ian
27 î. Hr, în cadrul ședinței din Senat, Octavianus anunță că Republica a fost
salvată, rolul său s-a finalizat și are de gând să se retragă. Senatul îi cere să
rămână la conducere, el fiind cel care poate asigura stabilitate. Roma devine un
imperiu, o nouă formă de conducere, în care instituțiile republicane s-au menținut
simbolic mai ales în prima perioadă imperială, aceea a Principatului.
III. IMPERIUL ROMAN (27 î. Hr. - 476 d. Hr.)

A. PRINCIPATUL (27 î. Hr - 284) - a fost impus de Octavianus și reprezintă un

compromis între forma de guvernare republicană și cea monarhică. Se păstrează cele
mai multe instituții republicane (magistraturile, senatul, adunarea poporului) dar mare
parte din acestea sunt controlate de împărat.

18
 “Magistraturile care s-au transmis din bătrâni […] dăinuiesc încă până astăzi, în afară de cenzură. Împăraţii şi-au
adjudecat toate demnităţile de mare prestigiu din timpul Republicii acceptate de bună voie de Senat şi de Adunare, păstrându-le
titulatura în afară de dictatură. Ei au grijă să-şi consolideze prerogativele sub denumirea titulaturii de imperator.”
(Cassius Dio)
Organizarea politică a Principatului:
Principatul era o „monarhie sub o umbrelă republicană”, adică sunt păstrate instituţiile
republicane dar sunt golite de conţinut sau deţinute de împărat.

 Împăratul deținea toată puterea. Pârghiile puterii imperiale erau reflectate de titlurile lui
Octavianus:
 Tribunicia potestas (puterea tribuniciară): era exercitată prin intermediul magistraturii de
Tribun al plebei.
“Cât priveşte puterea denumită tribunicia, pe care o poseda odinioară floarea cetăţenilor romani, le da dreptul
[împăraţilor] să anuleze orice decizie luată de altcineva, dacă nu sunt de acord…; dacă li se pare că sunt jigniţi cu vorba sau cu
fapta, pot să-l distrugă pe făptaş fără judecată.”
(Cassius Dio)
 Imperator –deţinerea comenzii militare excepţionale (comanda armatei şi a
provinciilor pe care aceasta era cantonată) .
 Consulatul – împăratul deţine puterea politică în calitate de consul.
 Cenzura – alcătuieşte listele pentru intrarea în Senat (pe baza censului) în calitate de
cenzor.
 Pontifex Maximus (Mare Preot) – conducătorul întregii vieţi religioase a imperiului.
 Augustus - cel prea slăvit, lăudat, sacru.
 Princeps senatus – primul dintre senatori, preşedintele Senatului.
 Pater Patriae (din anul 2 î.H.)- părinte al patriei.
“Împăraţii sunt stăpânii de drept ai tuturor lucrurilor sacre şi sfinte”.
(Cassius Dio)
“Şi celelalte temple s-ar fi prăbuşit în ruine / De nu le-ar fi ocrotit grija piosului prinţ.”
(Ovidius)
Moştenitorii tronului imperial purtau supranumele de Caesar, spre deosebire de împărat, care
se numea Augustus. Prin practica adopţiilor, Principatul va cunoaşte patru dinastii:
- Iulia – Claudia ; Flaviilor; Antoninilor; Severilor:

 Senatul- este menţinut (limitat la 600 membri), ca organ legislativ şi judecătoresc

suprem, al cărui princeps avea dreptul să-l convoace şi să-i prezideze şedinţele, să
conducă politica externă, să declare război şi să încheie pace.

