1

Capitolul IV: STATELE MEDIEVALE ROMÂNEȘTI

I. ROMANII ŞI STATELE VECINE

Multă vreme după retragerea aureliană,pe teritoriul vechii Dacii n-a mai existat o organizare de stat.Populaţia
băştinaşă era organizată în obşti săteşti.Apariţia claselor sociale şi nevoia de apărare au impus unirea mai multor obşti
într-o formaţiune mai mare-cnezatul.
Prin unirea mai multor cnezate a luat naştere voievodatul(“ţara”). Statele medievale româneşti au luat naştere prin
unirea mai multor voievodate.Formatiuni politice româneşti în sec. XI-XIII:
a) între Carpati şi Tisa
 Voievodatul lui Glad
 Voievodatul lui Menumorut
 Voievodatul lui Gelu
 Voievodatul lui Gyla
 Voievodatul lui Ahtum

b) între Carpaţi şi Dunare

 Ţara Severinului
 Voievodatul lui Litovoi
 Voievodatul lui Seneslau
 Cnezatul lui Ioan
 Cnezatul lui Farcaş

c) între Dunăre şi Marea Neagră

 Jupanatul lui Dimitrie
 Jupanatul lui Gheorghe
 Formaţiunile lui Tatos,Satza şi Seslav

d) între Carpaţi şi Nistru

 Ţara Berladnicilor
 Ţara Brodnicilor

e) la sudul Dunării
 Vlahia Mare
 Vlahia Mica
 Statul Asăneştilor
În Peninsula Balcanică trăia în evul mediu o numeroasă populaţie românească numită tot vlahi. Aceştia locuiau
mai ales în zonele muntoase, unde se retrăseseră pentru a nu fi slavizaţi. Ocupaţiile lor principale erau păstoritul şi
cărăuşia. La începutul mileniului II, teritoriul dintre Dunăre şi Balcani (fosta provincie romană Moesia) fusese
recucerit de bizantini, deci vlahii sud-dunăreni se aflau sub dominaţie bizantină. În 1185 împăratul Isaac II Anghelos a
vrut să se căsătorească, iar pentru a face rost de banii necesari unei ceremonii luxoase a pus noi taxe asupra vlahilor şi
bulgarilor. Vlahii au trimis la împărat doi reprezentanţi ai lor, pe fraţii Petru şi Asan, pentru a cere anularea birurilor.
Cererile vlahilor nu numai că au fost respinse, dar în timpul audienţei Asan a fost pălmuit de un înalt dregător bizantin
Întorşi acasă, cei doi fraţi au ridicat poporul la arme. La început, răscoala a fost înfrântă, dar cei doi fraţi au
fugit la nordul Dunării, de unde s-au întors cu ajutor românesc şi cuman, au înfrânt armatele imperiale şi au întemeiat
un stat între Dunăre şi Balcani. Noul stat şi-a consolida puterea în timpul lui Ioniţă Caloian- „Cel Frumos” (1197-
1207) şi Ioan Asan II (1218-1241) extinzându-şi graniţele până la mările Egee şi Adriatică şi la Nordul Dunării. După
invazia mongolă din 1241 statul a decăzut transformându-se treptat dintr-un stat vlaho-bulgar într-un stat exclusiv
 2

bulgar, care în sec XIV se va împărţi în 2 state: ţaratul de la Vidin şi ţaratul de la Târnovo, ambele cucerite la sfârşitul
aceluiaşi secol de către turci.
Statul vlaho-bulgar al Asăneştilor a luat fiinţă în urma răscoalei antibizantine din 1185-1187 condusă de
fraţii Petru şi Asan,şi a atins apogeul în timpul domniei lui Ioan Asan al II-lea(1218-1241).După moartea lui
acest stat se va transforma dintr-un stat vlaho-bulgar într-un stat exclusiv bulgar.În sec XIV acest stat va fi
cucerit de turcii otomani.
Teritoriul ţării noastre a fost afectat de marea invazie mongolă din 1240-1241 care a provocat mari
distrugeri materiale dar,în acelasi timp a împiedicat expansiunea ungaro-slavă în spaţiul românesc.

II.PREMISELE INTERNE ŞI EXTERNE ALE FORMARII STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

După retragerea aureliană pe teritoriul ţării noastre nu a mai existat o organizare de tip statal, populaţia autohtonă fiind
organizată în obşti săteşti. Însă aşa cum fiecare om caută în mod instinctiv să-şi creeze o gospodărie în cadrul căreia
să-şi ducă existenţa, aşa şi fiecare popor caută să-şi creeze un cadru teritorial, economic, social, politic şi cultural care
să-i asigure supravieţuirea şi acest cadru este oferit de organizarea de stat. Deci fiecare popor a încercat să-şi creze
propriul stat iar cele care nu au reuşit acest lucru au dispărut. Românii s-au înscris şi ei pe drumul care ducea la
formarea statului încă din sec IX când au apărut primele formaţiuni politice prestatale.
Factorii care au contribuit la formarea statelor medievale româneşti:
a)Factori interni:-dezvoltarea economică
-dezvoltarea socială(apariţia claselor sociale)
-dezvoltarea politică(apariţia cnezatelor şi voievodatelor)
b)Factori externi:-anarhia internă din statul ungar provocată de luptele pentru tron care au urmat stingerii
dinastiei arpadiene(1291)
-decăderea puterii tătarilor
Formarea statelor medievale româneşti a fost rezultatul unificării şi extinderii formaţiunilor politice prestatale
existente în sec IX-XIII. Acest proces s-a realizat pe 3 căi:
 Prin înrudirea conducătorilor
 Prin cucerire
 Prin recunoaşterea de către cei mai slabi a autorităţii voievozilor mai puternici
Organizarea statului feudal în istoria noastră s-a înfăptuit în forma voievodatului.

