UNІVЕRЅІTATЕA DІN BUСURЕŞTІ

FAСULTATЕA DЕ TЕОLОGІЕ ОRTОDОXĂ „JUЅTІNІAN РATRІARHUL”

Monumentul eroilor din Oraşul Mizil

СООRDОNATОR ŞTІІNŢІFІС:
СОNF.UNІV.DR. GEORGE PĂUNESCU

AUTОR:

STUDENT.ŢІСĂ DОRІN NІСОLAЕ

MASTER TURISM ŞI PATRIMONIU ANUL I

1
Aşezare geografică

Orașul Mizil este un oraș de câmpie.Este așezat pe paralela de 45 de grade, 2.5 km. sud de
poalele dealului Strehan și de comuna Gura Vadului, la 7 km. vest de Săhăteni ,la 3 km. nord de
comuna Baba Ana și 3,5 km. sud-est de Vadu Săpat și de Fântânele.De la sfârșitul secolului al
XIX-lea până în perioada interbelica a aparținut de comuna urbana Mizil și satul Cireseanu,
astăzi pendinte de comuna Baba Ana.Mărăcini sau Crânguri cum mai era numit,cătunul situate la
mai puțin de 2km. de Mizil pe drumul care lega orașul de satele Cireseanu și Vintilenca, a
aparținut de orașul nostru până la “sistematizarea”să forțată în perioada comunistă.
Șesul mizilean face parte din zona piemontana a glacistului Istritei, care se îmbină la sud cu
începutul câmpiei Gherghitei.Este o câmpie neteda mai înalta în zona fefelei șiș pre Fântânele-
Vadu Săpat ajungând la o altitudine de 124 m respectiv 145 m iar la sud de Mizil scade sub 110 1
m. . Solul câmpiei este în cea mai mare poarte cernoziom negru ,de buna calitate și cernoziom
levigat în extremitățile vestica, sudica, răsăriteană,foarte roditoare.La sud de Mizil cam 350 de
metri est și vest de albia Istaului până la Baba Ana se găsește un sol cu bogat conținut de nisip
fin care face că apa să se infiltreze rapid lașând impresia de sol secetos.

Temperatura este specifică zonei temperat-continentale fiind influențată de așezarea pe glob, la

jumtatea dinstantei dintre Ecuator și Polul Nord pe paralela de 45 de grade și de distanta mare
fata de ocean și efectul sau moderator.Temperatura medie anuala este de 10-11 grade
Celsius.Cea a verii urca la 22 de grade.Cea mai călduroasă luna a anului este iulie,mai rar august.
Uneori masele sufocante de aer tropical saharian vin mult mai devreme instalând canicula în luna
mai. Precipitațiile cad sub forma de ploaie,zăpadă,burniță,chiciura,roua.Anual se aduna peste
500 milimetri de lichid.
Zona cea mai săracă în precipitații este cea aflata la ieșirea din oraș spre Buzău 1.5 km de nord și
sud de Șoseaua Națională până în apropiere de Săhăteni.Cândva zona era acoperita de pădure.Ele
au fost înlocuite de culturile viticole și de livezi.Cea mai bogata zona în precipitații este zona
nord-vestica a orașului fiind mai apropiata de pădure.Vântul care se manifesta în toate cele patru
anotipuri este crivatul. Nu este un vânt regulat. Bate din nord-est spre sud-vest, sau de la est la
vest. Iarna aduce zăpadă și ger dinspre Câmpia Rusa(trei patru viscole pe an)iar vara
seceta.Primăvara și vara dinspre sud-vest spre nord-est bate austral.
Topește zăpadă primavara iar vara aduce seceta. Zona Mizilului fiind în apropierea delurilor
cunoaște pet timp de vara o ușoară briza,care dimineața bate dinspre câmpie spre deal iar după
ora 11 în sens invers.

