DREPT ROMAN

DREPT ROMAN
Dreptul unei cetăţi cu destin unic, dreptul Romei,
aşa cum a fost cizelat şi sistematizat de juriştii
împăratului Iustinian, stă la baza transformărilor
sociale şi politice ale Europei moderne. Odată cu
procesul de colonizare şi (uneori) de culturalizare
a lumii, marile puteri continentale au diseminat
sistemul lui ius civile Quiritium, urbi et orbi.
 DREPT ROMAN
Cronologia romană se bazează pe o dată
convenţională a formării oraşului. Anul zero a fost
considerat multă vreme ca fiind 750 î.Hr., iar
toate celelalte date au fost calculate A.U.C., ab
urbe condita – de la fondarea cetăţii.
 DREPT ROMAN
„Nu fără motiv zeii şi oamenii au ales acest loc pentru
întemeierea oraşului: colinele cu aer curat, fluviul atât de
prielnic prin care sunt aduse roadele din regiunile
terestre, pe unde sosesc aprovizionări din regiuni
maritime, un loc destul de apropiat de mare pentru a
beneficia de avantajele ei, dar suficient de depărtat
pentru a nu fi expus atacurilor flotelor externe, un loc în
centrul Italiei, un loc unic pentru expansiunea oraşului”
(„Ab urbe condita”).
 DREPT ROMAN
Roma a stăpânit lumea sub sceptrul forţei, coordonând
activităţile unui stat cu vocaţie universală, pentru ca
apoi, printr-o mirifică metamorfoză, să domine existenţa
planetară prin puterea spiritului, încât papalitatea
medievală putea afirma: "Roma caput mundi regit frena
orbis rotundi". Cupola de lumină ce veghează de secole
existenţa acestui oraş a protejat paternitatea celei mai
tulburătoare instituţii create de om – DREPTUL
ROMAN.
 DREPT ROMAN
Apariţia dreptului, în general, este legată de
naşterea proprietăţii private, a producţiei de
mărfuri şi a claselor sociale. Iată unul din
motivele pentru care o legiuire născută pentru a
servi unor anumite realităţi sociale NU a pierit
odată cu acele condiţii care i-au dat naştere,
reuşind să se propage activ până în
contemporaneitate.
 DREPT ROMAN
Dreptul roman joacă în istorie rolul unui adevărat
„alfabet juridic”, conceptele juridice romane
putând da expresie concretă celor mai variate şi
mai subtile reguli de drept.
 DREPT ROMAN
Întemeiată, după tradiţie, cu opt secole înainte de Hristos
(753 î.Hr.) cetatea Romei devine, treptat şi după lupte
înverşunate, centrul unei confederaţii de comunităţi gentilice
patriarhale care locuiau în partea de mijloc a peninsulei Italice,
denumită Latium.
Naşterea proprietăţii private asupra pământului, dublată de
diviziunea socială a muncii care uşurează extinderea meseriilor şi
dezvoltarea comerţului, la care se adaugă permanentele războaie
de cucerire ce vizează dobândirea de noi proprietăţi şi noi pieţe de
desfacere, au condus la apariţia patricienilor (clasă a
descendenţilor conducătorilor de gintă – patres gentis), a sclavilor
patriarhali şi a unei populaţii aservite, denumită plebe (plebs =
gloată, mulţime).
 DREPT ROMAN
Mai întâi, teritoriul cetăţii este împărţit în mai multe
subdiviziuni administrative, numite triburi, determinând drepturile
şi obligaţiile locuitorilor în raport cu domiciliul acestora. Apoi, prin
secolul al VI-lea î.Hr., esenţială în organizarea socială romană
devine bogăţia, întreaga populaţie romană fiind împărţită în cinci
clase, după avere; cei avuţi se numeau locupletes, adică stăpânii
pământului, fiindcă principala bogăţie o constituia încă fondul
funciar, iar săracii – proletari, a căror singură „avere” o
constituiau copiii (proles).
După fondarea statului, forma de organizare politică a
Romei este regalitatea până în 509 î.Hr., iar apoi republica până în
secolul I î.Hr., când datorită ascuţirii contradicţiilor sociale, luptelor
pentru putere şi creşterii rolului armatelor romane, statul roman
îmbracă forma dictatorială a imperiului.
 DREPT ROMAN
Şapte regi (rex)
Din punct de vedere etnic, aceştia ar fi fost doi latini, doi
sabini şi trei etrusci, astfel:
Romulus, latin (753-717 î.Hr., coleg cu reprezentantul sabinilor,
Titus Tatius),
Numa Pompilius, sabin (717-673 î.Hr.),
Tullus Hostilius, latin (672-641 î.Hr.),
Ancus Marcius sau Martius, sabin (641-616 î.Hr.),
Tarquinius I Priscus, etrusc (616-579 î.Hr.),
Servius Tullius, etrusc (578-535 î.Hr.) şi
Tarquinius al II-lea, supranumit „cel trufaş”, Suberbus, etrusc
(534-509 î.Hr.).
 DREPT ROMAN
PRINCIPALELE DIVIZIUNI ŞI DOCUMENTE
ALE DREPTULUI PRIVAT ROMAN

