Rom J Leg Med 12 (4) 285 – 298 (2004)

© 2004 Romanian Society of Legal Medicine

FORUM
SCRISORI CATRE REDACTIE/
LETTERS TO THE EDITOR

Opiniile exprimate in cadrul acestei rubrici, care reprezinta in opinia colectivului de redactie un forum dechis tuturor
specialistilor, reprezinta strict opiniile autorilor si nu angajeaza in nici un fel raspunderea colectivului de Redactie a Revistei
Romane de Medicina Legala.
_______________________________________________________

Valorificarea examenului psihologic în expertiza medico-legală

psihiatrică a bolnavilor psihici încadraţi în prevederile articolului
114 şi 113

Mihalache Gabriel1*, Roşeanu Gabriel2, Matica Laura3, Buhaş Camelia4, Vaida Hadrian5

M etodologia efectuării Examinării Medico-Legale Psihiatrice (EMLP) precizează

că acest gen de expertiză prin excelenţă inter-disciplinară se efectuează în
comisie de către un medic legist şi doi medici psihiatri.
În realitate, în funcţie de particularităţile cazului în comisiile de expertiză mai fac parte
psihologi, neurologi, pedopsihiatri, gerontopsihiatri, endocrinologi etc. În practica EMLP la
serviciu de medicină legală al judeţului Oradea s-a introdus ca normă în ultimii 15 ani examinarea
psihologică a persoanei expertizate. Această examinare se concretizează cu un buletin de
examinare psihologică parafat care face parte integrantă din expertiză. Membrii comisiei de
expertiză analizează acest buletin de examinare şi observă concordanţe sau neconcordanţe cu
aspectul clinic – psihiatric al persoanei.
Aportul acestei examinări psihologice este esenţial mai ales la cazurile unde în concluziile
expertizei se impun nuanţări ale discernământului, aprecieri asupra potenţialului de periculozitate
sau opinii privind eventuala simulare sau disimulare a celui expertizat.
Prin testarea psihologică se realizează o definire a problemei în timp redus şi cu un grad
înalt de precizie. Testele psihologice relevă atât structura personalităţii individului, dezadaptarea şi
comportamentul său simptomatic cât şi slăbiciunile, resursele şi potenţialul acestuia. După Murphy
________________________
1*) Medic primar legist, şef lucrări, Serviciul de Medicină Legală Oradea, Str.Republicii 37, 3700 Oradea
2.Psiholog, preparator universitar, Universitatea Oradea
3.Psiholog, Spitalul de Psihiatrie Ştei
4.Medic primar legist, şef lucrări, Serviciul de Medicină Legală Oradea
5.Psiholog, Lector dr., Universitatea Oradea

285
Rom J Leg Med 2004 (12) FORUM

şi Davidshofer (apud Albu, 1998) testele psihologice reprezintă cea mai bună, cea mai corectă şi
cea mai precisă tehnologie disponibilă pentru a lua decizii importante asupra indivizilor.
În cadrul examinării psihologice se utilizează de regulă o baterie de teste ce include: probe
pentru măsurarea abilităţilor cognitive (inteligenţă, memorie, atenţie ş.a.m.d.), teste de personalitate
(obiective şi proiective) şi alte strategii de evaluare a comportamentului.
În general, un clinician îşi selectează testele psihologice pe baza experienţei sale
profesionale, orientarea sa teoretică, preferinţele personale şi cunoaşterea literaturii relevante la
testele respective.

Evaluarea inteligenţei. Kulcsar (1980) spunea că se pot desprinde două criterii importante
în explicarea naturii psihologice a intelectului uman: cel funcţional şi cel structural. Sub aspect
funcţional, inteligenţa se poate defini ca aptitudine generală orientată spre adaptare la situaţii
problematice noi. Sub aspect structural, realizarea conduitei inteligente presupune convergenţa
proceselor şi funcţiilor psihice – spirit de observaţie, memorie, atenţie, imaginaţie etc., care se pot
îmbina într-un variat formând astfel o structură cognitivă unitară, dinamică şi particulară de funcţii
structurale.
Evaluarea inteligenţei indivizilor expertizaţi în cadrul EMLP se realizează cu ajutorul
Matricilor Progresive Raven, forma standard (MPS). Raven (1965), acestui instrument descrie
MPR ca teste de percepţie şi gândire clară. Fiecare problemă a scalei este sursa unui sistem de
gândire în timp ce ordinea în care sunt prezentate problemele oferă o instruire în modalitatea de
operare. Raven precizează că testul său nu măsoară pur şi simplu o performanţă intelectuală, ci o
capacitate generală de organizare a ‘Gestalt-ului’şi de integrare a relaţiilor.
MPS cuprinde cinci seturi (A, B, C, D, E) de câte 12 itemi. Fiecărei serii îi corespunde o
anumită categorie/tip de itemi problemă:
q Seria A – stabilirea de relaţii în srtuctura matricii.
q Seria B – analogii între perechile de figuri ale matricii.
q Seria C – schimbări progresive în figura matricii.
q Seria D – regrupări de figuri în interiorul matricii.
q Seria E – descompuneri în elemente ale figurii matricii.
Fiecare set începe cu un item simplu a cărui rezolvare este cât se poate de evidentă. Itemii
care urmează se bazează pe procesele implicate în rezolvarea celor anterioare, astfel, progresiv
acestea devin din ce în ce mai dificile.
Itemii constau dintr-un desen abstract, o matrice din care lipseşte o porţiune. Subiectului i
se cere să examineze figura şi să selecteze din cele 6/8 figuri de sub matrice pe aceea care
completează elementul absent.
Rezolvarea itemilor presupune o „învăţare din experienţa câştigată” sau „învăţare
potenţială”.
Acest format ciclic permite psihologului să evalueze consistenţa intelectuală a unei
persoane de-a lungul celor cinci linii de gândire.
MPS poate fi administrat de la 8 ani. În general MPS este rezolvat într-un timp mediu de
40 – 50 minute, 60 minute e considerat, de asemenea, un ritm de rezolvare normală. Se
menţionează faptul că sub 30 de ani ritmul de rezolvare e mai rapid (30 – 45 minute).
Interpretarea rezultatelor presupune operarea cu scorul sau performanţa subiectului care e
raportată la un etalon. Pe baza scorului brut se calculează coeficientul de inteligenţă. Pe baza
acestui coeficient de inteligenţă subiectul e inclus în unul din nivelele de inteligenţă.

