Mihail Sadoveanu - Dumbrava minunata - rezumat

“Dumbrava minunata” este descrierea peripetiilor prin care a trecut o fetita Lizuca
si cainele ei Patrocle pe parcursul drumului pe care l-au strabatut de la casa
fetitei pana la casa bunicilor fetitei. Dupa moartea mamei Lizucai, tatal acesteia,
domnul Vasilian s-a recasatorit cu o doamna pe care o chema Maria Papazoglu, si
care nu o agrea deloc pe fetita. Lizuca fusese crescuta de bunicii ei din partea
mamei, insa dupa casatorie tatal sau a luat-o acasa si nu i-a mai dat voie sa-si
vada bunicii, deoarece mama vitrega spunea ca a fost prost crescuta de bunici si nu
a primit o educatie corespunzatoare cu pozitia lor sociala. Intr-o zi in timp ce
tatal fetitei era plecat la Bucuresti, mama vitrega a primit vizita a doua doamne
si mai tarziu a unui domn locotenent Micus. Lizuca in timpul acestor vizite a
intrat in salon si si-a bagat degetul in chiseaua cu dulceata. A fost certata de
mama vitrega si apoi batuta foarte rau de servitoare pentru acest gest. Pentru ca
nu era prima oara cand manca bataie, ci acest lucru se intampala in fiacre zi,
Lizuca a considerat ca este de ajuns tot ce a patimit de la moartea mamei ei si a
rugat cainele sa o insoteasca la bunicii ei.

S-au furisat din casa si au plecat in marea aventura care consta in traversarea
dumbravei Buciumenei.
Fetita stia din povestile pe care i le spunea bunica ca trebuie sa lasi un semn pe
unde treci, asa ca si-a umplut buzunarul cu cenusa pe care a lasat-o sa curga pana
s-a terminat. De aici inainte tot ce se intampla in povestire pare ireal deoarece,
ca intr-o poveste, florile vorbesc, animalele vorbesc si tot ce se intampla in
dumbrava pare a fi dintr-o poveste. In drumul lor pana sa ajunga in Dumbrava
intalnesc o floare mare pe care Lizuca din povestile pe care i le spunea bunica, a
numit-o Sora-Soarelui si pe care a intrebat-o ce mai face, si i-a spus unde merge
ea si Patrocle. Floarea i-a raspuns ca face foarte bine si le-a spus ca drumul pe
unde au luat-o spre casa bunicii este bun. Au coborat printre livezi unde au
intalnit multe ganganii marunte si rosii, punctate cu negru pe care Lizuca le-a
numit vacile Domnului.

Au ajuns in Dumbrava unde au intalnit o batrana. Si despre aceasta batrana Lizuca

i-a spus lui Patrocle ca este Sfanta Miercuri, si au vorbit cu ea. In dumbrava si-
au continuat drumul vorbind cu toate pasarelele pana s-a intunecat si nu au mai
vazut drumul. Lizuca a considerat ca este mai bine sa-si caute un adapost pana se
face ziua si l-a rugat pe Patrocle sa caute un loc unde sa doarma.
Patrocle a gasit o scorbura intr-o rachita, iar Lizuca a cerut gazduire rachitei.
In timpul noptii au aparut stelele, iar Lizuca a crezut ca in cer Dumnezeu a aprins
lumanarile. Pana sa adoarma in scorbura, Lizuca i-a spus lui Patrocle ca singurul
de care se teme in padure este bursucul, deoarece ea stie din povestile bunicii ca
este foarte rau. Chiar in clipa aceea in fata scorburii a aparut o umbra neagra de
care Lizuca s-a speriat, insa Patrocle i-a spus sa nu se teama deoarece rezolva el
si a inceput sa fugareasca umbra. Cand s-a intors la scorbura, i-a spus Lizucai ca
nu era decat un iepure care se speriase si el de ei. In lumina lunii Lizuca a vazut
cum apar dintr-o scorbura niste omusori mititei sapte la numar. In fruntea lor se
afla un batranel si o batranica, iar Lizuca le-a spus ca-i recunoaste deoarece i-a
vazut la bunica intr-o carte.

