Sunteți pe pagina 1din 2

Energie pentru viitor

În ultimele 2 decenii, una dintre prioritățile de vârf ale comunității globale a fost
dezvoltarea unei energii durabile regeneratoare la care toată lumea să aibe acces. Energia este
esențială pentru a pune capăt traiului mai puțin prielnic, întrucât stimulează creșterea și progresul
în toate domeniile de dezvoltare, precum securitatea alimentară, apa curată, educația, ocuparea
forței de muncă și asistența medicală. Astfel, găsirea unui mijloc ECOLOGIC de a produce și a
utiliza energie este singura cale care ne poate asigura un viitor sigur și prosper.
Chiar dacă termenul de energie regenerabilă este destul de des întâlnit, foarte puțini sunt
cei care știu precis ceea ce înseamnă. Pentru a înțelege mai bine, am înlocuit termenii științifici
cu termeni pe care toată lumea îi cunoaște. Astfel, energia verde, sau regenerabilă reprezintă
orice tip de energie provenită din resurse naturale (lumina soarelui, apă sau vânt), ceea ce duce
fie la regenerarea acesteia într-un timp foarte scurt, fie la caracterul său inepuizabil. Pentru a fi
considerată energie ecologică, o resursă trebuie să fie neproducătoare de poluare. Așadar, nu
toare sursele utilizate de industria energiei regenerabile sunt ecologice. (ex : comustibilii fosili)
Acum este timpul să vorbim despre energie în contextul randamentului dezvoltării
durabile a comunității. Fiind o temă foarte prezentă în activitățile de organizare și dezvoltare
economică, înseamnă nu numai o dezvoltare sustenabilă, ci și o dezvoltare care nu afectează într-
o manieră inacceptabilă capitala noastră ecologică și socială și care nu supune generațiile viitoare
la constrângeri disproporționate.
Una dintre soluțiile care ar putea pune capăt luptei împotriva gazului cu efect de seră, iar
în același timp ar asigura o modalitate de a produce energie sustenabilă și regeneratoare care să
nu aibe efecte adverse (poluarea) ar fi înlocuirea comustibililor fosili cu cei fără carbon.
O formă foarte des asociată, de oamenii neinformați, cu poluarea, este energia nucleară.
Primul lucru care ne vine în minte atunci când auzim de energie nucleară este bine cunoscutul
accident de la Centrala nucleară Cernobîl în urma căruia întreaga cantitate de xenon, jumătate
din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în
atmosferă, iar toate persoanele implicate în acest accident (cei 600 de pompieri, precum si echipa
de operare care a fost implicata in lupta cu focul) au fost sever iradiate. Ceea ce mulți nu știu este
că această centrală nu era utilizată în siguranță, nu a fost concepută într-o modalitate sigură în
cazul în care apărea o defecțiune și a fost construită cu 5 ani mai devreme decât prevedea
termenul, cu materiale nu chiar potrivite, ci mai mult compensatorii, la ordinul comunistului
Vladimir Ilici Lenin, al cărui nume îl poartă.
Adevărul este că nici o formă de energie nu este total lipsită de pericol, iar revigorarea şi
sporirea interesului pentru energia nucleară va avea loc numai dacă publicul o va accepta. De
aceea, este necesară elaborarea unei educaţii care să facă cunoscută publicului energia nucleară şi
să fie accesibilă inclusiv prin mass-media şi alte mijloace. Ultimii 40 de ani au fost martorii unei
continue expansiuni a energiei nucleare, ea devenind rapid una din cele mai importante surse de
energie electrică pe plan global, deoarece puterea calorică a combustibilului nuclear uzual, de
fisiune, este de zece mii de ori mai mare decât a produselor petroliere. Dar, nu se poate utiliza
direct ca energie termică, ci trebuie mai întâi transformată în energie electrică.
Cu toate acestea, energia nucleară prezintă beneficii semnificative pentru o societate care
nu este tulburată de schimbări climatice cauzate de emisii de carbon deoarece centralele nucleare
nu emit carbon, iar alimentarea în combustibil de la aceste centrale este pe termen nelimitat,
durabil. Aceasta înseamnă că toate efectele negative asupra evoluțiilor industriale, tehnologice,
sectoriale și sociale scad complet de-a lungul tranziției și utilizării energiei nucleare, iar
semnificația nu necesită intervenție umană pentru garantarea securității permanente.

S-ar putea să vă placă și