286
Romanian Journal of Legal Medicine Vol. XII, nr. 4, 2004

Evaluarea memoriei şi percepţiei. În acest scop se utilizează Proba „Rey Figură

Complexă.” Aceasta a fost propusă de Andre Rey ca metodă de diagnostic diferenţial între
deficienţa mintală constituţională şi deficienţa determinată ca urmare a traumatismelor cranio-
cerebrale.
Proba se aplică în două faze: o fază de copiere şi o fază de reproducere. Într-o primă fază a
testului se încearcă stabilirea nivelului dezvoltării operaţiilor mintale ale individului cu ajutorul
unei sarcini în care procesele mnezice nu intervin deloc. Se încearcă astfel surprinderea modalităţii
în care subiectul analizează şi integrează datele perceptive care îi sunt furnizate, mai precis maniera
în care acest fapt se reflectă în copierea lor. Într-o a doua fază a testului se evaluează ceea ce a fost
memorat de subiect în urma analizei perceptive, adică cât anume reuşeşte subiectul să redea din
memorie din datele pe care anterior le-a integrat perceptiv în desen. Productivitatea mnezică este în
mare parte rezultatul structurării perceptive anterioare; se poate astfel studia care este relaţia între
strategia de copiere a figurii şi performanţa mnezică la redarea ei (Kulcsar, 1980).
Testul figurii complexe constă dintr-un model grafic care nu are nici un corespondent real,
el constând dintr-un ansamblu de elemente grafice simple. Din punct de vedere al structurii, nu
elementele grafice sunt cele care sunt dificile, ci modul lor de relaţionare.
Figura are la bază un dreptunghi pe baza căruia sunt construite apoi celelalte elemente;
dreptunghiul constituie deci elementul de bază al structurării ansamblului. Pornind de la acest
cadran central, sunt structurate atât în interior cât şi în exterior o serie de elemente grafice ca şi:
pătrate, dreptunghiuri, cercuri, linii, romburi, puncte. etc.. Ceea ce rezultă este o structură
complexă.
Analiza rezultatelor se face în două etape: prima vizează analiza modului în care subiectul
a copiat modelul şi are ca prim scop analiza structurării perceptive, a modului în care subiectul este
capabil să organizeze perceptiv un ansamblu perceptiv complex, iar ce-a de a doua vizează analiza
modului în care subiectul a reprodus din memorie figura complexă. Proba ne oferă astfel (în prima
fază) informaţii legate de activitatea perceptivă precum şi informaţii legate de memoria vizuală (în
cea de-a doua fază) (Kulcsar, 1980).

Evaluarea personalităţii. Investigaţiile asupra personalităţii au fost întotdeauna strâns

legate de studierea psihopatologiei. Această legătură este atât de puternică încât de multe ori testele
elaborate pentru evaluarea psihopatologiei sunt descrise ca fiind teste de personalitate. Se vor
prezinta succint cele mai des utilizate teste de personalitate în cadrul EMLP, acestea fiind: proba
Szondi, testul Koch şi chestionarul Woodworth şi Mathews (W-M).
După DSM IV (2000) trăsăturile de personalitate sunt tipare durabile de percepere,
relaţionare şi gândire despre ambianţă şi sine însuşi, care sunt manifestate într-o gamă largă de
contexte sociale şi personale. Numai când trăsăturile de personalitate sunt inflexibile şi
dezadaptative şi cauzează deteriorare funcţională sau detresa subiectivă semnificativă constituie
tulburări de personalitate.
Elementul esenţial al tulburării de personalitate îl constituie un tipar durabil de experienţă
internă şi de comportament care deviază considerabil de la expectaţiile culturii individului şi se
manifestă în cel puţin două din următoarele domenii: cunoaştere, afectivitate, funcţionare
interpersonală ori control al impulsului. Acest tipar durabil este inflexibil şi pervasiv, vis-a-vis de o
largă gamă de situaţii personale şi sociale şi duce la detresă sau deteriorare semnificativă clinică în
domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcţionare.
Tiparul de comportament este stabil şi de lungă durată, iar debutul său poate fi trasat
retrospectiv cel puţin până în adolescenţă sau începutul perioadei adulte. Acest tipar
comportamental nu poate fi explicat mai bine ca manifestare sau consecinţă a altei tulburări