Bibliografie
1. Petre P Panaitescu- Istoria românilor

III.FORMAREA VOIEVODATULUI TRANSILVANIEI

Voievodatul Transilvaniei s-a format prin unificarea formaţiunilor politice prestatale existente în sec. IX-XI,
între Carpaţi şi Tisa.Acest proces s-a desfăşurat în 2 etape:
 Etapa voievodatelor româneşti
 Etapa cuceririi Transilvaniei de către regalitatea maghiară

Regalitatea maghiară a încercat să înlocuiască voievodatul cu forma de organizare a principatului dar nu a

reuşit. În fruntea Transilvaniei sa afla un voievod ce avea putere de suveran.Demnitatea voievodală o
exercitau adeseori adevărate dinastii ce aveau tendinţa de a se constitui într-o domnie separată de Ungaria.
Astfel voievozii Roland Borş şi Ladislau Kan, îşi asumă la sfârşitul sec XIII şi începutul sec XIV largi
prerogative.
În teritoriile de graniţă, românii au continuat o vreme să fie organizaţi în formaţiuni autonome (cnezate,
voievodate) care şi-au păstrat un timp autonomia politică şi structura social-economică. Saşii şi secuii erau
organizaţi în unităţi administrativ teritoriale numite scaune, aflate în afara autorităţii voievodale şi dependente
direct de regele Ungariei.
Politica de catolicizare declanşată de regii maghiari a determinat o parte a populaţiei romaneşti să treacă la
sud şi est de Carpaţi contribuind la formarea statelor muntean şi moldovean. Din sec XV românii transilvaneni
sunt eliminaţi din viaţa politică, conducerea Transilvaniei fiind exercitată de reprezentanţii nobilimii maghiare
şi cei ai păturilor bogate ale saşilor şi secuilor (“Unio Trium Nationum”)
 3

Bibliografie
1. Ştefan Pascu- Voievodatul Transilvaniei

IV.FORMAREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI

Condiţiile interne şi externe în care s-a desfăşurat procesul de constituire a statului muntean sunt aceleaşi ca în
cazul statului transilvănean.
Statul muntean a luat fiinţă pe teritoriul cuprins între Carpaţi şi Dunăre
În sec XI acest teritoriu a intrat în stăpânirea nominală a cumanilor, popor migrator care locuia pe teritoriul cuprins
între Don şi Nipru. Slăbirea puterii cumanilor a permis regilor maghiari să-şi extindă stăpânirea asupra unei părţi a
teritoriului dintre Dunăre şi Carpaţi- Ţara Severinului şi Nord-estul Munteniei ( unde a luat fiinţă o „episcopie a
cumanilor „)
Marea invazie mongolă din anii 1240-1241 a dat o lovitură puternică politicii expansioniste duse de regatul
maghiar. Această invazie a avut, deci şi o urmare pozitivă pentru noi românii, în sensul că dacă ea nu s-ar fi produs,
atunci ar fi fost posibil ca regatul maghiar să-şi întărească dominaţia la sud de Carpaţi şi statul muntean să nu se poată
întemeia. După retragerea mongolilor, ungurii şi-au restaurat dominaţia la vest de Olt, în timp ce teritoriile de la
răsărit de Olt au rămas în stăpânirea tătarilor.
Pentru a-şi întări şi extinde dominaţia, regii maghiari au apelat la cavalerii ioaniţi. Ioaniţii au fost un ordin
călugăresco-militar înfiinţat în timpul cruciadelor. În 1247 regele Ungariei Bela IV a emis o diplomă prin care dăruia
cavalerilor ioaniţi Ţara Severinului. În această diplomă, cunoscută sub numele de diploma ioaniţilor sunt menţionate
la sud de Carpaţi o serie de formaţiuni politice româneşti.HARTA. Statul muntean s-a format prin unificarea acestor
formaţiuni .
Acest proces s-a desfăşurat în 2 etape:
Prima etapă a avut loc la sf. sec. XIII şi a pornit din dreapta Oltului
A doua etapă a avut loc la începutul sec XIV şi a pornit din stânga Oltului
 Statul muntean s-a format prin unificarea formaţiunilor politice prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre
Evenimentele care au dus practic la întemeierea Ţării Româneşti sunt puţin cunoscute. Ştim că prin anii 1272-
1275 un urmaş al lui Litovoi, care se numea tot Litovoi a refuzat să se mai recunoască supus al ungurilor şi a ocupat
sudul Transilvaniei. Prin anii 1277-1279 are loc o luptă care se încheie cu moartea lui Litovoi şi cu căderea în
prizonierat a fratelui său Bărbat. Acesta este eliberat în schimbul unei mare sume de bani şi recunoaşte suzeranitatea
maghiară. Deşi nu s-a eliberat de sub suzeranitatea maghiară , Litovoi a reuşit să unifice sub conducerea sa
formaţiunile din dreapta Oltului ceea ce a reprezentat un mare pas înainte în direcţia constituirii Ţării Româneşti.
 Etapa I ( sfârşitul sec XIII ): unificarea formatiunilor din dreapta Oltului.
. Conform tradiţiei „descălecatului” (VEZI IZVOR 4 DE LA PG. 56) în anul 6798 de la „facerea lumii” adică
anul 1290 al erei creştine, Negru-Vodă din Făgăraş a trecut la sudul Carpaţilor şi a întemeiat statul muntean. Istoricii
n-au putut stabili încă cu precizie dacă Negru-Vodă este un personaj real sau imaginar.
În anii 1316, 1317 şi 1324 diferite izvoare scrise menţionează ca stat organizat „Valahia Nord-Dunăreană”, iar
în fruntea acestui stat este menţionat „Basarab- fiul lui Tihomir”. Sau propus mai multe filiaţii:
Bărbat-----Tihomir-----Basarab
Seneslau----Tihomir-----Basarab
Negru Vodă----Tihomir-----Basarab
Negru-Vodă ( Tihomir)-----Basarab
În orice caz, Basarab este primul conducător sigur al Ţării Româneşti. El a fost cel care :
 A desăvârşit unificarea formaţiunilor prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre
 I-a alungat pe tătari din estul Munteniei
 A ocupat sudul Moldovei ( regiune care s-a numit mai târziu Basarabia)
 A obţinut prima victorie românească din evul mediu. ( CITIT IZVOR 6 DE LA P 57). În anul 1330 regele
Ungariei Carol Robert de Anjou (care era suzeranul lui Basarab) a invadat Ţara Românească, dar a fost înfrânt
în bătălia de la Posada (9-12 noiembrie). Această bătălie marchează ieşirea lui Basarab de sub suzeranitatea
regelui ungar şi obţinerea independenţei.
 Etapa II ( începutul sec XIV): unificarea întregului teritoriu dintre Carpaţi şi Dunăre
 4