Ius publicum et ius privatum

Ad statum rei Romanae spectat
Ad singulorum utilitatem

“Ius publicum privatorum pactis mutare non potest“

 DREPT ROMAN
Ius civile – ius gentium
„Toate popoarele, spunea el, care sunt guvernate
de legi sau cutume se folosesc în parte de dreptul lor
propriu, în parte de un drept comun tuturor oamenilor;
iar dreptul pe care fiecare popor şi l-a rânduit el însuşi îi
este propriu şi se numeşte drept civil (ius civile), fiind un
drept propriu cetăţii; dimpotrivă, ceea ce firea lucrurilor
a rânduit între toţi oamenii este păzit deopotrivă de
toate popoarele şi se numeşte dreptul ginţilor (ius
gentium), întrucât de acest drept se folosesc toate
popoarele (gentes).
 DREPT ROMAN
Dreptul natural
“Semper aequum et bonum”
(Jurisconsultul Paul)

Ius civile et ius praetorium

Ius civile poate avea şi un înţeles mai
restrâns desemnând numai dreptul izvorât din
consuetudo, populiscita, plebiscita,
senatusconsulta, constitutiones principium şi
responsa prudentium, iar nu şi din edicta.
 DREPT ROMAN
Ius non scriptum et ius scriptum
Ius non scriptum, dreptul nescris, este
dreptul roman care izvorăşte din consuetudo.
Ius scriptum, dreptul scris, este dreptul
roman care izvorăşte din: populiscita, plebiscita,
senatusconsulta, constitutiones principum, edicta
şi responsa prudentium.
 DREPT ROMAN
Ius generale (ius commune) et ius singulare

Ius generale sau ius commune, dreptul general,

dreptul obştesc, este dreptul privitor la toţi romanii şi la
toate raporturile lor juridice. De regulă, dreptul este
stabilit pentru toţi, iura generaliter constituuntur.
Ius singulare, dreptul special, este dreptul privitor
numai la unii cetăţeni şi la unele raporturi juridice ale lor.

Ius singulare est quod contra tenorem rationis propter

aliquam utilitatem introductum est
 DREPT ROMAN
Beneficium legis este o abatere de la dreptul
general făcută în folosul unei categorii de
persoane ori de raporturi juridice.

Privilegium sau lex in privum este tot o abatere

de la dreptul general făcută fie în folosul, fie în
paguba unei persoane ori a unor persoane anume
determinate, sau a unuia ori a unor raporturi
juridice anume determinate.
 DREPT ROMAN
INTERPRETAREA ŞI COMPLETAREA DREPTULUI
ROMAN
“Optima est legum interpres consuetudo “
 Interpretarea extensivă
 Interpretarea restrictivă
 Interpretarea gramaticală
 Interpretarea istorică
 Interpretarea teleologică
 Interpretarea sistemică
 Alte tipuri de interpretare
 DREPT ROMAN
Analogia constă în operaţiunea de a aplica
regulile de drept stabilite pentru anumite
raporturi, unor raporturi noi care însă erau similia
şi erau eadem ratio ca şi cele vechi. În aceste
cazuri se spunea ad simila procedere, a păşi prin
analogie, per consequentias deduci.
Ficţiunile erau reguli de drept care suplineau
cu bună-ştiinţă anumite realităţi dezavantajoase
comunităţii.
 DREPT ROMAN
APLICAREA DREPTULUI ROMAN
 Competenţa teritorială
 Competenta asupra persoanelor
 Competenţa materială