287
Rom J Leg Med 2004 (12) FORUM

mentale şi nu se datorează consecinţelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex. un drog de
abuz, medicament, expunere la un toxic) ori ale unei condiţii medicale generale (de ex. un
traumatism cranian) (DSM IV, 2000).
Diagnosticul de tulburare de personalitate necesită o evaluare a tiparelor de funcţionare ale
individului pe termen lung, iar elementele de personalitate particulare trebuie să fie manifeste de la
începutul perioadei adulte. Trăsăturile de personalitate care definesc aceste tulburări trebuie, de
asemenea, distinse de caracteristicile care apar ca răspuns la stresori situaţionali specifici sau de
stări mentale tranzitorii (de ex. tulburările afective sau anxioase, intoxicaţia cu o substanţă).
Clinicianul trebuie să evalueze stabilitatea trăsăturilor de personalitate în decursul timpului şi
vizavi de diverse situaţii (DSM IV, 2000).
La baza testelor de personalitate stă ipoteza că “stilul personalităţii”, „stilul
comportamentului” se manifestă în activităţi diverse. Testele de diagnosticare a personalităţii se pot
clasifica foarte greu, totuşi o împărţire frecvent utilizată este cea între testele de personalitate
analitice şi sintetice. Testele de personalitate analitice cuprind mai ales itemi ce sondează
caracteristici delimitate ale personalităţii. Chestionarele sunt instrumentele cele mai specifice
pentru astfel de sondaje. Testele de personalitate sintetice sondează structuri complexe ale
personalităţii. Testele proiective şi cele denumite „obiective” constituie instrumentele cele mai
reprezentative de sondare a personalităţii (Şciopu 1976).
Proba Szondi face parte din categoria testelor proiective şi cuprinde 48 de fotografii care
sunt prezentate subiectului în serii succesive de câte şase. În fiecare serie sunt prezentate opt
fotografii; acestea sunt aşezate în faţa subiectului în două rânduri de câte patru fotografii, subiectul
trebuind să aleagă de fiecare dată două fotografii simpatice şi două antipatice.
Experienţa pare să dovedească că alegerile nu se fac la întâmplare, dimpotrivă, se crede că
ele sunt semnificative pentru ceea ce psihologia denumeşte “relaţia obiectuală”. Sunt cunoscute
două variante ale testului Szondi, tehnica cu două şi tehnica cu zece profiluri. De obicei, se
utilizează tehnica cu două profiluri practicate împreună cu alte probe proiective (ex. Rorschach,
TAT) (Deri, 2000).
Fotografiile au fost selecţionate pe baza asociaţiilor verbale libere, astfel că fiecare poză să
prezinte o putere evocatoare specifică pentru trebuinţă sau factorul pulsional pe care îl reprezintă.
Fiecare factor pulsional este reprezentat o singură dată în cadrul unei serii, prin urmare unul şi
acelaşi factor apare în şase fotografii diferite în cadrul celor 48 de imagini (8 factori pulsionali * 6
fotografii de aceeaşi categorie = 48).
După prima administrare a testului Szondi se trece la o probă dinamică de personalitate,
urmată de o a doua aplicare a testului Szondi. Trebuie precizat că toate aceste examinări se
realizează în aceeaşi zi.
În funcţiile de gradul (sau intensitatea) stării de tensiune din fiecare din cele opt sisteme de
trebuinţe, fotografiile corespunzătoare acestora capătă un caracter de valenţă în diverse proporţii. În
acest caz subiectul alege fotografiile factorului corespunzător acelei trebuinţe tensionate.
Numărul absolut de alegeri din cadrul unui factor trebuie să fie interpretat conform acestui
principiu. Un număr relativ mare de alegeri (peste 4) din aceeaşi categorie înseamnă că trebuinţa
corespunzătoare se află într-o stare de puternică tensiune.
Principiul metodologic al probei Szondi postulează că alegerile afective, pe bază de
simpatie – antipatie (acceptare – refuz) sunt caracteristice personalităţii. Prin identificări mediate
participă întregul sistem afectiv – motivaţional la determinarea a ceea ce este simpatic sau
antipatic. Astfel, orice alegere realizată de noi ar fi dirijată de o rezonanţă instinctuală
(genotropism), bine determinată şi caracterizată printr-un substrat biologic autonom. Atitudinea şi
activitatea umană, după Szondi, nu se realizează la întâmplare. Prin actele noastre noi îndeplinim

288
Romanian Journal of Legal Medicine Vol. XII, nr. 4, 2004

un destin, de unde şi denumirea concepţiei de “analiză a destinului”, adică de căutare a factorilor şi

determinantelor care dirijează acest destin (Deri, 2000).
Testul Koch, numit şi „Testul arborelui” face parte, de asemenea, din categoria testelor
proiective. Subiectului examinat i se cere să deseneze un arbore, astfel acesta nu poate evita o
proiecţie inconştientă a personalităţii sale. În acest test, arborele nu este alteceva decât suportul
proiecţiei, obiectul care joacă acelaşi rol ca şi oglinda, trimiţând înapoi imaginea proiectată asupra
lui.
După un simbolism elementar, arborele seamănă cu structura personalităţii, coroana
reprezentând raporturile cu mediul, rădăcinile siguranţa familiala, ataşamentul faţă de viaţă etc.
Interpretarea presupune şi analiza aspectului global al desenului, dimensiunile lui, presiunea
arborelui, forma şi direcţia acestuia precum şi ritmul de execuţie.
Rezultatele permit rar stabilirea unui portret complet al personalităţii, dar furnizează indici
preţioşi. Testul nu are valoare deplină decât combinat cu alte procedee de diagnostic. Rezultatele
pe care le furnizează sunt valoroase nu numai pentru ele însele, ci şi pentru că ajută la interpretarea
datelor obţinute cu alte metode. Datorită acestui lucru, în afara valorii sale proprii, acesta constituie
un instrument de diagnostic preţios: el permite, într-un timp relativ scurt, să se obţină un material
de expresie care coroborează rezultatele obţinute prin mijloace de investigaţie – care, la rândul lor
fac acelaşi lucru pentru acesta (Koch, 2002).
Chestionarul multifazic al lui Woodworth şi Mathews (W-M) constituie o încercare de
evaluare a tendinţelor psihonevrotice, intenţia autorului fiind de a standardiza examenul psihiatric
pentru a putea fi aplicat unor grupe mari de persoane. Chestionarul cuprinde un număr de 82 de
itemi la care subiectul trebuie să răspundă cu „da” sau „nu”. Întrebările sunt formulate astfel încât
răspunsurile nefavorabile să pară uneori sub formă afirmativă, alteori sub formă negativă. Itemii se
referă la execsiva fatigabilitate, adaptare faşă de mediu, frici anormale, dispoziţii afective, moduri
de conduită socială, obsesii, impulsii, agresivitate etc.
Chestionarul evidenţiază următoarele nouă tendinţe ale personalităţii: (1) emotivitate, (2)
tendinţe obsesive şi psihastenice, (3) tendinţe schizoide, (4) tendinţe paranoide, (5) tendinţe
depresive şi hipohondriace, (6) tendinţe impulsive şi epileptoide, (7) tendinţe către instabilitate
psiho-comportamentală, (8) tendinţe antisociale, (9) tendinţe de a scunde adevărul. Punctajul
obţinut pentru fiecare tendinţă indică valori ale tendinţei respective (Gorgos, 1985).