 Conform tradiţiei,Ţara Românească a fost întemeiată în anul 1290 de Negru Vodă din Făgăraş.
 Basarab I (cca 1310-1352).
 a desăvârşit unificarea cnezatelor si voievodatelor de la sud de Carpaţi
 i-a alungat pe tătari din estul Munteniei
 a ocupat sudul Moldovei
 l-a înfrânt pe regele Ungariei Carol Robert de Anjou în bătălia de la Posada(9-12 noiembrie
1330) câştigând astfel independenţa statului.
Urmaşii lui Basarab au continuat politica de consolidare a statului
 Nicolae Alexandru(1352-1364)a înfiinţat în 1359 Mitropolia ortodoxă a Ţării Româneşti.
Înfiinţarea Mitropoliei semnifica poziţia independentă a statului muntean, fiind în acelaşi timp un important
sprijin pentru puterea domnească; pentru că în acele vremuri religia juca un rol mult mai important în viaţa oamenilor
decât joacă astăzi, de aceea era foarte important pentru un conducător de stat să obţină sprijinul bisericii în realizarea
acţiunilor sale
 Vladislav Vlaicu(1364-1377) a bătut primele monede, şi a luat în stăpânire Amlaşul,Făgăraşul şi
Severinul.
Statul muntean a dobândit astfel toate caracteristicile unui stat de sine stătător. Consolidarea noului stat,
realizată de către urmaşii lui Basarab explică succesele obţinute ulterior pe plan extern de către Mircea cel Bătrân, în
timpul domniei căruia statul muntean a jucat un rol important în sud-estul Europei, fiind cel mai puternic stat creştin
din această zonă.
Bibliografie
 Alexandru D. Xenopol- Istoria românilor

