Badea Cosmin-Constantin

15LR131

Tema de control nr.1

În urma faptelor deosebit de grave comise de ultimul rege, Tarquinius

Superbus, romanii au dezvoltat o aversiune profundă față de monarhie. Ca răspuns
la aceste evenimente, forma de guvernare s-a schimbat radical. Astfel, în locul
regelui, populația romană a ales să aibă doi magistrați, numiți consuli, care să
conducă statul pentru un an (364 de ani de la fondarea Romei - 510/509 î.Hr.).
Această schimbare a fost în mare măsură o mișcare aristocratică, iar plebea, cel
mai probabil, nu a avut o influență semnificativă. Lupta de clasă avea să înceapă
abia acum, fiind un proces lent, dar intens.
În etapa sa inițială, Republica Romană era dominată de aristocrație și
funcționa pe baza sistemului sclavagist. Conducerea era în mâinile patricienilor, iar
plebeii nu aveau acces la magistraturi. Cu timpul, însă, Republica a evoluat către o
formă democratică, în care plebeii au obținut egalitate de drepturi politice cu
patricienii. Totuși, democrația romană era mai degrabă formală, deoarece
magistraturile, deși onorifice, impuneau sarcini costisitoare, limitând accesul la ele
doar pentru plebeii bogați și patricieni.
În perioada republicii, evoluția socială și politică a statului roman a fost
marcată de trei aspecte principale:
1. Garantarea tot mai eficientă a libertății și drepturilor individuale.
2. Emanciparea plebeilor și egalizarea drepturilor acestora cu cele ale patricienilor.
3. Extinderea teritorială a statului roman.

Consulii, magistrații anuali care au înlocuit regii, erau două persoane cu

aceleași puteri și atribuții. În aparență, fiecare consul avea libertatea de acțiune, dar
în realitate, niciunul dintre ei nu putea lua decizii majore fără consimțământul
colegului său. Limitările puterilor consulilor au fost accentuate de caracterul anual
al mandatului, responsabilitatea de a răspunde pentru acțiunile lor după terminarea
mandatului și posibilitatea colegului de a opune veto.
O serie de noi magistraturi și legi au fost introduse pentru a gestiona lupta
dintre patricieni și plebei. Adesea, pentru a satisface revendicările plebei,
1
Badea Cosmin-Constantin
15LR131

patricienii au creat noi magistraturi, menținând totuși privilegiile pentru ei înșiși.

Alegerea consulilor și a altor magistrați a devenit o problemă importantă, iar
înfruntările dintre cele două clase sociale au fost reflectate și în modificările aduse
structurii guvernamentale.
Magistratura de dememviri legibus scribundis a fost creată în scopul
redactării celor XII Tabli, iar tribunii militari cu putere consulară au fost introduși
pentru a gestiona situații în care Roma era implicată în războaie multiple. Dictatura
și senatusconsultum ultimum au fost instrumente specifice utilizate pentru a face
față unor amenințări grave la adresa ordinii sociale.
Pentru a satisface pretențiile plebeilor de a ocupa poziții în guvern, au fost
create magistraturi precum quaestorii și pretorii, accesibile acum și plebeilor.
Cenzorii au avut un rol important în menținerea ordinii și moralității publice, având
atribuții precum numirea senatorilor și efectuarea recensământului.
Pretorii au fost instituiți în anul 367 î.e.n. în urma restabilirii consulatului
accesibil plebeilor, iar patricienii au obținut crearea unei noi magistraturi denumită
pretură, rezervată în mod exclusiv lor. Această magistratură a avut un impact
semnificativ asupra dezvoltării dreptului roman, deoarece pretorul a fost însărcinat
cu jurisdicția civilă contencioasă, atribută până atunci deținută de consuli.
În anul 242 î.e.n., s-a creat o nouă funcție de pretor, denumit pretorul
peregrin (praetor peregrinus), responsabil cu judecarea proceselor dintre cetățenii
romani și cei străini, precum și a celor dintre străini. Pretura ocupa a doua poziție
în ierarhia magistraturilor romane, imediat după consulat.
Pretorii erau aleși de comițiile centuriate, asemenea consulilor, iar numărul
lor a variat în timp, crescând treptat. Aceștia aveau responsabilități deosebite în
administrarea justiției și contribuții semnificative la evoluția societății romane, în
special în domeniul juridic.
O caracteristică fundamentală a istoriei romane din acea perioadă a fost
confruntarea dintre patricieni și plebei. Plebea reclama excluderea sa de la
conducerea statului, asuprirea exercitată de judecătorii patricieni și exploatarea
financiară de către creditori bogați. În urma acestor lupte, au fost create
magistraturi plebeiene pentru a-i proteja pe membrii plebei, iar aceștia au fost
admisi să ocupe magistraturi republicane. De asemenea, s-au efectuat distribuții de
pământ către plebei, s-a codificat dreptul cutumiar, s-a instaurat egalitatea civilă

