10 lucruri puţin ştiute despre Decebal,

ultimul rege al Daciei. De ce era

considerat cel mai temut duşman al
Romei Antice

Decebal a fost ultimul rege al Daciei şi un personaj de legendă în

istoria poporului român. A fost omul care a condus armatele Daciei în
cele mai crunte înfruntări din Antichitate. Decebal a sfârşit ucigându-
se, iar după moartea sa, o parte a teritoriilor aflate în stăpânirea lui au
intrat în componenţa Imperiului Roman.

Decebal, ultimul rege al Daciei, este unul dintre personajele

fascinante din istoria românilor. Domnia sa, de două decenii, a avut
loc într-o perioadă în care Imperiul Roman se afla într-o continuă
expansiune şi reprezenta cea mai mare ameninţare pentru poporul
care stăpânea teritoriile actuale ale României. Armatele regelui dac
au fost înfrânte în cele din urmă de romani, iar o parte a ţării a
devenit provincie a Imperiului. Totuşi, regele înfrânt a rămas în istorie
ca un adversar de temut chiar şi pentru puternicul Imperiu Roman.

1 Cea mai faimoasă descriere Istoricul latin Cassius Dio l-a prezentat
pe Decebal ca fiind un duşman de temut al romanilor. „Decebal,
regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind
când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde
curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a
scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp
un potrivnic de temut”, relata Dio Cassius, în Istorii, volumele în care
a descris războaiele daco-romane. 2 Cum a ajuns rege

2 Cum a ajuns rege Potrivit istoricilor, Decebal s-a născut între anii
50 şi 60 ai erei noastre şi a ajuns la conducerea ţării în anul 87, într-o
perioadă în care Dacia se afla sub ameninţarea armatelor romane.
Puterea i-a fost cedată de bunăvoie, potrivit relatărilor unor istorici
antici, de către regele Duras, iar decizia a permis astfel reorganizarea
şi întărirea statului dac. Decebal ar fi fost fiul regelui Scorilo, potrivit
interpretării date de istorici unei inscripţii descoperite în
Sarmizegetusa Regia. Este vorba de un vas, probabil unul de cult,
ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine.
IstoriculHadrian Daicoviciu a tradus inscripţia prin: Decebal fiul lui
Scorilo. „Într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în
limba traco-dacilor înţelesul de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper.
Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult
descoperit la Sarmizegetusa inscripţia DECEBALVS PER SCORILO
e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine”, constata Hadrian
Daicoviciu, în volumul Dacii (1965)

3 Cum arăta regatul lui Decebal În vremea lui Decebal, regatul dac a
cuprins Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul Moldovei, fiind
considerat mai puternic şi mai bine organizat, decât în vremea regelui
Burebista, chiar dacă era mai puţin întins. Greniţele statului dac erau
la sud şi la vest Dunăera, la est Prutul şi Dunărea, Dobrogea fiind sub
influenţă romană, iar la Tisa şi Prutul. Capitala era la Sarmizegetusa
Regia, în Munţii Orăştiei. 4 Primii ani de război ai lui Decebal Din
primii ani de domnie ai lui Decebal, Dacia se afla în conflict cu
Imperiul Roman. În vremea împăratului  Domiţian, romanii au invadat
teritoriile din sudul ţării, însă iniţial au fost înfrânţi şi zdrobiţi. În anul
88 romanii reuşesc să obţină o victorie împotriva dacilor, la Tapae
(Porţile de fier ale Transilvaniei, din zona Ulpia Traiana
Sarmizegetusa), iar ulterior între cele două popoare se instaurează
pacea. Deşi Decebal fusese înfrânt, tratatul de pace încheiat cu
Roma îi era avantajos, susţin istoricii. Decebal a fost numit rege
clientelar al Romei, dar regatul său beneficia de subvenţii din partea
Romei, care a trimis în Dacia ingineri constructori şi instructori militari,
astfel încât ţara să se poată dezvolta şi organiza. 5 Cum a primit
numele Decebal Istoricii susţin că numele Decebal înseamnă „cel
curajos” sau „cel puternic”. Regele dac s-a numit Diurpaneus înainte
ca faima cucerită în războaiele de la Tapae să îi aducă acest
supranume. Unul dintre aceste războaie a fost purtat cu armatele
împăratului Domiţian, conduse de generalul Fuscus. În anul 87,
romanii au trecut Dunărea, dar au fost opriţi la Tapae, în urma unei
ambuscade plănuite de Decebal. Istoricii susţin că aproape toţi
soldaţii din Legiunea a V-a Aludae au fost ucişi, împreună cu
generalul Cornelius Fuscus. Înainte de această bătălie, Decebal,
văzând numărul mare al forţelor armate romane, a propus încheierea
unui tratat de pace, însă a fost refuzat. „Atunci a trimis o nouă solie,
cu înştiinţarea că de-i vor cere lui romanii pe viitor pace, nu o va da
decât în schimbul unui tribut de doi oboli pe an de fiecare cap de
roman din imperiu. Se pare că Fuscus a luat atunci insulta asupra sa
şi că a intrat — pe cât de furios, pe atât de imprudent — în Dacia,
spre a pedepsi pe Decebal. Având un astfel de temperament,
înţelegem cum Fuscus a putut fi atras în cursă şi sfârmat, de
cumintele, socotitul şi plinul de resurse strategice, Decebal al Dacilor.
Steagurile şi prada cucerite de la romani — acum se va fi prăpădit
întreaga Legio V Alaudae — fură duse — ştim sigur acest lucru delà
Cassius Dio — nu la Sarmizegetusa, ci în alte burguri din munţi”,
scrie istoricul Vasile Pârvan, în volumul Getica (1926).