V. FORMAREA MOLDOVEI

Procesul formării statului Moldova a fost în mare parte asemănător cu cel al formării statului muntean. Au existat însă
şi unele deosebiri :
 Moldova s-a format mai târziu decât Ţara Românească, datorită faptului că dominaţia tătarilor s-a exercitat
mai puternic la răsărit de Carpaţi
 Procesul formării Moldovei s-a desfăşurat nu în două etape, ca în cazul Ţării Româneşti, ci în 3 etape.
Statul moldovean s-a format pe teritoriul cuprins între Carpaţi şi Nistru – HARTA. Pe acest teritoriu sunt menţionate
în sec XI-XIII o serie de formaţiuni politice prestatale CARE ?. Acest teritoriu se afla în sec XIII în stăpânirea
nominală a hanatului tătar al Hoardei de Aur (vezi pg 48).
La mijlocul sec XIII statul tătar intrase în declin. Profitând de slăbirea puterii tătarilor statele vecine : Ungaria,
Polonia, Lituania şi Ţara Românească au trecut la ocuparea unor teritorii dominate de aceştia. Ţara Românească şi-a
extins graniţele până la Marea Neagră. Lituania a ocupat Kievul, iar Polonia a ajuns să se învecineze cu teritoriile
româneşti. La rândul său, Ungaria a încercat să-şi extindă stăpânirea la Est de Carpaţi. Ludovic cel Mare , rege al
Ungariei între 1342-1382 , a organizat mai multe expediţii în această zonă. La aceste expediţii au participat şi
voievozii români din Maramureş., care erau vasalii regelui maghiar În cursul unei astfel de expediţii s-a petrecut şi
primul act al întemeierii Moldovei. Pentru a consolida stăpânirea maghiară la este de Carpaţi, Ludovic a organizat o
marcă ( provincie de graniţă) condusă de Dragoş, voievodul românilor maramureşeni. Capitala mărcii se afla la Baia
oraş întemeiat încă dinainte de anul 1300 de saşii din Ardeal.. De la numele căţelei Molda se trage numele statului, iar
stema Moldovei ( capul de bour) provine de la animalul ucis în timpul acestei vânători.
 Statul moldovean s-a format pe teritoriul cuprins între Carpaţi şi Nistru
 Procesul formării Moldovei s-a desfăşurat in 3 etape.
 Prima etapă: cca 1350- regalitatea maghiară înfiinţează pe valea râului Moldova o marcă condusă de
Dragoş, voievodul românilor maramureşeni.
Deci iniţial, Moldova a existat ca provincie de graniţă a statului maghiar. Cea de a doua etapă a constat în
transformarea Moldovei dintr-o provincie ungurească într-un stat independent. Acest lucru a fost realizat de către un
alt voievod din Maramureş şi anume Bogdan.
Bogdan a fost iniţial stăpânul unui cnezat situat pe Valea Vişeului, compus din 22 de sate şi având reşedinţa la Cuhea.
Apoi el a devenit voievod al Maramureşului. La un moment dat, el a intrat în conflict cu regele Ungariei, documentele
regale pomenindu-l cu calificativul de „necredinciosul nostru”, semn al rezistenţei româneşti faţă de politica
 5

maghiară de anulare a vechilor libertăţi. Bogdan a pierdut stăpânirea asupra Maramureşului şi pentru a continua lupta
el a trecut munţii în Moldova unde izbucnise o răscoală împotriva Dragoşeştilor. ( Sas şi Balc )
Iată cum este descris acest eveniment în Cronica lui Ioan de Târnave: „ Bogdan , voievodul valahilor din Maramureş,
cu ajutorul valahilor de acolo a trecut în taină în Ţara Moldovei supusă coroanei ungureşti…Deşi a fost atacat în mai
multe rânduri chiar de oştile regelui, totuşi crescând numărul valahilor ce locuiau în acea ţară, ea s-a mărit,
făcându-se o domnie”
Regele Ludovic cel Mare a trimis mai multe expediţii pentru a readuce Moldova sub stăpânire ungurească dar aceste
expediţii sunt respinse de moldoveni.
 Etapa 2: 1359-1365
 răscoala împotriva Dragoşeştilor
Bogdan, voievodul Maramureşului, vine în Moldova, îi înlătură pe urmaşii lui Dragoş şi
proclamă independenţa statului moldovean.
Formarea statului medieval Moldova nu s-a încheiat o dată cu Bogdan. Statul întemeiat în partea de nord, nu încorpora
toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nistru şi nici nu-şi desăvârşi-se organizarea internă. În perioada următoare noul stat se
va întinde treptat peste tot teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru. Urmaşul lui Bogdan, Laţcu, pentru a face faţă presiunii
polono-maghiare stabileşte raporturi cu papalitatea şi trece la credinţa catolică, statul moldovean fiind recunoscut pe
plan internaţional ca stat de sine stătător.
 Etapa 3 : 1365-1394
 În timpul domniei lui Latcu(1365-1374),Modova este recunoscută pe plan internaţional ca stat
independent.
Cu moartea lui Laţcu încetează domnia familiei lui Bogdan. Laşcu avea o soră Muşata căsătorită cu boierul Costea.
Fiul celor doi Petru a devenit domn sub numele de Petru I Muşat. Acesta i-a măsuri în direcţia organizării economice,
administrative şi bisericeşti
 În timpul lui Petru I Muşat(1374-1391)se bat primele monede ( groşii ) şi se înfiinţează
Mitropolia(1387).
Urmaşul lui Petru Muşat a fost fratele său Roman I. Acesta alipeşte noului stat aşa numita „Ţară de Jos „ întinzându-
i graniţele până la Dunăre şi Marea Neagră

 În timpul lui Roman I (1391-1394) este încorporată şi partea de sud a Moldovei, statul
moldovean ajungând să se întindă până la Dunăre şi Marea Neagră