1
Vintilă Mihăilescu, Dealurile şi câmpiile Romaniei, Editura Didactica şi Pedagogică,Bucureşti.1996,p120

2
File din istoricul Mizilului
Documentul din 1529 (perioada iulie 1529-25 ianuarie 1530) atesta numele Esteu –Estew.Nu
este un hrisov ci un dosar complex aflat la Arhivele Statului Brașov. El a fost publicat în colecția
“Izvoare privind colecția orașului Brașov, 1889,Socoteli alodiale 1526-1540”.Acesta pomenește
pe Crăciun de Estew participant la activitățile negustorești alaturi de locuitorii orașului de sub
Tâmpa. Era înregistrat cu un bou și noua vaci pentru care a plătit taxa un florin și doi aspri.
Un hrisov elaborat la București în ziua de 6 iulie 1585 de cancelaria voievodului Mihnea Turcitul
pomenește pe Stanimir căruia I se întărește ocina în Esteu.
Pe 30 septembrie 1591 Ștefan Surdul , domnul Trăii Romanești a întărit Doamnei Neaga și
călugăritei Elisafta(mama fostei prime doamne a Tarii) satul “Esteu și cu via cât vă avea pentru
că acest sat a fost a lor de moștenire și pentru că l-au cumpărat de mult în tara străină”.Doamna
Neaga este soția domnitorului Mihnea Turcitul . Acesta după ce a fost detronat și înlocuit de
Petru Cercel a fost trimis în surghiun. Doamna l-a însoțit. Că să scape cu viață Mihnea după
ultima domnie s-a turcit.Doamna Neaga nu l-a mai urmat în “pribegie”. Cele doua doamne au
rămas stăpâne pe Esteu , lucru pomenit în document.Un înscris din 6 aprilie 1602 al comisului
Mandea și al spătarului Bâlea pentru stolnicul
Preda precizează că primii renunță la judecata cu și frumos articulate a inspirat pe mulți care
vorbesc despre Mizil , aceștia susțin că zona Fefeleiului a fost dominate de cinci căpitani ai lui
Mihai Viteazaul în perioada domniei acestuia și după aceasta.
Documentul emis la 6 iulie 1600 leagă de Esteu în mod clar familia domneasca a făuritorului
Unirii medieval a celor trei Tari Romane.Hrisovul a fost întocmit din porunca lui Necola
voievod,acesta era fiul lui Mihai Viteazaul, domnul care tocmai înfăptuise Unirea în luna
precedentă.
3
Numele de Estew, Esteu a evoluat la cel de Istău. Hrisovul mănăstirii Arhimandritului din
București ctitorita de Matei Basarab și închinată mănăstirii Stavro Nichita de la Sfântul Munte
face o precizare interesanta referindu-se la anul 1803 când domnul Tarii Romanești Constantin
Ipsilanti a întărit privilegii mai vechi date acestui locaș.Una dintre acestea fiind Istaul.Numele
actual de “Mizil” are și el istoria să.Nicolae Iorga este cel care a dat publicității un document
care probează că la 1765 se folosea acest nume.
Astăzi numele de Mizil este legat de înființarea Postei vechi de către Alexandru Ipsilanti în
octombrie 1775. Atunci statul punea la dispoziția particularilor contra cost mijloacele de
transport pentru scrisori ,pachete și valori după modelul ottoman. Căpitanul de Posta se numea
Menzilgi-Basha. La Ploiești corespondenta era predata la isprăvnicat.Se putea face acea operație
și la ieșire din Ploiești la Menzilhanaoua din bariera Bucov. La Mizil, aflat la jumătatea distantei
dintre Ploiești și Buzău , s-a creat acest loc de popas se de la Menzilgi-Bașa, de la mensilhana, de
la mizilicul care se servea în timp ce se făcea schimbul cailor se pare că provine numele de
Mizil. Epoca de apogeu a Mizilului a fost secolul al XIX-lea, când așezarea a cunoscut o mare
dezvoltare comparativ cu Urlați — târgul cel mai apropiat și cu mai toate orașele din această
zonă a Țării Românești. Începând cu anul 1847, s-a construit drumului de la Ploiești, pe sub deal,
până la Buzău, astăzi cunoscut că DN1B.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Mizilul era comună urbană, reședința plășii Tohani din județul
Buzău (interbelic). Avea arondate satele Fefelei, Mărăcini și Cireșanu, totalizând o populație de
5200 de locuitori din care 4780 locuiau în orașul propriu-zis. În oraș funcționau două școli —
una de băieți, cu 218 elevi, și una de fete, cu 100 de eleve. Se mai aflau acolo 3 biserici (din care
una în Fefelei), 2 mori de aburi, 4 stâne, 2 cășării și o fabrică de făină.2
În 1950, Mizil a devenit reședința raionului Mizil din regiunea Buzău, raion căruia i s-a alipit în
1952 și fostul raion Urlați din regiunea Prahova, atunci când cele două regiuni au fost unite și au
format regiunea Ploiești. În 1968, odată cu reînființarea județelor, Mizilul a trecut la județul
Prahova. Tot atunci, satul Cireșanu a trecut la comuna Baba Ana.Trebuie menționat că Orașul
Mizil a trecut prin negura celor doua războaie modiale,astăzi identificăm ȋn centrul urbei un
monument ce comemorează acele vremuri.

