Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV

CUPRINS
Republica Romană……………………………………………………………………………2
Magistraturile…………………………………………………………………………………..4
Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV

Republica Romană

Republica Romană (din latină Res publica romana “Lucrurile publice ale Romei”)
a fost organizarea de stat a Romei și a teritoriilor sale în perioada cuprinsă între abolirea
Regatului Romei (510 î.Hr) și până la numirea lui Cezar ca dictator pe viață în anul 44
î.Hr., sau, mai probabil, până în anul 27 î.Hr, anul în care enatul roman i-a acordat lui
Octavian titlul de Augustus. Republica Romană a luat ființă în anul 509 î.Hr. în urma
unei răscoale a patricienilor și plebeilor, care l-au înlăturat pe ultimul rege al Regatului
Roman, Lucius Tarquinius Superbus.
Beneficiarii noului sistem de conducere au fost patricienii care au acaparat toată
puterea la Roma deoarece calitatea de cetatean roman, era data de nastere, deci de
apartenenta la unui dintre triburile fondatoare ale cetatii, ceea ce i-a determinat pe plebei
sa se rascoale in numeroase randuri, dorind chiar sa paraseasca cetatea si sa
intemeieze una proprie.
În această perioadă modul de conducere se schimbă. Instituția regalității dispare,
locul ei fiind luat de o serie de magistrați, aleși pe o perioadă limitată, cu condiția de a fi
satisfăcut stagiul militar. După căderea monarhiei etrusce, statul roman este un stat
patrician şi puterea se află în mâinile oligarhiei unor principes. Revoluția romană din 509
a. Chr. -transformarea statului din monarhie în republică- reprezintă o reformă
constituțională conservatoare şi aristocratică.
Un individ anume deţinea o funcție oficială numai la intervale mari şi întotdeauna
ca membru al unui colegiu de magistrați ale căror puteri erau egale.
Prin modificarea constituției populus Romanus câştiga două prerogative esențiale:
aceea de a desemna anual magistraţii şi aceea de a decide în ultimă instanță asupra
vieții sau morții unui cetățean.
În esenţa ei puterea regală n-a fost nicidecum suprimată, ci numai fragmentată
pentru a corespunde intereselor noului stat patrician. Regele unic (rex) numit pe viață a
fost înlocuit cu doi magistraţi ("regi anuali") care erau denumiți la început practores ("cei
care merg în frunte") sau iudices ("judecători"), iar mai târziu consules("cei care
veghează intereselor comunității"), titlul de praetor luând o altă destinație. Fiecare dintre
cei doi consuli deținea şi exercita puterea supremă ca de sine stătător, cu aceeaşi
plenitudine ca regele însuşi. Dacă teoretic-din punct de vedere juridic- fiecare dintre cei
doi consuli era abilitat să intervină în sfera de atribuții a colegului său, în practică însă
Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV

fiecare din ei rezolva problemele publice pe rând, câte o lună, dar răspunderea o
împărțeau în egală măsură.
În esență, prin instituirea acestei magistraturi supreme –caracterizată prin
anulitate şi colegialitate- reprezentantul comunității cetățenilor romani a fost coborât de
la rangul de stăpân la cel de delegat temporar. Consulul avea posibilitatea -de pildă în
cazul unui război, situația care necesita restabilirea unicității originare a magistraturii-
să suspende egalitatea colegială şi să numească un al treilea coleg (dictator) care, în
mod excepțional, dar temporar, exercita putere regală în plenitudinea accepțiunii ei.
Aşadar, în circumstanţe excepționale, consulii, conducătorii aleși de comunitate erau
înlocuiți printr-un singur (dictator). Comunitatea nu exercita nici o influență asupra
alegerii dictatorului; această numire depindea exclusiv de unul din cei doi consuli aflați
în funcție. Durata maximă a magistraturii dictatoriale a fost limitată la şase luni.
O altă instituție specifică dictaturii este relevată de obligația dictatorului de a-și
alege imediat un magister equitum (“comandant al cavaleriei"), care acționa pe lângă el
ca un adjunct dependent și depunea magistratura odată cu acesta. Astfel, dictatura
apare ca o instituție menită să înlăture temporar carenţele puterii divizate.
Totodată, dacă în calitate de comandant al armatei consulul avea dreptul de a
transfera toate atribuțiile sale sau numai una dintre ele, în ceea ce priveşte atribuțiile
civile, în anumite cazuri era obligat să le transfere, în toate celelalte îi era interzis. În
această categorie de cazuri în care consulii dețineau teoretic competenţa, dar în care
erau obligați să nu acționeze decât prin delegați -numiți de către consuli- intrau atât
procesele civile, cât şi cazurile criminale, pe care în Roma regală regele le încredința
celor doi quaestores ("cercetătorii crimei"), în a căror atribuții în timpul Republicii- intrau
de asemenea, administrarea tezaurului public (aerarium Saturni sau aerarium populi
Romani) şi a arhivei de stat. Prin urmare, din 509 a. Chr., cei doi cvestori au devenit
magistrați permanenți şi, întrucât erau desemnați de către consuli -ca mai înainte de
către rege- trebuiau să depună magistraturile lor odată cu acestia, după scurgerea
anului.
În sfârşit, desemnarea profeților, care fusese o prerogativă regală, nu a fost
transferată consulilor, ci colegiului pontifical prezidat de Pontifex Maximus, magistrat
numit pe viață. Autoritatea religioasă supremă era separată astfel de cea civilă, de
vreme ce rex sacrorum nu avea nici puterea civilă și, cu atât mai puțin, cea sacră a
regalității. Mai mult, puterea efectivă asupra treburilor religioase îi revine primului dintre
membrii colegiului pontifilor, lui Pontifex Maximus.
Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV

Cât despre însemnele exterioare ale puterii, în locul veşmântului regal din purpură,
consulii nu purtau -pentru a se deosebi de ceilalți cetățeni- decât un tiv de purpură (toga
praetexa) şi, pe când regele se înfățișa în public în carul său, ei trebuiau să se
conformeze ordinii generale şi să meargă în interiorul Oraşului pe jos, ca şi ceilalți
cetățeni.
Prin modificarea constituției, comunitatea (populus Rromanus) câştigase, aşadar,
prerogativa de a desemna anual magistraţii. Exclusă inițial din populus Romanus.plebea
(plebs) -care contribuia în egală măsură la sarcinile publice- se va deştepta progresiv la
o adevărată conştiinţă politică, revendicând egalitatea drepturilor politice. Astfel, în
contextul transformărilor petrecute în organizarea militară, o lărgire a acestei comunități
devenise inevitabilă şi ea se va înfăptui -nu fără grave convulsii sociale- prin admiterea
în curii a plebei, suspendându-se astfel dreptul vechilor Quirites, care alcătuiau până
atunci curiile, de a se aduna şi a decide singuri.
Totodată însă, comițiilor curiate -care fuseseră până atunci de drept prima
autoritate de stat- li se anulează privilegiile constituționale aproape cu desăvârşire.
Toate privilegiile politice (numirea magistraţilor, adoptarea sau respingerea legilor) ale
adunării curiate au fost transferate adunării celor chemaţi sub arme (comitia centuriata)
conform regulii romane că "primii în luptă, sunt şi primii la vot". Comițiile centuriate
dețineau şi dreptul de a consimți la declararea unui război ofensiv. Atfel că, treptat,
comițiile curiale au fost cu totul eclipsate de cele centuriate care se vor identifica în cele
din urmă cu poporul suveran. Adunarea centurilor asigura preponderența dacă nu a
nobilimii, dar totuşi a proprietarilor şi dreptul întâietății la vot (care decidea de cele mai
multe ori soarta alegerilor), cavalerilor, altfel spus, celor înstăriți.

