Sunteți pe pagina 1din 3

O jumătate de veac de la trecerea în eternitate a Mitropolitului Tit

Simedrea

     

Un articol de: Arhim. Policarp Chiţulescu - 09 Dec, 2021

Oamenii și faptele lor sunt, adeseori, cu trecerea timpului, din ce în ce mai puțin cunoscuți pentru
că și cei care le-au stat în preajmă, cei care ar mai putea da mărturie despre aceste fapte pleacă
și ei, la rândul lor, în lumea nemuritoare. În această rânduială de neschimbat constatăm că, pe
pământ, omul moare doar atunci când uitarea îl învăluie, dar aceasta se întâmplă numai în lumea
trecătoare, căci în fața lui Dumnezeu nici un om și nici o fărâmă de faptă nu se risipesc și nici nu
dispar vreodată.

Însă nu așa stau lucrurile cu Mitropolitul Tit Simedrea. Pe măsură ce anii trec, chipul blând al
înțeleptului mitropolit se luminează tot mai mult. Făcând cunoștință cu el prin scrierile sale despre
cartea veche românească, domeniu al istoriei noastre în care ierarhul are contribuții
semnificative, m-am aplecat mai mult asupra vieții sale care m-a captivat, având un fir foarte
încărcat și necăjit de vremuri dificile: două războaie mondiale, două invazii ale sovieticilor în
eparhiile în care a păstorit: Bălți și Cernăuți, mai multe regimuri dictatoriale care au culminat cu
comunismul agresiv în care a trăit 26 de ani. Dar ceea ce avea să mă ajute să întreprind o
cercetare asupra vieții și activității Mitropolitului Tit Simedrea a fost ideea profesorului Gheorghe
Vasilescu (†2016), fostul director al Arhivelor Patriarhiei Române, de a-mi face cunoștință cu un
om deosebit de rafinat, cult și crescut în educația bună de altădată, inginerul Grigore Popescu,
nepotul direct al Mitropolitului Tit Simedrea. Să amintim că vlădica Tit a fost căsătorit, în tinerețe,
pentru foarte puțini ani, căci, murindu-i soția de timpuriu, el a rămas singur cu grija unicului său
copil, o fetiță, Venera. De educația acesteia s-a ocupat îndeaproape trimițând-o la Paris să
urmeze școli bune. Venera s-a căsătorit cu inginerul Dumitru Popescu, omul de nădejde al
celebrului industriaș Malaxa și mai târziu, în timpul păstoriei Patriarhului Justinian Marina, inginer
constructor la Serviciul Tehnic al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Din căsătoria Venerei Simedrea cu
Dumitru Popescu au rezultat cei doi nepoți ai Mitropolitului Tit: Marina (†3.IX.2015), căsătorită o
vreme cu doctorul Ovidiu Marina, fiul Patriarhului Justinian și inginerul Grigore Popescu. Astfel,
cel care m-a încurajat și mi-a deschis drumul cercetării atente a vieții neuitatului Mitropolit Tit a
fost inginerul Grigore Popescu, unul din puținii martori de aproape ai viețuirii Mitropolitului Tit. El
m-a primit în casa bunicului și a părinților săi în care locuiește până azi. Locuința, construită în
perioada interbelică în stil cubist, păstrează atmosfera oamenilor rafinați care au locuit-o și încă o
locuiesc. Candelabrele de Murano, pereții decorați cu tablouri semnate de pictori celebri, mobilele
Biedermeier, covoarele anatoliene, icoanele vechi, biblioteca mare și bogată, toate înfiripă chipul
de altădată al celor care și-au depănat aici firul vieții. Accesul la arhiva personală a familiilor
Simedrea-Popescu m-a determinat decisiv să purced la lucru. Am cerut înalta binecuvântare a
Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și aprobarea Sfântului Sinod și am alcătuit, nu cu puțină
osteneală, o lucrare de câteva sute de pagini. Deși arhiva personală a ierarhului este elocventă,
totuși, trebuia căutate și alte surse istorice de informare. Documentarea s-a dovedit a fi
anevoioasă pentru că arhivele din Basarabia și Bucovina au fost evacuate, bombardate, pierdute
sau interzise de comuniști, fapt care a făcut să li se piardă urma sau să nu fie fișate, rămânând
astfel ascunse. În aceeași situație au fost toate publicațiile periodice sau cărți care priveau
Basarabia și Bucovina.

Activitatea episcopală a vlădicii Tit s-a desfășurat la București ca Episcop-vicar al Patriarhului