În concluzie, bateria de teste utilizate în cadrul EMLP relevă atât structura personalităţii a
individului cât şi dezadaptarea şi comportamentul său simptomatic. Aportul acestei examinări
psihologice este esenţial, mai ales la cazurile unde în concluziile expertizei se impun nuanţări ale
discernământului, aprecieri asupra potenţialului de periculozitate sau opinii privind eventuala
simulare sau disimulare a celui expertizat.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu, M., (1998), Construirea şi Utilizarea Testelor Psihologice, Editura Clusium, Cluj-Napoca;
2. American Psychiatric Association, (2000), DSM-IV, Washington D.C.
3. Deri, S., (2000), Introducere în Testul Szondi, Editura Paideia, Bucureşti;
4. Kulcsar, T., (1980), Lecţii Practice de Psihodiagnostic, Editura Univesrităţii Babeş-Bolyai, Cluj-
Napoca;
5. Raven, J., C., (1965), Advanced Progressive Matrices Set I and II, The Psychological Corporation, New
York;
6. Koch, K., (2002), Testul arborelui, Editura Profex, Timişoara.
7. Gorgos, C., (1985) Vademecum în psihiatrie, Editura Medicală, Bucureşti.
8. Şchiopu, U., (1976) Introducere în Psihodiagnostic, Editura Tipologia Universităţii din Bucureşti,
Bucureşti.
289
Rom J Leg Med 2004 (12) FORUM

Evaluarea prejudiciilor morale în practica medico-legală

Călin Scripcaru11*, Veronica Leonte2, Katerina Kanaki3, Ştefan Botez4

epararea prejudiciilor morale a avut, şi încă mai are, o evoluţie comentată

R doctrinar, etic şi juridic, între două concepţii polare: una după care suferinţa
morală nu poate fi evaluată în bilanţ, şi alta după care evaluarea este firească sub aspectul
echivalentului pecuniar, cu toate că e dificil de stabilit valoarea indemnizării.
Atunci când documentele drepturilor omului vorbesc de un drept inalienabil la viaţă şi
integrare psiho-fizică, a fortiori ne raportăm la prejudiciile morale ce aduc atingerea
capacităţii umane fireşti de destindere, care poate surveni după agresiunile fizice, ca sechele
ale lor.
Ar intra în prejudiciile morale unele consecinţe ale traumatismelor fizice (ex.
prejudiciile estetice), ale celor psihice (ex. pretium doloris, ca incapacitate afectivă de
destindere umană) şi ale celor sociale (onoarea persoanei). Stigmatizarea persoanei consecutiv
unui prejudiciu estetic, incapacitatea de a se bucura de plăcerile vieţii (prejudiciul de
agrement), pierderea speranţei de viaţă (viaţă scurtată) printr-o boală cronică (ex. infectarea cu
HIV), pierderea identităţii ori anonimatul consecutive încălcării dreptului la viaţă intimă sau
prejudiciile de dezvoltare juvenilă sunt prin excelenţă prejudicii morale recomandate a fi
indemnizate de Consiliul Europei şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Protocolul 11
al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului din 1994) (1)

Aspecte de drept comparat

Jurisprudenţa franceză a evoluat de la concepţiile elitice (de indemnizare doar a unor
activităţi anterior practicate) la concepţiile liberale, prin care, indiferent de originea
prejudiciului, se indemnizează „alterarea capacităţii victimei de a îndeplini chiar acte banale”.
Această alterare nu trebuie confundată cu indemnizarea prejudiciilor fiziologice
deoarece prejudiciul de agrement are o existenţă proprie, distinctă, este obiectiv şi general. (2)
S-a delimitat prejudiciul de agrement ca fiind de bucuriile, plăcerile unei vieţi
normale. De aceea, pentru mulţi jurişti străini, prejudiciul de agrement se confundă cu
pierderea calităţii vieţii.
Desigur, a spune că prejudiciul fiziologic este pur obiectiv nu este întru totul corect
dacă avem în vedere faptul că evaluarea sa se face, pe lângă o grilă obiectivă, şi după
răsunetul acestuia asupra persoanei concrete. Aceasta nu înseamnă că prejudiciul fiziologic îl
poate include pe cel de agrement. În acest sens, jurisprudenţa franceză spune că prejudiciul de
agrement are o natură obiectivă şi subiectivă, el neputând varia de la un individ la altul. Ar fi,
în esenţă, un prejudiciu adus satisfacţiilor de viaţă normală, şi nu unor satisfacţii specifice de
viaţă.