În timpul Principatului, Roma a ajuns la maxima sa expansiune, mai ales în timpul lui Traian
(98-117), cunoscând o perioadă de liniște și prosperitate (pax romana), de consolidare a
Imperiului prin romanizare.
Romanizarea: a dus la omogenizarea și civilizarea populațiilor cucerite, conform tiparelor
culturii romane. Limba latină a fost asimilată de către populațiile cucerite, datorită mai multor
factori ai romanizării:
• Armata și administrația: - fiecare provincie era controlată de administrația romană
devenind provincii senatoriale sau provincii imperiale. Provinciile asigurau îmbogățirea

19
 Romei prin resursele preluate de aici; populația cucerită era nevoită să învețe limba
latină pt a comunica cu noiii cuceritori.
• Veteranii - după presatarea serviciului militar, care putea să dureze peste 20 ani soldații,
erau lăsați la vatră, fiind încurajați să rămână în proivincia pe care au apărat-o. Ei
aveau dreptul de a se căsători în regiunea pe care au apărat-o, primesc o răsplată bănească
şi foarte important - împroprietărirea cu pământ. Există documente scrise în care este
atestată lăsarea la vatră a unor trupe în Dacia.
• Coloniștii - veniți din alte provincii (Hispania, Africa, Norricum etc), aveau rolul de a
exploata mai ales minele de aur din zona Apusenilor de azi, dar și de a popula Dacia cu
latinofoni, promotori ai civilizației romane.
• Religia - este un factor important al romanizării prin sincretismul religios , care asigură
întrepătrunderea elementelor religioase ale cuceritorilor cu cele autohtonilor. Astfel vom
întâlni peste tot urme ale interpretatio romana - adorarea zeilor cu nume roman:
Jupiter, Venus, Marte etc.

CRIZA SECOLULUI AL III-LEA; CĂDEREA IMP ROMAN DE APUS

Este o triplă criză:
1) Politică: conflicte violente între mai mulţi împăraţi proclamaţi de armată, având domnii
efemere şi lipsite de autoritate (anarhia militară);
2) Militară: comandanţii militari acaparau puterea cu ajutorul soldaţilor care s-au
transformat în mercenari;
3) Economico-socială: decăderea economiei şi adâncirea clivajului social.

B. DOMINATUL (284-476)
Iniţiator: Diocletianus (284-305); acesta va lua măsuri pt salvarea Imperiului Roman

 Pune capăt crizei prin transformarea sistemului politic, astfel încât împăratul să aibă
puterea deplină, instituțiile republicane care existau anterior cu puetere limitată, acuma
decad definitiv;
 Se proclamă Dominus et deus „stăpân absolut şi zeu” → Recurge la ceremonialul de tip
oriental ceea ce va duce la dispariţia ultimelor aparenţe republicane →Monarhia devine de
drept divin;
 A încercat să reactiveze vechile culte ale zeilor → toți romanii erau obligați să aducă jertfe
lui Jupiter → încep cele mai dure persecuții ale creștinilor
 În 293 - instituie tetrarhia („guvernarea în patru”): Imperiul va fi condus de doi auguşti
(împăraţi de rang superior) şi doi caesari (împăraţi de rang inferior). Diocletian păstrându-
şi conducerea supremă;
 Pt o mai eficientă administrare a statului, Dioclețian a împărţit imperiul în 101 de
provincii şi 12 dioceze;
 Reorganizează armata;
 Reorganizează finanţele;
 Stopează inflaţia.

