Cartea începe cu un băiețel care intră într-un anticariat.

Pe băiețel îl cheamă
Bastian Balthasar Bux, pe scurt, Bastian. El intrase acolo întâmplător, alungat
de ploaie și de alți băieți care-l alergau, ca să-l batjocorească. Însă, mai
presus de voința sa, Bastian se trezește furând o carte, în timp ce anticarul
răspundea la telefon. Cartea aceea se chema POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT.
Fugind cu cartea, Bastian se ascunde în podul școlii unde învăța, și începe să
o citească. Era un băiețel dezamăgit în multe privințe, care se simțea singur,
neînțeles, nesusținut. Mama îi murise, tatăl era prea trist ca să-l mai bage în
seamă, iar la școală copiii îl considerau un ciudat și-l porecleau. Era un băiat
mai grăsuț, căruia îi plăcea să născocească povești. Ar fi plecat în lumea
largă, să nu se mai întoarcă niciodată – nici la școală, nici acasă. Dar nu avea
unde să plece. Atunci s-a retras în podul școlii, unde știa că nu va fi căutat de
nimeni.

Începând să citească din carte, Bastian se simte tot mai transpus într-o lume
nouă, cu personaje ciudate, care locuiesc în Fantazia. Dar Fantazia e în
primejdie, să fie înghițită de ... nimic, adică să dispară.

Aici mă opresc cu povestitul, pentru a mărturisi alte ciudățenii: pe măsură ce o

citești, ai tot mai mult senzația că acel Bastian ești tu, cititorul, intrat într-un
dialog peste timp cu autorul și cu personajele. Acest lucru m-a făcut mai
curioasă, interesându-mă despre carte: a fost publicată prima dată în 1979, în
Germania, a fost și ecranizată de mai multe ori, fiind considerată un roman
fantastic, o capodoperă a literaturii pentru copii. Autorul, Michel Ende (1929 –
1995), a primit multe premii pentru carte, fiind cunoscut și pentru alte scrieri
renumite, precum MOMO.

...În Fantazia erau probleme. Crăiasa Copilă, cea care domnea acolo, era
bolnavă. Odată cu boala ei, murea întregul univers al Fantaziei. Spre a se
vindeca, Crăiasa Copilă trebuia să primească un nume nou de la un om, deci
nu de la cineva din cuprinsul Fantaziei. Atreiu, un băiat curajos din Fantazia,
are misiunea de a desluși taina bolii Crăiesei Copile, în timp ce Fantazia se
topește treptat în neant. Atreiu trece prin multe încercări, până să afle
dezlegarea misterului. Neantul îi înghite pe toți cei fără speranță. Personajele
Fantaziei care sunt înghițite de neant ajung în lumea oamenilor, unde se
prefac în minciuni, iluzii, amăgiri, în “idei fixe în mințile oamenilor, în teamă,
acolo unde în realitate nu există nimic de care să te temi, în lăcomia de a
avea lucruri care îi îmbolnăvesc, în disperare acolo unde nu există niciun
motiv de disperare”, în minciuni frumoase sau urâte, prostești sau înțelepte.
Doar cele care rămân în cuprinsul Fantaziei au viața lor, aparte. Dar în lumea
oamenilor, există persoane care se străduiesc să-i convingă până și pe copii
că Fantazia nu există.

Bastian înțelege că nu numai Fantazia este bolnavă, ci și lumea oamenilor,

deoarece auzise tot mai des în jurul lui vorbe descurajatoare, viața părea atât
de cenușie și monotonă, lipsită de mistere și minuni, iar majoritatea erau
resemnați cu o asemenea viață. El se hotărăște treptat să ajute, să salveze
Fantazia. Pe măsură ce citește, înțelege că e tot mai mult vorba despre el.
Trebuia să dea un nou nume Crăiesei Copile. Se hotărăște greu, îi e frică să
intre în Fantazia, îi e rușine de propria înfățișare. În cele din urmă, Bastian se
hotărăște, dând numele cel nou: Puișorul Lunii. În acel moment, el intră în
Fantazia.

Crăiasa Copilă – alias Puișorul Lunii – îl informează că-și poate pune orice
dorință, întrucât acolo toate i se vor îndeplini, iar Fantazia va renaște din
dorințele lui. Bastian trece prin multe peripeții, își dorește multe lucruri: printre
care și să devină mai frumos, mai curajos decât în realitate – ceea ce i se
împlinește; străbate ținuturi neînchipuit de frumoase, numai că, odată cu
fiecare dorință îndeplinită, își pierde câte o amintire din lumea oamenilor,
riscând să le piardă pe toate și să rămână prins în Fantazia, fără a mai găsi
drumul înapoi.