1 *) Corresponding author: Ass. Professor of legal medicine, University of Medicine Gr. T. Popa Iassi.
2) Directia de Sanatate Publica Iasi
3) Dept. of Forensic Pathology, University of Crete, Greece
4) Senior lecturer Universitatea „Ovidius” Constantza, Romania

290
Romanian Journal of Legal Medicine Vol. XII, nr. 4, 2004

Următoarele criterii au fost elaborate în literatura de drept comparat:

q personalitatea victimei şi a mediului social cu principiile sale etice;
q realitatea unor pierderi morale, subiective, pe plan social, psihic, profesional sau
familiar;
q intensitatea (importanţa) prejudiciilor şi valorilor morale lezate (ex. prejudiciul estetic
la un artist, manechin, etc);
q durata suferinţei morale şi caracterul său ireversibil;
q criteriul echităţii dintre prejudiciu şi suferinţă.
O ordonanţă de guvern lasă la latitudinea instanţei evaluarea prejudiciului moral după
criteriile privind gravitatea faptei, din care prejudiciul moral rezultă după profilul moral al
autorului (ex. dacă este recidivist) şi după orice alte elemente necesare unei indemnizaţii
echitabile şi relaţionale, inclusiv depunerea unei cauţiuni de 5% din daunele cerute. Titulari ai
indemnizării morale sunt victime directe, sau prin ricoşeu, şi cele indirecte. (3)

Realitatea suferinţelor psihice posttraumatice

Literatura actuală admite „leziunile sufleteşti” alături de cele somatice, realitate
exprimată popular prin ideea că „timpul vindecă toate rănile”.
Deşi s-ar părea că percepţia acestor leziuni sufleteşti este dificilă (deseori fiind
indivizibilă şi fără criterii), ca stări psihice, reactive ele beneficiază de observare de
specialitate, de explorări clinice şi instrumentale (trauma infantilă, nevroze, stări depresive,
tentative suicidare reale, pulsiuni de nestăpânit, îngustare a self-ului, scăderea energiei vitale,
etc.). Criteriile diagnostice sunt date ca fiind tratarea evenimentului psihotraumatic, reacţia de
frică faţă de el, amintirea sa recurentă, retrăirea sa şi suprasolicitarea la confruntarea cu aceşti
stimuli mnezici, aplatizarea reactivităţii, etc. (4)
Ca sindrom de supraîncărcare psihotraumatică, de victimizare, de suprasarcină
complexă, ca tulburare disociativă de identitate sau adaptare, fiecare sindrom este susceptibil
de o criteriologie specifică.
Simptomele fiecărui sindrom fac obiectul unui „script obiectiv”, în care intră analiza
obiectivă a situaţiei psihotraumatizante, examenul clinic, observaţia şi excluderea prin
investigaţii a unor comorbidităţi, scale psihometrice. Din ele va decurge un diagnostic pozitiv
de „experienţă vitală de discrepanţă între factorii situaţionali ameninţători şi capacitatea
individuală de stăpânire, urmată de sentimente de abandon şi apărare, ce duc la prăbuşirea de
durată a înţelegerii de sine şi lume”.

Situaţii traumatice morale şi criteriologice – exemple

Traumele din copilărie (fizice, sexuale, etc.) se soldează cu prejudicii de agrement şi
dezvoltare, manifestate prin amintiri recurent-compulsive, angoase traumatico-specifice şi
atitudini alterate faţă de oameni, de viaţă, de viitor etc., în care studiul factorilor de risc, relaţia
dintre situaţie şi reacţie, cercetarea relaţiilor diadice şi tulburărilor, perturbarea nevoilor de
tandreţe ale copilului vor beneficia, după Barnett, de următoarele criterii de evaluare:
- tipul abuzului;
- gravitatea abuzurilor şi asocierea lor;
- cronicitatea abuzului;
- vârsta – cu cât copilul este mai mic, cu atât consecinţele sunt mai grave;
- contextul de abuz – consecinţele sunt mai grave dacă abuzurile sunt exercitate de
persoanele de relaţie ale copilului;

291
Rom J Leg Med 2004 (12) FORUM

- angoase, fobii şi tulburări psihosomatice, resimţirea organelor ca nemaiaparţinând

victimei, depresii, lipsa de sens, resemnare, tentative de suicid, abuz de alcool, etc.;
- tulburări sexuale şi de relaţie, rejetul sexualităţii;
- vaginism, anorgasmie, culpabilizare;
- alterări, tulburări ale relaţiei cu propriul corp, perceput ca fiind străin, murdar,
devalorizat (sindromul Burgess-Holmstrom, 1974).
Prejudicii morale pot suferi şi copiii ce-şi pierd părinţii.
Starea de mobbing (de copleşire prin număr, ca la locul de muncă) este o traumă
cumulativă ce implică, după Sellier, următoarele criterii:
o depresie versus agresivitate;
o angoasă şi sentimente de nesiguranţă;
o lipsă de elan;
o tulburări de conectare şi psihosomatice.
Următoarele sindroame sunt des întâlnite în clinica medico-legală:
Sindromul de victimizare (Ochberg, 1993):
q episoade de abuz psihic, sexual, etc.;
q sentimentul de incapacitate şi neajutorare;
q sentimentul de izolare şi neîncredere;
q amnezia evenimentului;
q supravictimizarea;
q idealizarea făptaşului.
Sindromul de suprasarcină complexă (Etterman, 1992):
- situaţie de ostatic, de supravieţuitor al unor lagăre, maltratări familiale, abuz sexual;
- tulburări de reglare a afectelor – idei suicidare, mânie explozivă;
- alterări de conştiinţă – episoade disociative, de depersonalizare, cu ruminaţii cognitive,
etc.;
- alterări ale imaginii de sine – pierdere a iniţiativei, sentiment de ruşine, stigmatizare,
pierdere a valorilor self-ului;
- gânduri de răzbunare sau idealizarea făptaşului;
- izolare socială, ruperea legăturilor intime, lipsa de speranţă, disperare.
Sindromul de disociere a identităţii DSM IV:
- dedublare a personalităţii şi control diferit al comportamentului;
- uitarea evenimentelor din viaţa personală;
- maltratări psihice;
- analiza obiectiv-situaţională.
Sindromul de suprasarcină (DSM IV):
- evenimente precum ameninţarea cu moartea şi trăirea dezintegrării corporale;
- frica intensă;
- amorţeală emoţională şi lipsa de reacţie emoţională;
- experienţe de nerealizare;
- amnezie disociativă (neamintirea evenimentului);
- imagini recurente ale evenimentului (episoade flash-back);
- evitarea stimulilor ce reamintesc de traumă (gânduri, conversaţii);
- anxietate, iritabilitate, tulburări de conducere, nelinişte;
- scăderea randamentului profesional.
Sindromul de inadaptare:
- tulburări de comportament, disproporţionat faţă de stimuli;

