Sunteți pe pagina 1din 3

Drama inteleulalului lucid. Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi!!

:P Opera lui Camil Petrescu,oricat de variata ar parea,prezinta o exceptionala unitate,sub trei aspecte: al problematicii,al spiritului problematic si al facturii artistice. Stilul lui Camil Petrescu aduce in planul literaturii romane o serie intreaga de elemente de noutate in deplina concordanta cu preocuparile din planul european. Formula aleasa, aceea a unei confesiuni a personajului principal, reprezinta o indepartare de la traditia romanului realist obiectiv, scris la persoana aIII a.In felul acesta romanele si dramele sale devin in mare parte monologuri interioare, fapt care ofera personajului posibilitatea de a evolua permanent intre planul interior, sentimental si planul exterior. Personajele lui C. Petrescu ilustreaza toate ipostazele impactului dintre intelectual si lumea in care acesta traieste,cu afacerile,intrigile si razboiul absurd pe care le presupune.Calitatea de intelectual nu este data neaparat de studii sau posturi inalte,ci de superioritatea constiintei individului,intelectualul fiind un ganditor lucid care problematizeaza existenta.El poate fi student (Gheorghidiu),militant politic(Gelu Ruscanu),ostas(Pietro Gralla) etc..Diferiti de inadaptatii romantici,ei sunt prinsi in planul valorilor esentiale in care cred.Cata luciditate,atata drama,spune Georghidiu Personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", Stefan Gheorghidiu, sublocotenent intr-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea vaii Prahovei, este concentrat de curand/ceea ce constituie pentru el "o lunga deznadejde". Stefan Gheorgidiu face parte din familia personajelor lui Camil, fiind si el un intelectual orgolios, interiorizat, un spirit lucid si absolutizant. Stefan Gheorgidiu aplica absolutul iuburii, cunoasterii oamenilor din jurul sau. Acestia nu corespund exigentelor sale si rezulta drame ale incompabilitatii intre: el si Ela, el si societatea mondena, el si realitatea tragica a frontului. Pentru Stefan Gheorghidiu, iubirea este receptata ca o experienta posibila, o imbogatire a relatiilor intime, nu ca o raportare a indragostitului la fiinta iubita. El este indragostit mai degraba dintr-un orgoliu satisfacut si traieste doar iluzia iubirii, nu sentimentul ca atare, caruia nu se abandoneaza niciodata, si nici nu consimte la sacrificii in numele dragostei. Se poate spune chiar ca pentru personajul principal iubirea este o problema de {auto}cunoastere, nu de implicare sentimentala, caci in aspiratia lui catre absolut el nu urmareste adevarul despre Ella, ci mentinerea propriului echilibru interior. Stefan Gheorghidiu este o natura reflexiva, care analizeaza in amanunt, cu luciditate starile interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar: "Atentia si luciditatea nu omoara voluptatea reala, ci o sporesc, asa cum de altfel atentia sporeste si durerea de dinti." Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul incertitudinii, e un zbucium permanent in cautarea adevarului. Stefan primeste pe neasteptate o mostenire de la unchiul sau, Tache si, ca urmare, sotia sa, Ela, se lasa in voia tentatiilor mondene, devenind din ce in ce mai preocupata de lux, petreceri si escapade, fapt ce intra in totala contradictie cu conceptia lui despre iubire, despre idealul sau de feminitate: "As fi vrutei mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare" (despre bani - A.A.). Student la filozofie, inzestrat intelectual, Stefan traieste in lumea cartilor, o lume in totala contradictie cu lumea unchiului Tache, a lui Nae Gheorghidiu si Tanase Lumanararu, cu care eroul nu are nici o legatura spirituala. /Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan Gheorghidiu aduna progrooivsemne ale nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale interioare/ pe care le diseca cu minutiozitate. Viata lui devine in curand "o tortura", nu mai putea citi "nici o carte". Se desparte de sotia sa, apoi intalnindu-se intamplator cu Ela in fata unui chiosc de ziare, intro dupa amiaza de vara, s-au simtit amandoi stanjeniti ca doi straini, prilejuindu-i lui

