STATUL ŞI POLITICA

AUTONOMIILE LOCALE ŞI
INSTITUŢIILE CENTRALE
ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC (SEC. IX-
XVIII)
 1. FORMAŢIUNI PRESTATALE ROMÂNEŞTI
(SEC. IX-XIII)
Obştea sătească (sec. VII-IX):
– formă de organizare politică specifică spaţiului românesc; se baza pe
proprietatea comună asupra pământului, conducere şi răspundere comună
precum şi organizarea colectivă a muncii;
-organizare politico-socială: sfatul (adunarea) satului;

„Romaniile populare” (N. Iorga):
- uniuni de obşti, nuclee politice sau formaţiuni
teritorial-politice incipiente - o formă de
organizare teritorial-administrativă autonomă;
dispuneau de un centru (reşedinţă) fortificat;
-„vlahii” sau „câmpuri”:
-„ţări”: Ţara Maramureşului, Ţara Bârsei,
Ţara Zarandului, Ţara Făgăraşului;
-cobâle: Dorohoi, Neamţ, Bacău, Vaslui
-ocoale;
- jupanate: jupan Dimitrie; jupan Gheorghe
Cnezatele şi voievodatele:
constituite începând cu sec. IX şi X
Transilvania:
-sec. IX – cronica maghiară „Gesta Hungarorum” –
voievodatele lui Gelu, Glad şi Menumorut;
-sec. XI – “Legenda Sfântului Gerard” -
voievodatele lui Ahtum şi Gyla.
Ţara Românească:
-1247 – „Diploma Cavalerilor Ioaniţi” – Banatul de
-Severin din 1230, voievodatele lui Litovoi şi
Seneslau şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş.
Dobrogea: izvoarele atestă centre locale de putere,
premergătoare formării statului în sec. XIV.
Peninsula Balcanică: vlahii, aflaţi sub stăpânire
bizantină, se bucurau de autonomie locală; în sec. XII -
Ţaratul Bulgar.

Transilvania
-sec. XI – cucerirea maghiară;
- înlocuirea voievodatului cu
principatul;În 1176 – Leustachiu
voievodul;
-colonizarea saşilor, secuilor şi
cavalerilor teutoni (1211-1225);
-organizare socială: stări
privilegiate = în 1437, s-au
constituit în „Unio Trium Nationum”;
populaţia românească - tolerată;
- organizare administrativ-teritorială:
comitatele maghiare – conduse de
un comite (Bihor- 1111); scaunele
secuieşti şi săseşti – autonome;
districtele româneşti - conduse de
juzi, cnezi sau voievozi, cu atribuţii
administrative şi juridice,
organizare religioasă: - în 1366,
regele Ludovic I de Anjou a
condiţionat calitatea de nobil de
apartenenţa la catolicism; cnezii
români au fost excluşi de la dreptul
de proprietate, iar religia ortodoxă
a fost scoasă în afara legii
STATELE
MEDIEVALE
ROMÂNEŞTI:
Ţara Românească
-“descălecatului” lui Negru-Vodă
din Făgăraş (la sfârşitul sec.
al XIII-lea, 1290);
-la începutul sec.al XIV-lea,
documentele menţionează ca
stat Valahia nord-dunăreană
şi titlul conducătorului de „mare
voievod şi domn”; Basarab,
este primul domn atestat
documentar, întemeietor de ţară
şi de dinastie;
-obţinerea independenţei: bătălia
de la Posada, 9-12 noiembrie
1330 (descrisă în „Cronica pictată
de la Viena” ).
-Consolidarea statului: Nicolae
Alexandru şi Vladislav Vlaicu
Moldova
1352-1353 – în valea râului
Moldova, regele maghiar
Ludovic I de Anjou, a organizat
o marcă de apărare împotriva
tătarilor, o unitate teritorială,
politică şi militară, condusă de
Dragoş, voievod din Maramureş,
având centrul la Baia – Moldova
Mică;
1363-1364 - răscoala localnicilor
împotriva dominaţiei maghiare
şi a urmaşilor lui Dragoş,
desfăşurată sub conducerea
voievodului Bogdan din Maramureş;
victoriile repurtate asupra coroanei
maghiare au consemnat independenţ
Moldovei.
Urmaşi: Petru I Muşat şi Roman I
Dobrogea
- întemeiată ca stat în sec. XIV, sub
conducerea lui Balica şi apoi a lui
Dobrotici; în 1388, a fost alipită
Ţării Româneşti de Mircea cel Bătrân
1417/1420 – sub Imperiul otoman;
1787 – anexată statului român.
 INSTITUŢIILE STATULUI
Transilvania
-instituţia centrală: voievodatul; voievodul avea
atribuţii administrative, judiciare şi militare; era numit
de către regele maghiar în acord cu nobilii transilvani;
dispunea de o cancelarie proprie şi era secondat de
un vicevoievod; din 1541 Transilvania a devenit
Principat autonom sub suzeranitate otomană –
principele era ales de Dietă şi confirmat de sultan;
după instalarea regimului habsburgic (1699) – împăratul ţara în relaţiile cu alte state, declara război şi încheia
a preluat şi titlul de principe, iar conducerea propriu-zisă pace, încheia tratate, timitea şi primea soli;
a revenit unui guvernator militar; Cancelaria aulică de
la Viena coordona conducerea principatului.
-Adunarea generală a nobililor – instituţie cu
caracter reprezentativ, alcătuită, treptat, numai din
stările privilegiate;
-Dieta Transilvaniei a fost organul constituţional
şi politic preparlamentar, creat în sec. al XVI-lea
şi format din reprezentanţii stărilor celor trei naţiuni
privilegiate ;
-1699 – prin pacea de la Karlowitz, s-a instaurat
dominaţia habsburgică; în „Diploma Leopoldină”,
din 1691, a fost înscris noul statut politic, autonomia
a fost limitată
Ţara Românească şi Moldova
Domnia (din lat. dominus) –instituţia centrală;
- succesiunea la conducerea ţării s-a făcut fie pe
cale ereditară, fie pe cale electivă;
- îşi justifica puterea de origine divină prin
apelativul „Io-Ioan” sau prin formula bizantină
„din mila lui Dumnezeu”; domnul se intitula
„mare voievod” (comandant militat) şi „domn”
(stăpânul întregii ţări) „de sine stătător” - independent;
atribuţii: interne - era stăpânul întregului pământ,
comanda armata, conducea administraţie, emitea acte
cu putere de lege, stabilea dările, precum şi privilegiile
şi rangurile boiereşti, bătea monedă, reprezenta
instanţa supremă de judecată; externe – reprezenta
•Sfatul Domnesc – alcătuit din marii boieri, ulterior din
boierii cu dregătorii şi membrii clerului înalt;
dregătorii: Mitropolitul -numit de domn , banul Olteniei
(Ţara Românească) şi portarul Sucevei (Moldova),
logofătul (şeful cancelariei domneşti), vornicul (şeful
curţii domneşti), vistiernicul (responsabil al finanţelor),
spătarul (comandant militar, purtătorul de spadă),
paharnicul (responsabil cu pivniţele domneşti);
•Marea Adunare a Ţării
•Biserica
•În timpul regimului fanariot, din sec. XVIII, domnitoru
a fost considerat un înalt funcţionar al Porţii –
domniile pământene restabilite după 1821.