292
Romanian Journal of Legal Medicine Vol. XII, nr. 4, 2004

- dificultăţi de viaţă profesională şi socială;

- legătura cauzală cu psihotraumatismul;
- analiza obiectivă situaţională („script obiectiv”).

Soluţii de lege ferenda

Articolele 998 şi 999 din Codul Civil nu fac distincţie între prejudiciile materiale
(patrimoniale) şi cele morale (nepatrimoniale) atunci când incriminează obligativitatea
indemnizării daunelor.
Prejudiciul moral (de agreement) tebuie definit ca o atingere adusă unui drept
extrapatrimonial (ex. suferinţa umană ce atinge atributele personalităţii umane cum ar fi
onoarea, demnitatea, reputaţia, imaginea, sentimentele de afecţiune, etc.).
Deşi legea, şi mai ales jurisprudenţa, admite repararea pecuniară a daunelor morale, în
practică elaborarea unor criterii obiective de evaluare a lor este dificilă, aceste suferinţe fiind,
de regulă, în afara probării lor materiale. Trebuie admis că durata suferinţei, intensitatea sa,
valorile umane lezate în raport cu vârsta, profesiunea, cultura, etc. pot sta la baza evaluării de
către judecător în mod concret şi în baza unei expertize medico-legale.
Jurisprudenţa română şi de drept comparat a indemnizat astfel de prejudicii de
agreement pentru suferinţele afective ale soţiei după omorul soţului, pentru suferinţele morale
după o condamnare pe nedrept, pentru suferinţe ale terţilor după un omor, pentru vătămări
corporale soldate cu viaţă vegetativă sau sindrom moria de lobi frontali după prejudicii
estetice, pentru prejudicii psihice, după infracţiuni de viol sau seducţie, pentru arestare pe
nedrept şi calomnie, etc. (5)
Sub aspect expertal medico-legal, evaluarea prejudiciilor extrapatrimoniale (morale)
poate beneficia de criterii obiective de evaluare (tipul de leziune, numărul intervenţiilor
chirurgicale, durata spitalizării, etc.) şi de criterii subiective gradate de la 0 la 7 (Malicier) şi
anume prejudicii foarte lejere, lejere, moderate, medii, importante, foarte importante (6).
Elaborarea unui barem adecvat, departe de a estompa necesitatea reparării prejudiciilor
morale, ar extinde situaţiile clinice medico-legale la frecvenţa lor reală.

BIBLIOGRAFIE

1. Vintilă C., Furtună C., „Daunele morale”, Ed. Allback, 2002.

2. Ursu I., „Prejudiciul de agreement”, Dreptul, 1999, nr. 2.
3. Ursu I., „Repararea daunelor morale”, Ed. Lumina Lex, 2001.
4. Gottfried F., Riedesser P., „Tratat de psihotraumatologie”, Ed. Trei, 2001.
5. Dobrinoiu V., „Revista de drept penal”, 2002, nr. 2.
6. Malicier D., „Le responsabilite medicale”, Ed. Lacassague, Lyon, 1996

293
Rom J Leg Med 2004 (12) FORUM

Aspecte metodologice ale expertizei medico-legale pedopsihiatrice

(triada expertala)

Cioban Viorel11*, Cioban Alina2

V iziunea asupra vietii umane, trebuie sa cuprinda aspectele biologice, psihologice,