Monumentul eroilor din Oraşul Mizil - monument local

2
N. Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, I, vol. I-II, Bucureşti, 1970.

4
Ostașii mizileni parte ai regimului 72 Infanterie dar și ai altor unități au luptat eroic în vara lui
1917 la Mărăști , Muncelul, Nămoloasa, Mărășești și Oituz,unii au scăpăt alții și-au găsit sfârșitul
subordonâdu-se devizei "Pe aici nu se trece!" , ducandu-și astfel aportul la realizarea ţelului
5
pentru care se decisese intrarea în război ,formarea României Mari.Cei din Mizil căzuți pe
câmpul de lupta făceau parte din contingentele 1896-1918.Aveau vârstă cuprinsa intre 20 și 42
de ani, adică adulții care ar fi fost ceai mai importanți actori ai muncii productive într-o perioadă
de liniște.În majoritatea localităților din tara oamenii au ridicat monumente, că recunoștință
pentru jertfa suprema a celor căzuți pe câmpul de lupta, în lagăre sau în spitale după o suferință
îndelungată sau mai scurta în urma rănilor provocate de gloanțe, proiectile sau schije.

La Mizil elevii Şcolii de Meserii în anul 1919 au strâns bani pentru a raspunde favorabil
solicitării unui comitet de inițiativă din Buzău pentru ridicarea unui monument ostașilor eroi ai
regimentului 8 infanterie în rândurile căruia au servit foarte mulți mizileni. 3În același an 1919 la
Mizil s-a constituit un Comitet pentru ridicarea unui monument dedicat Eroilor Regimentului 72
Infanterie, care a avut că presendinte de onoare pe generalul Theodor Tăutu(erou al luptelor de la
Cerna), iar că președinte activ pe colonelul Mladinescu.Ceilalți membrii ai Comitetului au fost
preotul Jugureanu Gheorghe, confesor al regimentului în timpul războiului ,Georgescu Spiridon,
Spirea V.Anastasiu, C. Condeescu,Tase D, Ţică D şi alții.Membrii de onoare au fost
:Coldăreanu, preotul M.Preotescu, parohul bisericii "Sfatul Ioan", P. Mareş. Cartea de Aur a
Eroilor pe care o posedă Biserica "Sf. Ioan" precizează că ridicarea monumentului s-a făcut cu
ajutorul cetățenilor mizileni și "vă vorbi posterității de sacrificiile și vitejia" celor căzuți pe
altarul patriei pentru formarea României Mari.Sumele de bani necesare ridicării acestui frumos
monument au fost obținute prin liste de subscripție , prin donații și prin manifestările cu taxa,
serbările, serate, baluri. Parte din sumele strânse prin acele manifestări au fost folosite și în
scopuri caritabile sau pentru nevoia școlilor.Simultan cu strângerea fondurilor pentru monument
s-a lucrat pentru întocmirea unei Cărți de aur a Regimentului 72 Infanterie.Menționam că se
găsește în păstrare la Biserica "Sfântul Ioan" și cuprinde listele cu toți ofițerii, subofițerii și
ostașii regimentului căzuți pe câmpul de lupta în spitale sau în lagăre.Cartea în prima parte face
elogiu(Închinare) celor care s-au jertfit și are semnătură celor care s-au preocupat să ridice
monumentul.

