100 DE ANI

DE LA NAŞTEREA
LUI

ANTON CINCU

NĂSCUT 8 NOIEMBRIE 1831

DECEDAT 6 AUGUST 1894

COMEMORAREA
DE LA 8 NOIEMBRIE 1931

BIBLIOTECA
ACADEMIEI
ROMÂNE
 100 DE ANI DE LA NAŞTEREA
LUI
ANTON CINCU

Comemorarea de la 8 Noiembrie 1931

Anton Cincu, s-a născut la 8 Noiembrie 1831 în oraşul Tecuci. Era fiul
Serdarului Tudoran Cincu şi al soţiei sale Smaranda Corban. Pe tatăl serdarului
Tudoran îl cheamă Ion şi pe tatăl acestuia Dumitru. Familia Cincu e probabil
originară din oraşul Cincu din Transilvania. Serdarul Tudoran este acela căruia
Târgul Tecuciu-lui îi datoreşte libertatea. Vodă Cehan Rahoviţă în anul 1764 a
închinat târgul, Bisericii Profetul Samuel din Focşani. Locuitorii târgului erau
obligaţi să plătească besman pentru locurile de case şi datorau zile de lucru
pentru locurile de hrană. Preoţii bisericii erau hrăpăreţi şi locuitorii sufereau
mult de pe urma lor. Locuitorii au căutat timp îndelungat să se răscumpere, dar
nu au putut fiindcă biserica Profetul Samuel cu toate bunurile ei, era închinată
Mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi şi toate bunurile Spiridoniei erau inalienabile.
Serdarul Tudoran a reuşit să facă un schimb de moşii cu spiridonia prin marele
Logofăt Conachi, pe lângă care avea mare trecere. Marele Logofăt a cumpărat
moşia Cozmeşti şi fiind Eforul Spiridoniei, a schimbat-o cu târgul Tecuciu-lui .
Târgul intrând în posesia Logofătului Conachi, locuitorii au putut să-şi
răscumpere embaticurile. Serdarul Cincu s-a însurat la 1820 cu Smaranda
Corban fiica paharnicului Anton Corban din Nicoreşti. Serdăreasa, sau
Tudăranăvaia cum o numea poporul, a lăsat o amintire vie despre binefacerile
ei. Bunătatea ei era proverbială şi toată viaţa şi-a consacrat-o alinării
suferinţelor aproapelui. Această femeie care a fost lovită crud în afecţiunea ei
de mamă, a pierdut patru copii mari, a căutat uitarea durerii ei în durerea celor
loviţi de soartă şi în căutarea suferinţelor lor trupeşti şi sufleteşti. Poporul în
necunoştinţa motivelor de acţiune a oamenilor de bine, a păstrat din toate
datoriile sufleteşti a serdăresei, din prinosul ei de bunătate, mai ales talentul ei
de doctor, şi a supranumit-o doftoroaia. Reputaţia ei de doctor era aşa de mare
încât veneau bolnavi din toate colţurile Moldovei şi chiar din ţara românească.
Vodă Cuza a fost îngrijit de dânsa şi a stat în casele din Tecuci mai multe
săptămâni, dăruindu-i un portret care azi este în posesia d-nei Maria
Constantin Mille. În vechile case, acum dărmate, de pe uliţa Tudoran erau
pregătite două odăi pentru găzduirea lor. Afluenţa lor fiind din ce în ce mai
amare, serdăreasa a mai construit două odăi, înfiinţând în curtea ei o bolniţă
sau ovo, aşa cum se găseau pe lângă mănăstiri şi biserici, în acele timpuri în
care credinţa ţinea loc în viaţa oamenilor. Tot ea a adus în Tecuci prima moaşă
cu învăţătură pe evreica Frima Avram. Cu toate că regulamentul Organic din
1832 prevedea înfiinţarea unui spital în fiecare judeţ şi un medic comunal în
fiecare oraş. Târgul Tecuciu-lui nu avea destule mijloace să plătească un medic
şi să înfiinţeze un spital, aşa încât până la 1845 Bolniţa serdăresei Smaranda, a
fost singurul dispensar sanitar al întregului judeţ. La 1845 municipalitate, cu
subvenţia serdăresei, angajează un doctor pe Sarhos Franţ, care dădea
consultaţii gratuite şi vizita gratis pe bolnavi acasă. La 1854 Tecuci-ul a fost
ocupat de Austrieci şi bolniţa a găzduit pe bolnavii armatei austriece. Doi ani
mai târziu în urma iniţiativei serdăresei şi plătiţi de dânsa se stabilesc în Tecuci
doi doctori, Filip Sachelarie şi Ion Copţechi. La 1857 în urma unei donaţiuni de
trei mii galbeni a lui Tudoran Cincu se cumpără casele Smarandei Malaxa şi se
înfiinţează un spital. Acest spital a fost întreţinut tot de familia Cincu. Bătrânii
îşi aduc încă aminte de activitatea serdăresei în timpul groaznicei holere de la