sociale, culturale – modelul bio-psiho-social recunoscind raporturile ierarhice,
interdependente ale sistemului biologic, pishologic, individual familial si comunitar.
Modelul bio-psiho-social a fost prezentat ca un cadru pentru intelegerea modului in
care reactiile psiho-fiziologice la solicitarile vietii, interactioneaza cu factorii somatici si in ce
fel se exprima tinarul in anumite situatii.
Tinerii se afla deseori in fata unei alegeri. In situatiile in care doresc sa-si satisfaca o
nevoie, de cele mai multe ori aceasta dorinta se intilneste cu alte dorinte si tendinte, unele de
acord cu nevoia iar altele potrivnice. Dupa cintarirea avantajelor si dezavantajelor pe care le
prezinta dorintele si mijloacele de realizare a lor aflate in concurs, ca urmare a aparitiei unui
motiv determinant, se trece la luarea hotaririi.
Referitor la comportamentele ce incalca legea, o persoana poate alege intre a comite si
a nu comite o infractiune. Atit infractiunea cit si non infractiunea implica cistiguri si pierderi.
Cistigurile in urma unei infractiuni pot lua forma unor cistiguri materiale (mincare,
imbracaminte), satisfactii sexuale, razbunare fata de un inamic, putere, statut, acceptarea
“gastii”, etc.
Consecintele includ: mustrare de constiinta, razbunarea victimei, dezaprobarea
prietenilor si cunostintelor, posibilitatea pedepsei.
Consecintele in urma unor noninfractiuni: mentinerea imaginii de sine sau reputatiei, o
viata mai linistita, libertate, etc.
In toate etapele psihologice ale luarii hotaririi pot interveni factori care influenteaza
discernamintul,
In cazul tinarului care nu are valori moral – juridice suficiente, achizitionate in urma
educatiei, in prima faza, dupa dorinta urmeaza tentatia de a comite actul ilicit, faza care nu
exista la un tinar cu valori morale precise, acceptate (dorinta este reprimata la acesta ab initio).
Chiar daca exista tentatia satisfacerii printr-un act ilicit, doar tinarul care are un sistem
motivational nematurat, in urma deliberarii, ia o hotarire inadecvata, aceasta demonstrind de
fapt o afectare a discernamintului (“ce grozav o sa fiu sau o sa par in ochii altora”, “altii de ce
sa aiba si eu nu”, “nu este drept sa mi se interzica”, etc.).
Deliberarea care ia in calcul avantajele si dezavantajele actiunii sau inactiunii poate fi
deci influentata de factori motivationali de esenta psihologica sau sociologica frecvent
motivatii hedoniste si afective dar si de factori volitionali care cresc “viteza” deliberarii si
rapiditatea trecerii la act, aspecte care de asemeni pun in discutie valoarea discernamintului.

1*) Corresponding author, Medic primar medicina legala, Institute of Legal Medicine Timisoara
Address: Str. Balanţei 3- 1900 Timişoara, Tel: +40 256.166.001, Fax: +40 256.201.006
2) Licentiata stiinte juridice

294
Romanian Journal of Legal Medicine Vol. XII, nr. 4, 2004

Numeroase teorii cirminologice, au demonstrat existenta unor legaturi apropiate intre

decizia unui tinar de a alege infractiunea si factorii bio-psiho-sociali cum ar fi: inteligenta
redusa; tipul constitutional; impulsivitate sau extroversie; sistem nervos autonom care
raspunde mai rapid la stimuli; faptul ca au un parinte infractor, viata de familie tulburata;
esecuri scolare; membru intr-o subcultura adolescentina devianta. Aceste trasaturi nu
garanteaza in sine ca o persoana va deveni delincventa dar va fi mai predispusa sa aleaga
infractiunea si nu noninfractiunea in anumite situatii.
Trebuie accentuat rolul pe care teoriile criminologice moderne il acorda educatiei in
scoala si familie.
Un copil care pierde in mod constant teren in competitia scolara, va avea o justificare
in a egala scorul in afara scolii prin violenta, furt, si alte forme de a sfida legalitatea. Esecul
scolar potenteaza cistigul din urma infractiunii prin insamintarea unor sentimente de
nedreptate. In plus esecul scolar prezice intr-o maniera substantiala esecul in piata muncii.
Pentru cineva care cistiga putin din munca legitima, cistigurile noninfractionale nu vor fi
tentante. Deci esecul scolar nu doar ca va accentua cistigul din urma infractiunilor dar va
prezice si cistiguri scazute din urma noninfractiunii.
Rolul disfunctiilor familiale in determinismul comportamentului infractional este
acceptat de toti cercetatorii moderni. Pe de alta parte, familia poate ajuta un copil sa-si cultive
caracterul, constiinta si respectul pentru ordinea morala, il poate ajuta la invatarea beneficiilor
rezultate din acceptarea responsabilitatilor personale, la intelegerea a ceea ce constituie
conduita corecta si in ultima instanta la alegerea solutiilor noninfractionale, la problemele lor.
Influenta saraciei ca si a grupului de prieteni, a “gastii”, a subculturilor asupra
comportamentului tinerilor, este bine cunoscuta si revelata de numeroase teorii criminologice.
Spre deosebire de infractorul adult, cu o personalitate stucturata si cu o motivatie in
general antisociala, personalitatea adolescentului este in plina dezvoltare, sub influente
multiple interne si
externe, proces de
maturizare uneori lent,
alteori cu achizitii rapide,
dar continuu pina la virsta
de 20, 25 si chiar 30 de
ani.

Fig. 1 Triada criminologică

A. Factori psihologici
(hebeologici)
B. Factori patologici
o Axa I – tulburări clinice
o Axa II – tulburări de
personalitate şi retardare
mentală
o Axa III – condiţii medicale
generale
C. Factori psihosociali şi de
mediu (Axa IV)
o Familia (F)
o Şcoala (S)
o Grupul de prieteni (P)
Din aceste motive intreg procesul psihologic parcurs pina la comiterea actului ilicit si
deci si aprecierea discerna-mintului, trebuie tratat diferit fata de persoana adulta.
295
Rom J Leg Med 2004 (12) FORUM