3
Arhiva Bisericii Sf Ioan din Mizil, dosar nr. 4, Salarii 1895-1964, f. 287

6
˶Închinare
Vouă vitejilor oastaşi ai Regimentului 72 Inf. vă datorez toată recunoștință supraviețuitorii
marelui război european.Voi sunteți eroii neamului că unii ce ați făcut jertfa supremă pe altarul
Patriei pentru întregirea neamului și făurirea României Mari.Pentru eternizarea memoriei și a
faptelor voastre de arme Comitetul monumentului și-a închinat țoață activitatea lor reușind să
ridice cu ajutorul cetățenilor Mizilului monumentul care vă vorbi posterității de sacrificiile și
vitejia voastră.

Să vă fie țărână ușoară!"

Construcţie şi poziţionare

Monumentul a fost realizat de sculptorul I.Iordănescu ȋn anul 1921. Este așezat pe un soclu
masiv (1,80 m.) un grup statuar din bronz (2,70) reprezintă o femeie în costum popular
personificând Patria, cu mâna dreapta ridicată în semn de salut, iar în cealaltă ținând stindardul,
iar în fata ei șezând, un ostaș și o femeie cu o carte deschisă pe genunchi întruchipând Istoria4.
Pe una din laturi o placa de bronz înfățișează una din scenele de luptă la care au contribuit cei
1180 ofițeri și ostași căzuți la datorie și înscriși pe plăcile de pe monument la fațadă, o inscripție:
Eroilor din Regimentul 72 Infanterie. Onoare vouă! Patria vă este recunoscătoare.

4
Ş.Viorel, Amintiri despre Mizil ,destin şi ….faptă ȋn foileton , Editura Editgraph 2014,Buzau.2014,p 179-181

7
8
9
10
11
Poziţionare
Inițial a fost instalat la gară cu orientarea țevilor armelor spre nord, spre Ardeal, pentru a
demonstra că tintă esențială a intrării României în război. De acolo el se putea vedea la mare
dinstanţa spre centrul orașului clădirile zonei fiind mai joase decât înălțimea monumentului.
A fost mutat apoi pe șoseaua Mihai Bravu la 15 m., est de Liceul Tase Dumitrescu. În data de 9
mai 1981, primarul Mielu Codescu muta monumentul în centrul orașului cu orientarea armelor
spre nord. Acum 5 ani acesta a fost mutat de către primarul Emil Proşcan 2011 în faţa noului
sediu al Primăriei cu orientarea spre est, totodată acesta a fost renovat și au fost instalate cele
doua părti ale artileriei,respective partea sudică și nordică, așa cum fusese încadrat monumentul
inițial.

Monumentul eroilor din Oraşul Mizil nu detine un cod LMI ,este un monument local care
nu este inclus nici ȋn lista monumentelor directiei judeţene pentru cultura Prahova . Acesta se