VI. FORMAREA DOBROGEI

Teritoriul cuprins între Dunăre şi Marea Neagră a fost, după expresia geografului C. Brătescu : ” Cea dintâi provincie
românească care a intrat în lumina istoriei”. În primul izvor scris referitor la istoria ţării noastre, „părintele istoriei”
Herodot îi menţionează pe geţii dobrogeni care se opun invaziei regelui persan Darius I . În antichitate Dobrogea se
numea Schitia şi a fost stăpânită pe rând de macedoneni, romani, bizantini, slavi, bulgari.
Pe teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră sunt menţionate în sec X-XI o serie de formaţiuni politice prestatale:
jupanatul lui Dimitrie, jupanatul lui Gheorghe, formaţiunile lui Tatos Satza şi Seslav, Acest teritoriu a reintrat sub
dominaţia Imperiului Bizantin imediat după anul 1000, iar în sec. XIII a intrat în compunerea statului Asăneştilor, din
care va face parte până la începutul sec XIV când va reintra în stăpânirea Bizanţului
Secolul al XIV-lea marchează si formarea statului feudal dobrogean. Nucleul acestui stat l-a constituit Ţara Cavarnei
care cuprindea ţinutul dintre Varna şi Caliacra.
 Statul dobrogean a luat fiinţă pe teritoriul cuprins între Dunăre şi Marea Neagră
 Întemeietorul statului dobrogean a fost Balica (1346-1354).
 Dobrotici(1354-1386) îşi extinde stăpânirea până la Dunăre
 Ivanco(1386-1388)bate primele monede.
 În 1388 Ivanco este ucis într-o luptă cu turcii. Mircea cel Bătrân intervine şi alipeşte Dobrogea
la Ţara Românească.
 În 1417,Dobrogea devine provincie turcească. Ea va rămâne aşa până în 1878 când a reintrat în
componenţa statului român.

BIBLIOGRAFIE
 6

1.Petre P.Panaitescu- Istoria românilor,

2.Ştefan Ştefănescu- Istoria medie a României
3. Ion Dan- Cavalerii ordinului Basarab

VII. ORGANIZAREA INTERNĂ A ŢĂRILOR ROMÂNE

1. Organizarea politico-instituţională
Se referă la instituţiile de conducere ale statului şi în primul rând la instituţiile centrale. Astăzi, cele 3 instituţii
centrale de conducere ale unui stat sunt Preşedenţia, Guvernul şi Parlamentul. Şi în evul mediu existau tot 3
instituţii centrale de conducere, care purtau însă alte denumiri, iar atribuţiile lor erau mai mult sau mai puţin
asemănătoare cu cele ale instituţiilor de astăzi. Instituţiile Moldovei şi Ţării Româneşti erau identice, iar instituţiile
Transilvaniei prezentau multe asemănări dar şi deosebiri faţă de cele ale Moldovei şi Ţării Româneşti.
A. Ţara Românească şi Moldova
a. Domnia. Deţinătorul ei purta titlul de „mare voievod şi domn”. Cuvântul voievod este de origine slavă şi
însemna comandant suprem al armatei. Cuvântul domn este de origine latină şi însemna stăpânul ţării. În
inscripţiile medievale apare scris numele deţinătorului precedat de particula „Io”, care însemna „cel ales
de Dumnezeu”. Deci potrivit concepţiei de atunci, puterea domnului era de origine divină.
Atribuţiile domnului:
 Atribuţii executive
- asigura ordine internă
- numea şi revoca pe toţi dregătorii
- acorda privilegiile şi rangurile boiereşti
 Atribuţii legislative
- emitea actele normative ( hrisoave, aşezăminte)
 Atribuţii judecătoreşti
-era judecător suprem
Pronunţa pedeapsa cu moartea
Avea drept de graţiere
 Atribuţii de politică externă
- reprezenta ţara în relaţiile externe
- încheia tratate
- declara război
- încheia pace
- trimitea şi primea soli
 Atribuţii militare
-era comandant suprem al armatei
 Atribuţii financiare
- stabilea dările
- acorda imunităţi
 Atribuţii bisericeşti
- hotăra înfiinţarea mitropoliilor, episcopiilor, mănăstirilor
- numea şi revoca episcopii
- decidea sau revoca închinarea unei mănăstiri
- reglementa competenţa de judecată a Bisericii
Modul de succesiune la tron se baza pe un sistem electiv-ereditar (domnul era ales de boieri, din rândul
familiei domnitoare). Deci orice membru de sex masculin al familiei domnitoare putea să ajungă la tron, fie
legal (ales de boieri), fie ilegal (prin forţă).
b. Sfatul Domnesc
Era alcătuit la început din marii boieri, apoi numai din boierii cu dregătorie (funcţie). Sfatul domnesc era instituţia
care ajuta pe domn în conducerea statului. Toate actele importante ale domnului nu erau valabile dacă nu se
obţinea şi aprobarea sfatului domnesc.
 7