“Lex non est trahenda ad praeteritum”

“Lex posterior derogat priori”
 DREPT ROMAN
SCURTĂ PRIVIRE ISTORICĂ ASUPRA
DREPTULUI ROMAN

1. ITALIA ÎN SECOLUL AL VIII-LEA Î.HR.

STRUCTURA ETNICĂ ŞI ECONOMICĂ
2. ORIGINILE ROMEI
3. ETRUSCII ŞI REGALITATEA
4. PERIOADA REPUBLICANĂ 510/509-27 Î.HR.
5. PERIOADA IMPERIULUI 27 î.Hr.-565 d.Hr
 DREPT ROMAN
ITALIA ÎN SECOLUL AL VIII/LEA Î.HR.
STRUCTURA ETNICĂ ŞI ECONOMICĂ

Ligurii, popor primitiv, deţineau Alpii, Prealpii

Veronezi şi o parte din Apeninii de Nord, iar restul
peninsulei era ocupat de invadatori destul de recenţi.
 DREPT ROMAN
Cu puţin înainte de anul 1000 î.Hr. numeroase triburi au
invadat Italia. Pe de o parte, ilirii, ocupând coasta Nord-
Adriatică, pe de altă parte, italicii, în centru şi în vest. Această din
urmă populaţie, de sorginte indo-europeană, se împarte în două
ramuri diferite ca teritoriu, limbă şi obiceiuri: umbrienii situaţi în
câmpia Padului, Etruria şi nordul Apeninilor care practicau ritul
incinerării şi sabelienii ce vor ocupa Italia centrală, de est şi de
vest până la Abruzzii şi care practicau înhumarea. Fiecare din
aceste două ramuri italice se divizează în triburi. Astfel, ramura
sabeliană cuprindea marsii, Maraccinii, samnitii, din care se
detaşează sabinii, lucanienii, etc. Sudul Italiei era ocupat de
mesapieni în est (Apulia) şi de siculi în vest, descinşi din liguri.
 DREPT ROMAN
Latiumul pare a fi fost ocupat până în secolul al VIII-lea
î.Hr., de un popor sărac care practica incinerarea. Capitala era
situată la Alba-Longa şi avea grupată în jurul ei o confederaţie de
sate. Latiumul a fost invadat de către Sabelieni veniţi din Est între
sec.VIII-VII î.Hr. după arheologi şi mult mai târziu, în secolul al V-
lea î.Hr., după unii istorici.
Ocupaţia principală a acestor populaţii era păstoritul, însă
din secolul al VII-lea î.Hr. vor începe să practice agricultura
stabilizându-se pe un anumit teritoriu.
Al doilea element esenţial al populaţiei îl reprezintă Etruscii,
a căror prezenţă este atestată din secolul al VIII-lea î.Hr. în
Toscana.
 DREPT ROMAN
Etruscii sunt primii care au instituit o civilizaţie urbană.
Oraşele lor sunt autonome şi sunt guvernate de un „rege” care
este în acelaşi timp şi şef militar şi guvernator.
Oraşele erau unite în federaţii tribale, care la rândul lor erau
grupate într-o confederaţie de 12 cetăţi ai căror delegaţi se
reuneau anual la Orvieto, la templul zeului Voltumna.
La începutul secolul al VI-lea î.Hr. are loc expansiunea şi
întemeierea Imperiului etrusc prin ocuparea succesivă a câmpiei
râului Po în nord, a Corsicii în vest (după un război ruinător contra
Phocenilor), a Latiumului şi Campaniei în sud. În jurul anului 520
î.Hr. hegemonia etruscă este la apogeu
 DREPT ROMAN
Al treilea element al populaţiei peninsulei îl
reprezintă grecii, care la finele secolului al VIII-
lea î.Hr. s-au stabilit la Cumae şi ocupau parţial
sudul Italiei, iar mai apoi Brutium (Locres,
Crotona, Sybaris).
Oraşele nu sunt legate în confederaţii, ci
sunt total autonome, cu excepţia alianţelor
temporare generate de conflictele dintre
metropolele de origine.
 DREPT ROMAN
ETRUSCII ŞI REGALITATEA
Această perioadă ţine de la legendara
