Sunteți pe pagina 1din 12

Civilizatiile antice

-Romanii-
Elevi:
-Toma Florian Stefan
-Necolae Roberta Gabriela
-Alexandru Theodor George
Scurt istoric:

 Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp


cuprinsă între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece
secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi,
la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării
Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor
barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și
începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din
Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia Antică, o civilizație care a inspirat
mult cultura Romei Antice. Roma Antică a adus contribuții importante în
organizarea politică și administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură,
arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o
influență puternică asupra lumii moderne.
Importanta civilizatiei romane pentru omenire:
 -in perioada civilizatiei romane s-au dezvoltat pictura, sculptura,
mozaicul, muzica, teatrul si chiar pasiunea pentru literatura.
 -in acea perioada omenirea a devenit mult mai interesata de inginerie si
arhitectura, ajutand, in timp, la usurarea muncii manuale.
 -a pus bazele Crestinismului.
 -a contribuit la dezvoltarea capacitatii de a invata, in Roma existand
pentru prima data conceptul de scoala.
 -aici s-a inventat alfabetul latin, alfabet folosit astazi de majoritatea
popoarelor din lume.
 -in civilizatia romana a existat si concentrarea asupra drepturilor
umane, ale femeilor, ale familiei.
Asezare geografica si demografica:
 -suprafata maxima din timpul Imperiului Roman era 5 milioane
de km², aproximativ 3,40% din suprafata terestra la acea vreme.
 -teritoriu: cuprindea regiuni din Europa (Spania, Italia, Grecia,
Franta), Asia de Vest (Turcia) si Africa de Nord (Tunisia, Egipt)-
se intindea din Anglia pana in Siria si de la Rin-Dunare pana la
Nil, incercuind Marea Mediterana.
 -in perioada de apogeu a Imperiului Roman populatia depasea
80 de milioane de locuitori-densitatea populatiei era de 11,2 pe
km².
Imperiul Roman
-reprezentare geografica-
Organizare politica:
-Republica Romana-

 -509 i.Hr.-27 i.Hr.


 -oligharie aristocratica.
 -clase sociale: -Patricieni.
 -Plebei.
 -autoritatea suprema: Senatul.
 -magistraturi importante: -2 consuli .
 -Edilii, echivalentul primarilor din zilele
noastre, administrau orasele si erau numiti de guvern).
-Chestorii, asemanator prefectilor de azi, se
ocupau cu securitatea.
-Guvernatorii administrau provincii in care
se ocpuau de conducerea armatei, imbunatatirea economiei si erau
numiti de Senat.
-Pontifex Maximus, asemanator Papei din
ziua de azi, avea un rol imporatant in ceea ce privea religia.
Imperiul Roman:

 -27 i.Hr-395 d.Hr


 -monarhie militara
 -autoritatea suprema: Imparatul
 -sunt pastrate exact aceleasi magistraturi ca in perioada
Republicii, doar ca toti conducatorii sunt numiti de Imparat
 -cuprinde 2 faze: -Principatul (perioada timpurie)
-Dominatul (perioada tarzie)
Razboaie si batalii importante:
 Razboaie si batalii importante:
 •Razboaiele Punice:
 -razboi intre Roma si Cartagina (puni, denumiti de romani)
 -Primul Razboi punic: 264-241 i.Hr
 .-Al Doilea Razboi Punic: 218-201 i.Hr.
 -Al Treilea Razboi Punic: 149-146 i.Hr
 .-toate razboaiele s-au terminat cu victorii pentru romani.
 •Razboiul Galic:
 -razboaie purtate de Roma importriva triburilor galice, Britannia si Germania.
 -58 i.Hr.-51 i.Hr.
 -victoria a fost de partea romanilor.
 •Razboaiele daco-romane:
 -Primul Razboi: 101-102 d.Hr.
 .-Al Doilea Razboi: 105-106 d.Hr.-razboaie in care romanii au luptat contra dacilor.
Religia in Roma antica:
 Religia:
 -romanii adorau nenumărate divinități care influențau anumite aspecte ale lumii naturale.
 -aceste divinitati aveau fie numele a unor stramosi divini ai Romei, fondatori sau regi, fie a
unor natiuni cucerite sau aliate.
 -acesti zei erau venerati prin temple si ofrande.
 -zei importanti pentru romani: -Jupiter: divinitatea suprema.
-Marte: zeul razboiului.
-Minerva: zeita intelepciunii si a raboiului drept.
-Ceres: zeita recoltei si a graului.
-Venus: zeita frumusetii, a dragostei si fertilitatii.
-Diana: zeita vanatorii.
-Fortuna: zeita norocului.
Elemente culturale:
 -in acea perioada teatrul se prezenta sub forma unor lupte, cum ar fi in prezent
boxul, romanii ditrandu-se foarte tare atunci cand gladiatorii se luptau cu niste
lei feroce.
 -sculptura era imbinata cu arhitectura, atunci consolidandu-se coloanele ionice,
dorice si corintice.
 -pictura si mozaicul din ziua de astazi isi au bazele in perioada romana, atunci
incepand sa se dezvolte interesul omenirii pentru arta, pentru frumos, fastuos.
 -in timpul civilizatiei romane, gastronomia nu era una foarte dezvoltata,
produsele din greu si legumele fiind de baza in retetele culinare ale romanilor.
Carnea cea mai des intalnita in civilizatia romana era pestele, sursa importanta,
mai ales pentru cetatenii ce se aflau in apropierea apelor, sau animalele
crescute in propriile gospodarii.

S-ar putea să vă placă și