6 Cum i-a înşelat pe romani O altă mărturie a iscusinţei regelui dac în

război a venit în urma înfrângerii din anul 88, de la Tapae, unde dacii
au încercat să ţină piept invaziei legiunilor romane conduse de
generalui Tettius Iulianus. Istoricii susţin că atunco legionarilor romani
li s-a ordonat să îşi înscrie fiecare numele pe scut, pentru a putea fi
urmăriţi în luptă. I-au învins pe daci, însă au suferit pierderi
însemnate. Armata lui Decebal s-a retras în munţi, din calea
romanilor, care au renunţat să o urmărească şi să o zdrobească. O
legendă spune că una dintre capcanele întinse de regele Decebal
romanilor a fost cea a curăţării trunchiurilor de copaci dintr-o pădure,
pe care le-au împodobit cu arme şi armuri, astfel încât legionarii au
crezut că au în faţă o mare armată şi au evitat înaintarea spre
Sarmizegetusa. O altă istorisire despre bătălia de la Tapae îl prezintă
pe dacul Vezinas, cel care a scăpat de captivitate prefăcându-se
mort, pe câmpul de luptă, şi fugind apoi noaptea la adăpost. 7 Armata
lui Decebal Potrivit istoricilor, armata lui Decebal se putea ridica la
60.000 de oameni, dintre care 40.000 erau daci, iar restul proveneau
din rândurile triburilor germanice şi sarmatice, care le-au fost aliate
dacilor împotriva romanilor. Despre organizarea armată a dacilor a
scris istoricul Vasile Pârvan. „Atât organizarea trupelor, pe cete
comandate de şefi pricepuţi în ale războiului (mai ales de guerilla şi
de stratageme), cât şi armamentul şi maşinile de război, geţii le
puteau perfect învăţa delà regii elenistici, ai Macedoniei şi Thraciei,
cu cari fuseseră în necontenite lupte, sau la cari serviseră ca
mercenari. Dar principalele lupte ale geţilor nu erau cu Grecii ori, pe
urmă, cu Romanii, ci cu barbarii înconjurători: Scytho-Sarmaţi, Suebi,
Bastarni, Celţi de toate felurile, în sfârşit Thraci. Prin urmare oastea
getică fiind mai mult o periodică ridicare în masă a populaţiei
ţărăneşti turburate de vecinii nomazi şi prădalnici, va fi avut acelaş
caracter, ca şi oastea principatelor române de mai târziu: cete
ţărăneşti, înarmate adesea cu simple unelte agricole, ori măciuci şi
buzdugane de lemn strujit şi pârlit. Pe vremea lui Decebal, dacii
aveau de mult cetăţi tari şi maşini de războiu după modelele romane.
Dar chiar în războiaiele cu Traian, dacii apar pe Columnă tot ca nişte
ţărani, înarmaţi ad-hoc, iar nu ca oaste de meserie”, scrie Vasile
Pârvan. Istoricul adăuga că dacii întrebuinţau la atac ordinea de luptă
în formă de pană, care să intre şi să rupă în două frontul duşman. 8
Războaiele daco-romane În primul război de cucerire a Daciei,
romanii au folosit o armată care ajungea la 150.000 de militari.
Războiul a început în primăvara anului 101, dar fusese pregătit din
anii precedenţi. Aurul şi celelalte resurse ale Daciei şi forţa
ameninţătoare a statului lui Decebal au fost cauze pentru care
împăratul Traian a dorit cucerirea acestui teritoriu. În timpul primului
război, romanii au reuşit să distrugă mai multe fortăreţe din Munţii
Orăştiei, dar apropierea iernii i-a obligat să îşi încetinească
înaintarea. O legendă prezintă armata romană în faţa unei cetăţi
dacice, găsind înfipte în pari craniile prizonierilor romani. Bătăliile
dintre daci şi romani duc la pierderi mari de ambele părţi şi se încheie
la sfârşitul anului 102, cu un armistiţiu dictat de Traian, defavorabil
dacilor. Al doilea război daco-roman a început în primăvara anului
105, când Decebal, bazat pe susţinerea aliaţilor săi, atacă legiunile
romane cantonate în Dacia, cu intenţia de a recupera teritoriile
pierdute. Represaliile romanilor, care dispuneau la acea vreme de o
armată extinsă până la 200.000 de oameni, sunt puternice. Ele duc în
vara anului 106, la cucerirea şi distrugerea Sarmizegetusei Regia.
Războiul se încheie astfel cu înfrângerea dacilor, cu moartea regelui
Decebal, şi cu proclamarea Daciei ca provicie romană.