1866. Dânsa cu o uitare complectă de sine, mânată numai din dorinţa de a-şi
ajuta aproapele, cu inima strânsă de durerea celor ce sufereau, serdăreasa
Smaranda Cincu, a avut o viaţă de adevărată creştină. La 1852, tipăreşte în
tipografia episcopiei Buzău, psalme în 600 exemplare pe care le-a împărţit la
diferite biserici. Soţul ei, Serdarul Tudoran, cu iubire a ajutat-o să continuă
drumul spinos al binelui. Pe de altă parte, a dăruit oraşului său două moşii, care
împreună cu embaticurile răscumpărate la 1820, formează oraşul Tecuci de azi.
Ca preşedinte al obştii, a urmat în conducere şi administraţia lui părintească, un
plan de reconstrucţie şi de asanare al oraşului. El împreună cu soţia sa, în
amintirea copiilor săi rechemaţi la Domnu, pun temelia Bisericii Sf. Ioan
Botezătorul în anul 1850. Doi ani mai târziu la 1852 locaşul Dumnezeiesc ridicat
din credinţă spre lauda lui Dumnezeu a fost sfinţit, primul preot fiind răposatul
părinte Patrichi. Serdarul Tudoran cu soţia sa au trăit o viaţă de iubire. Căsnicia
lor fără umbre, cu încredere şi dragoste, a fost un exemplu şi această pereche
de oameni de bine care toată viaţa şi-au făcut datoria vor trăi în amintirea celor
ce şi acuma profită de bunătatea şi generozitatea lor. Aceştia au fost părinţii lui
Anton Cincu. Tudoran şi Smaranda Cincu au avut cinci copii. Doi fii care au făcut
studii strălucite la Berlin, luând fiecare câte un doctorat, unul în medicină şi
filozofie celălalt în drept şi care au murit tineri fără să laşe urmaşi o fiică Sultana
măritată cu consulul grec Mare Svoruna, moartă la vârsta de 20 de ani, Anton
singurul rămas în viaţă şi Caterina măritată tânără cu Burduja, secretarul
Caimacamului Vogoridi şi moartă la vârsta de 18 ani. Anton Cincu era al
patrulea copil al părinţilor săi.Abia major se însoară cu Sultana Nestor. Neamul
ei era ctitorul bisericii Săpunari din Focșani, clădită pe locul familiei Nestor. Din
această căsătorie s-au născut zece copii din care șase au ajuns la vârsta de om
și toți au făcut fală neamului lor și orașului lor natal. Dintre acești șase
descendenți ai lui Anton Cincu mila lui Dumnezeu a păstrat în viață astăzi
numai pe doamna Măria Const. Mille și pe d. Theodor Cincu. Pe ceilalți patru
adică pe Ion, Neculae, Nestor și pe Smaranda Sculy Logotheti Domnul i-a
chemat la dânsul. Anton Cincu intră întâi în viață politică a orașului său natal, în
urmă fiind trimis de județ ca reprezentant al sau la Cameră, La vârsta de două
zeci și cinci ani, iar mai târziu la Senat. La 1856 ca președinte al obștei Târgului
Tecuci, hotărăște obştiei să cumpere moșiile Focșa și Sturzeasca. Azi orașul s-a
întins în întregime pe teritoriul acestor moșii. La 1864 s-a votat prima lege
comunală în țara și Anton Cincu a fost primul primar ales al orașului Tecuci. A
fost readus în această funcțiune în anii 1866, 1868, 1871, de la 1871 cu toate că
a fost regulat reales, Anton Cincu a renunțat la demnitatea de primar, cedând-o
altuia mulțumindu-se să fie consilier comunal. În anul 1894 simțindu-se însă
bolnav și slăbit, recomanda locuitorilor pe fiul său cel mai mare, așa încât d.
Theodor Cincu este ales prima oară primar. În această lungă perioadă de timp,
patruzeci de ani aproape, a administrat orașul sub grijă unui bun părinte. Toate
îmbunătățirile aduse în acest interval îi se datoresc lui. Deseori, în vremuri de
răstriște, orașul a avut nevoie de ajutor bănesc, totdeauna Anton Cincu, fără să
precupețească l-a ajutat. Punga lui s-a deschis totdeauna, fără ezitare la apelul
făcut. N-a cruțat nici sănătatea sa, nici timpul său, prețios mai mult decât al
altora pentru că era literalmente răpit de la conducerea averii lui și de la sânul
familiei lui, nici punga sa și nici sfatul său care având în vedere adâncă lui
cunoaștere a oamenilor și o mare experiență avea o valoare pe care toată
lumea o aprecia. Îmbunătățirile aduse orașului sunt numeroase și capitale.
