Expansiune și diplomație în Roma antică

• Curs de Introducere în studii europene

• Anul I, Sem II
• Specializarea Relații internaționale și studii europene
• Romanii credeau că sunt urmașii lui Aeneas, un troian care reușise să
scape după distrugerea orașului de către greci. Ei considerau, de
asemenea, că Roma fusese fondată de Romulus, unul dintre gemenii
zeului războiului, Marte.
• Pe coastele Sardiniei și ale Siciliei s-au instalat, din mileniul II î. Hr.,
negustorii fenicieni; între timp, grecii și-au fondat colonii începând cu
sec. VIII î. Hr. În sudul Italiei și al Siciliei
• Centrul Italiei – etruscii – rol decisiv în viitorul peninsulei
• Nordul Italiei – ligurii – populație de origine mediteraneană
• În realitate, Roma timpurie era o regiune destul de restrânsă, compusă
din sate construite pe vârfurile dealurilor, care s-au unit și au prosperat
datorită poziției lor favorabile pe rutele comerciale din interiorul Italiei.
Fondarea Romei are câteva caracteristici importante:
• Locație strategică din punct de vedere geografic, comercial și militar –
este așezată pe ”drumul sării” care traversa Italia de la nord la sud, în
singurul punct în care Tibrul poate fi trecut relativ ușor
• Așezarea ei respectă modelul fondării unei colonii grecești: îndeajuns
de aproape de mare pentru a încuraja comerțul, dar destul de departe
pentru a fi ferită de atacurile piraților
Dezvoltarea Republicii romane se caracterizează prin:
• secesiune ( conflictele între patricieni și plebei)
• Expansionism – legat de luptele secesioniste interne
• Roma a dezvoltat sentimentul de ”cetate asediată”, conform căreia toți vecinii
îi erau dușmani. Pentru a supraviețui, Roma trebuia să-și înfrângă dușmanii și
să-i transforme în aliați.
• În cadrul Republicii, Senatul avea inițiativă legislativă, precum și drept de
decizie, conducerea propriu-zisă fiind exercitată de doi consuli. Aceștia erau
aleși în fiecare an de către Adunarea Poporului, însă membrii acesteia erau de
multe ori convinși să aleagă candidați aristocrați, interesele poporului
rămânând a fi apărate de doi tribuni
Cauzele expansionismului roman
1. Theodor Mommsen – ”misiunea civilizatoare a Romei” asupra popoarelor
primitive? Din contră, romanii au fost ei înșiși civilizați prin importuri
culturale, mai ales din lumea greacă și etruscă
2. Teoria conflictului – luptele politice de la Roma au determinat expansiunea.
În cadrul competiției politice, o modalitate de dobândire a prestigiului
personal era deținerea unei magistraturi care presupunea și comandă
militară. Un comandat victorios are mai multă autoritate în plan politic
3. Recrutarea ca antidot la secesiune. Patricienii declanșau un conflict și, sub
pretextul nevoii de apărare națională, decretau recrutarea. Odată
încorporați, plebeii porneau la luptă și nu mai aveau timp epntru
organizarea de mișcări secesioniste.
4. interese economice – controlul rutelor comerciale ( cum este cazul în
Mediterana occidentală, unde s-a desfășurat războiul cu punii)
5.”foamea de pământ” – creștere demografică și creșterea numărului
de cetățeni
6. reticența de a fonda colonii în afara Italiei
7. ”războiul pentru pradă” – un fapt comun întâlnit în cadrul unei
”societăți de șefii” ( chiefdom society- Colin Renfrew)
8 ”războiul drept”, de apărare împotriva agresorilor
Cetățenia romană
• Romanii manifestau generozitate față de aliați, dar și față de popoarele cucerite,
cărora le acordau, mai devreme sau mai târziu, cetățenia romană.
• 272 î. Hr. , Roma controla Peninsula Italică și dorea subjugarea orașelor grecești din
sud și controlarea Siciliei prin alungarea regelui grec Pyrrhus din Epir
• 264-241 î. Hr – Războiul de 23 de ani dintre Roma și Cartagina pentru supremația în
bazinul occidental al Mării Mediterane. Cartagina este învinsă, dar își va lua în revanșa
în următorul război, când armata cartagineză este condusă de Hannibal. Iscusința lui
Hannibal le va provoca dificultăți romanilor, în eforturile lor de a cuceri Spania și apoi
Africa.