12
află sub juridictia şi administratia primariei Oraşului Mizil având ca Support juridic Legea nr.
422/20015 privind protecţia monumentelor istorice Art. 4. Monumentele istorice aflate în
proprietatea public ă a statului sau a primăriilor localităţilor sunt inalienabile, imprescriptibile şi
insesizabile; aceste monumente istorice pot fi date în administrare instituţiilor publice, pot fi
concesionate, date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică sau închiriate, cu avizul
Ministerului Culturii şi Cultelor sau Direcţiilor Judeţene de Cultură. Acesta tine de patrimoniul
local şi se ȋncadrează ȋn grupa B conform aceleiaşi legi menţionate Domnul primar mi-a
marturist că nu au fost făcute demersuri privind încadrarea acestui monument în nici o categorie,
pur și simplu este gestionat local de către primăria din Mizil.Ultima renovare a fost realizată în
anul 2011.
România are în prezent o lege a monumentelor istorice din 2001, o lege privind arheologia
iniţiată ca ordonanţă în 2000, o lege a patrimoniului mobil din 2001, o lege a muzeelor şi
colecţiilor din anul 2003, o lege a patrimoniului imaterial din anul 2008, o lege a patrimoniului
industrial din anul 2008. Legislaţia în domeniul urbanismului, cu trimitere la zonele protejate, se
bazează pe o hotărâre a Guvernului din anul 1996, care a adoptat Regulamentul general de
urbanism, pe o lege din 2000 privind amenajarea teritoriului naţional, care are o secţiune
dedicată zonelor protejate, precum şi pe legea specifică a urbanismului din anul 2001. La fel ca
legea autorizării în construcţii care, fiind adoptată în 1991, este una dintre cele mai vechi, legea
urbanismului a fost amendată de mai multe ori, ultimele schimbări fiind chiar în curs de adoptare
în 2016, în paralel cu eforturile de codificare a legislaţiei acestui domeniu.Deci s-ar putea spune
că România nu duce lipsă de legislaţie care să acopere nevoile specifice ale patrimoniului
cultural şi că aceasta ar trebui să fie una modernă, niciuna dintre legile esenţiale nefiind mai
veche de 20 de ani. Totuşi, multiplele iniţiative de amendare a acestor legi, ineficienţa în
protejarea efectivă a patrimoniului semnalată de o parte a societăţii civile, inexistenţa normelor
clare de aplicare a unor prevederi legale au pus pe agenda publică ideea de codificare în anul
2008. Procesul de aderare la Uniunea Europeană a evidenţiat, în plus, nevoia de a ajusta cadrul
legislativ intern pentru a consacra efectiv în practica internă convenţiile internaţionale deja
asumate de România. Procesul a fost sprijinit în anul 2009 prin instituirea unei comisii
prezidenţiale de analiză a stării patrimoniului naţional, care a produs un raport în acest sens.În
cursul anului 2015 a fost revizuită Strategia naţională de apărare a ţării, aducând patrimoniul
cultural între valorile, interesele şi simbolurile care definesc o Românie puternică. Din acest
punct de vedere, patrimoniul cultural constituie astăzi unul dintre obiectivele interne de
securitate naţională şi o resursă strategică de dezvoltare.La nivel naţional se poate însă spune că
persistă o mentalitate de plasare în plan secund, dacă nu chiar de desconsiderare totală a
problemelor de protejare a patrimoniului cultural naţional.
Aceasta a fost probată în timp de sumele alocate culturii, acestea fiind cele mai mici din Uniunea
Europeană (conform unui interviu al ministrului culturii din 2010). În ciuda acestei constatări din
2010, bugetul alocat culturii prin ministerul de resort a fost din ce în ce mai mic, alocările
bugetare respective fiind întotdeauna considerate o cheltuială, şi nu o investiţie.Chiar şi în
privinţa rolului patrimoniului în atragerea fondurilor europene a existat pentru primul ciclu
postaderare o lipsă de interes pentru acest domeniu. În ultimă instanţă, pe când schema-cadru a
5
https://lege5.ro/gratuit/hezdmmjq/legea-nr-422-2001-privind-protejarea-monumentelor-istorice