Astfel a luat inițiativa asanării bălților formate de râul Tecucelului, un pârau sec
pe timp de secetă dar puhoi în vremea ploilor și vederea punerii la dispoziție
locuitorilor săraci ai târgului, locuri de case, cu care au fost împroprietăriți. Din
punct de vedere igienic, această măsură era din cele mai bine venite. Astfel
orașul a fost cruțat de toate bolile care bântuie regiunile cu ape stătătoare. Mai
târziu vrând să dea un aspect occidental orașului expropriază mai mulți
locuitori și crește bulevardul ce leagă Gară de oraș. În urma unei rele
administrațiuni centrale, școală și spitalul mergeau din ce în ce mai rău. Anton
Cincu hotărăște pe cei 400 de proprietari ai moșiei Târgului să cedeze pământul
lor comunei, așa încât din vânzarea terenurilor pentru case și arendarea
pământului arabil a procurat fondurile necesare pentru întreținerea școlilor și
spitalului. Tot din aceste venituri s-au mai făcut și alte îmbunătăţiri. Pavează
arterele principale cu piatră, zidește foișorul în centrul orașului, cedează gratuit
Ministerului Armatei terenul pe care în urma stăruințelor sale se clădesc
frumoasele cazărmi din partea de apus al orașului. Așa încât de la o companie
de călărași cu schimbul și o companie teritorială se aduce un regiment de
infanterie, două regimente de cavalerie și o baterie de artilerie făcând astfel din
Tecuci un centru militar important. Târgul Tecuci este unul din cele mai vechi
târguri ale Moldovei, este citat în actele de pe vremea lui Ştefan Cel Mare şi
chiar mai înainte. Că toate aşezămintele oamenilor din Ţară Moldovei târgul a
avut multe de suferit, şi soarta lui n-a fost nici mai bună şi nici mai rea decât a
celorlalte târguri şi oraşe ale Moldovei. Când ciuma, când focul, când
invaziunile, când inundaţiile, când predaciunile le nimiceau cu totul , câte o
biserica , ici colo, ce prin minune scapă că să arate supravieţuitorilor, care că
păsările călătoare se reîntorceau la cuibul lor, unde a fost locul oraşului
năpăstuit şi cu răbdare bieţii oameni uitând năpasta şi cu nădejde într-un viitor
mai bun îşi reclădeau căminurile. Din această cauza cea mai mare parte a
târgului era clădită din lemn, casele din piatră fiind foarte rare. Negustorimea
mai ales pe uliţa mare îşi clădea dughene de lemn una într-alta fără nici o grijă
arhitecturală sau de igienă. Ultima urgie care a dat peste târgul Tecuci a fost
năvălirea Tătarilor care au dat foc, a fost acela de la 1858 care s-a declarat la
dugheană Pencioaei şi într-o noapte a ars toată partea oraşului dinspre Bârlad.
Anton Cincu ca să pună capăt unor altfel de prăpădenii dărâma în fiecare an
câte 15-20 de case de lemn, silind pe proprietari să-şi clădească case de
cărămidă. A transformat astfel aspectul oraşului ferindu-l pentru viitor de
flagelul focului. Tot după sfatul său se clădeşte Poliţia şi Şcoală No.3 de băieţi.
La 21 Septembrie 1976 donează oraşului moşia sa Capoteasca din Jud.
Râmnicu-Sărat ca din venitul ei să se întreţie spitalul. Prin testamentul sau din
1894 prin care înfiinţează şcoală primară de la Carapcesti, mai donează moşiile
sale Micileasca şi Cosmeasca pentru întreţinerea şi o suma de 200.000 lei
pentru construirea unui spital. Acest spital a fost construit sub primariatul fiului
său Theodor Cincu în anul 1904. Clădirea monumentală, înzestrarea spitalului
cu aparatele cele mai moderne, fac din spitalul „Anton Cincu” din Tecuci unul
din cele mai bune din ţară. De mai bine de o sută de ani toţi bolnavii din judeţ
au fost ingrjiti şi tămăduiţi din generozitatea familiei Cincu. În amintirea mamei
sale moartă la 1872 Anton Cincu a ajutat toată viaţă lui sitalul inzestrandu-l prin
testamentul sau cu o avere însemnată. Dar ce fac oamenii, tot oamenii desfac şi
acolo unde a fost bine, îi rup de la locul lui şi pun răutate, durere şi mizerie.
Moşiile donate de Anton Cincu pentru spitalul lui, obiectul ultimei lui griji să fie
ferit de orice preocupaţiune materială, au fost expropriate şi în locul lor statul