Miron Cristea (25 martie 1926 - 10 dec. 1935), apoi ca Episcop al Hotinului cu sediul la Bălți (11
dec. 1935 - 12 iun. 1940) și ca Mitropolit al Bucovinei, la Cernăuți (13 iunie 1940 - 30 ian. 1945).
După demisia înaintată regelui Mihai și aprobată la 31 ianuarie 1945, Mitropolitul Tit s-a retras în
locuința sa din București, apoi la Schitul Darvari și, în cele din urmă, la Mănăstirea Cernica.
Patriarhul Justinian Marina l-a apreciat în mod aparte pe Mitropolitul Tit, pe care l-a avut și ca
duhovnic. Știința de carte, cultura și evlavia Mitropolitului Tit Simedrea au fost de mare ajutor
Bisericii noastre, fiind călăuze sigure în dezvoltarea artelor românești care erau cultivate în
Atelierele Patriarhiei Române după 1948. Mitropolitul Tit propunea sau aviza modelele înaintate
de alții pentru execuția de icoane, ferecături de evanghelii, cruci, chivote, engolpioane și alte
obiecte trebuincioase cultului divin. Tot Mitropolitul Tit făcea corectura pentru noile ediții ale
Mineielor, Psaltirii, Catehismului etc., totodată, fiind cel care referea asupra valoroaselor achiziții
pentru colecțiile de artă ale Patriarhiei Române. În calitate de consilier tehnic, Mitropolitul Tit,
alături de prietenii săi: pictorul George Russu (vechiul său consilier de la Cernăuți) și preotul
acad. Niculae M. Popescu, verifica șantierele de pictură bisericească din toată țara, făcea
recepția lucrărilor și, după caz, propunea realizarea din nou a celor considerate ca neconforme.
În tot acest răstimp, Mitropolitul Tit a publicat în revistele Patriarhiei Române interesante cugetări
despre duhovnicie și duhovnic, despre pravilele călugărești, dar și rezultatele unor cercetări
personale privind mănăstirile, tiparul românesc și unele personalități ale culturii noastre.

Viața Mitropolitului Tit a fost foarte bogată nu doar în evenimente, ci și în cunoștințe și prietenii,
după cum o arată corespondența sa bogată. Fiind un adevărat ghid spiritual al tineretului din anii
interbelici, inițiator al întâlnirilor care vor culmina cu nașterea Rugului aprins de la Antim, apreciat
de Nicolae Iorga, care i-a susținut candidatura la unele eparhii, și de Nae Ionescu, care îl vedea
ca viitor Patriarh al României, Mitropolitul Tit îi primea în casă pe clericii cărturari, scriitorii, artiștii
și oamenii de cultură ai vremii, unii dintre ei devenindu-i fii duhovnicești. Legăturile cu aceștia s-
au menținut și în perioada grea a comunismului, după cum o arată chiar dosarele consistente
întocmite ierarhului de „Securitatea Statului”, în calitate de urmărit, cu oamenii căreia ierarhul nici
nu a vrut să stea de vorbă, necum să colaboreze.

Chiar dacă Mitropolitul Tit Simedrea nu a primit titlul de drept între popoare, fapta sa de a fi salvat
de la moarte, cu riscuri foarte mari, o familie de evrei pe când era întâistătător al Bucovinei, la
Cernăuți, rămâne scrisă cu litere de aur în inima urmașilor acestor supraviețuitori, dar și în istoria
noastră. Merită amintit aici unul dintre cei salvați de mitropolit, prof. Marcel Shai (†2020) care și-a
dedicat ani buni din viață, cheltuindu-și mare parte din avut pentru a obține, fără succes însă,
recunoașterea Mitropolitului Tit Simedrea ca drept între popoare.

Întreaga viață a Mitropolitului Tit a fost cercetată în amănunt și fiecare lucru pe care l-am
descoperit despre el mi s-a părut important. Lucrarea monografică dedicată Mitropolitului Tit
Simedrea, aflată acum la final, reprezintă o cronică în care sunt reconstituite, uneori chiar prin
cuvintele sale, toate marile momente care i-au marcat atât propria viață, cât și pe cea a Bisericii,
fapte care îl zugrăvesc ca pe o personalitate remarcabilă, nicidecum uitată. Istoria vieții
Mitropolitului Tit, după cum se va putea constata, ni se revelează, fără să exagerăm, ca o istorie
a culturii românești și a Bisericii Ortodoxe Române la a cărei înnoire a lucrat intens după ridicarea
acesteia la rang de Patriarhie în anul 1925.

Aflat la Mănăstirea Cernica și fiind în putere, la cei 85 de ani ai săi, într-o zi de 9 decembrie din
anul 1971, Mitropolitul Tit a ieșit să se plimbe prin ostrov. Aerul rece de iarnă și curentul specific
acelei zone a lacului de la Cernica i-au produs Mitropolitului Tit o răceală puternică, astfel că,
până seara, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe care Îl slujise neîncetat. Ucenicul său,
Mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei, l-a prohodit în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“, alături de
Episcopii Gherasim Cristea, Antim Nica, Valerian Zaharia, Antonie Plămădeală și Nestor
Vornicescu.

Vizavi de intrarea în Biserica Sfântului Lazăr din bătrânul cimitir cernican, Mitropolitul Tit
Simedrea își pregătise din timp mormântul, la căpătâiul căruia pusese de strajă o cruce mare, din
piatră dobrogeană, pe care a scris simplu: Pomenește, Doamne, pe robul Tău, Tit
Mitropolitul! Desenul care împodobește crucea reprezintă pelicanul care își sfâșie pieptul pentru
a-și hrăni puii cu propriul sânge. Acest vechi motiv care Îl sugerează pe Mântuitorul Iisus Hristos,
Cel jertfit de bunăvoie pentru omenire, pe care o hrănește cu Sângele Său euharistic, face
trimitere la vechile manuscrise pe care întreaga viață le-a cercetat vlădica Tit, dar și la profilul
vieții sale care a fost o jertfă fără întrerupere, o făclie nestinsă a credinței și a iubirii de părinte
duhovnicesc adevărat.

S-ar putea să vă placă și