////////INTRODUCERE///////

Introducere în opera Amintiri din copilărie autorul tratează patru teme esențiale
în literatura română copilăria jocul familia și școala Deși îl Creangă consideră
școala ca o obligație fiind contrastant să o urmeze o caricaturizează evidențiind
ineficiența acestea.

/DEFINITIA/
Instituţie de învăţământ menită pregătirii elevilor prin însuşirea unor elemente de
bază ale disciplinelor fundamentale, Şcoala a constituit obiectul observaţiei şi
meditaţiei a numeroşi scriitori, de-a lungul istoriei.
Dialogul deceniilor școala cunoaștere evoluție majoră de la hack la Modern rând
astfel în societate cu un inteleg un mai dezvoltat și cu o gamă variată de
cunoștință

//IMAGINEA SCOLII//
În opera sa semi-memorialistică, “Amintiri din Copilărie”, Ion Creangă redă – mai
mult sau mai puţin fidel realităţii – experienţa personală de la şcoala catihetică
din Fălticeni, surprinzând aspecte defectuoase ale învăţământului religios din
mediul rural.

Încă din incipit autorul se oprește asupra școlii aflăm că învățământul nu este
obligatoriu de aceea părintele Ioan și Dascălu Vasile umblau din casă în casă
explicând ule sătenilor binefacerile învățăturii aceasta în constituind prima mare
caracteristică negativă instituție din cea observăm că modalitatea de pedepsire a
elevilor pentru greșelile din evaluare este una deplasat Spartanul fiind mângâiați
de Sfântul Nicolae făcătorul de vânătăi

///ADMITEREA///
Încă de la acceptarea sa în “fabrica de popi” de la Fălticeni, numai în urma
efectuării unei plăţi în natură neoficiale cu carácter de “ciubuc” din partea
tatălui său către catiheţi ori altcuiva “cui i se cuvenea” (“două merţe de orz şi
două de ovăs”), personajul-narator (Nică „Ştefănescu”) remarcă superficialitatea
acelei instituţii de învăţământ (“şcoala era numai de mântuială”).

////TIPAR PROF&ELEV////
Pregătirea viitorilor preoţi, axată pe învăţarea de cântece religioase şi însuşirea
unor cunoştinţe gramaticale, era rudimentară (“cumplit meşteşug de tâmpenie”) şi
irelevantă (“şi-n gramatică stau eu şi văd că masa tot masă, casa tot casă şi boul
tot bou se zice” – Trăsnea). Elevii nu frecventau cursurile în mod normal şi nici
dascălii (“Catihetul [….] rar venea pe la şcoală; Noi [….] ne duceam şi mai rar”).
Profesorul de religie nu avea pregătire pedagogică (“se mira şi el cum au ajuns
profesori”), bizuindu-se – în paradosirea cântecelor – numai pe cărţile de cântări
(ceaslovuri şi psaltiri), iar – în predarea gramaticii – exclusiv pe materiale
didactice (“<< Luaţi de ici până ici >>”) inaccesibile ca limbaj şi prin excesul de
informaţie.

Modurile de raportare ale elevilor faţă de şcoală sunt diverse: majoritatea era
nepăsătoare (“cei mai mulţi umblau bezmetici şi stăteau pe gânduri, văzând cum îşi
pierd vremea […]”), fiind preocupată de situaţia precară a familiei din satul natal
(“[….] şi numai oftau din greu, ştiind câte nevoi îi aşteaptă acasă”) sau doar
desconsiderând pregătirea educaţională, acesteia aparţinând şi protagostul operei
(“Eu [….] nu mă prea osteneam într-atâta, să mor învăţând”); ceilalţi – preocupaţi
cât de puţin de şcoală – fie încercau să înveţe, dar nu puteau (din lipsă de voinţă
ori capacităţi de memorare), fie reuşeau să asimileze o cantitate considerabilă de
cunoştinţe, însă se străduiau din greu să o păstreze în memorie (“Unii dondăneau ca
nebunii, până-i apuca ameţeala; alţii o duceau numai într-un muget, cetind până le
perea vederea”).

/////DIFERENTELE DINTRE ELEVI/////

Aceste atitudini divergente sunt cel mai bine evidenţiate prin antiteza dintre trei
personaje: Davidică de la Fărcaşa – elevul conştiincios, cunoscător al Vechiului
Testament şi cel puţin a unor părţi de vorbire aparent dificil de reţinut pentru
colegii săi (pronumele conjunctive în cazul dativ şi acuzativ: “mi-ţi-i, ni-vi-li,
me-te-îl-o, ne-ve-i-le”), decedat prematur (“a murit, sărmanul, înainte de vreme”);
Mirăuţă din Grumăzeşti – elevul dezinteresat de şcoală, care frecventa spaţiul
comercial evreiesc în timpul programului şcolar chiar şi în timpul iernii (“umbla
trela-lela, în puterea iernii, pe la tărăbile jidoveşti”), fără un scop economic
anume; şi Trăsnea – elevul cu capacităţi mintale reduse, care nu reuşea să
asimileze cunoştinţele gramaticale obligatorii, datorită neînzestrării sale
intelectuale (“era tâmp în felul său”) şi oscilaţiilor în voinţă (desi îşi propune
şi încearcă să înveţe, este deznădăjduit de insuccesele precedente şi actuale).

///////IMPORTANTA IN VIATA AUTORULUI///////

Prezentând toate aceste derapaje ale sistemului educaţional într-o manieră comică,
detaşată, autorul – în ansamblul întregii opere – reliefează nu o lume
dezechilibrată datorită lipsei de educaţie, ci o comunitate aflată în armonie tipic
tradiţională, marcată de valori morale şi religioase. Limbajul popular şi
procedeele oralităţii aproprie cititorul de atmosfera acelor locuri şi timpuri,
dându-i senzaţia unui univers feeric, ideal, al copilăriei, care nu trebuie judecat
pentru peripeţiile nu tocmai convenabile ale vârstei ori delăsării cu care era
tratată memorarea unor informaţii ce – în percepţia copiilor de sat – nu ar fi avut
să le folosească la nimic în viaţă.

//////////COMPARATIE THEN VS NOW\\\\\\\\\\\\\\

În comparație cu școala din acele timpuri cea din prezent este multe Violetta atât
din punct de vedere al materialelor și a metodelor de predare învățare cât și al
personalului didactic specializat dacă în acele timpuri învățământul era opțional
și Oare cum nu necesar putând la ridice cu anumite posibilități materiale și cu
dorință a pregăti cunoaștere prezent este necesar și impozite netin în dusei cont
de diferențe dintre oameni Observă îmbunătățirea sistemului de coordonare deși
unele scenă cum ar fi favorizarea unor elevi datorită competențelor materiale mai
ridicate nu întârzie să își facă apel plus acum .