întemeiere a Romei în anul 753 î.Hr. şi până la
alungarea ultimului rege în anul 510/509 î.Hr.,
răstimp în care teritoriul statului se reducea
practic la oraşul Roma şi suburbiile sale, care se
întind pe cursul inferior al fluviului Tibru şi până
la mare, cuprinzând şi Ostia.
 DREPT ROMAN
Poporul roman era alcătuit din trei triburi: Ramnes, compus
din familiile locale coborâtoare din Romulus, întemeietorul cetăţii,
Tities de origine sabină şi Luceres de neam etrusc, veniţi de peste
Tibru.
Familiile coborâtoare din aceste trei ramuri s-au contopit,
constituind clasa aristocratică a poporului; membrii acestei clase,
numiţi patricieni, (de la patres = şefi de familie) îşi împărţeau
singuri viaţa politică a cetăţii. În afară de aceştia mai trăia o clasă
de oameni liberi numită plebei (de la pleo = a umple, de unde
nuanţa de mulţime, umplutură, în sens peiorativ) care nu se
bucurau de drepturi politice şi nu se puteau căsători cu membrii
familiilor nobile, neavând ius conubii cu patricienii
 DREPT ROMAN
După dispariţia miraculoasă a lui Romulus (753/716 î.Hr.), devenit un fel de zeu
secund al războiului sub numele de Quirinus, şase regi s-au succedat, aşa după cum s-a
arătat, la conducerea statului roman:
sabinul Numa Pompinius (715-672 î.Hr.), sfătuit de nimfa Egeria şi care a dotat cetatea
cu instituţiile religioase;
romanul Tullus Hostilius (670-640 î.Hr.), cel ce a distrus Alba;
Ancus Marcius (640-616 î.Hr.), fondatorul portului Ostia;
şi cei trei suverani etrusci: Tarquinius cel Bătrân sau Lucius Tarquinius Priscus (616-578
î.Hr.), fiu al unui grec refugiat în Erutria care a dispus drenarea şi secarea mlaştinilor
Forumului;
 Servius Tullius (578-534 î.Hr.) care a edificat primul zid de incintă şi a reorganizat
societatea şi
 Tarquinius Superbus sau Lucius Tarquinius Superbus (534-509 î.Hr.), cel care a dispus
construirea marelui canal de scurgere (cloaca maxima). Deoarece acesta din urmă s-a
comportat ca un tiran (determinând şi sinuciderea virtuoasei Lucretia) a provocat
izbucnirea unei răscoale în 510/509 î.Hr. care a condus la alungarea regilor etrusci şi
instaurarea republicii
 DREPT ROMAN
STRUCTURA POLITICO-SOCIALĂ
FAMILIA
Familia se baza pe o căsătorie legitimă, pe un
iustum matrimonium, care dădea bărbatului putere
maritală asupra soţiei lui şi oferea tatălui acea putere
deplină asupra copiilor lui, numită patria potestas.
Cercul familiei romane se completează şi cu
instituţia clientelei. Clientes erau sclavii eliberaţi precum
şi indivizii fugiţi din alte cetăţi care, fiind lipsiţi de
protecţia legilor din Roma regală, se puneau de bună
voie la adăpostul unui pater familias – patrician.
 DREPT ROMAN
GINTA
Familiile constituite pe baza agnaţiunii formau
împreună un grup mai larg numit gens. În cazul în care
nu mai puteau proba legătura agnaţiunii, membrii gens-
ului puteau dovedi totuşi originea comună prin faptul că
purtau acelaşi nume – nomen gentile –, aveau aceleaşi
morminte şi întreţineau acelaşi cult comun al strămoşilor.
Membrii aceleiaşi ginţi, gentiles, aveau dreptul de
moştenire şi tutelă reciprocă în cazul când lipseau
agnaţii.
 DREPT ROMAN
Ginta constituie şi o unitate politică. Din mai multe ginţi,
