Intre secolele VII-IX, obstea sateasca reprezenta forma de organizare specifica a spatiului

romanesc. Obstea sateasca, ca institutie colectiva, se baza pe proprietatea comuna asupra pamantului,
cat si pe deciziile collective ale sfatului statului. Treptat, deciziile au fost transferate unor membrii,
denumiti cnezi sau voievozi. In procesul de evolutie politica, s-a inregistat unificarea obstilor satesti in
tari sau cnezate, denumite de Nicolae Iorga : « romanii populare ».

Potrivit informatiilor relatate de Anonymus in lucrarea  “Gesta Hungarorum”, la inceputul

secolului al X-lea, ungurii au cucerit teritoriile dintre Tisa, Crisuri si Somes unde au intalnit rezistenta
voievodatelor romanesti. Astfel, erau consemnate, in spatiul romanesc intracarpatic, voievodatul lui
Menumorud, in Crisana cu centrul la Biharea, voievodatul lui Glad, in Banat cu centrul la Cuvin si
voievodatul lui Gelu, in Depresiunea Transilvaniei cu centrul la Dabaca.

In 1247, regele maghiar Bela al IV-lea acorda cavalerilor ioaniti Tara Severinului printr-o diploma
de privilegii. Prin “Diploma cavalerilor ioaniti «  se consemna atat existenta unor autonomii locale, cat si
organizarea social-economica de la sud de carpati. Ca formatiuni locale erau atestate voievodatele lui
Litovoi si Seneslau, cnezatele lui Ioan si Farcas si Tara Severinului acordata cavalerilor ioaniti. Cnezatele
si voievodatele aveau o larga autonomie, singura lor obligatie era aceea de a acorda sprijin militar in
campaniile defensive ale Regatului maghiar.

Basarab I Intemeietorul (1310-1352) este cel care a reusit sa formeze statul de sine statator de la
sud de Carpati, denumit « Tara Romaneasca ». Basarab a unificat teritoriile oltene ale lui Litovoi cu cele
argesene ale lui Seneslau, incercand sa-si afirme indepedenta fata de Ungaria. Deoarece Regatul
maghiar era cu mult peste spatiul romanesc extracarpatic, drept urmare Basarab I a fost nevoit sa se
recunoasca vasal al regelui Carol Robert de Anjou, in 1324.

Regele Carol Robert de Anjou va considera ca Basarab si-a incalcat obligatiile vasalice, iar in
consecinta va organiza o campanie defensiva impotriva lui. Armata maghiara a fost infranta intr-o
trecatoare la Posada, in 1330. Aceasta batalie este considerata actul de intemeiere si independenta a
statului medieval Tara Romaneasca.

Un punct de vedere referitor la modificarile institutionale din spatiul romanesc, in secolele XVI-
XVIII este faptul ca acestea au fost influentate de cresterea prestigiului Imperiului Otoman si a tenditelor
sale de hegemonie.

Astfel, din secolul al XVI-lea, domnia, institutia centrala atat din Moldova, cat si din Tara
Romaneasca, a inceput sa nu mai fie considerata un atribut exclusiv al puterii divine, ea depinzand acum
de un stapan lumesc : sultanul. Domnia a devenit astfel o functie administrativa, iar domnul un
functionar al Portii care ocupa un loc in ierarhia administrativa otomana.

De asemenea, in secolul al XVIII-lea au fost instaurate domniile fanariote (1711, in Moldova si

1716, in Tara Romaneasca), iar institutia centrala a suferit unele modificari. De acum, domnul era ales
direct de catre Poarta, in general greci din cartierul Fanar al Istanbulului, fara acordul tarii. In aceste
conditii, domnia isi pierdea caracterul pamantean. Perioadele de domnie erau scurte, iar domnii erau
mutatii dintr-o tara in alta. Domnul isi pierdea prestigiul, fiind acum un functionar al Portii, dependent
de sultan.

Asadar, institutiile centrale din spatiul romanesc, in secolele XVI-XVIII au suferit o transformare
notabila, generate de cresterea dominatiei otomane.