Principalii dregători:
- Banul Olteniei (în Ţara Românească) şi Portarul Sucevei sau hatmanul (în Moldova) erau cei mai
importanţi dregători.
- Vornicul era conducătorul curţii domneşti, iar în timp de război comanda armata în lipsa domnului deci
era un fel de ministru de război.
- Logofătul era şeful cancelariei şi se îngrijea de redactarea documentelor de stat.
- Vistierul avea grija veniturilor şi cheltuielilor, deci era un fel de ministru de finanţe.
- Spătarul purta spada domnului la ceremonii, iar în timp de război comanda cavaleria
- Aga era comandantul pedestraşilor
- Postelnicul era la început îngrijitorul camerei de dormit a domnului, iar mai târziu a devenit un fel de
ministru de externe
- Stolnicul se ocupa de aprovizionarea cu alimente a curţii domneşti
- Paharnicul se ocupa cu aprovizionarea cu băuturi a curţii domneşti.
- Slugerul se ocupa de aprovizionarea cu carne
- Clucerul răspundea de magaziile şi depozitele domneşti
- Pitarul pregătea pâinea pentru domn
- Pivnicerul avea grijă de viile şi pivniţele domneşti
- Medelnicerul turna apă domnului pentru a-şi spăla mâinile
- Comisul avea grija grajdurilor şi cailor domneşti
- Armaşul ducea la îndeplinire pedepsele pronunţate de domn
- Şetrarul se ocupa de corturile armatei
c. Marea Adunare a Ţării
Nu era o instituţie permanentă, ci se întrunea numai în cazuri excepţionale. Era alcătuită din reprezentanţii
boierimii, clerului, orăşenimii şi ţărănimii libere. Atribuţiile ei:
- Alegerea domnilor
- Aprobarea păcii sau războiului
- Aprobarea tratatelor cu alte state
- Aprobarea măsurilor sociale şi fiscale
B. Transilvania
a. Voievodul (până în 1541) -Principele (după 1541) era numit de regele Ungariei- de Dietă. Avea atribuţii
administrative, judecătoreşti şi militare
b. Consiliul Voievodului (Principelui) alcătuit din 12 mari dregători: vicevoievodul, cancelarul, judele,
reprezentantul bisericii catolice etc
c. Congregaţiile voievodale -(până în 1437) - Congregaţile generale ale nobilimii (1437- 1541)- Dieta
(după 1541) Congregaţiile voievodale erau alcătuite din reprezentanţii stărilor libere, inclusiv ai
românilor. Congregaţiile generale ale nobilimii erau alcătuite din reprezentanţii nobilor maghiari, ai
clerului catolic, ai fruntaşilor ai secuilor şi ai patriciatului săsesc. Dieta era alcătuită din 150 membri.
Aveau mai ales atribuţii juridice
2. Organizarea administrativ-teritorială
A. Transilvania -Comitate conduse de comiţi, în teritoriile locuite de maghiari
- Districte conduse de voievozi, cnezi sau juzi, în teritoriile locuite de români
- Scaune conduse de juzi, în teritoriile locuite de saşi şi secui. La saşi existau şi 2
districte: Braşov şi Bistriţa. Tot la saşi s-a constituit o adunare teritorială şi politică numită „Universitatea saşilor”

B. Ţara Tomânească - judeţe

C. Moldova – ţinuturi
Judeţele şi ţinuturile erau conduse de pârcălabi (dacă pe teritoriul lor existau cetăţi) sau juzi ( dacă nu existau)

3. Organizarea justiţiei
a. Instanţele de judecată:
- Sătească ( în satele ţăranilor liberi ) sau seniorială ( în satele supuse feudalilor)
- a unităţii administrativ-teritoriale
- domnească ( în Ţara Românească şi Moldova ) , voievodală ( în Transilvania )
 8

- regală ( în Transilvania )
b. Procedura de judecată
- avea la bază aşa numitul obicei al pământului
- în Ţara Românească şi Moldova încep să fie traduse culegeri de legi bizantine, iar în
Transilvania , în sec XVI apare prima colecţie de legi numită „Tripartitul lui Verboczi”

4. Organizarea bisericii
În evul mediu, Biserica juca un rol mult mai important în viaţa oamenilor decât în prezent.
- ortodoxia era religia majoritară
- erau răspândite şi alte religii: catolicismul, protestantismul, islamismul şi mozaismul
- Biserica ortodoxă a jucat un rol important în educaţie, în cultură şi în apărarea independenţei şi
spiritualităţii româneşti fiind şi un important factor de unitate
În cadrul măsurilor luate de urmaşii lui Basarab I şi Bogdan I pentru consolidarea Ţării Româneşti şi a Moldovei,
organizarea unei ierarhii superioare bisericeşti a ocupat un loc important. Biserica a devenit astfel susţinătoarea
puterii domneşti. În 1359 Nicolae Alexandru a înfiinţat Mitropolia Ţării Româneşti. În 1387 Petru I Muşat a înfiinţat
Mitropolia Moldovei.

