Importanta institutiilor

republicane in viata cetatii

Republica Romană (din latină Res publica romana,
„Lucrurile publice ale Romei”) a fost organizarea de stat a Romei și a
teritoriilor sale în perioada cuprinsă între abolirea Regatului Romei (510
î.Hr.) și până la numirea lui Cezar ca dictator pe viață în anul 44 î.Hr., sau,
mai probabil, până în anul 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat
lui Octavian titlul de Augustus.
Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de
coasta de vest a peninsulei Italia. Roma era situată pe granița dintre
teritoriul în care era vorbită limba latină, la sud de Roma, și cel în care se
vorbea limba etruscă, la nord de Roma.

Adunările romane
Adunările romane erau alcătuite din cetățenii ce aveau că rol să voteze
legile propuse de senat și de magistrați, să aleagă magistrații, având
atribuții administrative, juridice și religioase. Deciziile erau luate prin vot, iar
calcularea rezultatelor se întocmeau în funcție de curii sau centurii.
Problemele erau dezbătute în adunări contiones. Existau mai multe tipuri
de adunări cetățenești (în latină Comitia), iar toate deciziile erau votate.
Erau trei tipuri de adunări: comițiile curiate, comițiile tribute și comițiile
centuriate, ce reprezentau trei modalități de adunare a poporului în funcție
de criterii.

 Comițiile curiate erau cele mai vechi. Au fost fondate de regele

legendar Romulus și cuprindea membri adulți din cetate organizați în 30
curii (erau cele trei ginti fondatoare-Tities, Ramnes și Luceres, fiecare
având câte 10 curii). Comițiile curiate aveau un rol religios și un caracter
aristocratic, reprezentând instanța ce vota principalele legi ale senatului.
Din perioada Republicii, plebea avea acces la această adunare, ce era
convocată în Forum, de către un lictor curiat, oferind investituta solemnă
magistraților aleși, de a declara război sau decide semnarea tratatelor
de pace. Curiile erau convocate pe Capitoliu, în prezența unui Pontifex
 Maximus, la fiecare început de luna, aducându-se la cunoștință
sărbătorile și oficializându-se adopțiile. În timpul principatului, curiile
erau reprezentate de 30 de lictori.

 După reformele militare și fiscale ale regelui Servius Tullius, poporul

era organizat în cinci clase cenzitare plătitoare de tributum (impozit
direct) și de o clasa cenzitară scutită de obligații fiscale și fără drepturi
politice și militare. Cele cinci clase cenzitare erau organizate pe centurii,
unități militare și electorale. Avea rol legislativ și electoral.Adunarea
comițiilor centuriate-poporul înarmat, ce venea cu echipament militar
propriu, se organiza în afară incintei sacre a Romei, pe Câmpul lui
Marte (Vaticanul de azi), iar convocarea era inițiată și condusă de un
magistrat ce deținea "imperium"-dreptul la comandă militară. Atribuțiile
centuriilor erau votarea legilor și alegerea magistraților senatului. Apelul
la adunare era publicat înainte cu 30 de zile și afișat în Forum.