probabil din 10, se compunea fiecare din vechile curii romane.
Curiile erau structuri sociale mai cuprinzătoare şi aveau un rol
deosebit de important în cadrul mecanismului de conducere,
întrucât în adunarea poporului roman hotărârile se luau prin votul
acestor curii, fiecare curie dispunând de un vot.
Ansamblul ginţilor era numit QUIRITES. Acest nume este
preetrusc şi a fost aplicat tuturor ginţilor după fuziunea dintre
latini şi sabini. Este utilizat în riturile de declarare a războiului, la
proclamarea sărbătorilor şi, de asemenea, pentru a desemna
dreptul comun al tuturor ginţilor: JUS QUIRITIUM – ansamblu de
rituri şi obiceiuri pe care toţi le recunosc ca fiind obligatorii.
 DREPT ROMAN
TRIBURI ŞI CURII
În timpul perioadei regale, poporul este divizat în 3
triburi şi 30 de curii. Triburile se diferenţiază prin
originea lor etnică: Ramnes – romani; Luceres – etrusci
şi Tities – sabini. Legenda spune că fiecare popor
fondator a cuprins 10 ginţi şi aparţineau acelui trib prin
ginta de origine. Aceste triburi nu aveau nici aceleaşi
rituri religioase, nici aceleaşi privilegii politice. S-ar putea
spune că sunt cadre teritoriale, probabil stabilite de
către etrusci: Ramnes corespund regiunii Palatine, Tities
– Esquilinului, iar Luceres – Celius.
 DREPT ROMAN
INSTITUŢIILE POLITICE
REGELE
Regele – rex – este ales de către comitia curiata şi
are atribuţii de şef militar şi de şef al religiei. Are un
consiliu al celor bătrâni (senatus) pe care îi consultă fără
a fi obligat să îi urmeze sfatul.
Puterea regală durează toată viaţa, dar nu este
ereditară; la moartea lui, dreptul la domnie trece asupra
senatului, auspicia ad patres redeunt.
 DREPT ROMAN
În calitate de rege –rex sacrificulus-, el este
suveran şi inviolabil: fixează calendarul cu pontifii,
reprezintă poporul întreg în faţa zeilor cu care are
raporturi directe, iar anii se numără de la începutul
domniei regelui.
Din punct de vedere politic, el are imperium,
puterea de comandament faţă de toţi. Imperium-ul este
subordonat auspiciumului său, adică puterii de a
consulta zeii pentru a le cunoaşte voinţa în domeniul
politic sau juridic. Auspicium este esenţa puterii şi
fundamentul dreptului său de a comanda.
 DREPT ROMAN
Faţă de colectivitate regele are mari puteri:
organizează civitas-ul, are ius belli ad pacis, ius
vitae necisque, poate repartiza pământurile
publice între particulari.
 DREPT ROMAN
SENATUL
Senatul, compus din 300 de membri,
reprezentanţi ai triburilor sau curiilor, poartă în
sine „instituţia regalităţii”, deoarece în timpul
vacanţei tronului, fiecare senator exercită, pe
rând, funcţiunea de rege timp de 5 zile –
interrex. Locţiitorul de rege avea obligaţia să-l
recomande pe noul rege comiţiilor curiate care îl
puteau vota sau nu.
 DREPT ROMAN
Aceşti senatores purtau o togă tivită cu purpură. Ei
constituiau Consiliul regelui. Regele era obligat să îl
consulte pentru toate problemele grave dar nu era
obligat să îi urmeze sfatul.
Declaraţiile de război trebuiau să fie aprobate de
către Senat, iar formula declaraţiei de război conţinea
menţiunea procedurii.
În fine, unele decizii ale Comiţiilor trebuiau supuse
Senatului, care trebuia să le acorde auctoritas.
 DREPT ROMAN
COMIŢIILE CURIATE