20
Constantin cel Mare (306-337):
A fost unul din marii reformatori, urmărind să restabilească ordinea și să oprească decăderea
Imperiului Roman.
 A înlăturat tetrarhia și a restabilit conducerea unică, după ce i-a îndepărtat pe împărații
competitori Maxentius (bătălia de la Podul Milvius- 312) și Licinius (324 - bătălia de la
Adrianopol)
 Legalizează creştinismul (Edictul de la Mediolanum - 313)- după ce, în 311 Galerius
mai acordase un decret de toleranță față de creștini;
 Prezidează primul conciliu (sinod) ecumenic de la Niceea care stabileşte ortodoxia
(dreapta credinţă) și definește crezul creștin (sunt puse bazele dogmaticii creștine)
 În 330 inaugurează noua capitală a imperiului la Constantinopol (unde a fost orașul grec
Byzantion), deplasându-se astfel centrul de greutate în răsăritul imperiului. Scopul a fost
o mai eficientă apărare a Imperiului Roman. „Noua Romă” a moștenit instituțiile politice
ale vechii Rome, dar și tradiții culturale ale Răsăritului grec.
 Pt a opri criza economică, impune o serie de măsuri noi: în încercarea de a stopa părăsirea
terenurilor agricole de către țărani cauzată de fiscalitatea excesivă, aceștia sunt legați de
glie „adscripti glebae”, dar își mențin libertatea juridică (colonii nu erau sclavi). Pentru
repunerea în valoare a pământurilor abandonate, statul acordă micilor  producători o serie
de avantaje – scutiri fiscale, drept de proprietate în schimbul unor dări scăzute. Munca
moşiilor cu sclavi este tot mai mult înlocuită de munca acestor țărani-coloni.
 Armata romană a fost reorganizată, astfel încât includea atât unități mobile, cât și unități
de garnizoană, pentru a putea asigura paza punctelor strategice din interiorul imperiului,
dar și de a răspunde amenințărilor de la granițe (trupe de limitanei și trupe de ripenses).
Constantin a purtat bătălii cu triburile barbare de la frontiere: francii, germanicii, goții,
sarmații, recâștigând dominația romană asupra unor teritorii abandonate de predecesorii
săi. De ex, el a recucerit o parte a Daciei din N Dunării, unde a construit un limes cunoscut
ca „brazda lui Novac”). Podul lui Constantin construit peste Dunăre în zona cetății
Sucidava (azi jud Olt), evidențiaza importanța acestui teritoriu nord-dunărean, cât și
dorința de menținere a stăpânirii romane în zonă.
Teodosius I (379 - 395):
 Face din creştinism religia oficială a Imperiului roman, prin Edictul de la Thesalonic;
 Împarte imperiul, definitiv, între fiii săi Arcadius şi Honorius, în Imperiul Roman de
Apus (Honorius) şi Imperiul Roman de Răsărit (Arcadius).

Desființarea Imperiului Roman

Cauze:
Politico-militare:
 Frecventele atacuri ale popoarelor barbare asupra Romei și a Imp Roman de Apus - goții,
hunii → au dus la pierderi economice dar și teritoriale. De ex. în 410 germanicii lui Alaric
au produs mari distrugeri și jafuri în Roma.
 „Barbarizarea” conducerii imperiale - numeroși împărați au preluat tronul prin forța
armatelor barbare, fiind controlați de generali barbari (magister militum)→ aceștia erau
interesați de câștigurile propriilor interese, nu de apărarea imperiului. De ex, în anul 455
împăratul Avitus (cel care va muta capitala imperiului la Ravenna) a preluat tronul cu ajutorul
21
 vizigoților conduși de Teodoric al II-lea,acestora permițându-li-se să își întemeieze un
regat în Hispania.
 Economice:
 Numeroasele migrații au determinat și decăderea economică → producătorii își părăsesc
atelierele meșteșugărești din orașe sau terenurile agricole, pt a se retrage din calea
invadatorilor în locuri ascune, izolate. Lega „adscripti glebae” luată de Ctin cel Mare în
332, a fost o încercare de a stopa decăderea economică. Drumurile erau nesigure, moneda
se devaloriza. Neliniștea și neîncrederea îi determină pe oameni să își îngroape averile,
acestea fiind pt noi o dovadă a disperării acelor timpuri
Culturale:
 Decăderea valorilor morale de altă dată printre soldații romani (curaj, spirit de sacrificiu),
lipsa dotărilor și a instrucției militare → au dus la decăderea armatei, la acceptarea unor
barbari ca mercenari ai armatei romane. Răspândirea creștinismului și creșterea autorității
bisericii au consolidat ideea înstrăinării creștinilor față de un „Imperiu pământesc”, care
are alte valori decât cele ale lor

