Poveste despre un arici tepos si un iepure fricos

Intr-o padure verzuie de smarald isi aveau casa un arici tepos si un iepure fricos. Poate parea o prietenie ciudata aceea dintre arici si iepure, insa in padurile lumii exista nenumarate asemenea parteneriate atipice, de aceea nu ar trebui sa va surprinda cand, uneori, drumurile vi se intersecteaza cu asa cupluri speciale. Viata ariciului si a iepurelui decurgea asa cum decurg vietile tuturor vietuitoarelor de pe acest pamant. Trebaluiau, se mai organizau, mancau, se mai distrau, intr-un cuvant existau cu tot ceea ce implica existenta. Insa, desi la prima vedere viata celor doi pare extrem de lina, din cand in cand, se mai loveau si ei de un damb in drum si incercau sa il depaseasca asa cum stiau ei mai bine, fiecare in maniera sa proprie si personala. Motivele divergentelor dintre ariciul cel spinos si iepurele cel fricos erau chiar aceste trasaturi dominante de personalitate. Iepurele se supara ca ariciul este spinos si intepator, iar ariciul se supara ca iepurele este prea fricos si prea pufos. Cand se plimbau prin padure studiind si investigand, ariciul se supara pe iepure ca se misca incet, ca este usor de distras de zgomotele padurii, ca topaie prea mult. Cand faceau planuri iepurele se supara ca ariciul prea simplifica totul si vede situatiile transant, fara a tine cont de niste variabile, pe care natura sa fricoasa le considera extrem de importante. Cand iepurele energic se agita in continuu pe langa casa, se supara ca ariciul sta nemiscat cu orele, iar ariciul se supara ca iepurele nu sta locului un minut agitandu-l fara incetare. Cand avea loc o dramoleta, iepurele anxios din fire suferea si se consuma, iar ariciul nu putea intelege pentru nimic in lume de ce totul trebuie inteles si rasucit pe toate partile, cand de fapt lucrurile puteau fi atat de simple. Cand se mai ciocneau prin casa mica din padure, uneori ariciul, fara a isi da seama, intepa blanita moale a iepurelui, iar iepurele nu intelegea de ce ariciul nu tine cont si de blanita lui. Si tot asa si pe dincolo pana cand, din cauza divergentelor dese si nesolutionate cei doi parteneri incepura sa se indeparteze unul de celalalt. Ariciul iesea singur la plimbare ca sa nu mai fie nevoit sa stea dupa iepurasul anxios. Iepurele incepu sa il evite cu grija prin casa ca sa nu se mai intepe in tepii neiertatori. Ariciul incepu sa stea mai putin pe acasa ca sa nu mai fie supus agitatiei continue a iepurasului. Iepurele incepu sa nu ii mai povesteasca ariciului despre sine si despre ceea ce il preocupa, caci ii devenise clar ca pe acesta il irita dilemele lui continue. Si tot asa si pe dincoace pana cand, cei doi, aproape ca nu mai erau nimic altceva decat niste politicosi colegi de casa padureata. Insa, ce nu stia nimeni, ce nu stia ariciul, este ca iepurasul in sinea sa tanjea dupa apropierea de alta data a relatiei lor. Iepurasul anxios, nu intelegea de ce pe vremuri pe arici nu il deranja faptul ca el este iepuras, iar acum nu facea altceva decat sa i-o reproseze constant. Ca este prea pufos, ca este prea fricos, ca este prea sensibil, ca se agita prea mult, ca topaie prea des, ca doarme iepureste, nu mai intelegea nimic iepurasul. Uneori in

orele sale de solitudine se intreba confuz daca nu cumva ariciului nu ii displace exact faptul ca este un iepuras? Caci acesta ii reprosa exact lucrurile care il faceau pe el sa fie el si daca ar fi urmat sugestiile neincetate ale ariciului ar fi insemnat sa se transforme intr-un alt animal, ori cu totii stim ca asta este imposibil. Pe de alta parte, iepurasul isi dadea seama ca ce il doare pe el este exact faptul ca ariciul are tepi, ca il inteapa si ca in robustetea lui de arici nu tine cont si de sensibilitatea lui de iepuras, de natura lui, de fiinta lui. Si ce intelese iepurasul cu tristete fu ca nu exista alta solutie la divergentele lor decat sa se accepte unul pe celalalt asa cum sunt, fara a isi mai reprosa in mod constant unul celuilalt exact trasaturile care ii defineau.