VIII. LUMEA RURALĂ

1. Economia rurală

În evul mediu, românii au locuit în principal la sate. Nicolae Iorga scria că „românii au fost un popor de păstori şi
plugari”. Lumea satului stătea la baza economiei medievale. Pământul reprezenta principala bogăţie. Legat de
proprietatea asupra pământului s-a structurat întreaga organizare a societăţii.
Agricultura era principala ocupaţie. Se cultivau cereale (mei, grâu, orz, ovăz,secară porumb-din sec XVII),
legume (varză, ceapă, usturoi, mazăre ), viţă de vie, pomi fructiferi şi cânepă). Tehnica agrară a cunoscut o serie
de progrese:
 Mărirea brăzdarului la plug
 Introducerea plugului cu rotile şi cormană
 Grapa
 Asolamentul bienal şi trienal
 Folosirea îngrăşămintelor naturale
Alături de agricultură se practicau creşterea animalelor (vite, cai, oi, porci, capre, păsări domestice, albine),
pescuitul, meşteşugurile şi mineritul
Existau mine de sare (Turda, Dej, Cojacna, Uioara, Sic, Ocna Mică, Tărgul Trotuş) , de cupru (Baia de Aramă) şi
de metale preţioase (Abrud, Zlatna, Roşia Montană)
Comerţul era intens favorizat de reţeaua de drumuri care străbătea Ţările Române. Moldova era străbătută de
marele drum comercial care lega Marea Baltică cu Marea Neagră, iar Transilvania şi Ţara Românească de drumul
comercial care lega Occidentul cu Peninsula Balcanică. După marile descoperiri geografice (care au avut ca
rezultat mutarea axei comerţului din Marea Mediterană în Oceanu Atlantic) şi după cucerirea de către turci a
întregului bazin al Mării Negre, comerţul a intrat în declin. Turcii şi-au impus un monopol comercial asupra
Ţărilor Române, monopol care va dura până în 1829. Toate produsele Ţărilor Române trebuiau vândute mai întâi
turcilor şi la preţurile impuse de aceştia.

2. Obştea sătească şi domeniul feudal

Principalul cadru de vieţuire ţărănească de-a lungul evului mediu l-a constituit obştea sătească. Obştea cuprindea pe
toţi locuitorii unui sat. Pământul obştii era împărţit în pământ arabil (aflat în proprietate privată) şi pământ nearabil
(stăpânit în comun). Obştea era condusă de sfatul oamenilor buni şi bătrâni şi de un jude sau cneaz.
Obştea sătească cuprindea toată populaţia unui sat.
 9

La început, toţi locuitorii obşti erau liberi şi egali în drepturi. Treptat, cneazul a pus stăpânire pe locurile comunităţii şi
i-a aservit pe membrii acesteia, transformându-se în feudal.
Domeniul feudal ( moşia) era pământul stăpânit de un feudal. Domeniul feudal cuprindea 2 părţi: rezerva feudală
şi loturile date în folosinţă ţăranilor

3. Modul de viaţă

Tipuri de locuinţă: bordei, case din chirpici sau lemn

Hrana era simplă, bazată pe resursele gospodăriei.
Hainele erau confecţionate în casă din lână sau cânepă.

IX. ORAŞUL ŞI LUMEA SA

Existau 2 tipuri de aşezări urbane:

 oraşe ( Braşov, Sibiu, Târgovişte, Suceava, Sighişoara, Bistriţa, Chilia, Cetatea Albă, etc)
 târguri ( Câmpulung, Iaşi, Bucureşti, Brăila, Mediaş etc)

Oraşele erau mai bine dezvoltate în Transilvania. Ocupaţiile orăşenilor erau meşteşugurile şi comerţul.
Meşteşugarii şi negustorii erau organizaţi în asociaţii profesionale numite bresle şi ghilde. În sec XVI au apărut
manufacturile.
Organele de conducere ale oraşelor:
a. Sfatul orăşenesc, compus din:
-12 juraţi (în Transilvania) - 12 pârgari (în Ţara Românească şi Moldova )
b. Conducătorul oraşului
- burgermeister ( în Transilvania)
- judeţ ( în Ţara Românească )
-şoltuz ( în Moldova)
c. Reprezentantul puterii centrale:
- judele ( în Transilvania )
- vornicul sau pârcălabul de târg ( în Ţara Românească şi Moldova )

Cultura urbană avea la bază cuvântul scris şi avea un caracter laic mai pronunţat. Au apărut şcoli şi biblioteci

X. SOLIDARITĂŢI ŞI CONFLICTE ÎN EVUL MEDIU

Viaţa socială are 3 componente:

- clasele şi categoriile sociale
- modificările petrecute în structura lor
- raporturile existente între ele

2. Clasele sociale:
 Feudalii:
 Laici:
- nobili ( în Trans)
- boieri ( în Ţ Rom şi Mold)
 ecleziastici (conducătorii clerului)
În Ţările Române nu exista o piramidă vasalică ca în Apus. Regimul imunităţii era foarte rar întâlnit. Profitând de
faptul că ocupau dregătoriile ţării şi de sărăcirea ţăranilor (datorită războaielor), feudalii au cumpărat sau au luat prin
înşelăciune pământurile acestora, transformându-i în şerbi.
 Ţăranii
 Dependenţi:
- iobagi (în Trans)
 10

- rumâni (în Ţ Rom )

