Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 25 Mai, 2022
Sfânta Scriptură a străbătut teologia Sfinţilor Părinţi, care au adus numeroase lămuriri cu privire
la adâncul înţelesurilor duhovniceşti desprinse din vorbirea tainică a omului cu Dumnezeu în
rugăciune. Între cele mai lămuritoare școli patristice pe tematica rugăciunii le regăsim pe cele
închinate Psaltirii lui David.
Întreaga Psaltire este o neîntreruptă rugăciune prin care omul iubitor de nevoinţă ajunge să-şi
ridice sufletul pe cele mai înalte culmi duhovniceşti şi, în acelaşi timp, să coboare cerul pe
pământ. Există câţiva psalmi reprezentativi în care găsim menţiuni precise despre rânduiala şi
folosul rugăciunii. Prin aceste trimiteri, lămurindu-se, totodată, şi conţinutul terminologic al
„rugăciunii”, evidenţiindu-se şi caracterul ei funcţional. De asemenea, exegeza patristică oferă
lămurirea contextului general, mergând până la analiza amănunţită a celor mai subtile detalii ale
textului.
Primul loc din Cartea Psalmilor unde găsim menţiunea directă a termenului „rugăciune”
este Psalmul 4, 1: „... milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea!”. Socotit o cântare
de laudă adusă de David înaintea minunilor lui Dumnezeu, „care l-au preaînălţat peste tiranica
apostazie a lui Abesalom, fiul său”, mesajul textului are conotaţie generală, fiind potrivit pentru
„fiecare creştin care voieşte a se izbăvi de primejdii” (Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinţi, vol. 1,
p. 81). Ridicată ca un strigăt al celui apăsat de necaz: „Când Te-am chemat, m-ai auzit,
Dumnezeul dreptăţii mele. Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea” (4, 1),
rugăciunea se face pentru vindecarea „celor grei la inimă” (4, 2). Sfântul Ioan Hrisostom spune în
acest sens că „David numeşte fii ai oamenilor pe cei ce vieţuiesc întru răutăţi şi pe cei aplecaţi
spre păgânătate, fiindcă cei ce nu sunt astfel sunt după fire fii ai lui Dumnezeu; iar prin grei la
inimă vrea să zică că sunt groşi cu inima, trupeşti, pironiţi în cele pământeşti, alergând după
răutăţi şi putrezind în dezmierdări; căci inima fiind făcută din fire uşoară şi tinzând a se ridica spre
cele de sus, iar noi făcând-o grea afară de fire”.