A debutat în literatură în 1932 cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet

găsit, apoi în același an a publicat un volum de nuvele, Femei. A publicat mai

multe romane, Orașul cu salcâmi (1935) (roman al adolescenței), Accidentul (1940)
(roman de dragoste), influențate de Marcel Proust, Gustave Flaubert și de alți
romancieri francezi. În anul 1934 publică un alt roman, De două mii de ani, de
această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a căpătat o
celebritate nedorită, mai ales în urma prefeței semnată de magistrul lui Sebastian
și al generației Criterioniste, profesorul Nae Ionescu. Textul lui Nae Ionescu
încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că
evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei. La scurt timp va
publica și Cum am devenit huligan, în care adună articolele apărute în presă, care
reprezintă un dosar al receptării operei sale. Procedeul foarte modern îl reia pe
cel folosit de romancierul André Gide în romanul Falsificatorii de bani (Les Faux
Monnayeurs).

Sebastian se impune în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua

fără nume, Jocul de-a vacanța, Ultima oră. Piesa Insula a rămas neîncheiată.

Manuscrisul inițial al romanului Accidentul, cuprinzând cinci capitole, i-a fost

furat lui Mihail Sebastian în Franța, iar autorul nu l-a mai găsit. A fost nevoit
să-l rescrie de la zero.

Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atât
în timpul vieții scriitorului, cât și în posteritate. Scandalul generat de prefața
lui Nae Ionescu la volumul „De două mii de ani” (1934) a făcut ca autorul, discret
plasat până atunci pe scena literară, unde se impusese mai ales prin foiletoane
critice, să ajungă brusc în centrul atenției. Capriciile istoriei nu l-au putut
împiedica pe Sebastian să aibă succes și ca dramaturg, încă din timpul vieții. După
moartea sa prematură în 1945, la nici 38 de ani, el rămâne în atenția publicului
mai ales ca autor de teatru. Piesele i se joacă din când în când, dar tinerii îl
ignoră. Atât criticul cât și romancierul din el intră în umbră pentru o jumătate de
secol, până când, în 1996 (anul publicării Jurnalului său din perioada 1935-1944),
se redeșteaptă interesul cititorilor pentru tot ce a scris Mihail Sebastian.
Piesele sale Steaua fără nume, Ultima oră și Jocul de-a vacanța au fost chiar
ecranizate, prima dintre ele transformându-se într-o coproducție româno-franceză
(Mona, l'étoile sans nom [Mona, steaua fără nume]- 1967), în care rolul principal
feminin a fost interpretat de Marina Vlady.