- vecini (în Mold)
 Liberi :
- răzeşi (în Mold)
- moşneni (în Ţ Rom)
La început, numărul ţăranilor liberi era mai mare. Treptat tot mai mulţi dintre ei îşi pierd pământurile şi odată cu ele
libertatea ,devenind ţărani dependenţi. Obligaţiile ţăranilor dependenţi, care la început era foarte mici, au cunoscut o
creştere constantă, fapt ce a dus la pauperizarea ţărănimii. Feudalii au devenit tot mai lacomi, astfel că un cronicar
scria despre ei că „deveniseră ca nişte lupi flămânzi care despuiau pe bieţii oameni mai rău decât tâlharii”.
 Orăşenii
 Patriciatul (marii meşteşugari şi negustori)
 Micii meşteşugari şi negustori
 Plebea (calfe, ucenici, zilieri, cerşetori
 Liber-profesioniştii (medici, jurişti, artişti, profesori)
 Robii
 Tătari
 Ţigani
În anul 1400, populaţia Ţărilor Române era de 1,6 milioane locuitori, din care :
 700 000, în Transilvania
 500 000, în Ţara Românească
 400 000, în Moldova
Populaţia majoritară era alcătuită din români, pe lângă care mai trăiau şi alte grupuri etnice: maghiari (unguri), secui,
saşi, greci, armeni

3. Obligaţiile ţăranilor
 Obligaţiile ţăranilor dependenţi
 Faţă de feudali:
- dijma în produse
- claca sau robota în muncă
- censul în bani
- daruri
 Faţă de biserică: dijma în produse sau bani
 Faţă de stat:
- birul în bani
- dijma în produse
- prestaţii în muncă
 Obligaţiile ţăranilor liberi:
- birul
- prestaţii în muncă
- participarea la război
- dijma bisericească

4. Conflicte sociale

Raporturile de bază ale evului mediu erau cele dintre feudali şi ţărani. Aceste raporturi au avut un caracter
antagonic, deoarece interesele celor 2 clase erau opuse: cu cât feudalii acumulau averi tot mai mari, cu atât ţăranii
deveneau tot mai săraci
 Forme de luptă antifeudale
- refuzul îndeplinirii obligaţiilor
- fuga
- bejenia
- haiducia
 11

- răscoala
 Principalele răscoale:
- răscoala de la Bobâlna (1437)
- războiul ţărănesc condus de Gheorghe Doja (1514)
- răscoala seimenilor (1655)
- răscoala ţăranilor din Bihor (1659)
- răscoala hânceştilor (1671)

Răscoala de la Bobâlna a avut ca principala cauză creşterea obligaţiilor ţărănimii şi nesocotirea deptului de strămutare
de pe o moşie pe alta. De asemenea, dijma către biserică, care nu fusese strânsă timp de trei ani, a fost percepută nu în
moneda curentă, ci în monedă nouă, care avea o valoare mai mare. Celor care nu o plăteau, biserica le refuza serviciile
religioase. Răscoala, izbucnită în regiunea Someşurilor, se va extinde rapid. Răsculaţii şi-au stabilit centrul acţiunilor
pe dealul Bobâlna, din apropierea Dejului. În urma luptei care se dă, ţăranii ies învingători. Se semnează Convenţia de
la Cluj-Mănăşturi prin care nobilii recunosc ţăranilor o serie de drepturi şi le uşurează sarcinile. Reprezentanţii
nobilimii, ai secuilor şi saşilor încheie o înţelegere între ei – „Unio Trium Nationum” („ Unirea celor trei naţiuni”) şi
încalcă Convenţia cu ţăranii. Au loc noi lupte care se încheie cu înfrângerea răsculaţilor. Urmează o cruntă represiune,
căreia îi cad victimă mii de ţărani (ucişi, torturaţi, închişi). Ţărănimea este legată de glie, iar obligaţiile ei sporesc.
După moartea lui Matei Corvin (1490), criza statului maghiar se agravează. Tensiunile sociale devin tot mai mari.
Pericolul otoman creşte. În 1514 a fost proclamată cruciada antiotomană, la care au fost chemate toate clasele sociale.
Deoarece, participanţilor la cruciadă l-i se promitea eliberarea din şerbie, foarte mulţi ţărani s-au adunat în tabăra de
lângă Buda, fapt ce i-a nemulţumit pe nobili, care au încercat să se opună plecării ţăranilor de pe domenii şi să-i
determine să se întoarcă. Din acest motiv, ţăranii adunaţi au refuzat să mai plece în cruciadă şi au întors armele
împotriva nobilimii. Ţăranii adunaţi au pornit spre Transilvania stabilindu-şi ca scop „ distrugerea nobilimii
blestemate şi necredincioase”. Armata răsculaţilor pătrunde în Transilvania, alături de ea venind orăşeni , lucrători
de la minele de sare şi mici nobili, astfel că răscoala se transformă într-un război ţărănesc. După mai multe lupte
victorioase, ţăranii sunt în cele din urmă înfrânţi, iar căpeteniile lor ucise prin ardere pe rug. Este adoptat Tripartitul
lui Werboczi prin care „ţărănimea este condamnată la o şerbie veşnică şi legată de glie, iar renta în muncă este
sporită de la o zi pe an la o zi pe săptămână”.