[Type text]

Elful

A fost odată ca niciodată un elf diferit față de toți elfii. El nu avea ochii albaștrii ca toți
ceilalți ci de un verde asemănator cu frunzele într-o zi de primăvară. Avea un păr negru ca
abanosul și era mai înalt decât majoritatea. În schimb, știa sa găteasca și să cânte mai bine decât
orice Elf Bucătar sau Elf Cântăreț din sat. El se numea Marcos și nici măcar numele său nu era
unul obișnuit.
Toată lumea din sat avea o sarcină bine definită. Toți elfii știau să scrie și să
citească perfect, toți știau să rezolve probleme aritmetice sau geometrice și analizau texte ca
nimeni alții. Brutarii erau singurii care coceau pâine, cavalerii erau singurii care luptau, cantăreții
erau singurii care cântau și așa mai departe. Așa ca, Marcos, căruia nu-i plăceau aceste reguli
nescrise din lumea elfilor nu prea avea prieteni.
Într-o dimineață însă dispar toți brutarii, patiserii, bucătarii, vitejii și
curățătorii de case și străzi din sat. Toți elfii trăiesc o panică de neimaginat. Ce vor mânca? Cine-
i va cauta pe ceilalți dacă și vitejii au dispărut? Ce vor face cu gunoaiele? Cine va face curat?
Toate aceste întrebării fără răspuns și aducătoare de panică...
Marcos se trezește și își bea ceaiul, își coace o pâine pe
care o savurează cu unt și marmeladă și apoi face curat (Curățătorii de Case nu-l prea plac nici
ei). Pentru el a fost o dimineață complet obișnuită până a ieșit din casă pentru a merge la piață.
Atunci a sesizat toată zarva și mizeria mirositoare de pe străzi. A încercat să ignore tot ce se
petrecea pe străzi, însă după câteva zile în care mizeria tot continua să se adune, Marcos nu a mai
suportat. Acesta decide să-i caute tocmai el pe dispăruți. Își pregătește o tartă cu mure pe care o
ia cu el și pleacă la drum. Prima dată, înearcă să adune cât mai multe informații și află că în
noaptea dispariției niște vrăjitoare vizitaseră satul.
Parcurge un drum lung și obositor până în inima Codrului
Butucănos, unde vrăjitoarele obișnuiesc să-și petreacă timpul. Află de la acestea, după o lungă
dispută, că Zmeul Verzuriu i-ar fi răpit pe elfi. Din fericire, Marcos știa exact unde acesta
locuiește și nu era departe de Codru. Mai știa încă un lucru important, Zmeul iubește tarta cu
mure, iar Marcos nu a apucat să o mănânce pe cea pe care o luase cu el.
Elful nostru era foarte emoționat și cum nu
era tocmai un luptător a ales să discute cu Zmeul. Știu la ce vă gândiți, zmeii nu sunt dispuși să
stea la povești, însă vă înșelați. Zmeul Verzuriu este un zmeu nobil și învățat așa că i-a ascultat
propunerea elfului. - Dacă-i eliberezi pe ceilalți elfi vei primi zilnic de
la mine tartă proaspătă cu mure, cea mai bună pe care ai măncat-o. spunând acestea, Marcos, îi
da zmeului să guste din tartă. Zmeul Verzuriu fu de acord și îi eliberă pe toți.
De aici încolo însa, nimic nu a mai fost la
fel. Toți elfii au vrut să învețe să gătească și să curețe. Marcos a devenit eroul lor și și-a căpătat
un prieten, pe Zmeu cu care savurează si în ziua de azi tartă cu mure, în fiecare zi.

Szoke Karla, clasa a VII-a A