Omusorii i-au spus ca stiau ca o sa vina la ei deoarece au pus la panda la marginea

padurii pe tancul pamantului care le-a dat de stire cand au intrat cei doi in
padure. Ei au povestit Lizucai ca ei ies de multe ori noaptea si petrec cu
vietatile care fug de om. Domnita prichindeilor a invitat toate vietatile sa
petreaca cu ei. I-au povestit fetitei ca traiau si ei demult in lumina zilei, dar
cand au inceput oamenii sa se inmulteasca un batran al lor a vrut sa traiasca cu ei
in pace. El avea o moara si cand oamenii veneau sa macine il necajeau pe batranel
care se numea Statu-Palma si de atunci lui nu i-au mai fost dragi oamenii si a
fugit departe de ei. Deasemenea i-a mai povestit domnita si despre zmeii din
povesti si despre Stramba-Lemne, Sfarma-Piatra si alti uriasi din stravechi
timpuri. I-a mai spus domnita lui Lizuca ca desi viata lor e lunga si isi numara
anii cu miile, o sa le vina si lor sfarsitul. Toate acestea se intampla, i-a spus
domnita, pentru ca oamenii iubesc tot mai putin povestile si-si uita usor
prietenii. Batranelul i-a mai spus fetitei ca in primavara trecuta dumbrava lor a
fost in primejdie deoarece tatal ei a venit la bunic indemnat de mama vitrega si a
cerut sa vanda dumbrava, pentru ca avea nevoie de bani.

Bunicul s-a opus pentru ca padurea a spus el, este a Lizucai. Batranelul a spus ca
ei au in aceasta padure pesteri tainice in care se inchid cand incep sa cada
frunzele pana trece iarna. Si domnita le-a spus o poveste petrecuta demult in
aceasta dumbrava. Cu multi ani in urma, s-a zvonit ca in padure se afla o zana
frumoasa cu parul de aur si auzind lumea despre ea, multi feciori de crai au
cautat-o insa nici unul nu a gasit-o, nici pe ea, nici palatul. S-a gasit totusi un
Fat-Frumos care a auzit de zana si care credea in existenta ei. In fata lui, pentru
ca el credea in ea, zana i s-a aratat si l-a invitat pe Fat-Frumos sa vina si a
doua seara. El a venit in mai multe seri, insa curtenii si vracii l-au urmarit, dar
ei nu vedeau nimic in afara de Fat-Frumos langa un izvor. Ca sa il creada, ei i-au
cerut acestuia sa aduca inelul zanei. A cerut baiatul inelul zanei, dar ea i-a spus
ca inelul este un lucru pamantesc si ea nu porta podoabe desarte. Venind cu acest
raspuns, vracii i-au dat o foarfeca si i-au cerut lui Fat-Frumos sa le aduca o
suvita din parul ei de aur.
Flacaul i-a taiat zanei o suvita de par pe care a bagat-o in san, insa cand a vrut
sa o scoata pentru a o arata, in san nu mai era nimic. Atunci toti vracii, curtenii
si carturarii l-au convins pe Fat-Frumos ca zana nu exista cu adevarat, ci era
numai o inchipuire. Flacaul s-a intors la imparatia lui si a fost mahnit multa
vreme murind cu sufletul uscat si batran.

Batranica care era cu domnita, a inceput sa planga pentru ca povestea a fost foarte
frumoasa si ea o uitase. Duduia Lizuca s-a intors catre batranel si l-a intrebat de
ce omusorii mici si barbosi nu spun nici o poveste, insa acesta i-a raspuns ca ei
nu au timp sa se gandeasca la povesti, deoarece sunt mesteri fauri si ei lucreaza
si ziua si noaptea. Batranica si-a adus aminte ca si ea stie o poveste. Ea le
povesteste ca langa dumbrava este o casuta de razesi pe care o vizita foarte des,
iar intr-o zi a vazut o femeie tanara si frumoasa care mangaia o fetita. Ea ii
spunea ca tatal ei o uitase si ca nu mai are mult de trait, insa cand ea o sa
moara, fetita sa nu planga si sa nu-si uite jocurile, iar atunci cand va dori sa o
vada, fetita sa fie singura si sa se gandeasca la ea si ea o sa fie doar o umbra,
dar va veni si o va mangaia si imbratisa. Lizuca a adormit gandindu-se ca ea era
acea fetita, iar cea care ii vorbea era mama ei.

Batranelul dupa ce copila a adormit, se intreba ce sa faca cu ea pentru ca nu o pot

lasa in padure, dar nu o pot duce nici la ei in pestera. Batranica a propus sa o
duca la casuta de langa dumbrava, iar domnita a fost de acord. Cand Lizuca s-a
trezit a descoperit ca se afla in patutul ei din casa bunicilor si langa ea, pe
jos, dormea Patrocle, catelul ei. De afara se auzeau glasuri si fetita a inteles ca
era mama vitrega care venise sa o i-a inapoi. Mama vitrega il certa pe bunicul lui
Lizuca pentru ca seara cand au cautat-o batranul a spus ca nu era acolo si
dimineata a gasit-o acolo. Bunicul i-a spus ca a cautat-o si a gasit-o in padure si
fetita nu o sa mai plece de la ei chiar de ar fi sa ajunga la judecata. Vorbind cu
bunicul fetitei, pe mama vitrega si pe servitoarea acesteia, Elena care o batu-se
pe fetita, le-au muscat albinele de ochi si au plecat tipand.