13
absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune era deja configurată, Ministerul Culturii a încercat
în cursul anului 2006 să introducă prevederi care să permită finanţarea acţiunilor care să vizeze şi
reabilitarea patrimoniului cultural.6
În ciuda faptului că patrimoniul poate să fie un concept integrator, cu implicaţii sociale, în
dezvoltarea abilităţilor profesionale, în reabilitarea centrelor urbane şi rurale, cu atingere a
sectorului turistic sau al altor servicii, nu s-a reuşit o bună cuprindere a sa. Astfel se face că
segmentele de oportunitate pentru finanţarea patrimoniului au fost puţine, asimilate în special
dezvoltării rurale, şi nu la o scară mai amplă şi conform importanţei sale, aşa cum alte ţări
precum Grecia, Portugalia sau Spania au înţeles să-l dea în raport cu finanţarea europeană. În loc
ca România să beneficieze majoritar de bugetele alocate de Uniunea Europeană, chestiunea
patrimoniului a fost mult mai intens vizată de fondurile provenite din mecanismul de finanţare
SEE rezultat din Memorandumul de înţelegere între ţările asociate Uniunii Europene, anume
Regatul Norvegiei, Republica Islanda, Principatul Liechtenstein şi Guvernul Românei pentru
perioada 2009-2014, intrat în vigoare în 2012. În actualul ciclu de finanţare (2014-2020) situaţia
s-a îmbunătăţit în mod relativ, acum existând o linie distinctă de finanţare pentru tema reabilitării
patrimoniului cultural prin Programul operaţional regional. Fondurile disponibile prin Programul
Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru măsura 7 dedicată serviciilor şi înnoirii satelor
au fost deja epuizate, sumele disponibile pentru fiecare proiect de restaurare sau de intervenţie în
infrastructură fiind relativ mici. Din păcate, se poate constata că în ultimii ani, pe fondul
descoperirii acestui potenţial de finanţare existent, o serie de proiecte au fost dezvoltate având ca
ţintă în special această oportunitate de atragere a unor fonduri pentru lucrări la monumente
istorice, lăsând chestiunile legate direct de calitatea intervenţiilor într-un plan mai mult decât
secundar. Efectele unor astfel de politici de finanţare au fost devastatoare pentru unele obiective
monumente istorice prin denaturarea autenticităţii acestor imobile sau chiar prin distrugeri
ireversibile ale substanţei originale.
Din păcate, multe efecte negative sunt generate de un aport financiar important constituit de
finanţarea europeană. Chestiunea denaturării mărturiilor istorice autentice nu este însă una
specifică României, reuniunea preşedinţilor de comitete naţionale ICOMOS din Europa,
desfăşurată la Atena în iunie 2016, a evidenţiat îngrijorări pentru acest aspect în special din ţările
est-europene, adică cele cu nevoile de investiţii cele mai mari pe acest sector.
Prin urmare, Codul patrimoniului cultural are în vedere anticiparea acestei presiuni economice
astfel încât nevoile protejării şi punerii în valoare a patrimoniului să nu fie în conflict cu
procedurile financiare şi cu rezultatele urmărite preponderent sub aspectul rentabilităţii sau al
corectitudinii desfăşurării programelor de finanţare. De aceea, s-ar putea constata că programele
dedicate în mod special patrimoniului probabil nu sunt eficiente şi că, pe viitor, ar trebui regândit
sistemul astfel încât să se recunoască rolul integrator pe care patrimoniul îl are în dezvoltarea
durabilă. Ca urmare, în toate liniile de finanţare existente pe marile programe operaţionale ar fi
poate mai eficient să existe clauze de prioritizare a acelor proiecte care conţin o componentă de
patrimoniu cultural, componentă ce ar putea fi prezentă în absolut toate cele 9 programe
operaţionale existente în prezent (http://www.fonduri-structurale.ro). Pentru acest motiv este

6
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/185068

14
necesară acceptarea principiului fundamental, enunţat ca atare, care constată că unul dintre cei 4
piloni ai dezvoltării durabile este păstrarea şi afirmarea diversităţii culturale (UNESCO, The
Universal Declaration on Cultural Diversity, 2001; UN, Johannesburg World Summit on
Sustainable Development, 2002; UNESCO, The Paris Declaration "On Heritage as a driver for
development", 2011).

Bіblіоgrafіе
Luсrărі еdіtе

Vintilă Mihailescu,Dealurile şi câmpiile României,Editura Didactică şi

Pedagogică,Bucureşti.1996,p120
N. Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, I, vol. I-II,
Bucureşti, 1970.
S.Viorel, Amintiri despre Mizil ,destin şi ….faptă ȋn foileton , Editura Editgraph
2014,Buzău.2014,p 179-181
Arhiva Bisericii Sf Ioan din Mizil, dosar nr. 4, Salarii 1895-1964, f. 287
Lіtеratură ѕесundară
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/185068
https://lege5.ro/gratuit/hezdmmjq/legea-nr-422-2001-privind-protejarea-monumentelor-istorice
http://www.cimec.ro/
http://djcprahova.ro/legislatie2/
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/29761

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/11857

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/73550
Ѕurѕе еlесtrоnісе

http://miziliada.blogspot.com/2013/03/arta-la-mizil.html
https://www.primaria-mizil.ro/istoricul-orasului-mizil/

15