Dupa constituirea statelor medievale romanesti, regimul lor politic se baza pe modelul

monarchic, dupa tiparele monarhiei, cat si dupa trasaturi proprii adaptate necesitatii societatii
romanesti. Constituirea statelor medievale romanesti a insemnat si un transfer de putere din partea
cnezilor si voievozilor locali in favoarea unui conducator ales care isi va lua titlu de mare voievod. Acest
titlu exprima functia militara a conducatorului.

O institutie centrala din spatiul romanesc intracarpatic, in secolul al XII-lea este principatul.
Regalitatea maghiara va incerca sa impuna in Transilvania modelul feudalismului apusean, fiind atestat
in institutiile laice, in 1111 « Princeps Mercurius ». Plan religios, va fi atestat Simion, episcop catolic. In
plan administrativ este atestat comitatul Bihor. Aceasta instituie centrala se caracterizeaza atributiile
administrative, militare si judiciare ale principelui, dar si prin dependenta fata de coroana ungara.

La sfârșitul secolului al XIII-lea, voievozii Transilvaniei își asumau prerogative sporite: Roland
Borșa conducea în numele unui “segnum transilvanum” și va convoca la Deva în 1288 prima Adunare
Obștească la care participă Nobil, Cler, orășeni și țărani liberi. Elitele politice ale românilor vor face parte
din adunările obșești până în 1355.

In spatiul romanesc de la sud de Carpati, consolidarea statului s-a realizat sub urmasii lui
Basarab I. Pentru ca, in 1359 Nicolae Alexandru va infiinta prima Mitropolie Ortodoxa a Tarii Romanesti
cu sediul la Arges si direct legata de Patriarhia de la Constantinopol, astfel se vor pune bazele organizarii
unei biserici proprii care va deveni sprijin al domniei in politica interna. De asemenea, prin infiintarea
bisericii se forma Tara Romaneasca, ca stat de sine statator si se afirma pozitia de independenta a
acesteia. In plus, prin autoproclamarea lui Nicolae Alexandru ca domn, singur stapanitor, se vor infiinta
institutiile supreme ale statului, institutia laica autocrata si institutia ecleziastica dependenta si direct
legata de Constantinopol.

Intre secolele XV-XVI, Imperiul Otoman si-a manifestat tendintele de hegemonie asupra spatiului
romanesc intracarpatic. Incepand cu secolul al XVII-lea, Imperiul Otoman a cunoscut expansiunea
teritoriala maxima sub conducerea sultanului Soliman Magnificul.

In 1541, Imperiul Otoman a cucerit Ungaria, iar teritoriul sau a fost organizat sub forma de pasalac. In
acelasi an, Transilvania a fost cucerita de otomani si reorganizata sub forma de principat autonom.
Principatul Trasilvaniei cuprindea, din punct de vedere territorial, Transilvania, Banatul si comitatele din
Partium. Principele era ales de Dieta si mai apoi confirmat de sultan. Principele avea o larga autonomie :
putea declara razboi, incheia tratate si pace. Dieta Transilvaniei a ramas in continuare un factor de co-
guvernare a principatului.

Un punct de vedere referitor la evolutia unei institutii centrale din Moldova, in secolul al XVIII-
lea, dupa 1711 este faptul ca Imperiul Otoman si-a extins influenta, instaurand in spatiul romanesc de la
est de Carpati domniile fanariote.

Pentru ca influenta Imperiului Otoman a crescut considerabil, teritoriul romanesc a suferit o

transformare notabila. Domnia a inceput sa nu mai fie considerata un atribut exclusiv al vointei divine,
aceasta depinzand de vointa unui stapan lumesc, sultanul. In 1711, in Moldova a fost instaurata domnia
fanariota, urmand ca in 1716 sa fie instaurata si in Tara Romaneasca. Domnii erau alesi de sultan, fara
acordul tarii, fiind in general greci din cartierul Fanar al Istanbulului. Domnia si-a pierdut astfel caracterul
sau pamantean. Perioadele de domnie erau scurte, de 2-3 ani, iar domnii erau mutati dintr-o tara in alta,
Domnii au fost degradati la un nivel de functionari ai Portii, ocupand un loc in ierarhia administrativa
otomana.

Asadar, in perioada de dupa anul 1711, institutia centrala laica a Moldovei a suferit unele
modificari, iar influenta otomana si-a extins si mai mult orizonturile in ceea ce priveste organizarea
spatiului romanesc.