2
Badea Cosmin-Constantin
15LR131

între patricieni și plebei, s-au creat noi adunări și au avut loc alte modificări de
ordin electoral.
Tribunatul plebei a jucat un rol esențial în această luptă, iar prima secesiune
a plebei în anul 494 î.e.n. a condus la crearea acestei magistraturi plebeiene.
Tribunii plebei, aleși în conciliul plebei, au avut puteri considerabile, inclusiv
dreptul de a se opune prin veto oricărei măsuri considerate nefavorabile intereselor
plebei. Ei au intervenit în apărarea drepturilor individuale ale plebeilor și au
contribuit la crearea unui sistem judiciar mai echitabil.
Edilii, aleși tot în conciliul plebei, au fost magistrați subordonați cu
responsabilități financiare și de administrare. Edilii curuli, aleși din rândul
patricienilor, au avut atribuții municipale, în timp ce edilii plebei au fost desemnați
pentru a ocroti interesele plebei.
Magistrații judiciari, precum pretorul urban, pretorul peregrin și edilii curuli,
au avut rolul de a organiza instanța și de a supraveghea desfășurarea proceselor.
Aceștia au exercitat puterea de comandă (imperium) și au fost implicați în
jurisdicția contencioasă, precum și în jurisdicția grațioasă pentru acte juridice
voluntare. Evoluția acestor magistraturi judiciare a influențat dezvoltarea dreptului
roman.
În urma confruntărilor susținute, plebeii au fost admși nu doar să ocupe
magistraturile republicane, ci a devenit obligatoriu ca din doi magistrați-colegi, cel
puțin unul să fie plebeu. Această schimbare a fost rezultatul unor reforme ample
care au deschis accesul plebeilor la magistraturi importante și la Senat.
Diverse magistraturi au devenit accesibile plebeilor în urma acestor lupte,
incluzând consulatul (367 î.e.n.), edilitatea curulă (364 î.e.n.), dictatura (356 î.e.n.),
censura (351 î.e.n.) și pretura (337 î.e.n.). O schimbare semnificativă a fost și
admiterea plebeilor în funcțiile sacerdotale în anul 300 î.e.n. prin legea Ogulnia, un
plebiscit.

În ceea ce privește Senatul, acesta a devenit un organ esențial al statului în

perioada republicană. Deși, în teorie, Senatul a pierdut anumite prerogative,
autoritatea sa practică a crescut considerabil față de perioada regală. Consulii aveau
acum o situație subordonată față de Senat și nu luau decizii majore fără a cere
avizul acestuia.Inițial, senatorii erau numiți din rândul patricienilor de către
consulii. Cu timpul, această practică s-a schimbat, iar senatorii nu au mai fost
3
Badea Cosmin-Constantin
15LR131

exclusiv patricieni, ci oricine care deținuse o magistratură superioară putea deveni

senator. Plebiscutul Ovinian din 318-312 î.e.n. a conferit cenzorilor dreptul de a
numi senatori, cu posibilitatea de a-i înlătura pentru infamie. Fostul magistrat putea
fi numit senator din cinci în cinci ani sau din patru în patru ani, odată cu
recensământul. În Senat, existau mai multe categorii de senatori, inclusiv foști
magistrați curuli numiți patres (patricieni) și conscripti (plebei). Senatul nu avea
atribuții legislative, dar importanța sa era vitală, având un rol consultativ și de
aprobare a deciziilor luate de magistrați. Numirea ambasadorilor era, de asemenea,
o atribuție a Senatului.
Adunarea Centurială, inițial organizată în cinci categorii, a suferit
transformări semnificative sub cenzura lui Appius Claudius în 312 î.e.n. și prin
reforma din secolul al III-lea î.e.n. Numărul centuriilor a fost ridicat la 350, iar
dreptul cavalerilor de a vota primii a fost eliminat. Adunarea Tribută, în care
patricienii și plebeii votau pe triburi, a evoluat într-o adunare legislativă de
referință, cu plebiscitele devenind legi obligatorii pentru toți cetățenii. Această
adunare a plebei a dobândit putere legislativă deplină, iar patricienii au devenit
parte a procesului decizional.
Aceste schimbări au marcat o tranziție semnificativă către o structură
politică mai inclusivă în Republica Romană, reflectând evoluția socială și politică a
societății romane.
În concluzie, perioada republicii romane a fost marcată de lupta intensă
dintre patricieni și plebei, care a dus la schimbări semnificative în structura și
funcționarea guvernului roman.