În fiecare lună, pontifii reuneau poporul în comiţii pentru a-

i comunica calendarul şi repartiţia zilelor faste şi nefaste
(contiones). Pe de altă parte, regele convoca două adunări ale
comiţiilor primăvara, în martie şi mai, care precedau intrarea
armatei în campanie. În plus, regele putea convoca poporul
pentru a-l face să-i înţeleagă hotărârile. În sfârşit, atunci când
comiţiile aveau de luat decizii se reuneau în ordinul curiilor. În
fruntea fiecărei curii era curio, care dirija votul curiei. Adunarea
reunită la Curia Hostilia era prezidată de către rege, asistat de
pontifi, iar augurii anunţau decizia divină pentru fiecare problemă
 DREPT ROMAN
Comiţiile numite curiate se compuneau din
membrii familiilor aristocratice repartizate în 30 de curii.
La ele luau parte toţi patricienii romani capabili de a
purta arme, indiferent de status familia. De aceea, în
aceste adunări apare pe picior de egalitate filius familias
cu pater familias, pe scena publică dispărând enorma
diferenţă din dreptul privat dintre tată şi fiu. Tocmai din
acest motiv copiii se numesc liberi, pentru că sunt liberi
de puterea paternă din punctul de vedere al exerciţiului
drepturilor publice.
 DREPT ROMAN
Comitiile curiate nu a deţinut nici putere legislativă
şi nici putere electorală de sine stătătoare. Se pare că
printre actele pe care le-au avut de îndeplinit, trebuie
distinse două categorii:
– o primă categorie este compusă din acte propuse de
către rege: decizii politice, de exemplu. Astfel, foedus
(tratatul) este supus comiţiilor care trebuie să îşi dea
iussus pentru ca acesta să fie valabil. Votul era dat în
fiecare curie: fiecare cetăţean votează individual, iar
curio raportează votul global al curiei sale; când
majoritatea curiilor (16) era în favoarea propunerii
regelui, aceasta era adoptată. Poporul trebuia să se
mulţumească a răspunde cu „DA” sau „NU” problemei
care îi era pusă;
 DREPT ROMAN
– o a doua categorie de acte este compusă din cele care
privesc existenţa şi organizarea ginţii:
- cooptatio – agregarea unei ginţi în Civitas;
- adrogatio – intrarea unei familia într-o alta, a
unei ginţi într-o alta prin trecerea sub controlul
juridic a unui alt pater;
- detestatio sacrorum – expulzarea unei ginţi;
- testamentum – act prin care un pater familias îşi
desemnează succesorul schimbând ordinea legală;
- restituirea gentilităţii celui care a pierdut-o;
- autorizarea căsătoriei în afara ginţii.
 DREPT ROMAN
Comiţiile curiate sunt convocate de rege. Ele nu au
dreptul să propună legi, ci numai să admită sau să
respingă, fără dreptul de amendament, proiectul de lege
propus de rege. Fiecare curie votează separat pe
principiul majorităţii membrilor care o compun. Votul
comiţiilor trebuie să fie întărit prin ratificarea hotărârii de
către senat (auctoritas patruum), pentru a avea forţă
obligatorie în cetate. În principiu, orice schimbare în
starea de lucruri a cetăţii trebuia să aibă adeziunea
comiţiilor.
 DREPT ROMAN
MAGISTRAŢII ŞI ARMATA
Regele are sub ordinele sale magistraţi pe care îi
numeşte: un Praefectus urbi, sau Custos, care-l
înlocuieşte atunci când lipseşte din cetate; tribuni
celerum, dirijind cavaleria, dar însărcinaţi şi cu
întreţinerea zidurilor cetăţii, organizând coverzi pentru
această întreţinere. Tribuni celerum au, ca şi regele, o
putere religiosă şi militară în acelaşi timp, păstrând în
perioada Republicii doar puterea religioasă. Tribuni
militum comandă contingentul militar al fiecărui trib, iar
tribunul este probabil şeful infanteriei unui trib.
 DREPT ROMAN
Având în vedere protestele plebei care ajunsese la
o înfloritoare situaţie economică, dar era lipsită de
drepturi politice, neavând acces la adunarea curiată, din
cauză că nu avea ginţi, Servius Tullius a creat o nouă
adunare numită comitia centuriata, la lucrările căreia
puteau participa deopotrivă patricienii şi plebeii. Pe baza
acestei reforme au fost supuşi la impozite şi la sistemul
serviciului militar plebeii cu o anumită avere, astfel
dobândind şi dreptul la vot, deci dreptul de a participa la
viaţa publică.
DREPT ROMAN
DREPT ROMAN
DREPT ROMAN
DREPT ROMAN
DREPT ROMAN
DREPT ROMAN