Sunteți pe pagina 1din 3

Învierea cea tainică în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog

Un articol de: Nicușor Deciu - 18 Mai, 2022

Cel ce încearcă să înțeleagă iconomia mântuirii noastre în Iisus Hristos după propria rațiune, fără
un recurs, oricât de firav, la Părinții Bisericii, nu doar că nu va putea trece vreodată peste bariera
ignoranței, ci și se va lipsi de o nebănuită bucurie a cunoașterii, cu neputință de aflat oriunde în
altă parte. Și, cu adevărat, minunat este faptul că în graiurile Părinților descoperim atât cuvintele
inspirate ale Duhului, cât și personalitate proprie cu însușirile, arta, căutările și misiunile fiecăruia
dintre ei. Toate aceste particularități îi fac identici în învățătură, dar diferiți în stil și în forma de
exprimare.

Posibilitatea sfințirii omului

Și, întrucât ne aflăm încă în perioada pascală, aș dori să înfățișez, succint, modul special în care
Sfântul Simeon Noul Teolog a vorbit despre evenimentul Învierii Domnului și cum l-a tâlcuit. Iar ca
să facem o comparație, aș aminti că spre deosebire de Sfântul Grigorie Teologul, care a vorbit
mai mult despre Persoana lui Hristos și implicațiile universale ce decurg din Înviere, sau Sfântul
Ioan Gură de Aur, care a evidențiat participarea tuturor credincioșilor la darurile duhovnicești ale
praznicului, Sfântul Simeon accentuează oglindirea Învierii Domnului în sufletul omului. Și cred că
există o explicație pentru această abordare, specifică celui de-al treilea Părinte. Cauza se află
în mentalitatea epocii în care a trăit Sfântul Simeon, a cărei principală caracteristică era
tăgăduirea posibilității sfințirii omului, chiar și de către unii reprezentanți ai clerului. Acesta este
motivul principal pentru care Sfântul Simeon începe să predice și să scrie, cu toată smerenia
cuvenită monahului, și să susțină din toate puterile faptul că: există posibilitatea sfințirii astăzi, ca
și în oricare altă vreme, întrucât chemarea Mântuitorului la sfințenie și desăvârșire este totdeauna
valabilă și reală. În acest sens, cunoaștem, din istorie, și celebra sa dispută publică cu Ștefan,
Episcopul Nicomidiei, care tăgăduia posibilitatea trăirii harului sfințitor într-un mod conștient.

Învierea tainică cu Hristos

Sfântul Simeon Noul Teolog dedică una dintre Catehezele sale, a XIII-a, Învierii Domnului.
Această cateheză este, de fapt, transcrierea unei predici rostite luni, în a doua săptămână după
Paști. Dar poate se va întreba cineva de ce este rostită această predică tocmai la opt zile după
ziua praznicului? Desigur că acest fapt nu este întâmplător, iar scopul distanței față de ziua
Paștilor este legat exact de tema predicii. După ce strălucirea praznicului Învierii a trecut și
creștinii s-au bucurat de dezlegarea Postului, este un moment mai potrivit, se pare, pentru a-i
chema pe ascultători să treacă de la bucuria exterioară la cea lăuntrică, și nu la orice fel de
bucurie lăuntrică, ci tocmai la aceea a Învierii. Așadar, Sfântul Simeon își propune aici să
corecteze raportarea comună la Paște, doar ca sărbătoare anuală, ciclică, și pledează pentru o
schimbare de optică, prin mutarea centrului de greutate al Învierii spre sufletul omului, afirmând
că „Învierea are loc zilnic şi veşnic în cei ce cunosc taina ei, care a umplut de negrăită bucurie şi
veselie inimile noastre”.

Această taină a Învierii pe care omul o poate trăi „zilnic și veșnic” în sufletul său nu se întâmplă
cu oricine și, mai ales, nici de la sine, doar pentru că participăm la praznicul Învierii. Învierea
lăuntrică are loc numai în cei ce și-o doresc și se nevoiesc pentru aceasta. Iar Sfântul Simeon ne
spune și cum anume să ne-o dorim: prin practicarea pocăinței și a smereniei:

„Când ieşim din lume şi intrăm prin asemănarea cu Patimile Domnului în mormântul pocăinţei şi
al smereniei, El Însuşi, pogorându-Se din ceruri, intră ca într-un mormânt în trupul nostru şi,
unindu-Se cu sufletele noastre, le învie în chip mărturisit pe ele, care erau moarte, şi dă celui ce a
înviat astfel împreună cu Hristos putinţa de a vedea de pe acum slava Învierii Lui tainice”.

Credința și vederea Învierii celei tainice

Desigur că în vremea Sfântului Simeon - ca și astăzi - existau mulți care credeau în Învierea
Domnului, însă puțini cei ce o și vedeau, deși cu toții cântau duminica „Învierea lui Hristos
văzând”, iar nu „Învierea lui Hristos crezând”! Aceste cuvinte nu sunt simple metafore, ci graiuri
adevărate ale credinței creștine, inspirate de Duhul Sfânt. Din acest motiv, Sfântul Simeon spune
că vederea Învierii „zilnic şi veşnic” este strâns legată de venirea și prezența Duhului în sufletul
nostru, întrucât El este cel care ne dă harul acestei vederi. Iar zicerea de mai jos ne lămurește
asupra chipului în care Sfântul Simeon a experiat și apoi a exprimat vederea Învierii celei tainice:

„Deci, câtor li Se arată Hristos înviind, li Se arată în chip cu totul duhovnicesc, fiind văzut cu ochii
duhovniceşti. Pentru că atunci când vine în noi prin Duhul ne învie din morţi, ne face vii şi ne dă
să-L vedem întreg şi viu întru noi, pe El, Cel nemuritor şi nepieritor”.

Sfântul Simeon, într-un mod foarte pragmatic - fapt surprinzător, având în vedere renumele său
de mistic -, după ce ne vorbește despre minunatele noastre taine, ale creștinilor, și ni le
descoperă în parte, ne spune, foarte tranșant, că nimeni nu se va bucura de ele dacă nu va
începe cu ceea ce este mai anevoios și nu pare deloc spectaculos, anume cu lucrarea poruncilor.
Să nu ne limităm la simpla afirmare a credinței, căci „credința fără fapte moartă este” (Iacov 2,
18). Este important acest îndemn, deoarece sunt unii care l-au nesocotit, iar prin aceasta nu
numai că s-au rănit prin faptele lor, dar prin ele au ajuns să naufragieze, în cele din urmă, chiar și
de la credința cea dreaptă. De aceea și încheie implorându-și ascultătorii: „Să păzim, rogu-vă,
poruncile lui Dumnezeu pe cât e cu putinţă, ca să ne desfătăm de bunătățile prezente şi viitoare,
adică de însăşi vederea lui Hristos, pe care fie să o dobândim noi toţi”. 

S-ar putea să vă placă și