 Comițiile tribute își au originea din adunările vechi ale plebeilor

(fondate în timpul conflictelor dintre patricieni și plebei, în anii 494-300
î.Hr.), ce își alegeau proprii magistrați ce reprezentau plebeii și
decideau legile pentru aceștia. Legile erau extinse până la nivelul
patricienilor în cazul în care erau votate de Senat. Din 287 î.Hr., deciziile
plebeilor erau recunoscute și fără acordul senatorial. Comițiile tribute
erau individualizate, având rolul de a alege magistrații inferiori din 104
î.Hr. 27 de triburi trase la sorți alegeau Marele Pontif. Adunările de
triburi aveau atribuții juridice, dar le păstrau pentru probleme private.
Convocarea triburilor era anunțată cu 17 zile înainte. Comitia
adopta plebiscita-lex Hortensia, care capătă valoarea unei legi.
Atribuțiile membrilor era să numere alegerea magistraților inferiori fără
imperium, tribunii și edilii plebei.
Sistemul electoral era censitar, iar voturile erau numărate de fiecare curie,
centurie sau trib. Cel mai bine recunoscut vot era cel al comițiilor centuriate
de pe Câmpul lui Marte. Votau întâi prima clasa cenzitară (80 centurii de
pedestrași) și cele 18 centurii de călăreți, urmând celelalte clase. Se vota
cu bile sau cu pietre, voturile scrise fiind aplicate la sfârșitul republicii, iar
urnele erau amenajate pe o tribună în față armatei. Din cele 193 de
centurii, călăreții și prima clasa cenzitară aveau 98 de voturi, astfel balanța
votului era mereu înclinată spre prima centurie
Senatul roman
Prima și cea mai importantă instituție a Republicii Romane
era Senatul Roman. Era principalul organism de conducere a statului.
Conform istoricului Polybius, senatul dispunea de visteria statului, putea
trimite soli în afara Italiei, rezolva dispute.
Conform tradiției, a fost fondat de Romulus. În Senat existau două partide
neoficiale: optimații și popularii. Senatul a avut o importantă majoră, iar
prestigiul său s-a format prin prisma participării instituționale
a patricienilor bogați, aparținând aristocrației, și a plebeilor. În epoca
republicană era compus din 300 de membri, foști magistrați. În timpul
dictaturilor lui Sulla și Cezar, numărul senatorilor va crește la 600-900.
Sub Augustus, numărul de 600 de senatori va fi definitiv fixat.
Pentru ca un om să ajungă senator trebuia să fie cetățean roman, să aibă
statutul juridic de om liber (exceptând liberții), vârsta de minim 46 de ani și
onorabilitate. Treptat, vârstă legală va scădea la 30 de ani în Republica
romană târzie, iar liberții vor putea intra și ei în senat, în contextul
conflictelor civile și politice.
Senatorii purtau toga laticlavă - cu bandă lată de purpură, inelul de aur,
pantofii "calcei", aveau un cal și locuri rezervate la spectacolele de teatru și
circ.
Magistrații care dețineau "imperium" (responsabilitate) - consulii, pretorii,
magisteri equitum, interrex și tribunii plebei - puteau convoca senatul.
Ședințele senatoriale se desfășurau într-un "templum", un loc desemnat de
magistrații care convocau senatul, fie în Curia Calabra pe Capitoliu, fie în
Comitium sau în alte temple ori teatre. Ședințele durau o zi, dar se puteau
prelungi.
Atribuțiile senatului erau decizionale, pregăteau ședințele comițiilor,
soluționau crimele grave și împărțeau jurisdicția publică la Roma și în
provincii. Pregătea ședințele, adunărilor poporului, examina proiectele de
legi, administra viață religioasă (stabilea calendarul religios, jocurile,
supraveghea activitatea preoților, structura panteonului, ridicarea lăcașelor
de cult, raporturile dintre Roma și cultele străine). Prin "senatus-consulta",
senatul dispunea de putere legislativă. Pe plan extern, senatul primea
ambasadele străine, iar pe plan informal, influențau votul comițiilor.

Magistraturile
În cadrul magistraturilor republicii romane, existau două principii:
anualitatea și colegialitatea. Anualitatea presupunea participarea unui
număr cât mai mare de cetățeni în administrarea Romei, dar și o limitare
temporală a puterii magistrale. Colegialitatea depindea de antipatia
romanilor față de deținerea permanentă a puterii de către un magistrat
superior, care tindea să ajungă tiran, având rolul controlului reciproc din
partea participanților la o magistratură egală că prestigiu și putere.
Magistrații romani se împărțeau în:

 ordinari, ce aveau un mandat doar de un an, precum consulii, editiil,

pretorii, chestorii, tribunii plebei.
 extraordinari-își exercitau mandatul timp de 6 luni, precum dictatorii,
magister equitum. Censorii aveau 18 luni.
Din perspectiva prestigiului, existau două categorii de magistrați-curuli: cei
care ședeau pe scaunul curul-consulii, pretorii, edilii curul, dictatorii,
magister equitum; și necuruli-chestorii, edilii plebei, tribunii plebei.
Din punct de vedere al puterii deținute, erau magistrați care dețineau
imperium-consulii, pretorii, dictatorii, magister equitum; și cei fără
"imperium"-chestorii, censorii, edilii sau tribunii plebei. Imperium reprezenta
dreptul de recrutare și comandă militară, atribuții administrative, civile și
juridice. Cei care dispuneau de imperium puteau avea drept de arestare a
nesupușilor și de "vocatio", dreptul de a constrânge înfățișarea acuzaților în
față instanței. Puteau convoca comitia centuriada în afară Romei.
Consulii, în număr de doi, erau cei mai importanți magistrați. Erau aleși
pentru un an, erau deținători de imperium, aleși de comitia centuriada. Erau
aleși numai dintre patricieni, dar abia după secolul IV î.Hr., după impunerea
legilor licino-sextiene, plebeii vor avea acces la consulat. Aveau atribuții
juridice și civile, convocau și conduceau senatul, comițiile curiate și
centuriade, dispuneau de imunitate pe timpul mandatului, coordonau
strângerea impozitelor și puneau în aplicare legile votate de comiții.
Recrutau și comandau o armata. Erau însoțiți de o garda de 12 lictori-
purtători de fascii, se așezau pe scaunul curul, purtau toga praetexta pe
timp de pace și toga de culoare purpurie paludamentum pe timp de război.
Cenzorii, care erau doi, erau aleși pentru 18 luni, din 5 în 5 ani, desemnați
de comițiile centuriade. Nu dispuneau de imperium, dar întocmeau
recesamantul populației, organizau orașul, administrau parțial tezaurul
public, întocmeau listele senatorilor și supravegheau moravurile. Censorii
erau aleși dintre foștii consuli, despre care se credea că aveau o moralitate
ireproșabilă.
Pretorul era magistrat ordinar, ales de comitia centuriada, deținea
imperium, avea atribuții juridice la Roma. Supraveghea procesele și
întocmea listele cu jurați. Dispunea de doi lictori la Roma și avea drept să
se așeze pe scaunul curul. Din secolul III î.Hr., a apărut praetor peregrinus,
însărcinat cu litigiile dintre provinciali și dispunea de 6 lictori.
Edilii, magistrați inferiori, erau de două tipuri-curuli-patricieni și plebei.