In concluzie, mai mult decit pentru infractorul adult, cercetarea criminalitatii infantile
trebuie sa cuprinda cercetarea factorilor etiologici, psihologici, patologici si sociali, aceasta
triada criminologica fiind esenta expertizei medico-legale pedopsihiatrice.
Avind la baza cercetarile psihologice referitoare la adolescenta ca si abordarea
comportamentului dupa modelul multiaxial descris in DSM – IV etiologia comportamentului
infractional poate fi schematizata in felul urmator (Fig 1).
Adolescenta este insotita frecvent de perturbari fiziologice, dezechilibre afective,
devieri caracteriale si tulburari de conduita, criza de identitate, egocentrismul,
nonconformismul, motivatiile hedoniste, toate acestea putind determina aparitia tendintelor
spre aventura, a actelor de indisciplina, apropierea de grupuri marginale, disfunctionalitati in
relatiile cu familia si scoala, comportamnente predelicvente si chiar infractionale.
Patologia tinarului poate influenta direct dezvoltarea personalitatii si aparitia unor
comportamente deviante sau indirect prin determinarea unor disfunctii familale, esecuri
scolare si incercari compensatorii extrascolare, frecvent prin actiuni infractionale.
Factorii de socializare morala a adolescentului: familia, scola, grupul de prieteni
constituie factori unanim acceptati ca fiind la baza socializarii negative si a comportamentului
infractional.
Studiul factorilor etiologici ai comportamentului ilegal ii face pe majoritatea analistilor
fenomenului infractional sa considera infractorul minor, un individ ce a incalcat dispozitiile
legale dar si o victima atit a tulburarilor in dezvoltarea personalitatii si mai ales o victima a
mediului sau de dezvoltare. Pentru aceasta se impun nu atit senctiuni penale, cit mai ales
masuri de remodelare a personalitatii, de reabilitare si reinsertie sociala.
Triada criminologica prezentata schematic releva interelatiile factoriale in producerea
comportamentului delincvent, cu feed-back pozitive si negative, analiza acestor interrelatii la
care se adauga elemente legate de comiterea infractiunii (atitudinea ante si postinfractionala,
etc.) conduc la stabilirea discernamintului si in acelasi timp la aprecierea posibilitatilor
terapeutice, de reabilitare si reinsertie sociala.
Din aceste consideratii rezulta triada expertala formata din latura criminologica,
judiciara (discernamint) si penologica.
Continuind schematizarea se poate vorbi in cadrul expertizei medico-legale
pedopsihiatrice de o regula a triunghiurilor, fiecare element expertal fiind compus din alte trei
elemente subsecvente (Fig. 2).
Astfel, latura criminologica este formata din latura psihologica, patologcia si sociala;
latura penologica din sanctiuni comunitare, sanctiuni prin privare de libertate si sanctiuni prin
tratament medical; latura judiciara este formata din cele trei tipuri de discernamint: fara
discernamint, discernamint diminuat in diferite grade si discernamint integru.
Deoarece in infractionalitatea juvenila pe primul plan trebuie sa fie plasata orientarea
spre reabilitare, avind in vedere capacitatea crescuta de remodelare a personalitatii
adolescentului fata de infractorul adult care perzinta o personalitate structurata, aspectele
penologice ale expertizei devin cel putin la fel de importante ca si aspectul judiciar al stabilirii
discernamintului.
Aceasta afirmatie este sustinuta de faptul ca atit pentru tinerii cu discernamint cit si
pentru cei fara discernamint sanctiunile sint aproape identice, cu deosebirea ca pentru cei cu
discernamit sanctiunile sint in cele mai multe cazuri masurile educative prevazute de Codul
Penal iar pentru cei fara discernamint aceleasi masuri educative prevazute de OUG nr.26 /
1997. Supravegherea aplicarii sanctiunilor este efectuata in ambele cazuri de catre aceleasi
institutii.

296
Romanian Journal of Legal Medicine Vol. XII, nr. 4, 2004

Pentru tinerii la care nu este posibil tratamentul comunitar, in general cazuri putine de
tineri cu fapte grave (omor, viol, etc.) sau fapte repetate, stabilirea discernamintului are
importanta doar pentru a hotari locul in care acestia trebuie internati (institutii medicale sau
penitenciare).

Fig. 2

Factorii criminologici care au dus la comiterea faptei trebuie luati in considerare atunci
cind se fac aprecieri referitoare la aspectele penologice ale epxertizei medico-legale. Aceasta
latura consideram ca este cea mai importanta din triunghiul expertal si ea nu trebuie omisa in
nici un caz din concluziile expertizei.
Concluziile expertizei medico-legale pedopsihiatrice trebuie sa contina recomandari
terapeutice care pot fi dupa caz medicale, psihopedagogice sau sociale, recomandari care nu
au caracter imperativ, nu constituie o ingerinta in activitatea justitiei cum se apreciaza uneori
ci sint doar opiniile unor profesionisti care pot contribui la formarea convingerii intime a
judecatorilor si la luarea unei decizii drepte care sa duca atit la protejarea societatii cit si a
tinarului a carui personalitate in formare poate fi influentata pozitiv.

BIBLIOGRAFIE

297
Rom J Leg Med 2004 (12) FORUM

1. Dragomirescu V., Hanganu O., Prelipceanu D., - Expertiza medico-legala psihiatrica, Ed. Med.
Bucuresti, 1990;
2. Dragomirescu V., - Psihologia comportamentului deviant, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,
1976;
3. Dictionarul de Sanatate Mintala IV;
4. Engel G., - Aplicarea clinica a modelului bio-psiho-social, American Journal of Psychiatry, 137, 53,
1980;
5. Lambo van Goor, Poustka O.J., Rutter M., - Abnormal Psychosocial situations preliminary rezults of a
WHO and a German Multicenter Study European Child Psychology and psychiatry, vol 3 – 4, 1994
6. Mircea Tiberiu, - Familia de la fantasma la nebunie, Ed. Marineasa, Timisoara, 1994;
7. Radulescu M.S, Banciu D., - Sociologia crimei si criminalitatii, Ed. Sansa, Bucuresti, 1996;
8. Rutter S. – A guide to a multiaxial classification scheme for psyhiatric disorders in chiladhood and
adolescence. Institute of Psychiatry London, 1976;
9. Wilson J.R., Herrnstein R., - Crime and Human Nature, New-York, Simon and Schuster, 1985;
10. Scripcaru Gh., Terbancea M., - Patologie medico-legala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983;

298