binevoitor a dat 400.000 lei în bonuri din a căror venit urmează a fi întreţinut
acest spital. Voinţa testatorului nu mai e împlinită. Tot Anton Cincu a mai
clădit spitalul de la Nicoreşti inzestrandu-l ca şi pe cel din Tecuci cu toate cele
necesare. Văduva lui răposata Sultana Cincu a cumpărat cu cheltuială ambelor
spitale aparatele chirurgicale şi mobilierul necesar. Tot Anton Cincu a croit
şoseaua Tecuci-Nicoreşti şi a clădit podul de la Ţigăneşti. Şi din câte altele, pe
care beneficiarii nu le-au uitat şi recunoştinţa lor a însoţit pe marele filantrop în
mormânt. Că deputat şi Senator timp de mai bine de trei zeci de ani a aparat în
rândurile partidului conservator, interesele judeţului său. Era Anton Cincu, om
modest, fără idei de mărire atât de răspândire la românii avuţi. De mai multe
ori solicitat de a intră în guvern a refuzat totdeauna, judecându-se mai prejos
decât era în realitate. Meritele lui recunoscute de toată lumea, şi faima cinstei
şi priceperii sale l-au chemat la cele mai înalte demnităţi şi onoruri pe care ţara
le poate da dar adevărat mare în dragostea lui de bine, Anton Cincu a refuzat
pe toţi şi pe toate. Era fericit în sânul familiei lui, lângă o soţie iubitoare şi
înţelegătoare căci Sultana Cincu a fost o femeie demnă de soţul ei şi bunul ei
simţ, bunătatea ei, ajutorul pe care l-a dat soacrei ei în binefacerile ei îi
câştigase stimă tuturor celor ce o au cunoscut-o. Anton Cincu avea o inteligenţă
vie şi o voinţă de fier, dar era drept cuvântul lui era lege. Pe mulţi a ajutat , pe
mulţi a luat pe lângă dânsul şi pe lângă exemplul unei vieţi curate, a unor
principii solide, generozitatea lui legendară neştiută de altfel de copiii lui i-a
înstărit. Câţi nu-i datorează lui situaţia lor. Avea cultul muncii şi respectul ei şi el
însuşi muncea din zori şi până târziu în noapte. Dumnezeu l-a ajutat, dar bun
creştin, cum era bun cetăţean, bun soţ, bun tată, a împărţit muncă şi avutul sau
aproapelui. Şi câte odată voinţă lui Dumnezeu apăsa greu, Anton Cincu s-a stins
amărît. În anul 1893 a murit subit la Arcachor, în vârstă numai de 30 ani fiul său
Ion. Vestea la lovit pe Anton Cincu că un trăznet. A mai trăit câteva luni şi
numai îngrijirile iubitei sale fiice d-na Maria Const. Mille l-au mai ţinut în viaţă.
De unde toată familia plecase să petreacă vara la marginea marii, unde marele
muncitor avea nevoie să se odihnească , s-a întors în oraşul său bătrân frânt şi o
soră îndurerată aducând cu ei coşciugul cu rămăşiţele pământeşti ale iubitului
lor fiu şi frate. La 1894 a murit şi Anton Cincu, lăsând un gol pe care fiul său mai
mare d. Theodor Cincu a încercat din iubire şi veneraţie pentru tatăl său să-l
umple , urmându-i încă mulţi ani că primar al oraşului Tecuci. Sunt acum o sută
de ani de la naşterea lui Anton Cincu. Din cei ce au murit, rămase ţărână şi praf.
Un suflu al vântului poate să-l împrăştie între Răsărit şi Apus. Uitarea aşterne
omăt şi pune o graniţă rece între vii şi cei duşi la Domnul. Numai amintirea
faptelor făcute spre mulţumirea sufletească şi pentru ajutorarea celor ce sunt
în nevoie rămâne. Faptele bune sunt că trandafirii ce cresc pe zăpadă şi aduc în
frigul iernii parcă puţin din căldura soarelui. Greu e să trăieşti în amintirea
oamenilor. Numai omul dezbrăcat de orice micime şi deşertăciune omenească
poate să înfrunte talazurile răutăţii oamenilor şi să pună răgaz invidiei, iar
meritele şi facerile de bine recunoscute. Anton Cincu a fost un altfel de om
mare în toate actele vieţii lui, simplu în înfăptuirea lor, amintirea lui trăieşte vie
în inimile celor ce l-au cunoscut, admirat şi iubit. Anton Cincu şi-a legat numele
de progresul înfăptuit de oraşul sau natal şi fondarea spitalelor ce-i poartă
numele, fapta cea mai frumoasă a unei vieţi atât de plină de fapte mari i-a
asigurat un liman pe apele liniştite dar adânci şi netarmuite ale uitării.