Desființarea Imp Roman de Apus:

 Sub loviturile popoarelor migratoare, în anul 476, Imperiul Roman de Apus este desfiinţat,
ultimul împărat roman, Romulus Augustulus, este detronat de barbarul Odoacru care se
proclamă rege al Italiei şi trimite însemnele imperiale împăratului Zenon de la
Constantinopol.
 Pe ruinele Imp Roman de Apus se vor forma regate barbare germanice
 Imp Roman de Răsărit își va continua existența, depărtându-se mai târziu (după sec VI-
VII) de caracterul său romanic, devenind un imperiu grecesc cu numele Imp Bizantin.
 Gloria Romei antice va fi copiată de Constantinopol, iar după sec 1453 când turcii vor
distruge și Constantinopolul, Rusia va dori să devină noua Romă, protectoarea creștinilor
din Balcani. Visul de a fi moștenitori ai Romei antice l-au transmis din generație în
generație diverse puteri ale lumii, inclusiv UE de azi, prin lozinca „unitatea în
diversitate” urmărește să renască gloria Romei de altă dată. Din păcate, niciuna din
aceste mari puteri nu au reușit să fie atât de mărețe ca Roma „Cetatea Eternă”, sau „Caput
Mundi” spre care au dus cândva toate drumurile.

GETO-DACII
 Etimologie: fac parte din neamul tracilor de la N Dunării . Sunt un singur
popor, dar poartă două denumiri: romanii îi numeau „daci”, mai ales pe cei din
zona de azi a Banatului, Transilvaniei, cu care aveau contacte. Grecii îi numeau
„geți” pe cei din zona Munteniei și Scythiei (Dobrogea de azi), cu care aveau
contacte grecii. Daco-geții se numeau pe ei înșiși „daoi” - „lupi” = probabil o
aluzie la un vechi totem al dacilor.
 Relatări în istorie: prima relatare despre geți aparține lui Herodot, părintele
istoriei care a trăit în sevc V î. Hr : el relatează campania din 514–512 î.Hr. a lui
Darius împotriva sciților la nord de Marea Neagră; Herodot menționează
22
 despre Darius că "înainte de a ajunge la Istru (Dunăre), biruie mai întâi pe geți
care s-au crezut nemuritori", iar despre faptul că au pierdut lupta spune: "ei
(geții) au fost cei mai viteji și cei mai neînfricați dintre traci".
- O altă relatare despre daci apare în sec. I î. Hr , în scrierile lui Diodor din
Sicilia. Acesta povestește despre luptele purtate de geții lui Dromichaites împotriva regelui Traciei,
Lisimah, la începutul sec III. î. Hr (anul 300 î. Hr). Geții lui Dromihaites l-au înfrânt de multe ori pe
arogantul Lisimah, chiar l-au lăsat liber pe fiul acestuia, Agatocle, căzut în mâinile lui
Dromichaites. În final, conflictul dintre cei doi a avut un final demn de un film hollywoodian:
Lisimah și armata lui, fiind captivi ai lui Dromihete (Dromichaites), au primit o lecție moralizatoare:
Dromihete a organizat un ospăț, masa soldaților lui Lisimah fiind plină cu bunătăți, servite în farfurii
și tacâmuri de aur, iar masa geților lui Dromihete fiind una sărăcăcioasă, cu tacâmuri din lemn. Din
discuțiile avute cu Dromihete în timpul ospățului, Lisimah a recunoscut că pe nedrept, el a atentat la
pământurile și sărăcia geților . Astfel că Lisimah a eliberat cetățile geților cucerite până la acel
moment, iar prietenia dintre cei doi s-a fundamentat pe căsătoria lui Dromihete cu una din fiicele lui