Magistraturile

Magistrații, aleși de adunarea poporului, exercitau puterea publică pe o perioada

limitată, ca o sarcină de onoare. Nu erau plătiți și nu puteau fi destituiți in timpul
mandatului.
În cadrul magistraturilor republicii romane, existau două principii: anualitatea şi
colegialitatea. Anualitatea presupunea participarea unui număr cât mai mare de cetăţeni
în administrarea Romei, dar şi o limitare temporală a puterii magistrale. Colegialitatea
depindea de antipatia romanilor faţă de deținerea permanentă a puterii de către un
Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV

magistrat superior, care tindea să ajungă tiran, având rolul controlului reciproc din partea
participanților la o magistratură egală că prestigiu şi putere.
Magistraţii romani se împărţeau în:
 ordinari, ce aveau un mandat doar de un an, precum consulii, editiil, pretorii,
chestorii, tribunii plebei.
 extraordinari, îşi exercitau mandatul timp de 6 luni, precum dictatorii,
magister equitum.
Censorii aveau 18 luni.
Din perspectiva prestigiului, existau două categorii de magistraţi:
 curuli: cei care asistau la sedinte pe un fotoliu incrustat cu fildes (scaunul
curul) consulii, pretorii, censor, edil curul, dictatorii, magister equitum;
 necuruli (stăteau pe o simplă bancă): chestorii, edilii plebei, tribunii plebei.
Din punct de vedere al puterii deținute, erau magistraţi care deţineau imperium-
consulii, pretorii, dictatorii, magister equitum; şi cei fără "imperium"-chestorii, censorii,
edilii sau tribunii plebei.
Imperium reprezenta dreptul de recrutare şi comandă militară, atribuţii
administrative, civile şi juridice. Cei care dispuneau de imperium puteau avea drept de
arestare a nesupuşilor şi de "vocatio", dreptul de a constrânge înfăţişarea acuzaţilor în
faţă instanţei.
Marii magistrati mergeau precedați de lictori care purtau fascele (un mănunchi de
nuiele în care era înfiptă o secure), ca simbol al puterii ai dreptului lor de a pedepsi.
Magistrații curuli purtau toga cu marginea de purpura (toga praetexta), iar in zilele de
sărbătoare toga de purpura.

Consulii, în număr de doi, erau cei mai importanți magistrați. Erau aleși pentru un
an, erau deținători de imperium, aleși de comitia centuriada. Erau aleși numai dintre
patricieni, dar abia după secolul IV î.Hr., după impunerea legilor licino-sextiene, plebeii
vor avea acces la consulat. Aveau atribuții juridice și civile, convocau și conduceau
senatul, comițiile curiate și centuriade, dispuneau de imunitate pe timpul mandatului,
coordonau strângerea impozitelor și puneau în aplicare legile votate de comiții. Recrutau
și comandau o armata. Erau însoțiți de o garda de 12 lictori-purtători de fascii, se așezau
pe scaunul curul, purtau toga praetexta pe timp de pace și toga de culoare purpurie
paludamentum pe timp de rǎzboi.
Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV

Cenzorii, care erau doi, erau aleși pentru 18 luni, din 5 în 5 ani, desemnați de
comițiile centuriade. Nu dispuneau de imperium, dar întocmeau recesamantul
populației, organizau orașul, administrau parțial tezaurul public, întocmeau listele
senatorilor și supravegheau moravurile. Censorii erau aleși dintre foștii consuli, despre
care se credea că aveau o moralitate ireproșabilă.
Pretorul era magistrat ordinar, ales de comitia centuriada, deținea imperium, avea
atribuții juridice la Roma. Supraveghea procesele și întocmea listele cu jurați. Dispunea
de doi lictori la Roma și avea drept să se așeze pe scaunul curul. Din secolul III î.Hr., a
apărut praetor peregrinus, însărcinat cu litigiile dintre provinciali și dispunea de 6 lictori.
Edilii, magistrați inferiori, erau de două tipuri-curuli-patricieni și plebei.