Gheorghidiu o adevarata revelatie: "Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii." Plimbarea la Odobesti intr-un grup mai mare declanseaza criza de gelozie, de incertitudine a iubirii, punand sub semnul indoielii fidelitatea Elei. Faptele, gesturile, cuvintele Elei se reflecta in constiinta eroului (autenticitateA) care sufera la modul sublim drama iubirii: "de altminteri, toata suferinta asta monstruoasa imi venea din nimic. Iubirea devine pentru Stefan Gheorghidiu autosugestie si optiune, "o iubire mare e mai curand un proces de autosugestieIubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la inceput, patologic la urma." Nici in plan sentimental, nici in plan social el nu gaseste un punct de sprijin durabil si traieste dureros drama omului singur, inflexibil moral, neputand sa faca nici unul din compromisurile cerute de societatea in care traieste. Nae Gheorghidiu, unchiul sau, om de afaceri aprig si cinic, politician perfid si abil si Tanase Lumanararu, ajuns milionar, desi analfabet, cu o "abilitate aproape geniala ca sa insele pe toata lumea", constituie o lume in care Stefan Gheorghiu se simte un intrus, deoarece nimic din aceasta nu se potriveste cu firea lui cinstita, pasionata de idei inaltatoare, de concepte profund intelectuale. Eroul traieste in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluti, cautand in permanenta certitudini care sa-i confirme profunzimea sentimentului de iubire si, neputand gasi certitudinea linistitoare, se simte obosit si hotaraste sa se desparta definitiv de Ela, pe care o priveste acum cu indiferenta "cu care privesti un tablou" si careia ii lasa o buna parte din averea la care ea tinea, se pare, in mod deosebit: "i-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul". A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o experienta traiti direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Imaginea razboiului este demitizata, nimic eroic, nimic inaltator, razboiul este tragic si absurd, inseamna noroi, arsita, frig, foame, umezeala, paduchi, murdarie, diaree si mai ales frica, spaima, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cu precizia calendaristica a jurnalului de front, fiind inregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul polemic al autorului evidentiaza discutiile demagogice din Parlament privind pregatirea pentru razboi, inconstienta si cinismul politicienilor, falsul patriotism si iresponsabilitatea celor raspunzatori de soarta tarii, care se multumesc sa ridice in slavi eroismul ostasilor si sa rosteasca fraze goale despre pregatirea armatei, desi "fortificatiile erau niste gropi cat cele pe care le fac copiii jucandu-se in nisip", iar strategii militari, cu totul incompetenti, dau comenzi aberante si confuze care trimit soldatii la moarte sigura. Frontul este, de fapt, haos, mizerie, marsuri neintrerupte fara nici o finalitate, invalmasala si dezordine, ceea ce creeaza o imagine halucinanta "de foc si de traznete". Capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" dezvaluie tragismul confruntarii cu moartea, eroul insusi privindu-se din exterior ca pe un obiect, avand sentimentul ca "e ca la inceputul lumii." Notatiile lui Camil Petrescu despre razboi sunt de o mare autenticitate si. luciditate, viata oamenilor fiind la cheremul hazardului: "cadem cu sufletele rupte in genunchi, apoi alergam, coboram speriati () nu mai e nimic omenesc in noi". Toti camarazii lui simt panica, frica, lasitatea, groaza, nicidecum n-au sentimentul eroismului si al vitejiei, al luptei cu dusmanul. Ca un blestem, unul din soldati silabiseste intruna, obsesiv: "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu". Tragediile razboiului sunt de un realism zguduitor: un ostas a vazut cum un obuz a retezat capul lui A Mariei si el "fugea asa, fara cap". Din notele aflate in subsolul paginilor, rezulta ca ziua retragerii a fost "cea mai cumplita zi (), cea mai groaznica pentru mine si prin consecintele ei si prin amintirea ei; timp de noua ani am retrait-o mereu in vis!"

Gandindu-se la suferintele care-l chinuisera din cauza Elei, Gheorghidiu se simte detasat parca de sine si de tot ce a fost, "acum totul e parca din alt taram, iar intre noi abia daca e firul de ata al gandului intamplator". Drama iubirii lui intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind decisiva. Eroii lui Camil Petrescu sunt lucizi,drama lor fiind a unor idei absolute,pe care le doresc realizate cu orice pret,ducand o stransa lupta interioara cu ei insusi, pe care nu rareori o pierd,vazand in moarte singura scapare.