 Edilii curuli erau aleși de comițiile tribute, luau auspiciile,

supravegheau festivalurile romane, activitatea edilitară și poliția orașului
și supravegheau moravurile.
 Edilii plebei erau aleși prin plebiscit în cadrul comițiilor tribute,
păzeau arhivele plebei, depuse în templul lui Ceres, convocau comitia
tributa și supravegheau tranzacțiile comerciale ale plebeilor. Se ocupau
cu aprovizionarea Romei și cultelor. Erau patru: doi edili curuli și doi
curuli plebei.
Chestorii erau aleși de comitia tributa, indeplineua un pas către carieră
politică și puteau accede la Senat. Aveau ca atribuții administrarea
tezaurului public și supravegheau arhivele statului. Inițial erau doi, apoi
erau patru, ulterior șase în Italia din secolul al III-lea î.Hr.
Tribunatul plebei, ca magistratură anuală și colegială, era o metodă de
control din partea plebeior asupra consulatului. Erau aleși anual dintre
plebei și erau colegiali, de către comițiile tribute, având atribuții și drepturi.
Persoană lor era sacrosanctă și inviolabilă la Roma, dispuneau de dreptul
de intercessio-să se opună unei decizii ce contravenea intereselor plebei,
aveau drept de veto și ius coercitionis-dreptul de a apară în instanța orice
plebeu. Existau dezavantaje: puterea temporală anuală și limitată doar în
cadrul Romei, precum și anularea competențelor lor în timpul unei dictaturi.
Inițial doi, au crescut la cinci și ulterior, la 10 în secolul V î.Hr.
În timpul expansiunii romane, era nevoie de persoane care să guverneze
noile provincii. Astfel, promagistratii-foști magistrați, îi înlocuiau pe
magistrații în atribuțiile militare în provinciile atribuite lor. Spre sfârșitul
republicii, când apăreau persoane care aveau tendințe de a deține puterea
permanent, au apărut consulatul "sine collega", dictatura sau tribunatul
plebei pe viață, noi magistraturi în timpul triumviratului.
Romanii respectau două principii pentru oficialii lor: anualitatea sau durata
de un an a mandatelor, și colegialitatea sau deținerea aceleiași funcții
simultan de către cel puțin două persoane. Statutul suprem de consul, de
exemplu, era întotdeauna deținut de două persoane în același timp, fiecare
dintre ele exercitând o putere mutuală de veto asupra oricăror acțiuni ale
celuilalt consul. Dacă de exemplu întreaga Armată Romană ieșea pe
câmpul de luptă, era întotdeauna sub comanda celor doi consuli, care
alternau zilele de comandă. Majoritatea celorlalte funcții erau deținute de
mai mult de două persoane; în Republica târzie existau 8 pretori în fiecare
an și 20 chestori.
Armata

Armata era o instituție fundamentală, a cărei sistem a fost moștenit

de la reformele regelui Servius Tullius. Armata avea în centrul ei centuria
(unitate militară alcătuită din 100 de pedestrași) condusă de un centurion.
Două centurii formau un manipul, iar șase centurii alcătuiau o cohorta. 10
cohorte alcătuiau o legiune. Călăreții erau organizați în turrnae. Fiecare
clasa cenzitară avea un nume propriu de centurii pedestre, fiind în total 193
de centurii, la care se adăugau o centurie 10 centurii de călăreți și 4
centurii de meșteșugari și instrumentiști. O legiune cuprindea 6000 de
soldați, condusă de un consul, pretor ori dictator. Erau înrolate trupe de
italici pe post de trupe auxiliare, iar din secolul al III-lea î.Hr., a fost creată o
flota militară. Cetățenii erau înrolați pe Câmpul lui Marte. Fiecare soldați își
cumpără echipamentul pe cont propriu. Din anul 107 î.Hr., când generalul
Marius, care a impus reforma militară, s-a renunțat la principiul claselor
cenzitare în favoarea voluntariatului, iar statul se ocupă de echiparea
soldaților și plata soldelor din pradă de război.