Lisimah. (Nu știm cât de mult adevăr o fi în cele spuse de Diodor din Sicilia, știm însă că cei doi au
fost personaje istorice atestate documentar.)
 Organizarea politică și socială. Daco-geții erau organizați în triburi și uniuni
de triburi, conduse de basilei (regi). Ex : pe valea Oltului erau triburile burilor,
in Moldova se aflau carpii și costobocii, în zona Transilvaniei trăiau dacii
mari. Etc.
- Cele mai multe uniuni tribale aveau un centru politico-administrativ, numit
„dava” = o cetate fortificată, construită de cele mai multe ori pe o zonă mai
înaltă, fortificată cu ziduri construite în sistem „murus dacicus”, cu palisade
sau șanțuiri de apărare. Ex Buridava, Capidava, Sacidava etc.
Din pdv. social, daco-geții aveau două clase de bază: nobilimea - denumită
„tarabostes” sau „pileati” (pileus = căciulă), iar oamenii de rând erau „comati”
(cu plete, coamă). Existau și sclavi, dar într-un nr mai mic, fiind considerați
servitori pe lângă locuințele celor bogați.
 Relațiile cu alte popoare: au fost de natură comercială dar și militară. Cele mai
intense legături existau între geții din zona Munteniei și grecii așezați pe
litoralul Pontului Euxin (M Neagră).De cele mai multre ori, geții erau angajați
ca mercenari ai polisurilor grecești, având rolul de apărare a acestora.
Inscripțiile din cetatea Histria ne arată că în sec III. Ă. Hr. Aceasta era apărată
de geții lui Rhemaxos și ai regelui get Zalmodegikos. Desigur, relațiile cu grecii
erau și de natură comercială, arheologii dovedesc acest fapt prin numeroase
obiecte grecești găsite în teritoriile locuite de daco-geți. Influențele dintre geți și
greci se văd și în domeniul spiritualității, geții preluând credințe în diverse
zeități, cum ar fi cel al distracției și vinului, de tipul zeului Dionyssos.
- Daco-geții au preluat de sciții din N M. Negre tehnici de prelucrare a metalelor
prețioase, de fabricare a armurilor, dar și tactici de luptă.
- Relațiile cu celții , s-au datorat așezării acestora în zona Transilvaniei aprox. în
sec III. î. Hr., triburile celților fiind buni meșteșugari în tehnologia fierului.
- Relațiile cu romanii sunt menționate ca fiind mai alesa conflictuale, încă din
sec. I î. Hr, când cele două popare au început lupta pentru supremație în zona
Pontului Euxin.
 Religia daco-geților: era politeistă: Zalmoxis: zeul subpământean al fertilității
naturii. Preoții zalmoxieni predicau o viață frumoasă dincolo de moarte, dacă în
23
 timpul vieții se respectă anumite norme morale: modestie, abstinență, curaj în
luptă etc. Gebeleizis: zeu al tunetelor și furtunii; în timpul furtunilor grele, dacii
considerau că Gebelizis este supărat pe Zamolxis și luptau; dacii urcau pe
înălțimi pt a trage cu săgeți în nori, să alunge furtuna, ajutând astfel pe
Zamolxis. Bendis: zeița nopții, a misterelor, a vânătorii etc (similar cu zeța
Artemis la greci). Existau și zei ai războiului sau al vinului și distracției (nu se
știe denumirea lor la daci).

STATUL DAC
Burebista (82-44 î. Hr) : primul rege care a reușit să-i unească pe daci într-un
singur stat. Autorul grec Strabon (sec i î. Hr- sec I d. Hr), afirma cu admirație
despre domnia lui Burebista:

„Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul
Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare
față de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților
cea mai mare parte din populațiile vecine, ajungând să fie temut chiar și de
romani.”
Cu ajutorul marelui preot Deceneu, a reușit să-și impună autoritatea asupra
triburilor dacilor, să restabilească religia zalmoxiană bazată pe abstinența de la
băututură și desfrâu, a impus ascultarea de porunci, formând un stat puternic,
construind numeroase dave fortificate. Capitala Sarmisegetusa Regia este o
davă puternic fortificată în zona mților Orăștie.
o Extinderea statului dac: Statul dac se extinde în Vest prin supunerea și
distrugerea triburilor celtice ale boiilor și tauriscilor (o parte a rămășiței acestor
triburi au migrat spre V Europei), iar în Est Burebista a fost victorios și asupra
cetăților grecești de la Pontul Euxin pe care le supune unui tribut. Astfel,
Burebista a devenit „cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia”,
conform unei inscripții grecești din Dionysopolis.
Astfel, statul lui Burebista a devenit o reală amenințare pentru interesele
expansioniste ale Romei, dar, Roma încă era preocupată cu rezolvarea crizei
interne dintre optimați și populari.
o Relațiile cu romanii: În anii 50 î. Hr Roma se afla sub coordonarea primului
triumvirat (Cezar, Crassus, Pomei). După moartea lui Crassus, se profilează
conflictul dintre Cezar și Pompei; dintre aceștia, Cezar este cel mai periculos
pentru stăpânirea lui Burebista, deoarece acesta urmărea să impună controlul
roman asupra polisurilor grecești (aflate sub controlul lui Burebista). Cezar
dorea să învingă pe Burebista și pentru a evita o alianță dintre daci și tribul
germanic al suebilor (zona Europei de Nord), aceștia fiind alți dușmani ai
Romei. Astfel Burebista a considerat că este oportun să se amestece în
conflictul dintre Cezar și Pompei, sprijinind pe Pompei, un adept al relațiilor cu
state aliate Romei (clientelare), nu cucerirea acestora. Din păcate, în bătălia de
la Pharsallos (48 î. Hr), Burebista nu a reușit să iși trimită trupele, înfrângerea
lui Pompei a însemnat apoi și moartea acestui aliat al lui Burebista. Cezar se
24
 pregătea acum să invadeze Illyria, apoi urma Dacia lui Burebista. Din păcate
pentru el, la idele luni martie (15 martie), în anul 44 î. Hr. Cezar este asasinat în
plină ședință a Senatului de către oponenții săi optimați. La scurt timp, în Dacia,
un alt mare conducător, Burebista, este asasinat în mod mișelesc de către un
grup de daci, nemulțumiți de centralizarea puterii în mîinile lui Burebista. Dacia
se dezmembrează în 4 apoi 5 regate, cel mai puternic rămânând în zona
Sarmisegetusei Regia, sub conducerea marelui preot, Deceneu.
Primele cuceriri ale romanilor la N Dunării
Teritoiul de azi al Dobrogei era cunoscut în antichitate cu numele Scythia Minor,
deoarece se învecina cu Nordul M Negre, zonă locuită de sciți. În Scythia locuiau
și sciți și mai ales geți, care erau in relații de colaborare (militare sau comerciale)
cu polisurile grecești. După moartea lui Burebista, acest teritoriu era condus de
câțiva regi geți: Roles, Dapyx și Ziraxes. În anul 29 î. Hr. Roles devine prieten și
aliat al romanilor, pe care îi ajută în luptele lor cu bastarnii din Nordul Pontului
Euxin. La scurt timp, Roles intră în conflcit cu vecinul său, Dapyx, regele geților.
În acest conflict, Roles este ajutat de trupele lui Crassus, care cucerește pe Dapy ,
apoi nu se oprește ci cucerește și cetate Genucla unde se afla regele Ziraxes. Aceste
teritorii au intrat sub controlul lui Roles, aliatul romanilor. În anul 46 d. Hr,
teritoiul Schythiei va fi inclus în provincia Moesia, astfel primul teritoriu al
României de azi care a intrat sub controlul roman, a fost Dobrogea.
Decebal (86-106):
Deși mai restrânsă ca arie geografică decât statul lui Burebista, Dacia lui Decebal,
cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei, era mai
puternică și mai bine organizată.
Despre Decebal, avem mărturia scriitoului antic, Dio Cassius:
Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul
pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era
viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o
înfrângere, pentru care lucru el a fost mult timp un potrivnic de temut al
romanilor.
Primele bătălii cu romanii:
- În anii 86-87, Decebal are de înfruntat oastea roamnă trimisă de împăratul
Domițian. Într-o primă confruntare cu trupele conduse de gen Cornelius Fuscus,
Diurpaneus îi atrage pe romani într-o cursă. Cormelius Fuscus este ucis,
Diurpaneus este victorios ,ceea ce îi aduce titlul de „Decibalus”- cel viteaz.
- Anul 88: Un nou atac al romanilor, conduși de gen Tetius Iulianus, prin zona
Banatului. Bătălia de la Tapae, cu pierderi mari pt ambele părți. Romanii sunt
atacați ân Pannonia de marcomani, aliații lui Decebal, ceea ce îi determină pe
romani să accepte pacea cerută de Decebal:
25
- Pacea din 89: încheiată favorabil pentru Decebal: Dacia devine un regat
clientelar al Romei (aliat), primind bani, instructori militari, constructori de
cetăți, cu scopul de a pregăti Dacia să apere Imp Roman.
- Noul împărat, Traian (98-117), dorea să cucerească Dacia, deoarece considera
că această pace este o rușine pt Roma, pt că Decebal continuă politica sa de
alianțe cu inamicii Romei.
- Un alt motiv care îl determină pe Traian să își dorească Dacia, erau minele de
aur din m-ții Apuseni, aur care ar fi rezolvat marile probleme economice ale
Romei.
Războaiele de cucerire a Daciei:
1. Războiul din 101-102: Traian alături de aprox. 13 legiuni de soldați (peste 130
mii soldați) traversează Dunărea pe poduri de vase la Lederata (azi Ramna) și
Dierna (azi Orșova), pătrunzând în Dacia prin Banat. Dio Cassius menționează
episodul în care burii germanici cu aliații lor îi trimit lui Traian o ciupercă
uriașă pe care era scris un mesaj prin care romanii sunt sfătuiți pentru binele lor
să se întoarcă la Roma. Are loc bătălia de la Tapae, în vara anului 101, iar
Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. Bătălia se încheie cu victoria
romană.
În iarna anul 101- 102, Decebal încearcă o manevră disperată și atacă
provincia Moesia Inferior, sperând că îl va determina pe Traian să își retragă
trupele din Dacia. Decebal este înfrânt la Adamclissi (Dobrogea de azi).
Pacea din 102: În toamna anului 102, Decebal este silit să încheie o pace
zdrobitoare pentru Dacia: regele dac trebuia să dărâme zidurile cetăților, să cedeze
o serie de teritorii, să returneze steagurile de luptă luate de la Cornelius Fuscus și
să renunțe la orice independență în politica externă.
2. Războiul din 105-106: Atât Traian, cât și Decebal știau că războiul e pe viață
și pe moarte și nu era posibilă pacea între cei doi. Traian îi cere iscusitului
arhitect, Apollodor din Damasc, să construiască un pod peste Dunăre, în zona
Drobetei. Peste acest pod, traversează armata romană în vara anului 105, și
înaintează amenințător spre Sarmisegetuza Regia, inima Daciei care încă a
rămas liberă.
După cucerirea puternicelor cetăți care păzeau accesul spre capitală: Blidaru,
Costești, Piatra Roșie, Bănița, Căpâlna, Tilișca, legiunile romane încep asediul
Sarmizegetusei.
Dacii sunt învinși din cauza lipsei apei (romanii au deviat cursul pârâului
Sargeția, care alimenta cetatea cu apă). Sarmisegetuza este cucerită, în timp ce
soldații daci, într-o încleștare eroică de gât cu dușmanii lor, vor muri încercând
să apere ultimul petic de pământ. Decebal, împreună cu câteva căpetenii,
reușește să părăsească cetatea încercând să continue rezistența împotriva
romanilor în interiorul țării. Este urmărit de cavaleria romană și pentru a nu
cădea viu în mâinile dușmanului, Decebal s-a sinucis, ceea ce este atestat de

