REPUBLICA ROMANĂ

Dumitru Adrian
•Republica Romană (din latină Res publica romana,
„Lucrurile publice ale Romei”) a fost organizarea de stat a 
Romei și a teritoriilor sale în perioada cuprinsă între abolirea 
Regatului Romei (510 î.Hr.)[2] și până la numirea lui Cezar ca
dictator pe viață în anul 44 î.Hr., sau, mai probabil, până în
anul 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat lui 
Octavianus titlul de Augustus.
•Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte
aproape de coasta de vest a peninsulei Italia. Roma era situată
pe granița dintre teritoriul în care era vorbită limba latină, la sud
de Roma, și cel în care se vorbea limba etruscă, la nord de
Roma.
Instituții guvernamentale

• Adunările romane
•Adunările romane erau alcătuite din cetățenii ce aveau ca rol să voteze legile
propuse de senat și de magistrați, să aleagă magistrații, având atribuții
administrative, juridice și religioase. Deciziile erau luate prin vot, iar calcularea
rezultatelor se întocmeau în funcție de curii sau centurii. Problemele erau
dezbătute în adunări contiones. Existau mai multe tipuri de adunări cetățenești (în
latină Comitia), iar toate deciziile erau votate. Erau trei tipuri de adunări:
comițiile curiate, comițiile tribute și comițiile centuriate, ce reprezentau trei
modalități de adunare a poporului în funcție de criterii.
•Comițiile curiate erau cele mai vechi. Au fost fondate de regele
legendar Romulus și cuprindea membri adulți din cetate
organizați în 30 curii (erau cele trei ginti fondatoare-Tities,
Ramnes și Luceres, fiecare având câte 10 curii). Comițiile curiate
aveau un rol religios și un caracter aristocratic, reprezentând
instanța ce vota principalele legi ale senatului. Din perioada
Republicii, plebea avea acces la această adunare, ce era
convocată în Forum, de către un lictor curiat, oferind investituta
solemnă magistraților aleși, de a declara război sau decide
semnarea tratatelor de pace. Curiile erau convocate pe Capitoliu,
în prezența unui Pontifex Maximus, la fiecare început de luna,
aducându-se la cunoștință sărbătorile și oficializându-se
adopțiile. În timpul principatului, curiile erau reprezentate de 30
de lictori.
•După reformele militare și fiscale ale regelui Servius Tullius,
poporul era organizat în cinci clase cenzitare plătitoare de
tributum (impozit direct) și de o clasa cenzitară scutită de
obligații fiscale și fără drepturi politice și militare. Cele cinci
clase cenzitare erau organizate pe centurii, unități militare și
electorale. Avea rol legislativ și electoral.Adunarea comițiilor
centuriate-poporul înarmat, ce venea cu echipament militar
propriu, se organiza în afară incintei sacre a Romei, pe Câmpul
lui Marte (Vaticanul de azi), iar convocarea era inițiată și
condusă de un magistrat ce deținea "imperium"-dreptul la
comandă militară. Atribuțiile centuriilor erau votarea legilor și
alegerea magistraților senatului. Apelul la adunare era publicat
înainte cu 30 de zile și afișat în Forum.
•Comițiile tribute își au originea din adunările vechi ale plebeilor
(fondate în timpul conflictelor dintre patricieni și plebei, în anii
494-300 î.Hr.), ce își alegeau proprii magistrați ce reprezentau
plebeii și decideau legile pentru aceștia. Legile erau extinse până
la nivelul patricienilor în cazul în care erau votate de Senat. Din
287 î.Hr., deciziile plebeilor erau recunoscute și fără acordul
senatorial. Comițiile tribute erau individualizate, având rolul de a
alege magistrații inferiori din 104 î.Hr. 27 de triburi trase la sorți
alegeau Marele Pontif. Adunările de triburi aveau atribuții
juridice, dar le păstrau pentru probleme private. Convocarea
triburilor era anunțată cu 17 zile înainte. Comitia
adopta plebiscita-lex Hortensia, care capătă valoarea unei legi.
Atribuțiile membrilor era să numere alegerea magistraților
inferiori fără imperium, tribunii și edilii plebei.
• Sistemul electoral era censitar, iar voturile erau numărate de fiecare curie, centurie
sau trib. Cel mai bine recunoscut vot era cel al comițiilor centuriate de pe Câmpul lui
Marte. Votau întâi prima clasa cenzitară (80 centurii de pedestrași) și cele 18 centurii
de călăreți, urmând celelalte clase. Se vota cu bile sau cu pietre, voturile scrise fiind
aplicate la sfârșitul republicii, iar urnele erau amenajate pe o tribună în față armatei.
Din cele 193 de centurii, călăreții și prima clasa cenzitară aveau 98 de voturi, astfel
balanța votului era mereu înclinată spre prima centurie.
Istoria Republicii Romane: de la
înființare la expansiune
•Versiunea lui Livius a înființării republicii spune că fiul ultimului 
rege al Romei, Lucius Tarquinius Superbus (Tarquin cel Mândru), 
Sextus Tarquinius, a violat o nobilă romană pe nume Lucreția.[6][7]
 Lucreția și-a obligat familia să acționeze, prin aceea că și-a adunat
rudele masculine, le-a spus ce s-a întâmplat și apoi s-a sinucis. [8]
 Aceștia au fost obligați să o răzbune și au condus o răscoală prin care
au expulzat din Roma casa regală (Tarquinii), aceștia găsindu-și un
refugiu în Etruria.
•Soțul Lucreției, Lucius Tarquinius Collatinus[9] și 
Lucius Junius Brutus au fost aleși primii doi consuli, ofițerii șefi ai
noii Republici. (Marcus Junius Brutus, care mai târziu avea să-l
asasineze pe Gaius Iulius Cezar, a revendicat descendența sa din acest
prim Brutus.)
•Consulii timpurii au preluat rolurile regelui cu excepția înaltului său
statut de preot în venerarea lui Jupiter Optimus Maximus la templul
sacru de pe Colina Capitoliului. Pentru această îndatorire romanii au
ales un Rex sacrorum[10] sau „rege al lucrurilor sfinte”. Până la
sfârșitul Republicii, acuzația că un om puternic ar fi vrut să se facă
rege a rămas un memento de clătinarea carierei pentru urmași (asasinii
lui Iulius Cezar au spus că încercau doar să ferească Roma de
reabilitarea ei ca monarhie).[11]