• Hannibal va fi înfrânt în bătălia de la Zama – 202 î. Hr. Și Cartagina a capitulat
• Secolul 2 î. Hr. , Imperiul Roman cuprinde Macedonia, Grecia, Pergamul din Asia Mică
(Turcia) și coasta mediterană a Franței.
Factorii care au favorizat prosperitatea
imperiului
• Pax Romana – stare de pace relativă, în care Imperiul proteja și guverna
provinciile, fiecare dintre ele elaborându-și și administrându-și propriile
legi, plătind în același timp taxe și acceptând controlul militar al romanilor
• Promulgarea legilor romane
• Drumurile romane – apeducte și viaducte
• Infrastructurile critice: Zidul lui Hadrian, podurile ( Podul lui Apolodor din
Damasc)
• Geniul roman în materie de construcții și inginerie
• Politica ”pâinii și circului”
Dreptul roman
• 451 î. Hr. ”Legile celor XII Table” – multă vreme, singurul izvor scris de drept roman.
Conținea prevederi referitoare la organizarea familiei, dreptul de proprietate și
succesiune
• Dreptul civil – jus civile – aplicat numai cetățenilor romani
• Dreptiul popoarelor – jus gentium – aplicat popoarelor supuse
• Principiul ”bunei credințe” – bona fide și cel al ”egalității” – aequitas
• Diminuarea progresivă a rolului tatălui asupra familiei – ”pater familias”
• Apariția codurilor de legislație
• Împăratul Justinian I (527-561) reunește o comisie de juriști – Corpus juris civilis – pentru
a realizat codificarea și sistematizarea sistemului de drept roman. Apare acum Codex
Justinianus – o culegere de constituții imperiale, decrete și reguli juridice grupate pe
domenii diferite.
Legile celor
XII table
• Drept public
• Drept privat
• Regimul proprietății
private
• Succesiune
• Organizarea familiei
Senatul Roman
• Instituția supremă a Republicii
• Senatorii, al cărui număr inițial de 300 de persoane, a crescut spre finalul
epocii republicii la 900 aparțineau câtorva familii patriciene, dar, spre
sfârșitul secolului IV î. Hr. au intrat și câțiva plebei în Senat.
• Senatorii erau numiți pe viață, se bucurau de numeroase privilegii și erau
aleși de către censori din rândul persoanelor care deținuseră magistraturile
cele mai importante
• Senatul controla administrația, finanțele, activitatea judecătorească și
chestiunile militare, asigura îndeplinirea practicilor de cult, decidea în
materie de legislație și politică externă, hotărând și luarea de măsuri
excepționale în situații de forță majoră
Organizarea administrativă
• În epoca Republicană și în cea a Imperiului organizarea administrativă a
cunoscut forme variate. Prima formă era cea a anexării teritoriului cucerit,
cu sau fără transplantarea la Roma a populației respective (dacă aceasta
nu era masacrată sau vândută la târgurile de sclavi), și cu confiscare a
jumătate, două treimi sau în întregime a teritoriului.
• În alte cazuri, orașele-state cucerite erau transformate în municipii,
lăsându-li-se într-o mare măsură autonomia, acordându-li-se celor învinși
drepturi civile, dar nu și politice.
• Un alt sistem era cel al federalizării, caz în care statul cucerit încheia cu
Roma un tratat de alianță, în condiții mai mult sau mai puțin avantajoase.