9 Comoara lui Decebal Istoricii care au relatat despre războaiele

daco-romane afirmă armatele împăratului Traian au luat prăzi care au
totalizat peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Cucerirea
Daciei a fost sărbătorită timp de 123 de zile pe străzile Romei, iar
cetăţenii ei au fost scutiţi timp de un an de plata impozitelor. Înainte
ca Dacia să fie cucerită de romani, Decebal ar fi ascuns însă o parte
a comorilor în albia râului Sargeţia, care curgea în apropierea
capitalei Sarmizegetusa Regia, potrivit lui Dio Cassius. "Decebal
abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă.
Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri
foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar
după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia
Decebal pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri
la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca sa nu dea nimic pe
faţă”, relata Dio Cassius. Istoricul roman susţine însă că Decebal a
fost trădat de Biciclis, unul dintre apropiaţii săi, căzut prizonier în
război, iar romanii ar fi descoperit comoara. O altă relatare despre
comoara lui Decebal a revenit în actualitate 14 secole mai târziu,
când localnicii au găsit în râul Strei tezaure extrem de valoroase,
despre care se credea că au aparţinut regelui dac. „Mergea nişte
pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile
cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă
cceea ce sticlise prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul,
au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul
Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici
de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au
aflat.”, relata Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor. 10 Cum a murit
Decebal Scena dramatică a morţii lui Decebal a fost ilustrată pe
Columna lui Traian. Fresca îl înfăţişează pe acesta înconjurat de
ostaşii romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un pumnal. “Decebal ştia
bine că după ce totul a fost pierdut urma să fie târât în robie, să
împodobească triumful împăratului învingător. Mândria lui nu suporta
o asemenea ruşine şi de aceea a preferat să-şi curme singur viaţa”,
explica istoricul Ioan Horaţiu Crişan. Scena a fost relatată şi de
istoricul latin Dio Cassius. „Când a văzut Decebal că scaunul lui de
domnie şi toată ţara sunt în mîinile duşmanului, că el însuşi este în
primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la
Roma”, relata istoricul latin Dio Cassius. Despre locul unde s-ar fi
petrecut evenimentul se ştie mai puţin. Unii istorici plasează
sinuciderea în apropierea cetăţii Sarmizegetusa Regia, iar o legendă
spune că acesta ar fi Poiana Omului, din Munţii Orăştiei.