 Edilii curuli erau aleși de comițiile tribute, luau auspiciile, supravegheau

festivalurile romane, activitatea edilitară și poliția orașului și
supravegheau moravurile.
 Edilii plebei erau aleși prin plebiscit în cadrul comițiilor tribute, păzeau
arhivele plebei, depuse în templul lui Ceres, convocau comitia tributa și
supravegheau tranzacțile comerciale ale plebeilor. Se ocupau cu
aprovizionarea Romei și cultelor. Erau patru: doi edili curuli și doi curuli
plebei.

Chestorii erau aleși de comitia tributa, indeplineau un pas către carieră

politică și puteau accede la Senat. Aveau ca atribuții administrarea tezaurului
public și supravegheau arhivele statului. Inițial erau doi, apoi erau patru, ulterior
șase în Italia din secolul al III-lea î.Hr.
Tribunatul plebei, ca magistratură anuală și colegială, era o metodă de
control din partea plebeilor asupra consulatului. Erau aleși anual dintre plebei și
erau colegiali, de către comițiile tribute, având atribuții și drepturi. Persoană lor
era sacrosanctă și inviolabilă la Roma, dispuneau de dreptul de intercessio-să se
opună unei decizii ce contravenea intereselor plebei, aveau drept de veto și ius
coercitionis-dreptul de a apară în instanța orice plebeu. Existau dezavantaje:
puterea temporală anuală și limitată doar în cadrul Romei, precum și anularea
Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV

competențelor lor în timpul unei dictaturi. Inițial doi, au crescut la cinci și ulterior,
la 10 în secolul V î.Hr.
În timpul expansiunii romane, era nevoie de persoane care să guverneze
noile provincii. Astfel, promagistratii-foști magistrați, îi înlocuiau pe magistrații în
atribuțiile militare în provinciile atribuite lor. Spre sfârșitul republicii, când apăreau
persoane care aveau tendințe de a deține puterea permanent, au apărut
consulatul "sine collega", dictatura sau tribunatul plebei pe viață, noi magistraturi
în timpul triumviratului.
Romanii respectau două principii pentru oficialii lor: anualitatea sau durata
de un an a mandatelor, și colegialitatea sau deținerea aceleiași funcții simultan
de către cel puțin două persoane. Statutul suprem de consul, de exemplu, era
întotdeauna deținut de două persoane în același timp, fiecare dintre ele
exercitând o putere mutuală de veto asupra oricăror acțiuni ale celuilalt consul.
Dacă de exemplu întreaga Armată Romană ieșea pe câmpul de luptă, era
întotdeauna sub comanda celor doi consuli, care alternau zilele de comandă.
Majoritatea celorlalte funcții erau deținute de mai mult de două persoane; în
Republica târzie existau 8 pretori în fiecare an și 20 chestori.
Dictatorii erau o excepție a anualităii și colegialității, iar cenzorii doar a
anualității. În vremuri de urgență militară era ales un singur dictator pentru un
termen de 6 luni, pentru a deține singur comanda asupra statului roman. În mod
regulat, însă nu anual, erau aleși doi cenzori: la fiecare cinci ani, pentru un
mandat de 18 luni.

Coloana vertebrală a puterii militare romane era formată de către legiunile

romane. Roma își folosea legiunile pentru a-și extinde granițele dincolo de
malurile Tibrului, ajungând până la dominarea majorităţii spațiului european și
mediteranean. De fiecare dată când Roma cucerea noi teritorii, zona era
Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV

împărțită într-una sau mai multe provincii, fiecare aflată sub comanda unui
Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV

guvernator ales de către Senat.

Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV
Mircea Raluca Gabriela Drept roman UNITBV