Dificultăți
• Sistemul politic, creat pentru orașul-stat, era adaptat cu dificultate la nevoile
unui mare imperiu
• Clasa mijlocie a cavalerilor, extrem de prosperă, era deranjată că puterea era
concentrată în mâinile aristocrației
• Războaiele romane au adus un număr mare de sclavi în Italia; mâna de lucru
ieftină a sclavilor i-a îndepărtat pe țărani de pământuri, îndreptându-i spre
orașe, unde nemulțumirile lor deveneau periculoase
• 73-71 î. Hr. – revolta sclavilor conduși de Spartacus
• Conducerea prin triumvirat – Această formă de conducere politică deținea
atâta putere și influență, încăt membrii acestuia puteau aranja afacerile
republicii după propriul plac
Prăbușirea imperiului în est și în vest
• Luptele pentru putere și declinul economic au slăbit Imperiul în ultima
perioadă. Popoarele barbare au străpuns frontierele Romei, însă partea de
est și cea de vest au avut destine cu totul diferite
• Treptat, pe măsura succesiunii dinastiilor, imperiul aparținea oricărei
persoane care putea să comande sau să cumpere loialitatea trupelor
militare – pe care nu se putea baza însă mult timp
• În est, un Imperiu Persan revigorat a fost un adversar de temut, în timp ce în
Europa, popoarele germanice au început să facă din ce în ce ai multe
presiuni asupra frontierelor, reușind să le străpungă și să provoace dezastre
• Oamenii s-au retras spre comunități rurale independente, conduse după un
model semi-feudal
Reformele lui Dioclețian
• Împăratul Dioclețian (284-305) a luat măsuri active, prin care a
menținut statul unit, dar l-a făcut mai despotic și mai rigid: de
exemplu, fiecare bărbat era silit să se pregătească pentru aceeași
meserie pe care o avea tatăl său. Dioclețian a încercat să exercite mai
ușor controlul asupra imperiului, divizându-l în zone estice și vestice,
conduse fiecare de un împărat senior și unul junior ( un Augustus și un
Cezar). Imperiul a rămas unit, fiind adeseori condus de un singur
împărat, însă diviziunea est-vest tindea întotdeauna să reapară.
Aceasta reflecta marile diferențe dintre cele două regiuni și în special
faptul că orașele din Est se mențineau relativ prospere.
Constantin cel mare și creștinismul
• De-a lungul secolelor, creștinismul s-a răspândit în mod constant, în ciuda
perioadelor de persecuție, ultima fiind în timpul lui Dioclețian, însă suportul
pe care i l-au dat Constantin și alți împărați a fost decisiv pentru expansiunea
și organizarea sa.
• 324 – Constantin devine împărat
• Acesta a fondat o nouă capitală imperială, în 330, denumită inițial Bizanț,
apoi Constantinopol, în Est, recunoscând oficial importanța pe care o avea
această regiune.
• 391 – Împăratul Teodosius cel Mare a conferit religiei creștine privilegiul de a
fi singura religie a statului roman, interzicând toate celelalte secte și religii.
Existența unei credințe comune a întărit imperiul pe termen scurt
Apariția invadatorilor
• Amenințarea barbară a devenit și mai mare după ce poporul germanic – vizigoții – au
pătruns în imperiu în 376
• În secolul 4, tot mai multe triburi au fost lăsate să se stabilească pe teritoriul roman, iar
multe detașamente mari de barbari serveau în armatele romaneîn frunte cu proprii lor
comandanți
• Imperiul Roman de Apus a început să fie barbarizat chiar înainte de a începe să se
dezintegreze vizibil, la începutul secolului 5
• 410 – Vizigoții au pus capăt existenței Imperiului Roman, capturând și jefuind Roma
însăși. Vizigoții au ocupat apoi Spania, în timp ce vandalii au supus Africa de Nord; de
asemenea, aceștia au trecut Marea Medieterană în 455 și au jefuit Roma în întregime
• Ultimii împărați ai Imperiului Roman de Apus erau doar niște marionete manipulate de
șefii popoarelor germanice ce conduceau, în realitate Italia. Unul dintre acești șefi,
Odoacru a decis că împărații romani nu mai erau necesari, astfel că în 476, Odoacru l-a
detronat pe împăratul Romulus Augustulus, iar Imperiul Roman de Apus s-a destrămat
• Imperiul Roman de Răsărit a supraviețuit, în schimb. Va deveni între timp Imperiul
Bizantin, iar tradițiile romane vor mai continua încă un mileniu, până când, în 1453,
turcii vor cuceri Constantinopolul