26
 stela funerară de la Filippi a lui Tiberius Claudius Maximus, ofițerul care a adus
împăratului Traian capul și mâna dreaptă a lui Decebal.

Urmările războaielor daco-romane:

Noua provincie , numită Dacia Felix, era formată din teritoriile de azi ale
Transilvaniei, Banatului și Olteniei), cu capitala Ulpia Traiana Dacica Augusta
Sarmisegetusa, situată la 40 de km de vechea capitală, distrusă de romani.
Muntenia si sudul Moldovei au fost încorporate în provincia Moesia Inferior. În
aceste regiuni va avea loc o intense romanizare.
În N Daciei (teritoriile de azi ale Crișanei, Maramureșului, N Moldovei), a
rămas populația liberă a Daciei.
După înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma o festivitate mare și
costisitoare, de 123 de zile. Zeci de mii de daci au fost duși în sclavie la Roma,
alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia Romană pentru a evita sclavia.
Detaliile celor două conflicte, grele și sângeroase au fost relatate de istoricul
roman Dio Cassius, dar cele mai bune comentarii sunt basoreliefurile de pe
Columna lui Traian, construită în Roma de Apolodor din Damasc (în 113),
precum și de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, din Dobrogea.

Dacia romană
Formată din C și S-E Transilvaniei, Oltenia și Banat, capitala Ulpia Traiana
Sarmisegetuza. În aceste teritorii a avut loc un proce intens de romanizare, sub
influența unor factori ai romanizării:
 Administrația: Dacia era o provincie imperială condusă de un „legatus Augusti
pro praetore”. În cei 165 ani de stăpânire, Dacia romană a trecut prin mai
multe organizări administrative
 Armata: Pentru apărarea Daciei, erau necesare trupe numeroase. Conform
surselor, armata Daciei era estimata la 30-40 000 de soldați. Armata romana din
Dacia era alcătuită din legiunile următoare: Legiunea a XIII-a Gemina - la
Apulum, Legiunea a V-a Macedonica - la Potaissa. Aceste trupe erau alcătuite
din unități de infanterie de elită, recrutate numai din cetățeni romani, și din
trupe auxiliare, recrutate dintre provincialii care nu aveau cetățenie romană:
cohortele și cavaleria.
 Urbanizarea: a fost un factor important, deoarece confortul orașelor era un
„magnet” pentru dacii care doreau o viață mai bună pt ei și familiile lor, deci au
dorit să locuiască în orașele construite de autoritățile noii provincii. Orașele noi:
capitala Sarmisegetuza Ulpia Traiana, Apullum, Napoca, Potaissa, Drobeta,
Porollisum etc.
Retragerea aureliană:
Sec III Imp Roman a suferit tot mai mult din cauza atacurilor popoarelor migratoae
(goți, huni, vandali etc). Așadar, din cauza atacurilor migratorilor asupra Imp

27
Roman și a lungimii considerabile a graniței nordice imperiale (de la Atlantic până
în Orientul Mijlociu) pe care se exercitau presiunile populațiilor migratoare
barbare (în general) și a dacilor liberi în zona carpatică, Aurelian a dispus
retragerea armatei și a administrației romane din Dacia în anul 271, în vederea
consolidării frontierei balcanice pe linia Dunării de Jos.
În teritoriile din N Dunării a continuat romanizarea deoarece populația civilă
daco-romană va căuta să se adăpostească în locurile izolate din calea migratorilor.
Astfel că a avut loc romanizarea și a dacilor din zonele izolate sau din teritoriile
locuite de dacii liberi. Contactele economice și culturale vor continua peste ambele
maluri ale Dunării, chiar și după retragerea aureliană. Unele zone din din N
Dunării vor reintra sub controlul romanilor odată cu cuceririle realizate de C-tin cel
Mare (sec IV) și de Iustinian (sec VI).

28